ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3558/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamantul R.C., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, a solicitat să se constate nelegalitatea inspecției fiscale și a actelor administrative efectuate la data de 27 ianuarie 2010 de organele de inspecție ale pârâtei și anularea ca nelegale și neîntemeiate, a Deciziei de impunere nr. 71015 din 27 ianuarie 2010, prin care a fost obligat la TVA în sumă de 3.245.494 RON și accesoriile aferente în sumă de 1.809.041 RON, a Dispoziției de măsuri nr. 71106 din 28 ianuarie 2010, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. 71014 din 27 ianuarie 2010, emise de inspectorii din cadrul Activității de Inspecție Fiscală Bihor.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că împotriva actelor administrative atacate, a formulat contestație pe cale administrativă în temeiul art. 209 C. proc. fisc., înregistrată la organul fiscal sub nr. 30089 din 19 februarie 2010, la care organul fiscal nu i-a răspuns până la data de 31 mai 2011, astfel că a depus în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, notificare de renunțare la jurisdicția administrativă, înregistrată sub nr. 91795 din 31 mai 2011. În esență, reclamantul a susținut că inspecția fiscală a fost nelegală, fiind efectuată de organele de inspecție cu încălcarea prevederilor art. 95 și urm. C. proc. fisc., care prevăd că pot fi supuse inspecției fiscale doar persoanele care au cumulativ obligația stabilirii, reținerii și plății impozitelor și taxelor.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 211 din 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Oradea a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta D.G.F.P. Bihor și a respins acțiunea formulată de reclamantul R.C., împotriva pârâtei D.G.F.P. Bihor, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că deși reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. 71015 din 27 ianuarie 2010 emisă de D.G.F.P.

Bihor - Activitatea de Inspecție Fiscală în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 71014 din 27 ianuarie 2010 pentru suma totală de 5.054.535 RON (reprezentând TVA stabilită de plată în sumă de 3.245.494 RON și majorări de întârziere în sumă de 1.809.041 RON aferente TVA stabilite de plată), ulterior a renunțat la această contestație, conform notificării înregistrate sub nr. 91795 din 31 mai 2011. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că dispozițiile art. 205 - 218, Codul de procedură fiscală reglementează o procedură prealabilă obligatorie, care nu reprezintă o jurisdicție specială administrativă în sensul art. 6 din Legea nr. 554/2004, la care se referă și art. 21 din Constituție, această procedură având caracter obligatoriu și nu facultativ, cum au jurisdicțiile speciale administrative.

Curtea de apel a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din Legea nr. 554/2004, întrucât așa cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004, Codul de procedură fiscală nu instituie jurisdicții speciale administrative, textele C. proc. fisc. reglementând procedura de recurs administrativ prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare ale acestuia de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege. Conchizând, judecătorul fondului, având în vedere dispozițiile art. 205 - 218 din O.G.

nr. 92/2003 care stabilesc că actele fiscale nu pot fi atacate direct la instanța de contencios administrativ, ci numai după soluționarea pe fond a contestației contribuabilului prin decizie emisă de organul fiscal, a constatat așadar că instanța nu poate fi sesizată direct cu cererea de anulare a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, fără parcurgerea prealabilă a contestației administrative. 3. Recursul declarat de reclamant Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs R.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, recurentul-reclamant invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a susținut că instanța de fond a încălcat prevederile art. 6 din Legea nr. 554/2004, care în aprecierea sa sunt aplicabile cu prioritate.

Recurentul a mai arătat că regula prevăzută de art. 6 din Legea nr. 554/2004 are o aplicabilitate generală, obligatoriu a fi luată în considerare și în cazul acțiunilor de contencios fiscal, respectiv cele prevăzute de art. 205 - 218 din O.G. nr. 92/2003, mai cu seamă că acest din urmă act normativ este inferior Legii nr. 554/2004 și ca atare nu poate avea efectul unei norme derogatorii. În fine, s-a mai arătat că și dispozițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ care instituie procedura recursului grațios, trebuie analizate și aplicate într-o manieră care să nu contravină principiului circumscris dreptului la un proces echitabil, referirile instanței de fond la decizia Curții Constituționale fiind total irelevante.

4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale aplicabile din materia supusă verificării, în continuare înfățișate, Înalta Curte reține că nu este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de cele mai jos arătate.

Instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului-recurent promovată împotriva (i) Deciziei de impunere nr. 71015 din 27 ianuarie 2010, a (ii) Dispoziției de măsuri nr. 71106 din 28 ianuarie 2010 ca și a (iii) Raportului de inspecție fiscală Bihor nr. 71014 din 27 ianuarie 2012, apreciind, după cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, că neparcurgerea contestației administrative, la exercitarea căreia recurentul a renunțat expres, prin Notificarea înregistrată sub nr. 91795 din 31 mai 2011, impune adoptarea unei asemenea soluții, procedura prealabilă instituită și în această materie, fiind o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborată cu art. 109 alin. (2) C. proc.

civ. Înalta Curte apreciază că instanța de fond a dat o corectă interpretare prevederilor legale incidente în cauză și în mod legal a apreciat că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 6 din Legea nr. 554/2004, privitoare la jurisdicțiile administrative speciale. În contextul examinării criticilor înfățișate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reamintește, în acord cu practica sa deja consolidată în această materie, conținutul prevederilor legale incidente și la care și recurentul a făcut trimitere după cum urmează: - C. proc. fisc.: art. 41: În înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.

-C. proc. fisc.: art. 70 Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor (1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate. -C. proc. fisc.: art. 205: Posibilitatea de contestare (1) Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

- C. proc. fisc.: art. 207 Termenul de depunere a contestației (1) Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii. - C. proc. fisc.: art. 218 Comunicarea deciziei și calea de atac (1) Decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condițiile art. 44, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat. (2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, în condițiile legii; - Legea nr. 554/2004, art. 6 - (1) Jurisdicțiile administrative speciale sunt facultative și gratuite.

- Legea nr. 554/2004 art. 2 alin. (1) lit. d) act administrativ-jurisdicțional - actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială; Analiza legislației aplicabile în materia anulării actelor administrativ-fiscale relevă că obiectul controlului judiciar îl constituie, potrivit art. 218 C. proc. civ., decizia privind soluționarea contestației, alături de actele fiscale privind stabilirea și modificarea obligațiilor fiscale. Potrivit art. 205 C. proc. fisc. împotriva titlului de creanță, care reprezintă titlul prin care se constată creanța bugetară, precum și a celorlalte acte administrativ-fiscale se poate formula contestație care este o cale administrativă de atac.

Contestația ca și cale administrativă de atac este sinonimă plângerii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Decizia adoptată în soluționarea contestației este un act administrativ, care se pronunță în cadrul unui recurs administrativ și nu un act administrativ jurisdicțional, întrucât procedura contestației nu se circumscrie noțiunii de jurisdicție administrativă, reglementată de art. 6 din Legea nr. 554/2004, așa cum greșit susține recurenta. Totodată, Înalta Curte arată că jurisdicția administrativă este definită ca fiind acea activitate de soluționare cu putere de adevăr legal, de către un organ de stat independent față de părțile în litigiu a unor conflicte juridice ce le-au fost date în competență prin lege, activitate care se finalizează printr-un act jurisdicțional, împotriva căruia sunt prevăzute căi de atac.

Actul administrativ jurisdicțional se emite de o autoritate administrativă independentă, învestită cu atribuții de jurisdicție administrativă. În cazul deciziilor adoptate în soluționarea contestației, organul administrativ nu îndeplinește cerința de independență față de părți, procedura soluționării contestației fiind atribuită însuși organului care a emis actul fiscal sau organului ierarhic superior. În consecință, procedura de contestare reglementată în Codul de procedură fiscală este o procedură administrativă prealabilă, iar parcurgerea acestei căi administrative de atac reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ. Contestația administrativă nu înlătură dreptul la acțiune, așa cum prevede art. 205 C. proc.

fisc., dar același text face trimitere la exercitarea acțiunii în condițiile legii. Ori, una dintre condițiile de exercitare a acțiunii reglementate în legea contenciosului administrativ este aceea a îndeplinirii procedurii prealabile și mai mult în cazul actelor administrativ-fiscale obiectul controlului judiciar îl constituie deciziile emise în soluționarea contestațiilor, așa cum rezultă din dispozițiile art. 218 C. proc. fisc. În fine, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentului și în considerarea deciziilor Curții Constituționale, referirile primei instanțe la cele statuate în respectivele decizii nefiind nerelevante câtă vreme vizează tocmai împrejurarea că dispozițiile C. proc.

fisc. nu instituie jurisdicții speciale administrative, în sensul art. 21 alin. (4) din Constituție, procedurile de recurs administrativ reglementate în această materie neîntrunind elementele definitorii ale activității de jurisdicție, pentru argumentele deja arătate. Așa fiind, în raport de cele înfățișate se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.C. împotriva Sentinței nr. 211/CA din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM