ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1032/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 130/CA/2010-P.I.

din 15 martie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC T. SRL - Satu Mare, în contradictoriu

cu pârâta A.N.A.F. și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere privind

obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 16 iulie 2009

și a raportului de inspecție fiscală din 15 iulie 2009, prin care s-au stabilit

în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată în cuantum de 1.482.222 RON,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 15 cu referire la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare

la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Cu referire la cazul bine

justificat, instanța de fond a reținut că în privința actelor contestate există

o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate în privința actelor contestate,

rezultând din faptul că reclamanta invocă încălcarea prevederilor C. fisc. și ale

Normelor de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004 în ceea ce privește sumele reținute

cu titlu de impozit pe profit, TVA și impozit pe veniturile realizate de nerezidenți.

Cu referire la paguba

iminentă, instanța a reținut că, având în vedere valoarea obligațiilor de plată

stabilite în sarcina societății reclamante în sumă de 1.482.222 RON, reclamanta

ar avea de suferit un prejudiciu prin indisponibilizarea unor sume bănești considerabile,

ceea ce ar avea drept rezultat imposibilitatea derulării contractelor comerciale,

imposibilitatea plății salariaților și implicit, imposibilitatea desfășurării în

continuare a activității societății.

Î

mpotriva sentinței civile

nr. 130/CA/2010-P.I. din 15 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială

și contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta

A.N.A.F., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin criticile din recurs,

recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a dispus suspendarea

executării actelor contestate, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Susține recurenta-pârâtă

că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat, întrucât actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate până când este anulat prin hotărâre

judecătorească și că instanța s-a antepronunțat în ceea ce privește fondul cauzei.

În acest sens, recurenta-pârâtă invocă jurisprudența Curții Constituționale și a

Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a reținut că măsura de suspendare

a executării actului administrativ este o situație de excepție.

Sub aspectul condiției

referitoare la prevenirea unei pagube iminente, recurenta-pârâtă susține că instanța

de fond în mod greșit a reținut îndeplinirea acestei condiții, prin simpla raportare

la cuantumul obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei prin actele contestate,

invocând în acest sens jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în care

s-a reținut că persoana vătămată trebuie să facă dovada cazului bine justificat.

de recurs

Analizând cauza, prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile incidente cauzei, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Actele administrativ-fiscale

în privința cărora instanța a dispus măsura de suspendare a executării sunt decizia

de impunere nr. 533 din 16 iulie 2009 și raportul de inspecție fiscală din 15

iulie 2009, prin care organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei obligații

suplimentare de plată în cuantum de 1.482.222 RON, reprezentând: 586.205 RON - impozit

pe profit, 250.144 - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 321.345

RON - TVA, 113.194 RON - majorări aferente TVA, 141.771 RON - impozit pe veniturile

obținute de nerezidenți și 69.563 RON - majorări de întârziere aferente impozitului

pe veniturile obținute de nerezidenți.

Măsura suspendării executării

actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor

și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura

legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale,

atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în

ordinea juridică a Uniunii Europene.

Dispozițiile art. 14 și

art. 15 din Legea nr. 554/2004, prevăd competența instanței de contencios administrativ

de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ,

atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui

risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor

de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Art. 14 din Legea nr.

554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui

caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse

în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua

decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și

de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil

între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească

și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat

poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate,

identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența

dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru

că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat

fondul litigiului.

În ceea ce privește condiția

referitoare la cazul bine justificat susținerile recurentei în sensul că instanța

de fond s-ar fi antepronunțat atunci când a apreciat îndeplinirea acestei cerințe

nu pot fi primite, întrucât, în soluționarea cererii, Curtea de apel nu a antamat

fondul cauzei, ci doar a reținut existența unei îndoieli puternice cu privire la

legalitatea actelor contestate, decurgând din criticile de legalitate formulate

de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată. Astfel, criticile invocate

de reclamantă cu privire la temeiurile avute în vedere de autoritatea fiscală la

stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare sunt de natură să contureze o îndoială

serioasă, iar nicidecum o stare evidentă de nelegalitate a actelor contestate, în

privința modului în care organele fiscale au interpretat și aplicat dispozițiile

legale incidente în raport cu situația de fapt.

În ceea ce privește condiția

prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte reține că acesta derivă în principal

din împrejurarea că, întrucât i-au fost blocate conturile, în considerarea obligațiilor

fiscale stabilite prin actele administrativ-fiscale contestate, societatea reclamantă

se află în imposibilitatea derulării contractelor, deoarece nu poate face plăți

decât în limita sumei de 5.000 RON, cuantum insuficient raportat la obligațiile

ce îi incumbă în baza contractelor respective. Aceeași împrejurare este de natură

a împiedica societatea să realizeze plata impozitelor către buget. Astfel fiind,

sunt neîntemeiate criticile din recurs referitoare la faptul că instanța de fond

ar fi avut în vedere numai cuantumul obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând

motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta A.N.A.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

A.N.A.F.

împotriva sentinței civile

nr. 130/CA/2010-P.I. din 15 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială

și contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2011.