ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 780/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 780/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr.

777/57/2012, reclamanta SC P. SRL a chemat în judecată pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală București,

solicitând să se dispună anularea Deciziei nr. X1 emisă la data de 31 mai 2011

ca netemeinică și nelegală sub aspectul constatărilor în mod eronat a

obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei, apreciind actele anexe

ale prezentei ca întemeiate, precum și a măsurilor dispuse privind reanalizarea

calculului accesoriilor; pe cale de consecință, anularea constatărilor și

măsurilor dispuse prin actul contestat - Decizia de impunere din 2 decembrie

2011 întocmită de Direcția Județeană Accize și Operațiuni Vamale Sibiu cuprinse

în detaliu în Raportul de inspecție fiscală din 2 decembrie 2011, precum și

actelor anexă la acesta sub aspectul determinării în sarcina reclamantei a

obligațiilor fiscale constând în accize pentru motorină și biodiesel - suma

contestata 5.034.744 RON și majorări de întârziere - suma contestată 5.631.008

RON; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

a arătat că a fost supusă inspecției fiscale în domeniul accizelor aferente

perioadei 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2010, fiind înștiințată prin Avizul de

Inspecție Fiscală din 9 martie 2010.

A constatat că

măsurile dispuse prin actele contestate sunt nelegale, situate în afara

textelor imperative prevăzute de lege, încălcându-se prevederile art. 36 din

Legea nr. 85/2006, modificată și actualizată.

A precizat că

aflându-se în procedura simplificată a insolvenței, beneficiază de prevederile

legii mai sus amintite, astfel încât orice acțiune, control sau măsură pentru

realizarea creanțelor de la data deschiderii procedurii este suspendată de

drept.

Pe fondul litigiului

dedus judecații, cu privire la cuantumul accizelor aferente combustibilului

comercializat a arătat că obligația de plată a accizelor trebuia determinată în

sarcina furnizorului, în sarcina primului comerciant care a întrerupt lanțul

economic, sau cel mult în sarcina comerciantului achizitor de la antrepozitul

fiscal.

Cu privire la

cuantumul majorărilor, a apreciat că organul de control a calculat majorări de

întârziere și penalități de întârziere în mod eronat.

Prin întâmpinarea

depusă, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat

respingerea acțiunii formulate de reclamantă, ca nefondată, și menținerea ca

temeinice și legale a actelor administrative atacate.

A solicitat

introducerea în cauză a Direcției Județene Accize și Operațiuni Vamale Sibiu,

autoritatea administrativă care a emis Decizia de impunere din 2 decembrie

2011, precum și Raportul de Inspecție Fiscală din 2 decembrie 2011, întocmit de

D.J.A.O.V. Sibiu.

A invocat excepția

lipsei de interes a acțiunii, în ceea ce privește punctul 2 al Deciziei din 31

mai 2012, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor -

A.N.A.F., învederând instanței faptul că reclamanta solicită anularea în

întregime a actelor administrative atacate, în ceea ce privește suma totala de

10.665.752 RON, în condițiile în care, în faza administrativă de atac, actele

de control au fost desființate pentru suma de 5.631.008 RON.

Prin precizarea de

acțiune depusă reclamanta a chemat în judecată în calitatea de pârâte și

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov și Direcția

Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu, în prezent Direcția

Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, succesoare în drepturi și

obligații a acestora, în conformitate cu disp. art. 10 alin. (5) din O.U.G. nr.

74/2013 raportat la art. 11 alin. (3) din același act normativ.

Prin întâmpinarea

depusă de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov,

a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În cauză, s-a dispus

efectuarea unui raport de expertiză contabilă judiciară de către un expert

contabil și consultant fiscal.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr. 311

din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei de interes a reclamantei în

ceea ce privește punctul 2 al Deciziei din 31 mai 2012, emisă de A.N.A.F. -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și, în consecință:

S-a respins ca lipsit

de interes capătul de cerere vizând anularea punctului 2 al Deciziei din 31 mai

2012, emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

S-a respins ca

nefondată acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta

SC P. SRL prin lichidator judiciar R.A. SPRL în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, succesoare în drepturi

