ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7349/2013

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 decembrie 2011, reclamanta SC B.T.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Satu Mare, anularea deciziei nr. 126582 din 22 noiembrie 2011 privind modul de soluționare a contestației din 18 octombrie 2011 formulate împotriva raportului de inspecție fiscală din 06 octombrie 2011, a procesului-verbal din 06 octombrie 2011 și a deciziei de impunere din 06 octombrie 2011 și obligarea pârâtului să soluționeze pe fond contestația reclamantei din 18 octombrie 2011. În motivarea acțiunii, arată reclamanta că, prin raportul de inspecție fiscală din 06 octombrie 2011, procesul-verbal din 06 octombrie 2011 și prin decizia de impunere din 06 octombrie 2011, în urma controlului fiscal efectuat de pârâtă, s-a stabilit in sarcina sa sume de plată suplimentare in valoare totală de 720.982 RON. Împotriva acestor acte a formulat contestația din 18 octombrie 2011, care a fost soluționată de pârâtă prin decizia nr. 126582 din 22 noiembrie 2011, în sensul suspendării soluționării contestației. Susține reclamanta că sumele suplimentare de plată nu țin seama de actele justificative din evidențele contabile ale societății și nu sunt în concordanță cu dispozițiile C. fisc. și ale C. proc. fisc. Prin interpretarea distorsionată a legislației fiscale, inspectorii fiscali au transferat în sarcina sa obligațiile fiscale ale partenerilor de afaceri sau ale unor terțe persoane. Potrivit dispozițiilor art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., organul competent de soluționare a contestației poate suspenda prin decizie motivată soluționarea cauzei și nu este obligată să facă acest lucru. Cu toate acestea, în speță, nu există o motivare a organului care a soluționat contestația. Din cuprinsul deciziei nr. 126582 din 22 noiembrie 2011 nu rezultă ce infracțiuni s-ar fi săvârșit și de către ce persoane ar fi fost acestea săvârșite. De asemenea, nu rezultă ce fapte i se impută și nici de ce actele prezentate de aceasta nu au fost luate în considerare cu ocazia efectuării controlului și a soluționării contestației. Apreciază reclamanta că suspendarea soluționării contestației sale încalcă principiul celerității soluționării cererilor. De asemenea, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc., care prevăd că unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile C. proc. civ., și, întrucât art. 214 alin. (1) C. proc. fisc. nu detaliază condițiile în care poate fi suspendată soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale, dispozițiile acestuia trebuie completate cu cele ale art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. referitoare la suspendare, care prevăd că soluționarea cauzei poate fi suspendată când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. Din moment ce, așa cum rezultă din dispozițiile art. 244 C. proc. civ., instanțele de judecată nu pot suspenda litigiile civile decât dacă s-a dispus începerea urmăririi penale, organul de soluționare a contestațiilor din cadrul M.F.P. - A.N.A.F. nu putea face acest lucru fără să existe o începere a urmăririi penale în cauză. Astfel, nesoluționarea pe fond a contestației până la soluționarea unor sesizări penale în cadrul cărora nu există începută urmărirea penală și a căror soluționare poate dura ani de zile, este nelegală.

Apărările pârâtei și procedura derulată în fața instanței de fond Pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Satu Mare a formulat întâmpinare, prin care a susținut că este legală și temeinică decizia nr. 126582 din 22 noiembrie 2011 privind modul de soluționare a contestației reclamantei, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. A arătat că, în urma constatărilor efectuate (societatea a înregistrat în evidența contabilă achiziții de servicii de la diferiți furnizori ce nu s-a putut dovedi că au fost prestate de aceștia, închirieri de utilaje de la furnizor ce nu deținea în patrimoniu utilaje, respectiv achiziții de bunuri de la furnizor ce nu funcționează la sediul declarat, furnizori pentru care există sesizări penale întocmite cu privire la realitatea operațiunilor derulate de majoritatea acestora, o parte dintre aceștia se sustrag de la control și care nu depun declarații privind impozitele și taxele datorate la Bugetul de Stat și Bugetul Asigurărilor Sociale și Fondurilor Speciale și neplata acestor impozite și taxe pe de o parte, iar, pe de altă parte, deducerea și declararea TVA-ului de către societatea contestatoare precum și înregistrarea și declararea unui impozit pe profit diminuat în urma înregistrării în evidența contabilă a unor operațiuni economice posibil a fi fictive) a înaintat sesizare penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 și art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (înregistrată la A.I.F. Satu Mare în 13 octombrie 2011) către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, cu adresa din 17 octombrie 2011. Întrucât între stabilirea obligațiilor bugetare constatate prin decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală contestate de reclamantă și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență, de care depinde soluționarea cauzei deduse judecății, este posibil ca, prin deducerea TVA de plată în sumă de 423.284 RON, să fie prejudiciat bugetul de stat, să fie diminuat impozitul pe profit cu suma de 143.240 RON. Având în vedere aceste aspecte și față de principiul consacrat de art. 19 alin. (2) C. proc. pen., „penalul ține în loc civilul”, a apreciat pârâta că, în mod temeinic și legal, a dispus suspendarea soluționării contestației administrative pentru suma de 720.982 RON până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 128 din 02 aprilie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că, în urma constatărilor efectuate, organul de inspecție fiscală a înaintat sesizare penală, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea cu adresa din 17 octombrie 2011. Astfel, în conformitate cu art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, în mod legal și temeinic pârâta a dispus suspendarea soluționării contestației reclamantei, întrucât între stabilirea obligațiilor bugetare constatate prin decizie de impunere și raportul de inspecție fiscală și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență, de care depinde soluționarea cauzei deduse judecății. A apreciat instanța de fond că, având în vedere aspectele sesizate de organul fiscal (posibila înregistrare în evidența contabilă a societății a unor cheltuieli în baza unor facturi reprezentând achiziții și prestări servicii emise de diferiți furnizori, ce nu s-a putut dovedi că au fost prestate de aceștia, închirieri de utilaje de le furnizori care nu dețineau în patrimoniu utilaje, respectiv achiziții de bunuri de la furnizori ce nu funcționează la sediul declarat), este posibil ca, prin deducerea TVA de plată în sumă de 423.284 RON, să fie prejudiciat bugetul de stat și să fie diminuat impozitul pe profit cu suma de 143.240 RON. În consecință, potrivit principiului „penalul ține în loc civilul”, în funcție de soluția pronunțată pe latura penală, procedura administrativă va fi reluată în conformitate cu art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003. A mai reținut Curtea de Apel că susținerea reclamantei, în sensul incidenței prevederilor art. 244 C. proc. civ., este nejustificată, aceste dispoziții legale fiind aplicabile doar în cazul pricinilor aflate în stare de judecată, nu și în cazul soluționării contestației pe cale administrativă.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, reclamanta SC B.T.I. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 304 alin. (1) pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată. A motivat recurenta-reclamantă că motivarea instanței de fond, cu privire la faptul că nu ar fi incidente dispozițiile art. 244 C. proc. civ., este nelegală, având în vedere că dispozițiile C. proc. fisc. se completează cu cele ale C. proc. civ. Astfel, în speță, neexistând începută urmărirea penală față de nicio persoană, organul de soluționare a contestațiilor nu putea dispune suspendarea contestației sale. Mai susține recurenta că motivarea hotărârii de fond se bazează în totalitate pe susținerile pârâtei D.G.F.P. Satu Mare, fără a fi analizate argumentele invocate în acțiune. Decizia nr. 126582 din 18 octombrie 2011 emisă de pârâtă nu este motivată, invocându-se doar textul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., însă existența sesizării penale este doar o condiție impusă de lege pentru a se putea suspenda soluționarea contestației și nu poate reprezenta o motivare. Constatările organului de control se bazează pe simple prezumții, neținându-se seama de actele justificative din evidențele contabile ale societății. Prin interpretarea distorsionată a legislației, inspectorii fiscali au transferat obligațiile fiscale ale partenerilor de afaceri în sarcina sa, însă, din cuprinsul actelor încheiate de autoritatea pârâtă, rezultă că bunurile și serviciile achiziționate de la diferite societăți comerciale există fizic în totalitatea lor, fiind justificate și cu înscrisuri înregistrate în contabilitate. Din cuprinsul deciziei nr. 126582/2011 nu rezultă ce infracțiuni s-ar fi săvârșit și nici persoanele care le-ar fi săvârșit. De asemenea, în urma unei cereri adresate Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare i s-a comunicat că „în urma verificărilor efectuate, nu a fost identificat dosar penal având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală în care să aveți calitate procesuală”. Conchide societatea recurentă că nesoluționarea pe fond a contestației sale până la soluționarea unor sesizări penale, în cadrul cărora nu există începută urmărirea penală și a căror soluționare poate dura ani de zile, este nelegală și poate duce chiar la falimentul său.

Apărările formulate de intimata-pârâtă Intimata-pârâtă D.G.F.P. Satu Mare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, reiterând argumentele prezentate și în fața instanței de fond. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. În urma controlului efectuat la societatea reclamantă, D.G.F.P. Satu Mare a emis decizia de impunere din 06 octombrie 2011, prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată în sumă de 720.982 RON. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC B.T.I. SRL a formulat contestație, prin decizia nr. 126582 din 22 noiembrie 2011, D.G.F.P. Satu Mare dispunând, în temeiul art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală. Prin sentința recurată, decizia organului fiscal a fost menținută de Curtea de Apel Oradea, apreciindu-se a fi legală și temeinică, în raport de starea de fapt expusă de organul de inspecție fiscală. Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., „(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.” Înalta Curte reține că acest articol instituie o posibilitate, și nu o obligație pentru organul de soluționare a contestației, iar, pentru a se dispune o asemenea măsură, trebuie (i) să existe indiciile săvârșirii unei infracțiuni și (ii) infracțiunea să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă. În speță, nu este, însă, îndeplinită niciuna dintre aceste condiții. În decizia prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației reclamantei, nu se indică despre ce infracțiune este vorba și nici persoana care ar fi săvârșit elementul material al posibilei infracțiuni. Organul de inspecție fiscală face referire la alte societăți comerciale, cu care reclamanta ar fi intrat în relații contractuale. De asemenea, Înalta Curte constată că, urmare a cererilor recurentei adresate Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, prin adresa din 26 aprilie 2012, s-a comunicat faptul că, „în urma verificărilor efectuate în evidențele Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, nu a fost identificat dosar penal având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală în care să aveți calitate procesuală” și, respectiv, prin adresa din 15 mai 2012, că „la data de 08 mai 2012, vă facem cunoscut faptul că în evidențele Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea nu este înregistrat vreun dosar în care dvs. să aveți calitatea de învinuit”. Astfel, deși, conform susținerilor intimatei-pârâte D.G.F.P., prin adresa înregistrată în evidențele sale în 17 octombrie 2011, s-ar fi adresat Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, în evidențele acestei instituții nu figura, în data de 08 mai 2012, niciun dosar penal privind-o pe societatea reclamantă. Nici pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare nu se afla, în aprilie 2012, vreun dosar penal privind-o pe recurentă. Judecătorul fondului, în motivarea soluției de respingere a acțiunii reclamantei, face referire la o adresă, și nu la un dosar penal. Adresa menționată anterior, din 17 octombrie 2011, nu poartă niciun număr de înregistrare la Direcția Națională Anticorupție. De asemenea, din adresa respectivă nu rezultă că sesizarea ar viza-o pe reclamantă, făcându-se referire la un dosar penal din anul 2009, privind alte societăți comerciale - SC K.D. SRL, SC B.D. SRL, SC O.T. SRL, SC S.I.C. SRL, SC K.A. SRL, SC C. SRL, SC V.T. SRL, SC N.M.I. SRL,