ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7634/2013

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.V., în calitate de fost administrator al SC D.C. SRL, a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor solicitând anularea Deciziei nr. 7418 din 14 septembrie 2011, emisă de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor, prin care i s-a respins contestația împotriva Raportului de Inspecție Fiscală nr. 5448 din 30 iunie 2011, precum și anularea în parte a punctelor 1 și 2 din Raportul de Inspecție Fiscală nr. 5448 din 30 iunie 2011. La punctul 1 din Raportul de Inspecție Fiscală nr. 5448 din 30 iunie 2011 s-a reținut că SC D. SRL în unele situații nu a calculat corect valoarea accizei, nu a declarat și nu a plătit la termenul legal sumele declarate cu titlu de accize. De asemenea, s-a reținut că societatea nu a depus în termenul legal declarațiile de accize aferente lunilor martie - octombrie 2006 și octombrie 2010 - ianuarie 2011. La punctul 2 din același raport, organele fiscale au reținut că în perioada 2 martie 2009 - 19 octombrie 2009 SC D. SRL s-a aprovizionat cu motorină în regim suspensiv de accize, fără a fi autorizată în acest sens. Prin urmare, în sarcina SC D. SRL au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în cuantum de 16.085.155 RON reprezentând accize și 4.781.701 RON reprezentând accesorii. Reclamantul a susținut că prin actul administrativ fiscal contestat inspectorii fiscali au încălcat dispozițiile legale în materie fiscală, exercitându-și abuziv atribuțiile.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 144 din 17 aprilie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul G.V., în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că obligațiile fiscale suplimentare au fost stabilite în exclusivitate în sarcina SC D. SRL, aceasta fiind singura interesată în atacarea constatărilor inspectorilor fiscali, iar societatea prin actualul său administrator nu a înțeles să conteste obligațiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina sa. Împrejurarea că reclamantul a deținut - în perioada pentru care inspectorii fiscali au constatat că SC D. SRL se face vinovată de săvârșirea anumitor nereguli fiscale - calitatea de administrator al acestei societăți, nu îi conferă acestuia legitimitate procesuală activă pentru contestarea actelor fiscale întocmite pe seama SC D. SRL. De asemenea, instanța de fond a reținut că nici o eventuală cerere de antrenare a răspunderii materiale formulată împotriva fostului administrator și întemeiată fie pe prevederile Codului de procedură fiscală, fie pe prevederile Legii nr. 85/2006, nu este de natură a-i conferi reclamantului un interes actual pentru promovarea acțiunii de față, acesta având posibilitatea să probeze în eventualul litigiu declanșat pentru antrenarea răspunderii sale materiale faptul că în perioada în care a deținut calitatea de administrator al societății nu au fost încălcate în nici un fel prevederile fiscale în vigoare, respectiv că nu se face vinovat de săvârșirea nici uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societăților ajunse în incapacitate de a-și acoperi datoriile.

Motivele de recurs Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs, în termen legal, reclamatul G.V., invocând incidența dispozițiilor art. 312 alin. (3) teza a II-a și (5) teza I C. proc. civ. și solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În motivarea căii de atac exercitate recurentul a arătat, în esență, că: - situația de fapt a fost eronat stabilită; nu s-a observat că prin raportul de inspecție fiscală s-a reținut răspunderea sa, în solidar cu a actualului administrator al societății, pentru accizele suplimentare și majorările aferente perioadei 2006 - 2009; actul fiscal i-a fost comunicat iar contestația administrativă a fost rezolvată pe fond; - au fost greșit interpretate și aplicate prevederile legale incidente, respectiv art. 205 C. proc. fisc. și art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Apărările Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca Prin întâmpinarea înregistrată la data de 2 decembrie 2013, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - care s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile, inclusiv procesuale, ale ANV și structurilor teritoriale ale acesteia în temeiul art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 74/2013 - a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând principalele argumente ale primei instanțe. Intimata a susținut că recurentul nu justifică vreo vătămare sau interes legitim de a ataca actele fiscale, câtă vreme efectele acestora vizează exclusiv societatea verificată iar „neregulile privind manoperele contabile” ale acestuia „constituie elemente de fapt care concură la stabilirea stării de lucruri incidente în privința activității generice a persoanei juridice controlate”.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în condițiile prescrise de art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele expuse în continuare. Obiectul acțiunii judiciare formulate de G.V. vizează anularea Deciziei nr. 7418 din data de 14 septembrie 2011 prin care DRAOV Cluj i-a respins „ca nelegală și netemeinică” contestația formulată împotriva punctelor 1 și 2 din Raportul de Inspecție Fiscală nr. 5448 din 30 iunie 2011 întocmit de organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor la SC D.C. SRL Oradea. După cum rezultă din prezentarea de la pct. 1 și 2 al acestor considerente, toate demersurile recurentului-reclamant s-au făcut în virtutea calități sale de fost administrator al SC D.C. SRL Oradea, fiind supusă cenzurii instanței de contencios administrativ și fiscal decizia administrativă asupra contestației și partea din RIF care privește strict perioada în care a avut această calitate. Cu toate acestea, reținând că obligațiile fiscale suplimentare au fost stabilite „în exclusivitate” în sarcina societății controlate iar reclamantul nu justifică „un interes actual”, prima instanță a considerat că acesta nu are legitimitate procesuală activă, respingându-i acțiunea. Această soluție este greșită. Mai întâi, Înalta Curte remarcă îndreptățirea recurentului-reclamant de a ataca o decizie administrativă prin care i s-a soluționat o contestație. Cum s-a arătat, prin Decizia nr. 7418 din 14 septembrie 2011 DRAOV Cluj a soluționat pe fond calea administrativă de atac exercitată de fostul administrator al SC D. SRL Oradea, căruia i s-a și comunicat raportul de inspecție fiscală, în considerarea acestei calități. Respingându-i-se contestația formulată, G.V. are „dreptul de acces la un tribunal” în virtutea art. 6 § 1 din Convenție, art. 21 din Constituție și, finalmente, art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. Apoi, chiar depășind eroarea de tehnică juridică, în abordarea problemei de drept ridicate de prima instanță, este necesar a se reține că art. 205 alin. (2) C. proc. fisc. conferă legitimitate de a acționa aceluia „care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal”. Or, este de domeniul evidenței că recurentul-reclamant este o persoană vătămată - și în sensul mai larg al art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 - prin aceea că organele de control fiscal au stabilit în sarcina societății comerciale un debit fiscal de aproximativ 3 milioane de RON, reținând expres că neregulile depistate aparțin „fostului administrator al societății dl. G.V. și actualului administrator (…)”. Împrejurarea că actuala conducere a SC D. SRL Oradea nu a promovat o cale de atac împotriva actelor menționate nu poate constitui un argument în favoarea păstrării soluției curții de apel, ci, dimpotrivă, justifică o dată în plus legitimitatea demersului judiciar al fostului administrator a cărui răspundere poate fi atrasă atât din perspectiva Legii nr. 31/1990: art. 72 și art. 73 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 144 2 alin. (1) și (2), cât și a Legii nr. 85/2006: art. 138, acte normative în vigoare la data derulării operațiunilor verificate. Mai mult, în procedurile subsecvente de atragere a răspunderii administratorului societății nu se mai poate pune problema examinării „fondului” raportului juridic fiscal, analiza limitându-se la existența bunei sau relei credințe a acestuia.

Temeiul legal al soluției instanței de control judiciar Pentru considerentele expuse anterior, văzând că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. (5) și art. 313 C. proc. civ., precum și al art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul și se va casa sentința cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.