ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3514/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) cererea de chemare în judecată Reclamanta R.A.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Bihor să se constate nelegalitatea inspecției fiscale și a actelor administrative efectuate la data de 27 ianuarie 2010 de organele de inspecție ale pârâtei, ca fiind abuzive, cu încălcarea prevederilor art. 95 și următoarele C. proc. fisc., privind întinderea competenței organului fiscal de a efectua inspecția fiscală și anularea ca nelegale și neîntemeiate a Deciziei de impunere nr. 71013 din 27 ianuarie 2010, a Dispoziției de măsuri nr. 71105 din 28 ianuarie 2010, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. 71012 din 27 ianuarie 2010 emise de Activitatea de Inspecție Fiscală Bihor.

În motivare, reclamanta a arătat că împotriva actelor administrative a căror anulare se solicită, a formulat contestație pe cale administrativă în temeiul art. 209 C. proc. fisc., înregistrată la organul fiscal sub nr. 30089 din 19 februarie 2010, completată cu înscrisuri doveditoare prin adresa nr. 76548 din 27 mai 2010, la care organul fiscal nu i-a răspuns până la data de 21 mai 2011. Ca urmare, a depus în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, notificare de renunțare la jurisdicția administrativă înregistrată sub nr. 91795 din 31 mai 2011. Astfel, a apreciat că dreptul său la acțiune se întemeiază pe prevederile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

b) întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta D.G.F.P. Bihor a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată și menținerea actelor administrative atacate, ca temeinice și legale. În motivarea întâmpinării, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile. Astfel, art. 6 din Legea nr. 554/2004 pe care își întemeiază acțiunea reclamanta se referă la actele administrative jurisdicționale și la jurisdicțiile administrative speciale. Decizia de impunere este un act administrativ fiscal, potrivit art. 86 pct. 1 C. proc. fisc. Procedura de contestare a actelor administrative fiscale și de soluționare a acestora este reglementată de art. 205 și urm. C. proc.

fisc., care prevede că „împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii”. S-a mai apreciat că decizia de impunere este un act administrativ fiscal emis de un organ administrativ și care se contestă obligatoriu la organul emitent în 30 de zile de la comunicare. Reclamanta nu a respectat prevederile legale referitoare la parcurgerea procedurii prealabile, astfel că acțiunea este inadmisibilă. c) Sentința și considerentele primei instanțe Prin Sentința nr. 200/CA/ 2011 Curtea de Apel Oradea a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta D.G.F.P. Bihor și a respins acțiunea formulată de reclamanta R.A.L.

împotriva pârâtei D.G.F.P. Bihor, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă este întemeiată. A arătat prima instanță că procedura reglementată în cuprinsul art. 205-218 C. proc. fisc., nu reprezintă o jurisdicție specială administrativă în sensul art. 6 din Legea nr. 554/2004, la care se referă și art. 21 din Constituție. Această procedură are caracter obligatoriu și nu facultativ, cum au jurisdicțiile speciale administrative. Instanța de fond a motivat că prin Decizia nr. 409/2004, Curtea Constituțională a decis că în C.proc. fisc. nu sunt instituite jurisdicții speciale administrative în sensul art. 21 alin.(4) din Constituție, republicată.

Textele C. proc. fisc. reglementează procedura de recurs administrativ prin care se lasă posibilitatea organului care a emis actele administrative atacate sau organelor superioare ale acestuia de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege. S-a explicat în sentința atacată că ceea ce se contestă în instanța de contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., este decizia de soluționare a contestației, pronunțată în temeiul prevederilor art. 210 alin.(1). Prin urmare, actul supus cenzurii instanței de contencios administrativ, fiind numai decizia de soluționare a contestației pe cale administrativă, instanța nu poate fi sesizată direct cu cererea de anulare a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.

În speță, reclamanta, renunțând la contestația formulată împotriva deciziei de impunere, care este în baza prevederilor art. 86 pct. 1 C. proc. fisc. un act administrativ fiscal, trebuia să urmeze procedura specială prevăzută de C. proc. fisc. și numai împotriva deciziei emise de organul fiscal în soluționarea contestației sale să formuleze contestație la instanța de contencios administrativ. 2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-reclamantă R.A.L. a) Motivele de recurs În motivele de recurs s-a susținut că în speță sunt aplicabile cu prioritate dispozițiile de ordin general ale art. 6 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora partea poate să renunțe la calea administrativ jurisdicțională și să atace actul direct la instanța de contencios administrativ după ce notifică organul administrativ jurisdicțional.

S-a mai precizat că O.G. nr. 92/2003 este un act normativ inferior Legii nr. 554/2004 și ca urmare, nu poate fi derogatorie de la Legea nr. 554/2004. A susținut recurenta că dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 trebuie astfel analizate încât să nu aducă atingere liberului acces la justiție și dreptului la un proces echitabil. b) Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare, intimata D.G.F.P. Bihor a solicitat respingerea recursului, întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică. c) Analiza motivelor de recurs Înalta Curte examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, starea de fapt existentă în cauză și legislația aplicabilă, constată că recursul este nefondat conform considerentelor ce se vor expune în continuare.

Obiectul acțiunii judiciare l-a constituit anularea Deciziei de impunere nr. 71013 din 27 ianuarie 2010, a Dispoziției de măsuri nr. 71105 din 28 ianuarie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 71012 din 27 ianuarie 2010. Înalta Curte arată că prin C. proc. fisc. s-au instituit reglementări speciale privind contestarea actelor administrative fiscale. Potrivit art. 205 alin. (1) C. proc. civ., împotriva titlului de creanță se poate formula contestație care este o cale administrativă de atac. Contestația se soluționează prin decizie sau dispoziție motivată, așa cum rezultă din prevederile art. 210 alin. (1) C. proc. fisc. Potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., obiectul acțiunii judiciare la instanța de contencios administrativ îl constituie deciziile emise în soluționarea contestațiilor.

Așadar, în cazul actelor administrative fiscale, printr-o normă de drept specială, s-a stabilit obiectul acțiunii judiciare la instanța de contencios administrativ, respectiv, decizia emisă în soluționarea contestației, iar nu direct actul administrativ fiscal. În privința actului administrativ fiscal este necesară parcurgerea procedurii administrative reglementate în art. 205 și următoarele C. proc. fisc. Astfel, potrivit textului menționat, persoana care se consideră lezată în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal poate formula împotriva acestuia contestație, care este o cale administrativă de atac, organul fiscal competent pronunțându-se prin decizie. Ca natură juridică, contestația administrativă are caracterul recursului prealabil și nu poate fi confundată cu jurisdicțiile administrative.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 554/2004, jurisdicțiile administrative speciale sunt facultative și gratuite, însă procedura de contestare a actelor administrative fiscale nu face parte din categoria jurisdicțiilor administrative speciale. Așa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004 prin jurisdicție administrativă specială se înțelege activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă, care are competența legală de a soluționa un conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și al independenței respectivei autorități. În cazul actelor fiscale, contestația are caracterul plângerii prealabile prin care se solicită reexaminarea actului fiscal în sensul revocării sau modificării lui, fiind astfel un recurs administrativ.

Procedura de soluționare a contestațiilor introduse de persoanele interesate este atribuită emitentului actului atacat sau organului ierarhic superior și ca urmare, nu întrunește elementele definitorii ale activității de jurisdicție, caracterizată prin soluționarea de către un organ independent și imparțial. În concluzie, procedura de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale reglementată în C. proc. fisc. este o procedură administrativă prealabilă și nu o procedură administrativ-jurisdicțională. Această procedură constituie o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea acțiunii. Textul art. 6 din Legea nr. 554/2004 nu este aplicabil în cazul plângerii sau contestației administrative formulate împotriva unui act administrativ pentru care legiuitorul a instituit o procedură prealabilă, fără caracter jurisdicțional.

Respingerea acțiunii reclamantei, ca inadmisibilă, pe motiv că nu s-a formulat plângere prealabilă, nu se constituie într-o cauză de nesocotire a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care instituie dreptul la un proces echitabil, noțiune care cuprinde și dreptul de acces la justiție. Înalta Curte precizează că Legea nr. 554/2004 asigură, în mod evident, dreptul persoanelor fizice sau juridice, ce se pretind vătămate într-un drept sau interes,de a se adresa justiției. Reglementarea unor proceduri prealabile introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ, sub forma recursului administrativ Ierarhic sau grațios nu îngrădește accesul la justiție, pentru că după parcurgerea acestei etape procedurale, partea ce se pretinde vătămată este în drept să se adreseze justiției.

Trebuie precizat că nicio dispoziție constituțională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional, așa cum s-a pronunțat instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 39 din 27 ianuarie 2005 și alte decizii ulterioare. Excepția neîndeplinirii procedurii prealabile este o excepție de fond, întrucât privește o cerință, o condiție pentru declanșarea procedurii judiciare. Efectul admiterii excepției lipsei procedurii prealabile care este o excepție peremptorie, dirimantă, îl constituie respingerea acțiunii ca inadmisibilă. O astfel de sancțiune nu contravine dreptului la un proces echitabil sau dreptului de acces la justiție.

Condițiile exercitării acțiunii în această materie, între acestea fiind și aceea referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile fiind atributul legiuitorului național. d) Soluția instanței de recurs Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.A.L. împotriva Sentinței civile nr. 200/ CA din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2012.