și obligații a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov și

a Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu, având ca obiect

anularea punctului 1 din Decizia nr. X1/2012 emisă de A.N.A.F., precum și a

Deciziei de impunere nr. X2 din 2 decembrie 2011 și a Raportului de inspecție

fiscală nr. X3 din 2 decembrie 2011 întocmite de Direcția Județeană pentru

Accize și Operațiuni Vamale Sibiu.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel, verificând în prealabil excepția lipsei de

interes a reclamantei în ceea ce privește contestarea punctului 2 al Deciziei

nr. X1 din 31 mai 2012, invocată de pârâta A.N.A.F., a constatat că excepția

este întemeiată, reclamanta nemaiavând un interes în a solicita anularea

deciziei de impunere pentru suma reprezentând accesorii aferente accizelor, de

vreme ce s-a dispus pe cale administrativă desființarea ei sub acest aspect.

Pe fondul cauzei, a

constatat că actele administrativ-fiscale contestate sunt legal întocmite.

În ceea ce privește

critica privind încălcarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, având în

vedere că aceste acte au fost întocmite de organele de inspecție fiscală în

timp ce societatea se afla în procedura simplificată a insolvenței, fără avizul

judecătorului sindic, s-a reținut că textul de lege menționat vorbește despre

suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau

măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului

sau bunurilor sale, astfel că nu este incident în prezenta cauză, atâta timp

cât în cauză este vorba despre realizarea unui control fiscal prin care să se

stabilească dacă activitatea desfășurată de reclamantă în perioada vizată este

sau nu conformă cu legea fiscală, nefiind vorba despre realizarea unor creanțe,

ci despre existența unor posibile creanțe fiscale.

S-a concluzionat că

inspecția fiscală se poate efectua și asupra agenților economici care se află

sub incidența legii insolvenței, potrivit art. 95 din O.G. nr. 92/2003.

În ceea ce privește necesitatea

avizului judecătorului sindic, instanța a constatat că și această susținere

este nefondată, în condițiile în care acordarea acestui aviz nu este prevăzută

de art. 11 alin. (2) din legea insolvenței, care reglementează competențele

judecătorului sindic. În același sens a fost invocată și Încheierea nr.

420/C/2012 a Tribunalului Sibiu.

Pe fondul acțiunii

s-a reținut că operațiunile de aprovizionare cu combustibili efectuate de

reclamantă de la cei 6 furnizori au la bază facturi și că aceste operațiuni au

fost înregistrate corect în contabilitatea reclamantei, iar tranzacțiile

respectă reglementările legale.

Prima instanță a

apreciat că pentru motorina achiziționată de la cele șase societăți menționate

în RIF reclamanta datorează accize.

În acest sens, s-a

reținut că uleiurile minerale constituie produse accizabile în sensul art. 163

lit. a) raportat la art. 162 lit. g) din Legea nr. 571/2003 în forma în vigoare

la momentul operațiunilor comerciale controlate și că acciza devine exigibilă

conform art. 165 și 192 din Legea nr. 571/2003 la data când produsul este

eliberat pentru consum în România, considerându-se că eliberarea pentru consum

reprezintă conform art. 166 din același act normativ orice ieșire, inclusiv

ocazională, a produselor accizabile din regimul suspensiv (lit. a)) sau orice

deținere în afara regimului suspensiv a produselor accizabile care nu au fost

introduse în sistemul de accizare (lit. e)).

S-a mai reținut că

art. 168 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 stabilește cu titlu de principiu că

este interzisă deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal,

dacă acciza pentru acel produs nu a fost plătită, iar potrivit art. 178 alin.

(4) deținerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, pentru care

nu se poate face dovada plății accizelor, atrage plata acestora.

Din acest punct de

vedere s-a apreciat irelevant dacă valoarea facturilor emise de cele șase

societăți reclamantei aveau incluse în valoarea lor sau nu acciza, precum și

faptul că a plătit contravaloarea ei acestor societăți, interesând sub aspectul

cauzei de față numai plata accizei către bugetul de stat.

