ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2700/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 9084/18.03.2014, înregistrată la A.PDRP sub nr. 6266/25.02.2014, și anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 22.01.2014 și înregistrat la secretariatul APDRP sub nr. 2336 din 23.01.2014, privind proiectul "Seră legume cu secție de procesare tomate", beneficiar SC A. SRL, prin care s-a stabilit o creanță bugetară în cuantum de 2.526.953,33 RON și s-a dispus rezilierea contractului de finanțare C121 VOI 1063200003/27.05.2011.

Totodată, a solicitat suspendarea executării actelor administrative atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, prin Sentința nr. 51 din 17 martie 2015, a admis acțiunea formulate de reclamantă, dispunând anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 22.01.2014 și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 9084 din 18.03.2014, emise de pârâtă.

Totodată, a luat act de renunțarea la judecata cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu ignorarea dispozițiilor legale, a probatoriului administrat și a clauzelor contractuale, cât și a situației de fapt.

Prin sentința atacată, susține recurenta-pârâtă, judecătorul fondului a apreciat că "singurul act care poate constitui o probă admisibilă în procedurile administrative sau judiciare ale statelor membre este raportul final OLAF sau nota DLAF care se întocmește la încheierea fiecărui caz în parte".

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că toate aspectele analizate de aceasta au fost reținute și prin Nota de control DLAF nr. 319/5.12.2014, comunicată după pronunțarea instanței de fond.

Astfel, se susține că nu se impunea emiterea unui Raport OLAF, ci a unei Note de control emise de DLAF, în temeiul Legii nr. 61/2011 și H.G. nr. 738/2011.

Printre constatările DLAF cuprinse în Nota de control nr. 422/4.07.2013, s-au făcut referiri la existența unor nereguli în implementarea proiectului ce are ca beneficiar pe SC B. SRL, dar cu implicații și asupra proiectului implementat de intimata-reclamantă, sens în care au fost emise titluri executorii pentru fiecare beneficiar.

Din punct de vedere al respectării prevederilor contractuale, beneficiarul a organizat o procedură de achiziții netransparentă, membrii comisiei de evaluare au încălcat declarațiile de confidențialitate și imparțialitate.

Neregulile au fost constatate de experții DLAF în urma audierii dlui C. și datelor obținute de la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Implicarea lui D. în reglementarea celor două proiecte/în cadrul celor două firme a condus la crearea unor condiții artificiale, în scopul obținerii unui avantaj necuvenit, prin depășirea plafonului maxim stabilit prin Fișa măsurii.

De asemenea, dl. D., tatăl celor doi reprezentanți legali ai proiectelor implementate de SC A. SRL și SC B. SRL, a deținut cele două firme, în calitate de asociat unic și administrator, anterior depunerii celor două cereri de finanțare, a avut putere de decizie și a făcut parte din comisiile constituite pentru evaluarea ofertelor de lucrări în ambele proiecte și în același timp a controlat firmele participante la aceste selecții de oferte, prin persoane interpuse.

Pentru aceste constatări, recurenta-pârâtă a efectuat un control documentar, au fost însușite concluziile controlului DLAF, ajungându-se la suspiciunea că procedura de achiziții a fost manipulată, deoarece este imposibil ca trei oferte întocmite de trei firme diferite, să conțină aceleași asemănări din punct de vedere al modului de întocmire, așezării în pagină, spațierii între rânduri, iar utilajele ofertate erau de același tip.

În urma primirii unei sesizări din partea DLAF, recurenta are obligația să ia măsurile care se impun în vederea constatării și recuperării sumelor afectate de nereguli, astfel încât, în temeiul art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 a emis titlul executoriu.

Așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare, recurenta nu a procedat doar la o preluare a constatărilor DLAF, ci a făcut propriile verificări, analizând în acest sens dosarele de achiziții ale beneficiarului, cât și întreaga documentație transmisă.

La capitolul nr. 5 din procesul-verbal: "prezentarea aspectelor verificate" se regăsesc "constatările echipei de control DCA", aspect ce nu a fost analizat de instanța de fond.

Potrivit Titlului II din Regulamentul CE nr. 2988/1995 se impune în astfel de cazuri recuperarea totală a ajutorului, aceeași secțiune fiind prevăzută de art. 11(3) din anexa I la contractul de finanțare și de disp. art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 sau art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006.

Obligația de recuperare a fondurilor UE intervine automat la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC A. SRL, prin administrator special D. și administrator judiciar SC E. SPRL, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 8 decembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 16 februarie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului.

Analiza motivelor de casare

Instanța de fond a anulat actele administrative atacate, reținând că acestea s-au întemeiat pe concluziile Notei nr. 422/2013 întocmită de DLAF, dar care vizează existența unor nereguli în implementarea proiectului ce are ca beneficiar pe SC B. SRL și prezintă unele implicații asupra proiectului implementat de intimata-reclamantă SC A. SRL.

A mai reținut prima instanță că în speță era obligatorie existența unei Note DLAF sau raport OLAF ce privesc reclamanta, iar în lipsa acestora autoritatea publică competentă trebuia să realizeze propria investigație și nu doar o verificare documentară, astfel cum a apreciat Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 515/05.02.2014.

Prin jurisprudența invocată de judecătorul fondului (Decizia nr. 515/2014), Înalta Curte a apreciat că întocmirea procesului-verbal de constatare în lipsa unui raport final întocmit de OLAF sau a actului de control al Departamentului de Luptă Antifraudă, respectiv a rechizitoriului Direcției Naționale Anticorupție și fără ca autoritatea publică națională competentă să facă propriile verificări s-a făcut cu încălcarea disp. art. 9 și 10 din Regulamentul nr. 1073/1999 privind investigațiile OLAF, art. 11 alin. (5), (5) din O.G. nr. 79/2003, art. 2 alin. (1) - (12), art. 8 alin. (1) - (5) și art. 9 din H.G. nr. 1306/2007.

În cauza de față nu se poate afirma că lipsește actul de control al Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF), care este materializat prin Nota de control nr. 422/04.07.2013.

Judecătorul fondului a considerat că întrucât această notă de control privește un alt proiect ce a avut ca obiect "seră legume cu secție de procesare tomate" și un alt beneficiar, SC B. SRL nu poate fi admisă ca probă în dosar.

Din cuprinsul notei de control DLAF, reiese faptul că SC A. SRL are ca asociat unic și administrator pe F. și sora administratorului SC B. SRL, D.

S-a mai constatat că ambele societăți comerciale au sediul declarat la aceeași adresă, că procedura de achiziție s-a declanșat la aceeași dată pentru cele două entități, că membrii comisiei de evaluare a ofertelor sunt aceiași, iar aceștia au devenit ulterior angajați la o altă societate, de asemenea implicată în procedură.

Contabila SC B. SRL a continuat colaborarea cu SC A. SRL pe perioada implementării proiectelor, anii 2011 - 2013.

Un alt membru în comisia de evaluare a ofertelor, G. a declarat că a fost angajat cu contract de muncă la societățile domnului Sas, printre care se află și cele două firme deja menționate.

Prin nota de control DLAF s-au constatat unele aspecte referitoare la procedurile de achiziții de lucrări și bunuri organizate de SC A. SRL, ajungându-se la concluzia unor indicii de manipulare a procedurii de achiziție, pornindu-se de la ofertele emise pentru SC A. SRL și SC B. SRL de către aceeași furnizori în aceeași zi, pentru aceleași utilaje, cu prețuri diferite, nesemnificative (50 RON/sau diferențe de preț de 80 - 90%).

Este adevărat că obiectul controlului DLAF a fost proiectul implementat de SC B. SRL, însă constatările notei de control privesc în mare măsură relația acestei societăți cu SC A. SRL.

Dispozițiile legale invocate în cuprinsul Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 515/2014 presupun existența unei investigații a DLAF sau OLAF, dar nu impun ca informațiile și concluziile ce vor fi cuprinse în raport să fie avute în vedere și să constituie probă admisibilă în procedurile administrative sau judiciare numai în ipoteza în care privesc strict societatea investigată.

Bineînțeles ar fi util ca raportul/nota finală acestor două entități DLAF/OLAF să se concretizeze numai cu ocazia verificării de către autoritatea competentă din România chiar a societății investigate.

În speță însă, investigația a privit existența unor condiții artificiale pentru obținerea unor plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor de către cele două societăți, astfel că în mod legal, recurenta-pârâtă a extins controlul și asupra SC A. SRL, fără a fi necesară existența unei note de control separate și exclusive pentru aceasta din partea DLAF, mai ales că un atare act trebuie să se refere în mod obligatoriu și la situația SC B. SRL.

În cauză, după pronunțarea instanței de fond, a fost emisă nota de control DLAF, la cererea recurentei-pârâte care privește finanțarea proiectului "seră legume cu secție de procesare tomate", implementat de SC A. SRL.

Din cuprinsul acestui înscris aflat la dosarul de recurs, se rețin aceleași concluzii exprimate și prin nota de control ce face obiectul prezentului dosar.

Față de acestea, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de prima instanță este nelegală și dă dovadă de un formalism excesiv.

În concluzie, Înalta Curte reține că, întrucât, în nota de control având ca obiect investigația asupra proiectului implementat de SC B. SRL, informațiile și concluziile au legătură și cu proiectul implementat de SC A. SRL și, mai mult, activitatea primei societăți este legală de cea a societății reclamante în speța de față, cerința existenței unui raport separat pentru aceasta din urmă nu se justifică.

Din acest punct de vedere, reiese împrejurarea că recurenta-pârâtă a extins cercetarea și asupra proiectului implementat de reclamantă, controlul a fost în mod corect numai unul documentar, fără a fi necesară audierea persoanei investigate.

Mai mult, din cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare a cărui anulare s-a cerut, alături de decizia de soluționare a contestației, la capitolul intitulat "Constatările echipei de control DCA" se regăsește materializarea verificării echipei de control asupra proiectului și constatărilor din nota de control DLAF, de unde rezultă că aceasta nu este doar o preluare a concluziilor DLAF, astfel cum a apreciat prima instanță.

În concluzie, Înalta Curte reține că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, urmând ca în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, să se dispună admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanței, pentru a se pronunța asupra fondului pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței nr. 51 din 17 martie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2017.

Procesat de GGC - GV