ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4759/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4759/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, secția a II – a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC S.D. SA, în contradictoriu cu pârâta A.F.P.C.M., Bihor, a solicitat

anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 568 din 18 octombrie 2011

emisă de pârâta A.F.P.C.M., anularea Deciziei nr. 185 din 21 septembrie 2011

emisă de pârâtă, obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii, prin care să

dispună admiterea cererii de eșalonare a obligațiilor fiscale, cu obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, a susținut că Decizia nr. 568 din 18 octombrie 2011 este nelegală,

întrucât a fost emisă de un organ fiscal necompetent, arătând în acest sens că

dispozițiile art. 209 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc. prevăd că D.G.S.C. din

cadrul A.N.A.F. este organul fiscal care soluționează contestațiile care au ca

obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesoriile acestora,

precum și măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 3.000.000 lei

sau mai mare.

A mai susținut că organul

fiscal nu a analizat toate argumentele SC S.D. SA., precum și faptul că a

ignorat prevederile art. 9 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, reclamanta

a invocat nelegalitatea deciziei sub aspectul lipsei motivării în fapt și în

drept.

A arătat că nu există

nicio motivare pentru soluția adoptată, ci doar o trimitere la un text de lege

- art. 206

28

alin. (2) lit. f) C. fisc. - și o motivare generică în

drept, respectiv art. 3 alin. (2) lit. e) 'din O.U.G. nr. 29/2011.

În final, a susținut

că Decizia de respingere a cererii de eșalonare nr. 185 din 21 septembrie 2011

este nelegală pe fond. Constatarea organului fiscal în sensul că societatea ar

avea obligații fiscale restante la bugetul de stat de care ar depinde acordarea

sau menținerea unei autorizații este nefondată, întrucât pe de o parte, SC S.D.

SA este titulara autorizației la care face trimitere art. 206

28

alin

(2) lit. f) C. fisc, autorizație care nu a fost anulată sau revocată, iar pe de

altă parte, din certificatul de atestare a obligațiilor fiscale nr. 144784 din

7 septembrie 2011, eliberat de A.F.P.C.M., Bihor rezultă faptul că SC S.D. SA

nu are obligații pentru care eșalonarea la plată să nu fie posibilă.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea actelor

administrative atacate ca temeinice și legale.

Răspunzând punctual

fiecărui motiv de nelegalitate invocat de reclamantă, a arătat că, referitor la

necompetența organului fiscal care a emis decizia, prezentului litigiu îi sunt

aplicabile prevederile art. 209 alin. (2) C. proc. fisc. și nu dispozițiile

legale invocate de reclamantă.

În ceea ce privește

posibilitatea contribuabilului de a-și exprima punctul de vedere cu privire la

faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei, a susținut că

prevederile art. 9 alin. (1) C. proc. fisc. au fost respectate întocmai de

către organele fiscale și că, prin Adresa nr. 144784 din 7 septembrie 2011, s-a

solicitat reclamantei ca în termen de 2 zile de la primirea adresei să se

prezinte la sediul instituției, indicându-se persoana de contact, însă

reclamanta nu a înțeles să dea curs solicitării ce i-a fost adresată.

Referitor la

susținerile reclamantei cu privire la nelegalitatea actelor administrative

emise de pârâtă, solicită respingerea acestora ca neîntemeiate întrucât

începând cu data de 22 martie 2011 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 29/2011, iar

potrivit prevederilor art. 3 alin. (1), eșalonarea la plată se acordă pentru

toate obligațiile fiscale administrate de A.N.A.F., înscrise în certificatul de

atestare fiscală, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de ordonanța

sus-menționată, iar la aliniatul 2 legiuitorul a prevăzut în mod expres care

sunt situațiile în care eșalonarea nu se acordă. Lit. e) a aceluiași aliniat

prevede că eșalonarea la plată nu se acordă pentru obligațiile fiscale de a

căror plată depinde acordarea sau menținerea unei autorizații, acord ori alt

act administrativ similar, potrivit legii.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 24

din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II – a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta SC S.D. SA și, în consecință, a anulat Decizia nr. 568 din 18

octombrie 2011 și Decizia nr. 185 din 21 septembrie 2011, emise de pârâtă. A

respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea unei noi

decizii, prin care să dispună admiterea cererii de eșalonare a obligațiilor

fiscale.

Totodată a obligat

pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată

parțiale.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond, analizând prevederile art. 209 din O.G. nr. 92/2003,

a constatat că în raport de dispozițiile alin. 2 al acestui text de lege, Decizia

nr. 185/2011 fiind emisă de A.F.P.C.M., Bihor, în mod legal a fost soluționată

contestația tot de acest organ fiscal.

Prima instanță a

reținut, de asemenea, că Decizia nr. 185/2011 a fost emisă cu nerespectarea

unor condiții imperative referitoare la motivarea în fapt a actului

administrativ și la audierea contribuabilului.

Astfel, Decizia nr. 185

din 21 septembrie 2011 nu este motivată în fapt, doar în drept – art. 206 ind.

28 alin. (2) lit. f) din C. fisc. și art. 3 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 29/2011.

Or, dispozițiile art. 43 alin. (2) lit. e) din O.G. nr. 92/2003 prevăd în mod

expres că actul administrativ fiscal trebuie să cuprindă și motivele de fapt.

Indicarea unui articol din C. fisc. nu reprezintă nicidecum o motivare în drept

și nici nu poate fi echivalată cu o motivare în fapt a unui act administrativ.

A făcut referire și

la jurisprudența C.J.U.E. și la cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

care se reține că motivarea trebuie să fie adecvată actului administrativ emis

și trebuie să prezinte într-o manieră clară și univocă algoritmul urmat de

instituția care a luat măsura atacată, astfel încât să li se permită

persoanelor vizate să cunoască motivele măsurii dispuse și să permită

instanțelor judecătorești să efectueze cercetarea legalității și temeiniciei

actului.

În ceea ce privește

audierea contribuabilului, judecătorul fondului a observat faptul că, deși

actul administrativ fiscal atacat, Decizia nr. 185/2011, cuprinde o rubrică

specială privind audierea contribuabilului, procedură care este obligatorie

potrivit art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, nu s-a făcut nici o mențiune cu

privire la audierea sau nu a contribuabilului, respectiv a reclamantei, această

rubrică rămânând necompletată, fără a se putea deduce din cuprinsul actului

administrativ respectarea prevederilor art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.

A mai reținut că

invocarea de către pârâtă a Adresei nr. 144781 din 8 septembrie 2011 nu

înlătură nelegalitatea strecurată în actul administrativ fiscal, care trebuie

să cuprindă în mod obligatoriu mențiuni cu privire la audierea

contribuabilului, conform art. 43 lit. j) din O.U.G. nr. 92/2003.

Concluzionând, Curtea

de apel a constatat că, în lipsa motivării în fond a soluției de respingere a

cererii de acordare a eșalonărilor la plată, instanța nu poate analiza

temeinicia Deciziei nr. 185/2011, soluția care se impune a fi dată în cauză

fiind aceea de anulare a acestui act administrativ fiscal pentru nerespectarea

unor norme de procedură, urmând ca pârâta să procedeze la emiterea unei noi

decizii în soluționarea cererii de acordare a eșalonării la plată formulată de

reclamantă, cu respectarea prevederilor legale de ordin procedural.

împotriva Sentinței nr. 24 din data de 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Oradea,

secția a II –a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs pârâta D.G.F.P., Bihor, în reprezentarea A.F.P.C.M.,

Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând, în drept,

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta și-a

structurat criticile formulate în motive de recurs, după cum urmează.

3.1. Au fost ignorate

dispozițiile art. 42 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit recurentei,

sentința a fost pronunțată în contradictoriu cu A.F.P.C.M., entitate care nu are

exercițiul drepturilor sale și nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată,

asistată sau autorizată. Or, din prevederile art. 2 al HG nr. 109/2009 privind

organizarea și funcționarea A.N.A.F. și cele ale art. 1 alin. (1) din

Regulamentul de organizare și funcționare al administrațiilor finanțelor publice,

anexa nr. 3 la O.P.A.N.A.F. nr. 977/2007 rezultă că asistența juridică se

realizează de către serviciul juridic din cadrul direcțiilor generale ale

finanțelor publice județene în cadrul cărora funcționează.

3.2. Dispozițiile

codului de procedură fiscală au fost greșit interpretate

La acest punct,

recurenta dezvoltă criticile sale referitoare la viciile procedurale reținute de

curtea de apel în privința actelor administrativ fiscale arătate.

Referitor la motivarea

actului, recurenta susține că aceasta se degajă cu claritate din simpla

indicare a dispozițiilor art. 206

28

alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr.

29/2011, fiind evident că motivul respingerii cererii de acordare a eșalonării la

plata obligațiilor fiscale a vizat existența unor obligații fiscale restante de

a căror plată depinde acordarea sau menținerea autorizației de antrepozit fiscal.

Pe de altă parte, recurenta a mai invocat și inexistența sancțiunii anulării

actului administrativ fiscal pentru lipsa motivării acestuia.

Și în ceea ce

privește audierea contribuabilului, recurenta a arătat că exigențele art. 9 alin.

(1) din O.G. nr. 92/2003 au fost îndeplinite, în condițiile în care prin Adresa

nr. 144781 din 8 septembrie 2011 a invitat-o pe intimată la sediul instituției însă

aceasta nu a dat curs acestei solicitări.

3.3. Pe fondul

cauzei, rezolvarea dată de fisc a fost legală

În cuprinsul acestui motiv

recurenta argumentează soluția pronunțată în etapa administrativă a litigiului,

susținându-se că aceasta a fost corectă prin prisma dispozițiilor art. 206

23

alin. (1) lit. g) din Legea nr. 571/2003 și art. 3 alin. (2) lit. e) din

O.U.G. nr. 29/2011.

3.4. Cheltuielile de judecată

au fost greșit acordate

În esență, recurenta

critică soluția curții de apel de a o obliga la plata cheltuielilor de judecată,

pe motiv că nu ar fi întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., respectiv că nu a pierdut procesul și nu are culpă procesuală.

Distinct de aceasta,

recurenta mai invocă și dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

solicitând cenzurarea cheltuielilor de judecată pretinse de partea adversă.

SC S.D. SA.

Prin întâmpinarea

trimisă prin fax la data de 28 martie 2013, cu depășirea termenului legal, care

urmează a fi luată în considerare de Înalta Curte ca și concluzii scrise, s-a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Răspunzând punctual

la motivele de recurs, intimata SC S.D. SA a arătat următoarele:

4.1. Pretinsa lipsă a

exercițiului drepturilor procedurale nu există, câtă vreme A.F.P.C.M., Bihor

este emitenta actelor atacate iar dispozițiile Ordinului nr. 269/2007 au în

vedere doar reprezentarea judiciară prin consilierii juridici ai direcțiilor

generale ale finanțelor publice.

4.2. Prima instanță a

sancționat adecvat încălcarea dreptului contribuabilului de a fi audiat, precum

și nemotivarea actului atacat.

După prezentarea

concluziilor care se degajă din jurisprudența C.J.U.E. și Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, (Decizia nr. 2615/2009)

intimata conchide în sensul că nu a fost audiată și, prin aceasta, i s-a

încălcat dreptul la apărare.

Cât privește nemotivarea

actului administrativ fiscal, intimata arată că simpla trimitere la un text

legal nu satisface această exigență.

În plus, intimata a mai

criticat procedeul fiscului de a nu-i răspunde și la criticile formulate

ulterior contestației administrative dar în interiorul termenului legal de 30

de zile.

4.3. Pe fondul cauzei,

intimata combate punctul de vedere exprimat de recurentă, susținând că soluția administrativă

face abstracție de certificatul de atestare a obligațiilor fiscale nr. 144784

din 7 septembrie 2011 eliberat de A.F.P.C.M., Bihor și reflectă interpretarea eronată

a prevederii cuprinse în art. 206

28

alin. (2) lit. f) din C. fisc.

Distinct de aceste

apărări, la termenul de dezbateri asupra recursului, intimata a invocat și excepția

lipsei de interes în promovarea căii de atac, arătând că, între timp, a fost soluționată

o nouă cerere de eșalonare pe care recurenta a respins-o iar soluția administrativă

nu a mai fost contestată judiciar întrucât contribuabilul a achitat cea mai mare

parte a sumelor datorate la bugetul de stat.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cu

prioritate excepția lipsei de interes a recursului, potrivit dispozițiilor art.

137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată.

Chiar dacă prin

emiterea Deciziei nr. 399 din 19 ianuarie 2011 de către A.F.P.C.M., Bihor s-a

respins și cererea de acordare a eșalonării de plată nr. 1337 din 23 noiembrie 2011,

aceasta nu lipsește de folos practic recursul declarat împotriva Sentinței civile

nr. 24 din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, câtă vreme nu poate fi exclus un nou demers

judiciar al intimatei-reclamante fundamentat pe dispozițiile art. 19 din Legea nr.

554/2004.

Pe de altă parte,

recursul de față vizează și cheltuielile de judecată ce au fost stabilite de

prima instanță în sarcina A.F.P.C.M., Bihor, or, în această privință, interesul

recurentei este cât se poate de actual.

Examinând, apoi,

sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei,

cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse

în continuare.

și de drept relevante

Intimata-reclamantă

SC S.D. SA a supus controlului judiciar refuzul A.F.P.C.M., Bihor de a-i aproba

cererea de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale neachitate în cuantum de 24.944.877

lei, exprimat prin Decizia nr. 185 din 21 septembrie 2011 și menținut prin

Decizia nr. 568 din 18 octombrie 2011 cu același emitent, de respingere a contestației

administrative.

După cum rezultă din

considerentele sentinței prezentate rezumativ la pct. 1. 2 din decizie, prima instanță

a anulat actele administrativ fiscale, reținând încălcarea unor dispoziții de

ordin procedural, referitoare la audierea contribuabilului și la motivarea în fapt

a actului.

Soluția adoptată este

corectă, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

Reevaluând ansamblul

probator administrat la judecata în primă instanță și răspunzând, în același

timp, la criticile cuprinse în recursul declarat, Înalta Curte reține

următoarele:

Referitor la capacitatea

A.F.P.C.M., Bihor de a sta în proces.

Prin recurs se

reiterează excepția invocată în fața Curții de apel, corect respinsă prin încheierea

din data de 16 ianuarie 2012.

În esență, A.F.P.C.M.,

Bihor a fost chemată în judecată în calitate de emitentă a actelor administrativ

fiscale atacate, capacitatea sa de drept administrativ nefiind supusă contestării.

Împrejurarea că

emitenta actelor administrativ fiscale nu are personalitate juridică este nerelevantă

și din perspectiva art. 41 alin. (2) C. proc. civ., câtă vreme are „organe

proprii de conducere”.

Nu în ultimul rând,

acest motiv de recurs reflectă o abordare pur speculativă a excepției analizate,

întrucât pe tot parcursul judecării cauzei la curtea de apel au fost respectate

dispozițiile lit. n) din O.M.F.P. nr. 269/2007 pentru aprobarea Procedurii de administrare

și monitorizare a contribuabililor mijlocii în vederea aplicării O.M.F.P. nr. 266/2007

privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii din

cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, în sensul că pârâta

A.F.P.C.M., Bihor a beneficiat de „asistență din punct de vedere juridic” din

partea serviciului juridic din cadrul D.G.F.P., Bihor, care a formulat

întâmpinare (filele 139 - 144 dosar fond), precum și alte cereri în interesul pârâtei

chemate în judecată.

Referitor la motivele

de nelegalitate

Potrivit art. 6 alin.

11) din procedura de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea

acordării eșalonărilor de plată, aprobată prin O.M.F.P. nr. 1853/2011:

„Înaintea emiterii deciziei de respingere a cererii de acordare a eșalonării la

plată, organul fiscal efectuează audierea contribuabilului potrivit art. 9 C.

proc. fisc. În acest caz, organul fiscal va întocmit un proces verbal de audiere”.

La rândul său, art. 9

C. proc. fisc. consacră dreptul contribuabilului de a fi ascultat „cu privire

la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei”.

În cuprinsul deciziei

de respingere a cererii de acordare a eșalonării de plată nr. 185 din 21

septembrie 2011 rubrica „mențiuni privind audierea contribuabilului” nu a fost completată.

Răspunzând la contestația

formulată de intimată, în legătură cu această critică, recurenta a reținut prin

Decizia nr. 568 din 18 octombrie 2011 că „în urma invitației făcute agentului

economic potrivit Adresei nr. 144784 din 8 septembrie 2011, comunicată în 12

septembrie 2011, acesta nu s-a prezentat la sediul instituției (…) pentru clarificarea

situației”.

Or, în pofida

intervalului de timp foarte scurt pus la dispoziție contribuabilului acesta s-a

prezentat la sediul recurentei și a depus documentele solicitate prin adresa anterior

menționată, conform actului înregistrat la D.G.F.P., Bihor sub nr. 147121 din 12

septembrie 2011 (fila 46 dosar fond), însă, în mod evident, acestea nu au fost luate

în considerare.

Apare astfel ca fiind

legitimă constatarea judecătorului fondului în sensul că, în realitate, contribuabilul

nu a fost ascultat, garanțiile conferite de lege pentru respectarea dreptului său

la apărare nefiind respectate.

În esență, potrivit

unei jurisprudențe consecvente a C.J.U.E., reliefată prin deciziile invocate de

intimată prin concluziile scrise, s-a statuat că destinatarilor deciziilor care

le afectează în mod sensibil interesele trebuie să li se dea posibilitatea de

a-și face cunoscut în mod util punctul de vedere cu privire la elementele pe

care administrația intenționează să își întemeieze decizia.

Or, în cauză, cum s-a

arătat, punctul de vedere exprimat de intimată a fost solicitat pur formal și a

fost complet ignorat.

Și în ceea ce

privește nemotivarea în fapt a actului administrativ fiscal, concluzia fondului

este corectă.

Într-adevăr, acest element

obligatoriu potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (2) lit. e) C. proc. fisc.,

lipsește din Decizia nr. 185 din 21 septembrie 2011, fiind indicat în schimb, „art.

206

28

alin. (2) lit. f) din C.F.”, text care permitea autorității competente

să solicite revocarea autorizației pentru un antrepozit fiscal în ipoteza

existenței unor obligații fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi

de 60 de zile față de termenul legal de plată.

Nemotivarea unui act administrativ

fiscal nu vizează numai dimensiunea formală a legalității, cum susține recurenta.

În lipsa argumentelor

organului fiscal, contribuabilul nu este în măsură să-și orienteze conduita,

fiind nevoit să speculeze asupra posibilelor impedimente pe care administrația le-a

avut în vedere atunci când i-a respins cererea. În speță, aspectele neclare au

fost amplificate de împrejurarea că aceeași A.F.P.C.M., Bihor eliberase intimatei-reclamante

certificatul de atestare a obligațiilor fiscale nr. 144784 din 7 septembrie 2011

potrivit căruia societatea comercială nu avea obligații pentru care eșalonarea la

plată să nu fie posibilă (pct. b din certificat, fila 14, dosar fond).

Nu în ultimul rând,

controlul de legalitate pe care îl înfăptuiește instanța de contencios administrativ

devine imposibil de exercitat în contextul în care resorturile administrației nu

îi sunt cunoscute.

Pe lângă aspectele

reținute anterior, Înalta Curte observă că nici în etapa soluționării contestației

administrative lipsurile deciziei inițiale nu au fost suplinite.

Mai mult, deși

intimata formulase în interiorul termenului legal de contestare două seturi de critici

(înregistrate la data de 11 octombrie 2011, respectiv 21 octombrie 2011) în mod

evident, prin Decizia nr. 568 din data de 18 octombrie 2011, cel de-al doilea a

fost ignorat.

În acest context,

apare legitimă concluzia primei instanțe în sensul că se impune anularea actelor

administrativ fiscale atacate pentru vicii de procedură.

Cât privește susținerea

recurentei că viciile de procedură analizate nu pot atrage anularea actelor întrucât

legea nu prevede o atare sancțiune, Înalta Curte o va înlătura câtă vreme

nulitățile reținute intră în sfera celor virtuale, care rezultă din scopul

reglementării: protejarea contribuabilului de exercitarea abuzivă a dreptului

de apreciere de către organele fiscale.

Referitor la cheltuielile

de judecată

„Căzând în pretenții”

în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă datorează

cheltuieli de judecată la prima instanță. Curtea de apel nu a acordat integral cheltuielile

solicitate (6480 lei), ci, apreciind în raport de admiterea parțială a acțiunii

judiciare, a stabilit cuantumul acestora la 3.000 lei, sumă care este rezonabilă

în raport cu valoarea pricinii, complexitatea acesteia și munca depusă de avocatul

părții.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

anterior expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312

alin. (1) și (3) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, apreciind pe

baza criteriilor enunțate la punctul precedent, în temeiul art. 274 alin. (3)

C. proc. civ. vor fi stabilite cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 3.000

lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.G.F.P., Bihor în reprezentarea A.F.P.C.M., Bihor împotriva Sentinței

nr. 24/ CA din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta - pârâtă

D.G.F.P., Bihor la plata sumei de 3.000 lei către intimata-reclamantă SC S.D.

SA reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin.

3 C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 martie 2013.