Cu privire la

declarațiile de conformitate s-a constatat că acestea nu erau de natură a da o

puternică aparență de legalitate operațiunii comerciale ce a făcut obiectul

controlului, potrivit art. 195 alin. (1) din Lega nr. 571/2003, și având în

vedere că mișcarea produselor accizabile eliberate pentru consum trebuia

însoțită de factura ce reflectă cuantumul accizei.

Totodată a fost avută

în vedere și interdicția prevăzută de pct. 2 din H.G. nr. 44/2004 conform

căreia în afara antrepozitului fiscal pot fi deținute "numai produsele

accizabile pentru care accizele au fost evidențiate distinct în documentele

fiscale prevăzute de lege la momentul exigibilității accizelor".

De asemenea, curtea

de apel a apreciat că nu este relevant dacă reclamanta se face sau nu vinovată

de faptul că deține carburanți cărora nu li se poate confirma proveniența,

suficient și îndestulător fiind faptul că acestea figurează în evidențele

reclamantei și că pentru ele nu se poate dovedi că au fost achitate accizele

aferente.

Astfel au fost

înlăturate concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză.

Având în vedere că

facturile deținute de reclamantă nu reflectă nici cuantumul și nici plata

accizei și nici nu au fost aduse alte dovezi care să ateste că s-a plătit

acciza, judecătorul fondului a constatat că, în speță devin incidente

prevederile art. 178, alin. (4) C. fisc. și pct. 7, alin. (4) din H.G. nr.

44/2004.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs recurenta-reclamantă SC P. SRL, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

sale de recurs, reclamantul-recurent în esență a arătat următoarele:

Se arată că recurenta

a invocat excepția nulității absolute a actelor de control având în vedere

dispozițiile imperative ale art. 36 din Legea nr. 85/2006, care prevăd:

"de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile

judiciare, extrajudiciare sau măsuri de executare silită pentru realizarea

creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale".

În speță, față de

recurentă, prin Încheierea civilă 1854/CC din 28 octombrie 2011 s-a dispus

deschiderea procedurii simplificate, intrarea în faliment, dizolvarea

societății debitoare.

Lichidatorul

judiciar, SC R.A. SPRL, numit în cauză, a comunicat în data de 4 noiembrie

2011, prin adresa 1533 către intimata Direcția Județeană de Accize și

Operațiuni Vamale Sibiu, încheierea mai sus menționată.

Judecătorul sindic a

respins cererea de efectuare a controlului fiscal în data de 3 aprilie 2012,

pronunțându-se prin încheiere atacată cu recurs, însă și Curtea de Apel Alba

Iulia, în data de 7 septembrie 2012, respinge recursul declarat de D.G.F.P.

Sibiu, apreciind ca întemeiată hotărârea judecătorului sindic de neautorizare a

efectuării unui control fiscal în condițiile în care recurenta se află în

procedura simplificată - faliment din data de 8 octombrie 2011.

Intimata Direcția

Județeană de Accize și Operațiuni Vamale Sibiu nu a respectat legea și, drept

urmare, în data de 21 noiembrie 2011 procedează la întocmirea Raportului de

inspecție fiscala nr. X4 din 2 decembrie 2011, raport care a stat la baza

emiterii Deciziei nr. X2 din 2 decembrie 2011.

Actele fiscale

întocmite sunt, potrivit legii lovite de nulitate, astfel încât s-a solicitat

instanței de fond să le constate ca atare, judecătorul sindic, pe de o parte,

și ulterior intrării în faliment, pe de altă parte.

- Cât privește

excepția lipsei de interes în ceea ce privește pct. 2 al Deciziei nr. X1 din 31

mai 2012.

Se arată că prin

acțiunea introductivă de instanță, recurenta a înțeles să atace în totalitate

cele două acte fiscale - decizie de impunere și raport de inspecție fiscală -

având în vedere că acestea sunt emise de cealaltă intimată Direcția Județeană

de Accize și Operațiuni Vamale Sibiu și apreciind că intimata A.N.A.F. nu poate

proceda la desființarea unor accesorii la debitele principale emise și

calculate de o altă instituție de stat.

Cu toate acestea,

având în vedere că, urmare a contestației prealabile intimata A.N.A.F. înlătură

această obligație fiscală, dacă nu se opinează pentru argumentele mai sus

menționate, atunci excepția lipsei de interes este admisibilă.

