ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2810/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 29 aprilie 2015, reclamanta Societatea A. SRL a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 11 martie 2015 și a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 258834 din 11 martie 2015, emise de pârât, până la soluționarea acțiunii în anulare, pe care urma să o îndrepte împotriva acelorași acte administrativ-fiscale.

Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității cererii, pe motiv că reclamanta nu a formulat plângere prealabilă, iar, pe de altă parte, pe motiv că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative de admisibilitate ale cererii de suspendare.

Prin Sentința civilă nr. 107/CA/2015-P.I. din 26 iunie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității cererii și a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SRL, dispunând suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 11 martie 2015 și a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 258833 din 11 martie 2015 emise de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, până la pronunțarea unei hotărâri în fond asupra acțiunii în anularea acelorași acte administrativ-fiscale.

Împotriva Sentinței civile nr. 107/CA/2015-P.I. din 26 iunie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, arată că hotărârea instanței de fond este nemotivată, însușirea motivelor cererii reclamantei nesuplinind lipsa considerentelor instanței. Din cuprinsul sentinței rezultă o aplecare vizibilă și inechitabilă a instanței de fond asupra motivelor cererii introductive, precum și înlăturarea nemotivată a apărărilor pârâtului-recurent.

Deși prima instanță avea de analizat temeinicia cererii de suspendare raportat la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceasta a analizat fondul cauzei, nelimitându-se la împrejurări vădite, de fapt sau de drept, de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Recurentul-pârât consideră că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, respectiv cazul bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Instanța avea numai posibilitatea efectuării unei cercetări sumare a aparenței dreptului întrucât, în cadrul procedurii de suspendare a executării actului administrativ, nu poate fi prejudecat fondul litigiului. Or, în cauză, prima instanță a intrat pe fondul cauzei.

Reclamanta nu a administrat vreo probă asupra iminentei produceri a unei pagube, iar creanța reținută în sarcina sa prin actele administrative fiscale contestate nu poate constitui, în sine, un prejudiciu de natura celui avut în vedere de prevederile art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Suspendarea executării actelor administrative fiscale constituie o situație de excepție, care intervine în limitele și condițiile prevăzute de lege, iar reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor legale pentru a opera suspendarea, în condițiile în care emiterea actului administrativ este consecința nerespectării de către reclamantă a dispozițiilor legale și contractuale asumate.

4.1 Intimata-reclamantă A. SRL a formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității formulării recursului și excepția nulității recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat, pentru neîncadrarea argumentelor formulate de către pârât prin cererea de recurs în cazurile de nelegalitate a hotărârii judecătorești, prevăzute la art. art. 488 alin. (1) C. proc. civ., republicat.

Pe fond, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului, arătând că în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind făcută dovada cazului bine justificat, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare a fost solicitată. Astfel, instanța a procedat la analiza aparenței dreptului, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate.

De asemenea, intimata-reclamantă arată că recurentul-pârât nu a formulat nicio apărare față de susținerile sale, limitându-se la a relua conținutul actelor administrative contestate.

În cauză a fost probată și iminența producerii unui prejudiciu, dat fiind faptul că a fost emis titlul executoriu nr. 868849/87198 din 12 mai 2015 în Dosarul execuțional nr. x/2015, pentru suma de 493.804,66 RON, fiind iminentă executarea silită a reclamantei, iar creanța a fost înscrisă în cazierul fiscal al societății, punând-o în imposibilitatea de a participa la licitații. Or, în raport de obiectul de activitate al reclamantei, aceasta obține veniturile, în principal, din contractarea unor lucrări de interes public.

Debitul în discuție, a fost stabilit ca urmare a modului defectuos în care Autoritatea de Management din cadrul Ministerului (AM-POP) și-a îndeplinit obligațiile legale, prin raportare la legislația comunitară, astfel că prezumțiile de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ nu pot fi absolutizate, suspendarea actelor administrative impunându-se de fiecare dată când instanța constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Actele administrative vizează obligarea reclamantei la înapoierea unor sume de bani pe care pârâtul, în urma verificărilor multiple pe care le-a efectuat, a stabilit că reclamanta este îndreptățită să le primească.

4.2 Intimata-reclamantă A. SRL a formulat note de ședință, invocând excepția lipsei de interes în susținerea recursului, având în vedere că prin Sentința nr. 164 din 29 octombrie 2015, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Oradea a dispus suspendarea executării actelor administrative ce fac obiectul dosarului de față, până la soluționarea definitivă a dosarului privind acțiunea în anulare (Dosar nr. x/2015 al Curții de Apel Oradea).

În acest context, consideră că Sentința civilă nr. 107/CA/2015-P.I. din 26 iunie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, este lipsită de efecte juridice, în prezent operând suspendarea pronunțată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește interesul, intimata-reclamantă susține că acesta trebuie să existe la momentul promovării demersului judiciar, dar și să subziste pe tot parcursul soluționării cauzei.

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 08 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, pentru tardivitatea depunerii cererii de recurs și pentru neîncadrarea motivelor din cererea de recurs în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., republicat. De asemenea, s-a constatat, față de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a fost declarat recursul formulat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de intimata-reclamantă A. SRL, se constată că argumentul pe care se întemeiază excepția îl constituie pronunțarea de către Curtea de Apel Oradea a Sentinței nr. 164 din 29 octombrie 2015, în Dosarul nr. x/2015, prin care a fost admisă cererea de suspendare a executării acelorași acte administrativ-fiscale, cerere formulată de intimata-reclamantă în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în vreme ce prin sentința recurată s-a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 11 martie 2015 și a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 258834 din 11 martie 2015, emise de pârât, până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare, prin Sentința nr. 164/2015 s-a dispus suspendarea executării actelor menționate până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Curtea de Apel Oradea a soluționat în fond și acțiunea în anulare, prin Sentința nr. 102 din 21 iulie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, dispunând anularea în parte a deciziei de soluționare a contestației nr. 257088/13 din 19 mai 2015 și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 11 martie 2015.

Excepția lipsei de interes în susținerea recursului se întemeiază pe efectele suspensive de executare ale Sentinței nr. 164/2015, care ar face nerelevantă soarta prezentului demers judiciar reprezentat de cererea de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că Sentința nr. 164/2015 a Curții de Apel Oradea nu este definitivă, fiind atacată cu recurs de către autoritatea pârâtă și că, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării dispusă în condițiile art. 14 se prelungește de drept până la soluționarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 15 alin. (1), Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes în susținerea recursului este nefondată. Astfel, câtă vreme soluția pronunțată asupra cererii de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu este definitivă, soarta litigiului având ca obiect cererea de suspendare întemeiată pe art. 14 din aceeași lege continuă să aibă relevanță și să fie de interes pentru părți.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Trecând la analiza motivelor de recurs, constată că argumentele întemeiate de recurent pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate. Sentința recurată răspunde exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinzând motivele pentru care a fost admisă cererea de suspendare a executării actului administrativ, raportat la condițiile cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cât privește criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le constată, de asemenea, nefondate.

Deși solicitarea recurentului este, în principal, aceea de casare a hotărârii și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca inadmisibilă, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici referitoare la soluția de respingere a excepției inadmisibilității pronunțată de instanța de fond (motivată în cadrul părții introductive a sentinței recurate, prin care s-a reținut că s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, depunându-se, de altfel, chiar dovada soluționării contestației administrative, respectiv Decizia nr. 257088/13 din 19 mai 2015 a autorității pârâte).

Celelalte susțineri ale pârâtului referitoare la neîndeplinirea condițiilor de suspendare a executării actului administrativ au fost corect calificate de prima instanță ca apărări de fond și tratate ca atare.

Reluând identic apărările din întâmpinarea formulată în fața primei instanțe, cererea de recurs se referă și la verificarea plății cauțiunii care se impune a fi consemnată pentru soluționarea cererii de suspendare, în temeiul art. 50 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011. Nu se decelează însă nicio critică cu privire la constatarea de către instanța de fond a îndeplinirii acestei condiții a cererii de suspendare (o cauțiune în sumă de 40.000 RON, fixată de instanță, fiind consemnată cu recipisa nr. 766786/1 din 22 iunie 2015).

Principala critică a recurentului întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru acordarea suspendării.

Această critică este nefondată. Prima instanță a analizat aparența dreptului pretins, respectiv a procedat la o analiză prima facie a motivelor de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare s-a cerut, pe baza căreia a concluzionat că există o îndoială cu privire la legalitatea acestora.

Înalta Curte are în vedere că, prin Sentința nr. 102 din 21 iulie 2017, Curtea de Apel Oradea s-a pronunțat în fond asupra acțiunii în anularea acelorași acte administrative, anulând în parte procesul-verbal menționat.

Conform practicii sale, Înalta Curte reține că soluția favorabilă părții reclamante, pronunțată în fond de instanța îndrituită cu analiza acțiunii în anulare, constituie caz bine justificat, apt să conducă la suspendarea executării actului administrativ-fiscal.

Prima instanță a analizat, în egală măsură, și condiția iminenței producerii unei pagube, apreciind corect că executarea creanței bugetare constituită prin procesul-verbal nr. x din 11 martie 2015, prin prisma valorii sale, precum și împrejurarea că această creanță bugetară a fost înscrisă în cazierul fiscal al societății sunt de natură să producă acesteia un prejudiciu viitor și previzibil, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva Sentinței civile nr. 107/CA/2015-P.I. din 26 iunie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de intimata-reclamantă A. SRL.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva Sentinței civile nr. 107/CA/2015-P.I. din 26 iunie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT