ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3558/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3558/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, reclamantul R.C., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Bihor, a solicitat să se constate nelegalitatea inspecției

fiscale și a actelor administrative efectuate la data de 27 ianuarie 2010 de

organele de inspecție ale pârâtei și anularea ca nelegale și neîntemeiate, a

Deciziei de impunere nr. 71015 din 27 ianuarie 2010, prin care a fost obligat

la TVA în sumă de 3.245.494 RON și accesoriile aferente în sumă de 1.809.041

RON, a Dispoziției de măsuri nr. 71106 din 28 ianuarie 2010, precum și a

Raportului de inspecție fiscală nr. 71014 din 27 ianuarie 2010, emise de

inspectorii din cadrul Activității de Inspecție Fiscală Bihor.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că împotriva actelor administrative atacate, a

formulat contestație pe cale administrativă în temeiul art. 209 C. proc. fisc.,

înregistrată la organul fiscal sub nr. 30089 din 19 februarie 2010, la care

organul fiscal nu i-a răspuns până la data de 31 mai 2011, astfel că a depus în

conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, notificare

de renunțare la jurisdicția administrativă, înregistrată sub nr. 91795 din 31 mai

2011.

În esență,

reclamantul a susținut că inspecția fiscală a fost nelegală, fiind efectuată de

organele de inspecție cu încălcarea prevederilor art. 95 și urm. C. proc.

fisc., care prevăd că pot fi supuse inspecției fiscale doar persoanele care au

cumulativ obligația stabilirii, reținerii și plății impozitelor și taxelor.

Prin întâmpinare,

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor a solicitat respingerea

acțiunii, în principal ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 211

din 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Oradea a admis excepția inadmisibilității

acțiunii, invocată de pârâta D.G.F.P. Bihor și a respins acțiunea formulată de

reclamantul R.C., împotriva pârâtei D.G.F.P. Bihor, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că deși reclamantul a

formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. 71015 din 27 ianuarie

2010 emisă de D.G.F.P. Bihor - Activitatea de Inspecție Fiscală în baza

Raportului de inspecție fiscală nr. 71014 din 27 ianuarie 2010 pentru suma

totală de 5.054.535 RON (reprezentând TVA stabilită de plată în sumă de

3.245.494 RON și majorări de întârziere în sumă de 1.809.041 RON aferente TVA

stabilite de plată), ulterior a renunțat la această contestație, conform

notificării înregistrate sub nr. 91795 din 31 mai 2011.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că dispozițiile art. 205 - 218, Codul de

procedură fiscală reglementează o procedură prealabilă obligatorie, care nu

reprezintă o jurisdicție specială administrativă în sensul art. 6 din Legea nr.

554/2004, la care se referă și art. 21 din Constituție, această procedură având

caracter obligatoriu și nu facultativ, cum au jurisdicțiile speciale

administrative.

Curtea de apel a

constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din Legea nr.

554/2004, întrucât așa cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională în Decizia

nr. 409 din 12 octombrie 2004, Codul de procedură fiscală nu instituie

jurisdicții speciale administrative, textele C. proc. fisc. reglementând

procedura de recurs administrativ prin care se lasă posibilitatea organelor

care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare ale

acestuia de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în

limitele prevăzute de lege.

Conchizând,

judecătorul fondului, având în vedere dispozițiile art. 205 - 218 din O.G. nr.

92/2003 care stabilesc că actele fiscale nu pot fi atacate direct la instanța

de contencios administrativ, ci numai după soluționarea pe fond a contestației

contribuabilului prin decizie emisă de organul fiscal, a constatat așadar că

instanța nu poate fi sesizată direct cu cererea de anulare a deciziei de

impunere și a raportului de inspecție fiscală, fără parcurgerea prealabilă a

contestației administrative.

de reclamant

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs R.C., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În esență,

recurentul-reclamant invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. a susținut că instanța de fond a încălcat prevederile art. 6

din Legea nr. 554/2004, care în aprecierea sa sunt aplicabile cu prioritate.

Recurentul a mai

arătat că regula prevăzută de art. 6 din Legea nr. 554/2004 are o

aplicabilitate generală, obligatoriu a fi luată în considerare și în cazul

acțiunilor de contencios fiscal, respectiv cele prevăzute de art. 205 - 218 din

O.G. nr. 92/2003, mai cu seamă că acest din urmă act normativ este inferior

Legii nr. 554/2004 și ca atare nu poate avea efectul unei norme derogatorii.

În fine, s-a mai

arătat că și dispozițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ care

instituie procedura recursului grațios, trebuie analizate și aplicate într-o

manieră care să nu contravină principiului circumscris dreptului la un proces

echitabil, referirile instanței de fond la decizia Curții Constituționale fiind

total irelevante.

considerentele instanței de control judiciar

Recursul este

nefondat.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile

legale aplicabile din materia supusă verificării, în continuare înfățișate,

Înalta Curte reține că nu este incident în cauză motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de cele mai jos arătate.

Instanța de fond a

respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului-recurent promovată împotriva (i)

Deciziei de impunere nr. 71015 din 27 ianuarie 2010, a (ii) Dispoziției de

măsuri nr. 71106 din 28 ianuarie 2010 ca și a (iii) Raportului de inspecție

fiscală Bihor nr. 71014 din 27 ianuarie 2012, apreciind, după cum rezultă din

expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, că neparcurgerea

contestației administrative, la exercitarea căreia recurentul a renunțat expres,

prin Notificarea înregistrată sub nr. 91795 din 31 mai 2011, impune adoptarea

unei asemenea soluții, procedura prealabilă instituită și în această materie,

fiind o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune, conform art. 7

din Legea nr. 554/2004, coroborată cu art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte

apreciază că instanța de fond a dat o corectă interpretare prevederilor legale

incidente în cauză și în mod legal a apreciat că nu sunt incidente în cauză

prevederile art. 6 din Legea nr. 554/2004, privitoare la jurisdicțiile

administrative speciale.

În contextul

examinării criticilor înfățișate de recurentul-reclamant, Înalta Curte

reamintește, în acord cu practica sa deja consolidată în această materie,

conținutul prevederilor legale incidente și la care și recurentul a făcut

trimitere după cum urmează:

- C. proc. fisc.:

art. 41: În înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul

emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea,

modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.

-C. proc. fisc.: art.

70 Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor

(1) Cererile depuse

de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul

fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

(2) În situațiile în

care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare

relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada

cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.

-C. proc. fisc.: art.

205: Posibilitatea de contestare

(1) Împotriva

titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se

poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale

administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se

consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin

lipsa acestuia, în condițiile legii.

- C. proc. fisc.:

art. 207 Termenul de depunere a contestației

(1) Contestația se va

depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ

fiscal, sub sancțiunea decăderii.

- C. proc. fisc.:

art. 218 Comunicarea deciziei și calea de atac

(1) Decizia privind

soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse,

în condițiile art. 44, precum și organului fiscal emitent al actului

administrativ atacat.

(2) Deciziile emise

în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către

persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art.

212, în condițiile legii;

- Legea nr. 554/2004,

art. 6 - (1) Jurisdicțiile administrative speciale sunt facultative și

gratuite.

- Legea nr. 554/2004

art. 2 alin. (1) lit. d) act administrativ-jurisdicțional - actul emis de o

autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de

jurisdicție administrativă specială;

Analiza legislației

aplicabile în materia anulării actelor administrativ-fiscale relevă că obiectul

controlului judiciar îl constituie, potrivit art. 218 C. proc. civ., decizia

privind soluționarea contestației, alături de actele fiscale privind stabilirea

și modificarea obligațiilor fiscale.

Potrivit art. 205 C.

proc. fisc. împotriva titlului de creanță, care reprezintă titlul prin care se

constată creanța bugetară, precum și a celorlalte acte administrativ-fiscale se

poate formula contestație care este o cale administrativă de atac.

Contestația ca și

cale administrativă de atac este sinonimă plângerii prealabile reglementate de

art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Decizia adoptată în

soluționarea contestației este un act administrativ, care se pronunță în cadrul

unui recurs administrativ și nu un act administrativ jurisdicțional, întrucât

procedura contestației nu se circumscrie noțiunii de jurisdicție

administrativă, reglementată de art. 6 din Legea nr. 554/2004, așa cum greșit

susține recurenta.

Totodată, Înalta

Curte arată că jurisdicția administrativă este definită ca fiind acea

activitate de soluționare cu putere de adevăr legal, de către un organ de stat

independent față de părțile în litigiu a unor conflicte juridice ce le-au fost

date în competență prin lege, activitate care se finalizează printr-un act

jurisdicțional, împotriva căruia sunt prevăzute căi de atac.

Actul administrativ

jurisdicțional se emite de o autoritate administrativă independentă, învestită

cu atribuții de jurisdicție administrativă.

În cazul deciziilor

adoptate în soluționarea contestației, organul administrativ nu îndeplinește

cerința de independență față de părți, procedura soluționării contestației

fiind atribuită însuși organului care a emis actul fiscal sau organului

ierarhic superior.

În consecință,

procedura de contestare reglementată în Codul de procedură fiscală este o

procedură administrativă prealabilă, iar parcurgerea acestei căi administrative

de atac reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios

administrativ.

Contestația

administrativă nu înlătură dreptul la acțiune, așa cum prevede art. 205 C.

proc. fisc., dar același text face trimitere la exercitarea acțiunii în

condițiile legii.

Ori, una dintre

condițiile de exercitare a acțiunii reglementate în legea contenciosului

administrativ este aceea a îndeplinirii procedurii prealabile și mai mult în

cazul actelor administrativ-fiscale obiectul controlului judiciar îl constituie

deciziile emise în soluționarea contestațiilor, așa cum rezultă din

dispozițiile art. 218 C. proc. fisc.

În fine, Înalta Curte

apreciază că sunt nefondate criticile recurentului și în considerarea

deciziilor Curții Constituționale, referirile primei instanțe la cele statuate

în respectivele decizii nefiind nerelevante câtă vreme vizează tocmai

împrejurarea că dispozițiile C. proc. fisc. nu instituie jurisdicții speciale

administrative, în sensul art. 21 alin. (4) din Constituție, procedurile de recurs

administrativ reglementate în această materie neîntrunind elementele

definitorii ale activității de jurisdicție, pentru argumentele deja arătate.

Așa fiind, în raport

de cele înfățișate se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

respingerea ca nefondat a recursului de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de R.C. împotriva Sentinței nr. 211/CA din 10 octombrie 2011 a Curții

de Apel Oradea, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM