ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3553/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta SC E.C.O. SA a chemat în judecată pe pârâții Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj și Direcția Județeană pentru

Accize și Operațiuni Vamale Bihor solicitând instanței ca prin hotărârea ce o

va pronunța în cauză să dispună anularea raportului de inspecție fiscală nr. 5103

din 27 mai 2010, a deciziei de impunere nr. 6 din aceeași dată și a dispoziției

privind măsurile stabilite nr. 5105 din 27 mai 2010 ca fiind nelegale și

netemeinice.

În întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei.

Curtea de Apel Oradea,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 291

din 3 noiembrie 2010, a respins acțiunea reclamantei ca fiind prematur

formulată.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

În speță, reclamanta

a formulat contestație administrativă împotriva actelor administrativ fiscale

mai sus indicate, însă autoritatea competentă să o soluționeze nu a emis o

decizie în acest sens.

În raport de art. 218

alin. (2) C. proc. fisc., obiectul acțiunii în contencios administrativ poate

fi reprezentat de anularea deciziei de soluționare a contestației.

Față de împrejurarea

că pârâta Autoritatea Națională a Vămilor nu a soluționat contestația

administrativă, iar reclamanta nu a renunțat la această cale administrativă de

atac, acțiunea este prematur formulată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC E.C.O. SA, care a solicitat casarea

sa, în sensul respingerii excepției prematurității acțiunii și a trimiterii

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea căii de

atac, încadrabilă în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a precizat faptul că, la data de 23 iunie 2010, a depus contestația

administrativă împotriva raportului de inspecție fiscală nr. 5103 din 27 mai 2010,

a deciziei de impunere nr.6 din aceeași dată și a dispoziției privind măsurile

stabilite nr. 5105 din 27 mai 2010, care a fost înregistrată sub nr. 6015.

În plus, recurenta a

arătat faptul că nici la data formulării prezentei căi extraordinare de atac nu

a primit o soluție la contestația depusă la autoritatea publică pârâtă.

În optica recurentei,

sentința contestată este nelegală, întrucât Legea nr. 554/2004 conferă dreptul

persoanei vătămate de a se adresa instanței de contencios administrativ

competente în situația în care o autoritate publică nu soluționează în termenul

legal de 30 de zile contestația administrativă.

Pârâta Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Cluj a formulat întâmpinare în care a solicitat

respingerea recursului.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Într-adevăr, în cauza de față,

sunt aplicabile prevederile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., în temeiul

cărora deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către

contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a

contestației, potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios

administrativ competentă, în condițiile legii.

Recurenta a formulat contestație

împotriva actelor administrativ-fiscale anterior individualizate (a se vedea

fila 10 dosar fond), însă, până la momentul soluționării prezentei căi

extraordinare de atac, aceasta nu a fost soluționată de autoritatea publică cu

competențe în materie.

Conform art. 216 C. proc. fisc.,

prin decizie se poate desființa total sau parțial actul administrativ atacat,

situație în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal, care va

avea în vedere doar considerentele deciziei de soluționare a contestației

administrative.

Din actele dosarului, rezultă

faptul că recurenta nu a renunțat la soluționarea căii administrative de atac,

motiv pentru care nu poate fi analizată legalitatea actelor administrativ

fiscale deduse judecății, față de prevederile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

Soluția reglementată de legiuitor

are în vedere faptul că, în caz contrar, s-ar putea ajunge la pronunțarea unor

soluții contradictorii de către autoritățile investite cu analizarea actelor

administrativ fiscale contestate.

Față de împrejurarea

că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative

anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ, raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC E.C.

Oradea SA Bihor, împotriva sentinței nr. 291/CA din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 iunie 2011.