- În ceea ce privește

fondul cauzei arată recurenta:

Inspecția fiscală

avea ca obiectiv verificarea respectării legislației fiscale în domeniul

accizelor privind achizițiile și livrările de produse energetice în perioada 1

ianuarie 2007 - 31 martie 2010, determinându-se obligația fiscală a plăti

accizele în cuantum de 5.034.744 RON.

- S-a arătat în

cuprinsul acțiunii ca obligația de plată a accizelor trebuia determinată în

sarcina furnizorului, sau mai bine spus în sarcina primului comerciant care a

întrerupt lanțul economic, sau cel mult în sarcina comerciantului achizitor de

la antrepozitul fiscal.

În speță faptul că

aceste societăți sunt insolvabile nu poate reprezenta un motiv ce îndrituiește

organul fiscal să extindă sarcina acestei obligații fiscale și beneficiarului.

Se constată că interpretarea textelor legale este eronată, iar baza de calcul

apreciată de către inspectorii de control nu are niciun fundament real.

Precizează recurenta

că, în calitate de comerciant, a achiziționat produsele petroliere nu direct de

la antrepozitele fiscale, ci de la alți comercianți.

Astfel, se arată că

în condițiile în care s-a aprovizionat cu motorină de la alți comercianți,

care, potrivit art. 221 C. fisc. și pct. 37 din normele metodologice, trebuiau

să facă dovada plății anticipate a accizei prin prezentarea ordinului de plată,

antrepozitarilor autorizați, facturile emise de acești furnizori ai recurentei

conțineau și plata accizei, cât și marja lor de adaos comercial.

- Din documentele

puse la dispoziția expertului, existente de altfel și la dosarul cauzei, este

evident că cei șase furnizori menționați în raportul fiscal nu au calitatea de

antrepozit fiscal, ci sunt comercianți, intermediari, respectiv sunt clienții

care au achiziționat produsele petroliere de la antrepozitele fiscale.

Pe de altă parte, R.,

în calitate de antrepozit fiscal, declară că "prețul carburanților

cuprinde următoarele componente: TVA, acciză, taxă specială de drum, costurile

logistice, costurile de operare a rețelei de distribuție, costurile materiei

prime, costurile financiare și adaosul comercial".

Aplicând algoritmul

de calcul care este prevăzut la pct. 1 lit. g) din normele metodologice de

aplicare a art. 162 C. fisc. rezultă un cuantum al accizei plătite de

recurentă, prin preț, de 5.033.822 RON, respectiv 27,45% din valoarea fără TVA

a motorinei facturate.

Așadar, în mod

rațional, dacă acest algoritm de calcul determină deducerea cuantumului accizei

în reglementarea legislative este o condiție sine qua non ca prețul de pe

facturile fiscale de livrare a mărfurilor achiziționate să includă toate aceste

obligații fiscale. În condițiile în care marfa achiziționată este achitată

integral de către recurentă se concluzionează că a achitat și valoarea

componentelor fiscale incluse în preț.

Se arată că anumite

societăți din Sibiu, supuse aceluiași control fiscal, care s-au alimentat de la

aceiași furnizori ca și recurenta, au avut un alt tratament fiscal, organele

fiscale stabilind în sarcina furnizorilor obligația fiscală a accizei și nu în

sarcina lor, în calitate de clienți beneficiari, deși au aceeași poziție, identică

cu a recurentei.

- O altă motivație în

determinarea plații accizei de către organele fiscale a fost aceea potrivit

căreia operațiunile comerciale nu sunt reale, atâta timp cât furnizorii nu sunt

reali.

În cuprinsul

expertizei, printr-un calcul amănunțit, subliniindu-se și numărul zilelor de

stocare de achiziție și până la vânzare, s-a concluzionat că au fost

comercializate către agenții economici 5.306.884 litri către agenți economici

și 158.081 litri către persoane fizice.

Dacă aceste

operațiuni ar fi fost fictive, scriptice și nu reale ar fi fost absolut

imposibil ca să nu fie depistată activitatea acestei operațiuni prin desfacerea

mărfii achiziționate în piață.

- În obiectivele

solicitate de către intimatele pârâte acestea din urmă menționează că un număr

de opt furnizori ai reclamantei "nu funcționează la sediile declarate,

reprezentanții acestora nu au fost găsiți sau au fost declarați inactivi".

Așa cum a arătat dna

expert, față de două societăți furnizoare - SC U. SRL și SC D. SRL - organele

fiscale au calculat obligația fiscală a accizei în sarcina acestora,

recunoscând astfel calitatea persoanei care întrerupe circuitul economic în

persoana furnizorului și nu în persoana cumpărătorului, respectiv a recurentei.

În privința

celorlalte șase societăți menționate în RIF, faptul că "furnizorii nu

funcționează la sediul declarat, că administratorii acestor societăți nu au

fost găsiți sau că nu au depus bilanțuri contabile și nu și-au îndeplinit

obligațiile declarative" nu pot fi imputabile recurentei-reclamante, cu

atât mai mult cu cât toate aceste constatări ale organelor fiscale sunt la o

dată mult ulterioară datei de derulare a tranzacțiilor între acești furnizori

și societatea reclamantă.

Motivația instanței

de fond este nefondată și neîntemeiată, recurenta nu a întrerupt circuitul

economic întrucât aceasta s-a aprovizionat de la un alt agent economic furnizor

(acesta din urma fiind cel care s-a aprovizionat de la antrepozitul fiscal).

Procedura în fața

instanței de recurs

Administrația

Județeană a Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, a invocat excepția

lipsei calității de reprezentant a reclamantei, având în vedere art. 87 pct. 5

C. proc. civ. și art. 23 din Legea nr. 85/2006. În ceea ce privește recursul

reclamantei, apreciază intimata că acesta este nefondat pentru motivele expuse

pe larg în întâmpinare.

Agenția Națională de

Administrare Fiscală a formulat întâmpinare la cererea de recurs, considerând

că aceasta este nefondată.

Excepția lipsei

calității de reprezentant a reclamantei a fost pusă în discuția părților

conform art. 137 C. proc. civ. la termenul din 24 februarie 2015.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

, Înalta Curte constată că

aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente:

- În ceea ce privește

excepția nulității actelor de control

Instanța de fond a

analizat excepția nulității prin raportare la prevederile art. 36 din Legea nr.

85/2006 și a interpretat corect că efectuarea inspecției fiscale nu se

încadrează în categoria de acțiuni vizată de textul de lege, în acest sens

judecătorul sindic apreciind că "extinderea competenței controlului

oportunității unei astfel de activități ar constitui o depășire a limitelor

controlului exercitat de judecătorul sindic".

Înalta Curte reține

că inspecția fiscală nu a început după deschiderea procedurii simplificate a

insolvenței, ci aceasta a fost începută cu mult timp înainte, fiind suspendată

pentru efectuarea de verificări încrucișate și obținerea unor date

suplimentare.

- Motivul privind

greșita soluționare a excepției de interes nu este fondat.

Cu privire la acest

motiv de recurs se reține că în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei

de interes cu privire la anularea accesoriilor în sumă de 5.631.008 RON

deoarece prin Decizia nr. X1/2012 s-a admis în parte contestația și s-a dispus

refacerea controlului deoarece acestea au fost calculate cu încălcarea art. 41

din Legea nr. 85/2006, acestea trebuiau calculate doar până la data deschiderii

procedurii simplificate a insolvenței.

- În ceea ce privește

nelegalitatea obligațiilor fiscale - plata accizei pentru carburanții

achiziționați de la alți comercianți

Relevante în speță

sunt dispozițiile art. 168 alin. (2) C. fisc. care prevăd: (2) "Este

interzisă deținerea unor produse accizabile în afara antrepozitului

fiscal".

Pct. 3 din H.G. nr.

44/2004 privind normele metodologice de aplicare a Codului fiscal prevăd că

"În afara antrepozitului fiscal pot fi reținute numai produsele accizabile

pentru care acciza a fost plătită, iar prin circuitul economic se poate face

dovada că provin de la un antrepozitar autorizat, de la un operator

înregistrat, de la un operator neînregistrat sau de la un importator".

Potrivit prevederilor

art. 178 alin. (4) C. fisc., "Deținerea de produse accizabile în afara

antrepozitarului fiscal, pentru care nu se poate face dovada pieței accizabile,

atrage plata acestora".

- În fapt, în

perioada 1 ianuarie 2007 - 30 martie 2010, recurenta-reclamantă a achiziționat

produse minerale accizabile (carburanți) de la 6 furnizori și nu se poate face

dovada plății accizei la bugetul de stat de către aceștia, așa încât organul

fiscal consideră că se aplică prevederile art. 178 alin. (4) C. fisc. în

privința reclamantei - care deține produse accizabile în afara antrepozitului

fiscal și nu poate face dovada plății către stat a accizei.

- Din această

perspectivă, în mod corect a reținut instanța de fond că nu prezintă relevanță

reținerile expertului în sensul că valoarea facturilor emise de către cele 6

societăți avea inclusă în valoarea lor și accizele și dacă au fost achitate

între societăți câtă vreme acciza nu a fost plătită la bugetul statului.

- Nu prezintă

relevanță argumentele recurentei, în sensul că cele 6 societăți furnizoare nu

erau antrepozitari fiscali ci doar comercianți, deoarece potrivit art. 178

alin. (1) C. fisc. "Deținerea de produse accizabile în afara

antrepozitarului fiscal, pentru care nu se poate face dovada plății accizabile,

atrage plata acestora".

Prin urmare,

societatea recurentă trebuia să fie diligentă atunci când s-a angajat în acest

circuit comercial cu produse energetice din antrepozitele fiscale, fiind

specializată în comercializarea uleiurilor minerale prevederile art. 2.2.1. din

H.G. nr. 44/2004, arătând la acel moment "eliberarea în consum a

produselor energetice din antrepozitele fiscale se efectuează numai în momentul

în care cumpărătorul prezintă documentul de plată care să ateste virarea la bugetul

de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi facturată (...)

ordinele de plată pentru Trezoreria statului, care atestă virarea la bugetul de

stat a valorii accizelor ce urmează a fi efectuată sunt prezentate de către

cumpărătorii antrepozitarilor autorizați care verifică existența semnăturii și

ștampilei bancare care a debitat contul cu suma respectivă".

În speță, O.P. SA a

infirmat eliberarea documentelor prin care se poate stabili proveniența

carburanților, astfel prin Adresa din 10 februarie 2011 se precizează că

declarațiile de conformitate, rapoartele de încercări nu reflectă realitatea.

Reclamanta-recurentă

este consumatorul final, operatorul economic care întrerupe circuitul prevăzut

de pct. 7 alin. (4) din Normele metodologice și trebuia să facă dovada plății

accizei către bugetul de stat, solicitând societăților furnizoare factura

proformă emisă de antrepozitar, ordinul de plată confirmat prin ștampila și

semnătura autorizată a băncii care a debitat contul plătitorului conform celor

arătate mai sus.

Nu are relevanță

faptul că produsele energetice achiziționate au fost achitate către furnizori

prin bancă și că operațiunile au fost reale, astfel că expertiza efectuată în

cauză este inutilă față de prevederile art. 178 alin. (4) raportat la art. 195

alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Reținerile

expertizelor contabile efectuate la instanța de fond privind înregistrarea în

contabilitate a operațiunilor cu cei 6 furnizori conform reglementărilor legale

nu are de asemenea importanță în stabilirea obligațiilor fiscale privind plata

accizei pentru carburanți conform art. 178 alin. (4) C. fisc.

Nici împrejurarea că

societății furnizoare au fost obligate să achite de asemenea aceeași obligație

fiscală nu schimbă regimul juridic aplicabil reclamantei-recurente în speța de

față.

Temeiul legal al

soluției pronunțate de instanța de recurs

Față de cele arătate

mai sus, Înalta Curte, constatând că sentința de fond este temeinică și legală

în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC P. SRL prin lichidator judiciar R.A. SPRL împotriva Sentinței

nr. 311 din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 februarie 2015.

Procesat

de GGC - AZ