Decizia nr. 672/2023 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 1052/2019 a Tribunalului Bihor

Prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., repararea integrală a prejudiciului cauzat pe parcursul executării contractului de muncă, de îndeplinire defectuoasă a sarcinilor de serviciu și de nerestituire a bunurilor aparținând societății, în cuantum de 300.331,43 RON. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 și art. 254 și art. 256 din Codul muncii. La data de 31 martie 2017, reclamanta a depus precizare la acțiune, prin care și-a completat petitul cererii introductive cu un nou capăt de cerere, solicitând obligarea pârâtului și la repararea integrală a prejudiciului cauzat în cuantum de 15.789,98 RON produs pe parcursul executării contractului de muncă în perioada 2013-2016. Prin sentința civilă nr. 1052/LM/2019 din 14 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins acțiunea formulată de reclamantă. Totodată, reclamanta a fost obligată la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârât.

Împotriva acestei sentințe și a încheierilor de ședință din 25 octombrie 2017 și din 19 iunie 2019 a formulat apel reclamanta A. S.R.L. Prin decizia civilă nr. 237/2020-A din 28 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul reclamantei, a fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta, pârâtul fiind obligat sa-i plătească acesteia suma de 141.930,93 RON, reprezentând 1/2 din suma de 283.861,86 RON, despăgubiri civile constând în contravaloarea serviciilor medicale nedecontate de Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, aferente lunii iulie a anului 2014, suma de 8.609,15 RON despăgubiri civile, constând în 1.299,19 RON contravaloare bunuri nerestituite și suma de 7.309,96 RON cheltuieli decontate nejustificat. Au fost păstrate în rest celelalte dispoziții ale sentinței apelate. S-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva încheierilor de ședință atacate.

Împotriva acestei decizii, pârâtul B. a formulat cerere de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar în subsidiar, a solicitat reținerea cauzei spre rejudecare și schimbarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă. Prin decizia civilă nr. 622/A/2021 din 10 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii, pârâtul B. a formulat a formulat contestație în anulare în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția I civilă, sub nr. x/2021, la data de 22 iunie 2021. Prin decizia civilă nr. 959/2022-A din 7 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins contestația în anulare.

Pârâtul B. a formulat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, recurentul a arătat că decizia recurată este potrivnică cu decizia civilă nr. 810/2016-A din 5 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2014. Pentru argumentele prezentate în scris, recurentul a apreciat că se impune anularea deciziei atacate cu consecința rejudecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 Prin notele scrise din 7 decembrie 2022, recurentul solicită, în esență, casarea deciziei atacate, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei menționate mai sus, și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. 3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 6 iulie 2022. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 8 decembrie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Prin punctul de vedere la raport înregistrat la 30 decembrie 2022, recurentul susține, în esență, că recursul este admisibil și solicită admiterea acestuia. În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 16 martie 2023. La termenul din 16 martie 2023, în complet de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra căreia a reținut următoarele considerente: Prezenta cale extraordinară de atac are ca obiect decizia civilă nr. 959/2022-A din 7 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, prin care s-a respins contestația în anulare formulată de pârâtul B., împotriva unei decizii pronunțate într-o revizuire. În cauză, se constată că acțiunea introductivă de instanță a fost întemeiată pe dispozițiile Codului muncii, Capitolul III "Răspunderea patrimonială", respectiv pe cele ale art. 254 alin. (1) care prevăd că "salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor" dar și pe dispozițiile art. 256 din același cod, text care are următorul conținut:"(1)Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.(2) Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau și care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptățit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabilește potrivit valorii acestora de la data plății ". Art. 1 din Legea dialogului social nr. 12/2011 stabilește că " în înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: "(...) p) conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative. De asemenea, sunt considerate conflicte individuale de muncă următoarele:(i) conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu". Prin urmare, având în vedere că reclamanta solicită plata de despăgubiri pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă, se constată că litigiul este un conflict de muncă, fiind incidente dispozițiile legale privind jurisdicția muncii. Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii". Totodată, conform art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, iar, potrivit art. 214 din același act normativ, hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului. De asemenea, potrivit art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011 dispozițiile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ. Având în vedere data promovării acțiunii, respectiv 16 ianuarie 2017, sunt aplicabile prevederile art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor efectuate prin Legea nr. 310/2018, potrivit căruia nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cauze având ca obiect conflicte de muncă și de asigurări sociale, iar potrivit tezei a II-a nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. De asemenea, sunt de amintit și prevederile art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare". Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că hotărârea prin care se soluționează în primă instanță un conflict de muncă este supusă numai apelului, fiind exclusă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei pronunțate în apel. Față de cele anterior expuse, se constată că decizia civilă nr. 237/2020-A din 28 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, în apel, nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării. Conform art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită". Așadar, decizia civilă nr. 622/A/2021 din 10 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins cererea de revizuire formulată de pârâtul B., este o hotărâre definitivă. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ. "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". În aplicarea acestor texte de lege, se apreciază că și decizia recurată, fiind pronunțată într-o contestație în anulare îndreptată împotriva unei decizii definitive, are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ. Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una din garanțiile procesului echitabil. Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunțarea sa potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) raportat la 508 alin. (4) din același cod, în virtutea principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-contestator B. împotriva deciziei civile nr. 959/2022-A din 7 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibil.