ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 439/2016

Decizia nr. 439/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 07 februarie 2012 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu parata Autoritatea Naționala a Vămilor prin Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 7418 din 14 septembrie 2011 emisa de Autoritatea Naționala a Vămilor - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor prin care s-a respins contestația formulata de reclamant împotriva Raportului de Inspecție Fiscala nr. 5448 din 30 iunie 2011 precum și anularea în parte a punctelor 1 și 2 din Raportul de Inspecție Fiscala nr. 5448 din 30 iunie 2011.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingea ca neîntemeiată a acțiunii în anulare promovată de reclamant. În motivare se arată că inspectorii fiscali au stabilit în mod corect starea de fapt ce a făcut obiectul verificării în perioada 05 noiembrie 2010 - 03 februarie 2011, respectiv 06 aprilie 2011-30 iunie 2011, susținerile reclamantului referitoare la greșita interpretare a stării de fapt și aplicare a dispozițiilor fiscale incidente fiind total eronate.

La termenul de judecată din data de 10 aprilie 2012, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în formularea prezentei acțiuni.

Prin Decizia nr. 7634 din 6 decembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/35/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 144 din 17 aprilie 2012 a Curții de Apel Oradea și a dispus casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 105 din 19 iunie 2015 a Curții de Apel a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtelor Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj în calitate de succesoare în drepturi a ANV și DRAOV și Biroul Vamal de Interior gr. 1 Bihor în calitate de succesor al DJAOV Bihor, ca neîntemeiată.

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește pct. 1 din Raportul de Inspecție Fiscală nr. 5448 din 30 iunie 2011 privind plata accizelor la bugetul de stat și depunerea declarațiilor de accize, curtea a considerat că organul fiscal a apreciat, legal și temeinic, în aplicarea prevederilor art. 206

9

alin. (1) lit. c) și lit. a), art. 206

7

alin. (1) lit. a) și c), art. 206

6

alin. (1) și art. 206

52

alin. (1) și (3) din C. fisc., că pentru produsele accizabile fabricate și comercializate de SC B. SRL (combustibil lichid EC-OIL tip I, combustibil lichid greu pentru focare industriale și combustibil lichid ușor tip III), în perioada verificată (01 mai 2006 - 31 mai 2011), societatea, în calitate de antrepozit fiscal de producție, în unele situații, nu a calculat corect valoarea accizei, nu a declarat și nu a plătit la termenul legal sumele datorate ca accize, situația plății acestor accize fiind prezentată în tabelul anexa nr. 1, care face parte integrantă din raportul de inspecție fiscală.

Referitor la afirmația reclamantului în sensul că la pct. 1 din raportul de inspecție fiscală contestat, organele de inspecție fiscală nu au ținut seama de accizele calculate și plătite de societate în perioada 2006 - 2009 și care sunt cuprinse în balanțele de verificare ale societății, instanța de fond a apreciat ca fiind corect modul de calcul efectuat de organele de inspecție fiscală în tabelul anexa 1 din raportul de inspecție fiscală prin care s-a stabilit în sarcina societății accize de plată în sumă de 72.497 lei și accesorii de plată în sumă de 118.993 lei, în total 191.490 lei.

Totodată, organul fiscal a reținut, justificat, și faptul că declarațiile pentru accizele din perioada verificată au fost depuse de către societate în termen legal, cu excepția lunilor martie - octombrie 2006, octombrie 2010 - ianuarie 2011, când aceasta nu a depus declarații.

În ceea ce privește deținerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize (pct. 2 din raportul de inspecție fiscală contestat), s-a reținut că societatea susține că produsul motorină a fost achiziționat "din momentul în care produsul realizat de societatea noastră a fost asimilat de Ministerul Economiei (cf. Adresa nr. 381114 din 31 martie 2009) cu produsul Păcură".

Din constatările Gărzii Financiare Dâmbovița, materializate în Procesul-verbal nr. 718489 din 29 iulie 2010, rezultă că în perioada 02 martie 2009 - 19 octombrie 2009 societatea s-a aprovizionat cu motorină în regim suspensiv de accize, fără a fi autorizată în acest sens.

Ca atare, organul fiscal, a preluat și valorificat, în cadrul prezentei inspecții fiscale, această constatare a Gărzii Financiare Dâmbovița.

S-a constatat, astfel, justificat, că societatea comercială B. SRL, în perioada 02 martie 2009 - 19 octombrie 2009 a achiziționat și depozitat în afara regimului suspensiv, mai precis înainte de data autorizării - 20 octombrie 2009, cantitatea de 1.419.906 tone motorină Euro Diesel 5 pentru care nu a înregistrat, calculat și virat în termenul legal accizele. În baza autorizației de antrepozit fiscal, societatea trebuia să achiziționeze materia primă motorină după data de 20 octombrie 2009, data de la care era valabilă autorizația în cauză și, totodată, trebuia să depună imediat o declarație de accize și în prima zi lucrătoare de la aceasta sa plătească acciza aferentă fiecărei dețineri de motorină din perioada 02 martie 2009 - 19 octombrie 2009.

Din situația anexa nr. 2, întocmită de organele de inspecție fiscală, rezultă cantitățile de motorină Euro Diesel 5 achiziționate de societate în baza documentelor administrative de însoțire și data recepționării (deținerii) produsului în perioada 02 martie 2009 - 19 octombrie 2009, situație care a stat la baza calculării accizelor aferente datei fiecărei dețineri de motorină și accesoriile de plată datorate de societate pentru fiecare deținere a produsului accizabil motorină. Din situația anexa nr. 2, care face parte integrantă din raportul de inspecție fiscală, rezultă ca societatea datorează suma de 1.782.590 lei cu titlu de accize pentru motorină.

De asemenea, la suma de mai sus, în baza prevederilor art. 114 alin. (4) și (6) și art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003, rep. privind Codul de procedură fiscală s-au calculat accesorii de plată în sumă de 1.173.227 lei, conform anexei nr. 2. Totalul sumelor de plată la pct. 2: 2.955.817 lei reprezentând accize pentru motorină și 1.782.590 lei și accesorii de plată, 1.173.227 lei.

Toate susținerile petentului privind încadrările tarifare ale produselor finite fabricate de societate au fost apreciate, justificat, de către organul fiscal, ca fiind fără nicio relevanță juridică în raport cu deținerea produsului motorină în afara regimului suspensiv, atâta timp cât în autorizația aferentă antrepozitului fiscal au fost înscrise atât materiile prime accizabile care pot fi achiziționate în regim suspensiv de accize, cât și produsele finite ce se realizează în antrepozitul fiscal, precum și faptul că autorizația acordată societății avea un termen de la care era valabilă, societatea trebuind să se conformeze celor ce permitea autorizația și datei de la care le permitea, nu înainte de această dată.

Referitor la interpretarea dată de consultantul fiscal C. în raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză, în sensul că SC B. SRL avea dreptul ca ulterior datei de 10 martie 2009 să se aprovizioneze cu motorină ca materie primă, pentru obținerea de CLU tip III în regim suspensiv de plată a accizelor în baza prevederilor H.G. nr. 1618/2008, deoarece a depus adresele nr. 287 din 02 martie 2009, înregistrată la ANV sub nr. 11440 din 02 martie 2009, nr. 296 din 09 martie 2009 înregistrată la DJAOC Prahova sub nr. 3396 din 09 martie 2009 și nr. 11440/TNF/SLV din 10 martie 2009 a ANV - DTVTV, instanța o apreciază ca fiind eronată.

Astfel, s-a reținut că expertul fiscal nu a precizat în mod corect în raportul de expertiză prevederile legale în vigoare la acea perioadă, în litigiu fiind incidente dispozițiile H.G. nr. 1618/2009 de modificare a normelor metodologice la C. fisc., respectiv pct. 67 - 70 privind obligațiile antrepozitarilor autorizați pentru producție de produse accizabile, cum este cazul SC B. SRL - producție de produse energetice.

Adresele la care s-a făcut referire mai sus au fost depuse la autoritatea vamală în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1618/2008, documentația depusă de antrepozitar a stat la baza obținerii modificării autorizației de antrepozit fiscal în ce privește categoriile de produse accizabile, materiile prime și produsele finite, pentru care urma să fie autorizat, dar această documentație nu a înlocuit autorizația de antrepozit fiscal de producție care să permită primirea, producția, transformarea, depozitarea, expedierea, după caz, în regim suspensiv de la plata accizelor a produsului finit - E 470 Păcură, materiile prime: 1) E430 - Motorină; 2) E470 - Păcură, înainte de data de 20 octombrie 2009.

SC B. SRL a obținut din partea autorității competente modificarea Autorizației de antrepozit fiscal nr. R00090515PP01 din 17 martie 2006 la data de 20 octombrie 2009, cu valabilitate doar din data de 20 octombrie 2009, modificare care a permis funcționarea antrepozitului fiscal de producție produse accizabile, primirea, producția, transformarea, depozitarea, expedierea, după caz, în regim suspensiv de la plata accizelor a produsului finit - E 470 Păcură și materiile prime: 1) E430 - Motorină; E 470 - Păcură, doar din data de 20 octombrie 2009.

Având în vedere prevederile din C. fisc. și normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, în antrepozitul fiscal de producție aparținând SC B. SRL era permisă primirea, producția, transformarea, depozitarea, expedierea, după caz, în regim suspensiv de la plata accizelor a produsului finit - E 470 Păcură și materiile prime: 1) E430 - Motorină; E 470 - Păcură, doar din data de 20 octombrie 2009, deoarece înainte de acea dată era valabilă Autorizația nr. nr. R00090515PP01 din 17 martie 2006, emisă la data de 19 decembrie 2006, cu valabilitate de la data de 01 ianuarie 2007, în care erau prevăzute doar materii prime produsele energetice încadrate în categoria E 4.7 - Păcură și nu E 430 - Motorină.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut în esență că hotărârea instanței de fond nu a fost motivată cu privire la cuantumul accizelor datorate de societate în perioada 2006 - 2009 cât și referitor la deținerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de acciză a motorinei ca materie primă achiziționată în perioada 02 martie 2009 - 19 octombrie 2009.

Totodată, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii în sensul că instanța de fond a invocat în motivarea acesteia texte de lege care nu erau în vigoare la data derulării relațiilor comerciale și fiscale supuse judecății, respectiv a indicat drept temeiuri de drept substanțial dispozițiile art. 206

9

alin. (1) lit. c) și a), art. 206

7

alin. (1) lit. a) și c) și art. 206

6

alin. (6) și art. 206

52

alin. (1) și (3) C. fisc., deși aceste texte de lege au fost introduse în C. fisc. prin O.U.G. nr. 109 din 9 octombrie 2009, care a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2010.

Or, instanța de judecată era învestită să analizeze, la primul punct al acțiunii, dacă societatea B. SRL a calculat și achitat corect acciza aferentă anilor 2006 - 2009, perioadă în care textele de lege invocate nu erau în vigoare.

În ceea ce privește cel de-al doilea punct al acțiunii în anulare, instanța de fond trebuia să analizeze dacă motorina achiziționată ca și materia primă, în perioada 02 martie 2009 - 2010, beneficia de un regim suspensiv de acciză sau nu.

Consideră recurentul că nici pentru acest punct al cererii introductive de instanță nu erau aplicabile normele legale, respectiv dispozițiile art. 206

1

- art. 206

52

introduse în C. fisc. prin O.U.G. nr. 109/2009, care au intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2010.

În ceea ce privește înlăturarea concluziilor expertizei efectuate în cauză, recurentul a susținut că judecătorul fondului s-a aflat într-o regretabilă eroare indicând pe de o parte o normă legală inaplicabilă în domeniul fiscal respectiv H.G. nr. 1618/2009 și pe de altă parte texte de lege (art. 206

3

- 206

52

din C. fisc.) care nu erau în vigoare în perioada supusă analizei.

Consideră recurentul că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, atât în ceea ce privește accizele datorate de societate în perioada 2006 - 2009 cât și în ceea ce privește regimul fiscal (accizabil sau nu) al achiziționării de motorină în perioada martie - octombrie 2004.

Totodată, recurentul-reclamant invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. susține că prin expertiza efectuată în cauză, cuantumul accizelor datorate de societate în perioada 2006 - 2009 a fost stabilit prin raportare la plățile efectuate cu titlu de accize, stabilindu-se că aceasta nu mai datora accize pentru produsele livrate în perioada sus-menționată.

În ceea ce privește achiziția de motorină, ca materie primă în perioada martie - octombrie 2009, recurentul - reclamant a susținut că din probele și argumentele invocate rezultă că pentru aceste achiziții, societatea nu datora accize întrucât motorina achiziționată se afla în regim suspensiv de la plata acestora.

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat în cauză și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond susținând în esență că aceasta a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale și în conformitate cu probatoriul administrat în cauză.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.

I. În speță este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta conține motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligațiile statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Cu alte cuvinte, art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Respectarea acestei cerințe a motivării actului jurisdicțional aflat în calea extraordinară de atac a recursului s-a analizat în raport de motivele prezentate în acțiunea dedusă judecății și de argumentele aduse în apărare de partea adversă.

În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale cu privire la actele administrativ fiscale contestate.

II. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, Înalta Curte constată că susținerile recurentului-reclamant sunt nefondate, pentru argumentele expuse în continuare.

Obligațiile fiscale supuse contestării judiciare pe calea prevăzută în art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. constau în suma de 72.497 lei cu titlu de accize și accesorii aferente în sumă de 118.993 lei, în total suma de plată 191.490 lei, sume stabilite conform tabelului anexa nr. 1 la pct. 1 din raportul de inspecție fiscală contestat precum și sumele stabilite prin anexa nr. 2 din același raport, respectiv suma de 1.782.590 lei cu titlu de accize pentru motorină, cu accesorii de plată în sumă de 1.173.227 lei, suma totală de plată fiind de 2.955.817 lei.

Contrar celor susținute de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe de respingere a acțiunii, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză, în raport de starea de fapt fiscală reținută, analizând punctual cu argumente de fapt și de drept, legalitatea fiecăreia dintre obligațiile fiscale supuse contestării.

În ceea ce privește susținerile recurentului potrivit cărora judecătorul fondului ar fi invocat în motivarea soluției temeiuri de drept substanțial aplicate retroactiv, instanța de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, întrucât astfel cum rezultă din cuprinsul sentinței atacate, au fost invocate prevederile vechiului C. fisc. incidente, respectiv art. 178 alin. (1) coroborate cu art. 206

21

alin. (1) și 7 și art. 179 alin. (1) coroborat cu art. 206

22

alin. (1).

De altfel textele de lege în vigoare au fost menționate în mod corect și în actul de control contestat, respectiv Raportul de inspecție fiscală nr. 5448 din 30 iunie 2011, conform căruia în funcție de perioada verificată, au fost menționate dispozițiile art. 175, art. 178, art. 179 din C. fisc. și din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, până la data de 31 martie 2010, precum și textele de lege în vigoare după această dată, respectiv dispozițiile art. 206

2 -

206

69

introduse de prevederile art. 1 pct. 148 din O.U.G. nr. 109 din 07 octombrie 2009 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind vechiul C. fisc. publicată în Monitorul Oficial nr. 689 din 13 octombrie 2009, cu aplicabilitate din 01 aprilie 2010.

În conformitate cu prevederile art. IV din O.U.G. nr. 109 din 07 octombrie 2009, textele de lege din C. fisc. au primit o nouă numerotare, textul din articolele de lege incidente și în vigoare înainte de 01 aprilie 2010 regăsindu-se într-o formă similară și în articolele renumerotate în vigoare după 01 aprilie 2010.

În ceea ce privește invocarea eronată a dispozițiilor H.G. nr. 1618/2009 în cuprinsul sentinței atacate, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt nefondate în speță fiind vorba de o simplă eroare de tehnoredactare fiind evidentă referirea judecătorului fondului la dispozițiile H.G. nr. 1618/2008 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Nefondate sunt și susținerile recurentului-reclamant invocate în temeiul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În ceea ce privește susținerile recurentului-reclamant referitoare la obligația plăți accizelor la bugetul de stat și la depunerea declarațiilor de accize, respectiv faptul că prin expertiza efectuată în cauză s-a constatat că prin raportare la plățile efectuate în cauză, societatea nu ar mai datora acciză pentru produsele livrate în perioada 2006 - 2009, sunt nefondate.

Astfel cum s-a reținut prin hotărârea atacată în perioada verificată (01 iunie 2007 - 31 decembrie 2010), societatea nu a calculat corect valoarea accizei, nu a declarat și nu a plătit în termenul legal către bugetul de stat sumele reprezentând accize pentru păcura livrată.

Din recalcularea accizelor aferente livrărilor de păcură din antrepozitul fiscal pentru perioada 01 iunie 2007 - 31 decembrie 2010, în conformitate cu prevederile din C. fisc. și din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și comparând cu plățile cu titlu de accize efectuate de către societate în baza ordinelor de plată întocmite și a declarațiilor lunare depuse de aceasta, prin actul de control contestat s-au stabilit sume suplimentare de plată în sumă de 191.490 lei.

Concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză în mod corect au fost înlăturate de către judecătorul fondului în baza întregului material probator administrat în cauză din care a rezultat că societatea "B." SRL nu a depus în perioada martie-octombrie 2006, respectiv octombrie 2010 - ianuarie 2011 declarații fiscale privind accizele.

Referitor la neînsușirea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt nefondate având în vedere că această probă administrată conform dispozițiilor art. 201 C. proc. civ., reprezintă o opinie de specialitate asupra unor împrejurări de fapt pe care instanța a supus-o propriei evaluări, în coroborare cu celelalte probe ale cauzei. Concluziile expertizei au fost însă înlăturate, în mod corect de către judecătorul fondului având în vedere probele contrare administrate, respectiv lipsa declarațiilor fiscale privind accizele în perioada verificată.

Nici susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora pentru achiziția de motorină ca materie primă, în perioada martie - octombrie 2009 nu ar datora accize întrucât motorina achiziționată se afla în regim suspensiv de la plata acestora, nu pot fi primite, întrucât astfel cum a rezultat din probatoriul în cauză, în perioada menționată societatea SC B. SRL nu avea dreptul de a se aproviziona cu motorină ca materie primă în regim suspensiv de accize, nefiind autorizată în acest sens.

Astfel, autorizația de antrepozit fiscal valabilă în acea perioadă era Autorizația de antrepozit fiscal nr. RO 0090515PP01 din 17 martie 2006 emisă la data de 19 decembrie 2006 cu valabilitate din data de 01 ianuarie 2007, care îi permitea ca un regim suspensiv de la plata accizelor să primească, să producă, să transforme, să dețină și să expedieze după caz, produsele accizabile menționate în autorizație, pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 20 octombrie 2009, respectiv produsele încadrate în categoria E 4.7. - Păcură.

În mod eronat s-a reținut prin expertiza efectuată în cauză că societatea avea dreptul ca ulterior datei de 10 martie 2009 să se aprovizioneze cu motorină ca materie primă pentru obținerea de CLU tip III în regim suspensiv de plată a accizelor ca urmare a depunerii adreselor nr. 287 din 02 martie 2009, nr. 296 din 09 martie 2009 și nr. 11440/TNF/SLV din 10 martie 2009.

Astfel cum în mod corect s-a reținut de către judecătorul fondului, societatea a obținut din partea autorității competente modificarea autorizației de antrepozit fiscal la data de 20 octombrie 2009 cu valabilitatea doar din data de 20 octombrie 2009, deoarece anterior acestei date era valabilă Autorizația nr. RO0090515PP01 din 17 martie 2006, cu valabilitate de la data 01 ianuarie 2007, în care erau prevăzute doar materii prime produsele energetice încadrate în categoria E 4.7 - Păcură și nr. E 430 - Motorină.

Având în vedere toate aceste considerente Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 105 din 19 iunie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2016.

Procesat de GGC - GV