ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1840/2016

Decizia nr. 1840/2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 7 decembrie 2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat admiterea contestației, anularea Deciziei nr. 411 din 19 octombrie 2012, a actelor administrative contestate și a obligațiilor fiscale reprezentând T.V.A. suplimentar.

Prin Sentința nr. 28 din 17 februarie 2014 Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 411 din 19 octombrie 2012 și ca inadmisibile restul capetelor de cerere din acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL - prin administrator B., prin lichidator C. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor - Activitatea de Inspecție Fiscală, Persoane Juridice nr. 5, respingând ca rămasă fără obiect excepția necompetenței materiale a instanței cu privire la capătul de acțiune privind anularea Deciziei nr. 15/2012 și a procesului-verbal de sechestru nr. 57836/2012.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că împotriva actelor administrative atacate, respectiv RIF nr. 566 din 29 mai 2012 și decizia de impunere nr. 756 din 29 mai 2012, reclamanta a formulat contestație, nesoluționată de pârâtă, deoarece s-a dispus suspendarea soluționării contestației până la soluționarea Dosarului penal nr. x/D/P/2011, măsura fiind dispusă în mod legal de către pârâtă pentru a se evita soluționarea diferită a cauzei în materie fiscală, față de soluția ce se va pronunța în dosarul penal.

Împotriva sentinței a declarat recurs SC A. SRL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea căii de atac, modificarea în parte a hotărârii recurate și admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul anulării Deciziei nr. 411 din 19 octombrie 2012 și trimiterea dosarului organelor fiscale în vederea soluționării pe fond a contestației formulate.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/35/2012.

La termenul de judecată de astăzi, 9 iunie 2016, în temeiul art. 137 coroborat cu art. 252 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției perimării, excepție pe care instanța o apreciază a fi întemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, împrejurare ce face de prisos expunerea și cercetarea în fond a pricinii.

Prin încheierea din data de 20 martie 2015, judecarea recursului a fost suspendată pentru lipsa părților, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pe baza referatului întocmit de grefierul de ședință la data de 24 martie 2016, instanța a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol, în temeiul art. 252 C. proc. civ., în vederea verificării incidenței dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit art. 249 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.

Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau de a suspenda perimarea, astfel cum sunt prevăzute de art. 249 - 251 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatând, din oficiu, perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 28 din 17 februarie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT