ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7634/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul G.V., în calitate de fost administrator al SC D.C. SRL, a chemat în

judecată Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Județeană pentru Accize

și Operațiuni Vamale Bihor solicitând anularea Deciziei nr. 7418 din 14

septembrie 2011, emisă de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Județeană

pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor, prin care i s-a respins contestația

împotriva Raportului de Inspecție Fiscală nr. 5448 din 30 iunie 2011, precum și

anularea în parte a punctelor 1 și 2 din Raportul de Inspecție Fiscală nr. 5448

din 30 iunie 2011.

La punctul 1 din

Raportul de Inspecție Fiscală nr. 5448 din 30 iunie 2011 s-a reținut că SC D.

SRL în unele situații nu a calculat corect valoarea accizei, nu a declarat și

nu a plătit la termenul legal sumele declarate cu titlu de accize. De asemenea,

s-a reținut că societatea nu a depus în termenul legal declarațiile de accize

aferente lunilor martie - octombrie 2006 și octombrie 2010 - ianuarie 2011.

La punctul 2 din

același raport, organele fiscale au reținut că în perioada 2 martie 2009 - 19

octombrie 2009 SC D. SRL s-a aprovizionat cu motorină în regim suspensiv de

accize, fără a fi autorizată în acest sens.

Prin urmare, în

sarcina SC D. SRL au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în cuantum

de 16.085.155 RON reprezentând accize și 4.781.701 RON reprezentând accesorii.

Reclamantul a

susținut că prin actul administrativ fiscal contestat inspectorii fiscali au

încălcat dispozițiile legale în materie fiscală, exercitându-și abuziv

atribuțiile.

instanțe

Prin Sentința nr. 144

din 17 aprilie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de

reclamantul G.V., în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor prin

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj și Direcția

Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor, ca fiind formulată de o

persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a constatat că obligațiile fiscale

suplimentare au fost stabilite în exclusivitate în sarcina SC D. SRL, aceasta

fiind singura interesată în atacarea constatărilor inspectorilor fiscali, iar

societatea prin actualul său administrator nu a înțeles să conteste obligațiile

fiscale suplimentare stabilite în sarcina sa.

Împrejurarea că reclamantul

a deținut - în perioada pentru care inspectorii fiscali au constatat că SC D.

SRL se face vinovată de săvârșirea anumitor nereguli fiscale - calitatea de

administrator al acestei societăți, nu îi conferă acestuia legitimitate

procesuală activă pentru contestarea actelor fiscale întocmite pe seama SC D.

SRL.

De asemenea, instanța

de fond a reținut că nici o eventuală cerere de antrenare a răspunderii

materiale formulată împotriva fostului administrator și întemeiată fie pe

prevederile Codului de procedură fiscală, fie pe prevederile Legii nr. 85/2006,

nu este de natură a-i conferi reclamantului un interes actual pentru promovarea

acțiunii de față, acesta având posibilitatea să probeze în eventualul litigiu

declanșat pentru antrenarea răspunderii sale materiale faptul că în perioada în

care a deținut calitatea de administrator al societății nu au fost încălcate în

nici un fel prevederile fiscale în vigoare, respectiv că nu se face vinovat de

săvârșirea nici uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege pentru

antrenarea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societăților

ajunse în incapacitate de a-și acoperi datoriile.

Împotriva sentinței

curții de apel a formulat recurs, în termen legal, reclamatul G.V., invocând

incidența dispozițiilor art. 312 alin. (3) teza a II-a și (5) teza I C. proc.

civ. și solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță.

În motivarea căii de

atac exercitate recurentul a arătat, în esență, că:

- situația de fapt a

fost eronat stabilită; nu s-a observat că prin raportul de inspecție fiscală

s-a reținut răspunderea sa, în solidar cu a actualului administrator al

societății, pentru accizele suplimentare și majorările aferente perioadei 2006

- 2009; actul fiscal i-a fost comunicat iar contestația administrativă a fost

rezolvată pe fond;

- au fost greșit

interpretate și aplicate prevederile legale incidente, respectiv art. 205 C.

proc. fisc. și art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca

Prin întâmpinarea

înregistrată la data de 2 decembrie 2013, intimata Direcția Generală Regională

a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - care s-a subrogat în toate drepturile și

obligațiile, inclusiv procesuale, ale ANV și structurilor teritoriale ale

acesteia în temeiul art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 74/2013 - a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, reiterând principalele argumente ale primei

instanțe.

Intimata a susținut

că recurentul nu justifică vreo vătămare sau interes legitim de a ataca actele

fiscale, câtă vreme efectele acestora vizează exclusiv societatea verificată

iar „neregulile privind manoperele contabile” ale acestuia „constituie elemente

de fapt care concură la stabilirea stării de lucruri incidente în privința

activității generice a persoanei juridice controlate”.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare, cât și

sub toate aspectele, în condițiile prescrise de art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele expuse

în continuare.

Obiectul acțiunii

judiciare formulate de G.V. vizează anularea Deciziei nr. 7418 din data de 14

septembrie 2011 prin care DRAOV Cluj i-a respins „ca nelegală și netemeinică”

contestația formulată împotriva punctelor 1 și 2 din Raportul de Inspecție

Fiscală nr. 5448 din 30 iunie 2011 întocmit de organele de inspecție fiscală

din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor la SC

D.C. SRL Oradea.

După cum rezultă din

prezentarea de la pct. 1 și 2 al acestor considerente, toate demersurile

recurentului-reclamant s-au făcut în virtutea calități sale de fost

administrator al SC D.C. SRL Oradea, fiind supusă cenzurii instanței de

contencios administrativ și fiscal decizia administrativă asupra contestației

și partea din RIF care privește strict perioada în care a avut această

calitate.

Cu toate acestea,

reținând că obligațiile fiscale suplimentare au fost stabilite „în

exclusivitate” în sarcina societății controlate iar reclamantul nu justifică

„un interes actual”, prima instanță a considerat că acesta nu are legitimitate

procesuală activă, respingându-i acțiunea.

Această soluție este

greșită.

Mai întâi, Înalta Curte

remarcă îndreptățirea recurentului-reclamant de a ataca o decizie

administrativă prin care i s-a soluționat o contestație. Cum s-a arătat, prin

Decizia nr. 7418 din 14 septembrie 2011 DRAOV Cluj a soluționat pe fond calea

administrativă de atac exercitată de fostul administrator al SC D. SRL Oradea,

căruia i s-a și comunicat raportul de inspecție fiscală, în considerarea

acestei calități. Respingându-i-se contestația formulată, G.V. are „dreptul de

acces la un tribunal” în virtutea art. 6 § 1 din Convenție, art. 21 din

Constituție și, finalmente, art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

Apoi, chiar depășind

eroarea de tehnică juridică, în abordarea problemei de drept ridicate de prima

instanță, este necesar a se reține că art. 205 alin. (2) C. proc. fisc. conferă

legitimitate de a acționa aceluia „care consideră că a fost lezat în drepturile

sale printr-un act administrativ fiscal”.

Or, este de domeniul

evidenței că recurentul-reclamant este o persoană vătămată - și în sensul mai

larg al art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 - prin aceea că

organele de control fiscal au stabilit în sarcina societății comerciale un

debit fiscal de aproximativ 3 milioane de RON, reținând expres că neregulile

depistate aparțin „fostului administrator al societății dl. G.V. și actualului

administrator (…)”.

Împrejurarea că

actuala conducere a SC D. SRL Oradea nu a promovat o cale de atac împotriva

actelor menționate nu poate constitui un argument în favoarea păstrării

soluției curții de apel, ci, dimpotrivă, justifică o dată în plus legitimitatea

demersului judiciar al fostului administrator a cărui răspundere poate fi

atrasă atât din perspectiva Legii nr. 31/1990: art. 72 și art. 73 alin. (1)

coroborat cu dispozițiile art. 144

2

alin. (1) și (2), cât și a Legii

nr. 85/2006: art. 138, acte normative în vigoare la data derulării

operațiunilor verificate.

Mai mult, în

procedurile subsecvente de atragere a răspunderii administratorului societății

nu se mai poate pune problema examinării „fondului” raportului juridic fiscal,

analiza limitându-se la existența bunei sau relei credințe a acestuia.

soluției instanței de control judiciar

Pentru considerentele

expuse anterior, văzând că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului,

în temeiul art. 312 alin. (5) și art. 313 C. proc. civ., precum și al art. 20

alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul și se va

casa sentința cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de G.V. împotriva Sentinței civile nr. 144 din 17 aprilie 2012 a

Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM