ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1141/2017

HOTĂRÂRE
22.03.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1141/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1141/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 aprilie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/111/2013 s-a dispus, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 9093/CA din 17 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, anularea încheierii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecării la aceeași instanță

În motivarea hotărârii s-a arătat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât soluționarea acțiunii în contencios administrativ nu depinde de soluționarea definitivă și irevocabilă a plângerii contravenționale formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din data de 25 octombrie 2013

S-a arătat că procesul-verbal de control și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor sunt acte cu natură juridică și finalitate diferită.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 8 februarie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva încheierii din 29 aprilie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse Înalta Curte reține că recursul declarat de reclamanta A. SRL este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți.

Textul sus-citat reglementează unul dintre cazurile suspendării facultative și se referă la chestiuni prealabile, care pot avea o influență asupra dreptului dedus în justiție iar, pentru a avea aplicare este necesar ca problema de a cărei dezlegare depinde soluția din proces "să facă obiectul unei alte judecăți", adică să fie pendinte.

Constată Înalta Curte că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă cererea de anulare a procesului-verbal de control din data de 25 octombrie 2013, emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor, măsurile 2 - 5 și 3 - 5, prin care s-a dispus încheierea unui contract individual de muncă pentru B., precum și transmiterea acestui contrat la ITM Bihor pentru registrul general de evidență al salariaților în format electronic.

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din data de 25 octombrie 2013 a fost aplicată societății sancțiunea amenzii contravenționale urmare a faptelor constatate prin procesul-verbal de control din data de 25 octombrie 2013.

Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor petenta a formulat plângere contravențională care face obiectul Dosarului nr. x/271/2013*.

În raport de situația de fapt prezentată, Înalta Curte reține că cele două cerințe cerute de textul de lege, respectiv ca dezlegarea procesului să depindă, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept, iar acel drept să formeze "obiect al unei alte judecăți", respectiv să fie cercetat de o altă instanță, sunt îndeplinite în speță, în mod corect dispunând instanța de fond suspendarea judecării cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate

Constatând că încheierea recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II - a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva încheierii din 29 aprilie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2017.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2810/2017
i la înapoierea unor sume de bani pe care pârâtul, în urma verificărilor multiple pe care le-a efectuat, a stabilit că reclamanta este îndreptățită să le primească. 4.2 Intimata-reclamantă A. SRL a formulat note de ședință, invocând excepți
ÎCCJ 2017-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4108/2017
Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost stabilită competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. La data de 10.12.2014, dosarul a fost înregis
ÎCCJ 2016-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1489/2016
Decizia nr. 1489/2016 Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/33 din 14 mai 2016, reclamanta SC A. SRL a solic
ÎCCJ 2017-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 214/2017
tărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală. A solicitat admiterea recursului, reținerea cauzei spre judecare, admiterea pe fond a acțiunii,
ÎCCJ 2017-09-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2554/2017
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
Sursă