ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1032/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1032/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin
sentința civilă nr. 130/CA/2010-P.I.
din 15 martie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și contencios administrativ
și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC T. SRL - Satu Mare, în contradictoriu
cu pârâta A.N.A.F. și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere privind
obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 16 iulie 2009
și a raportului de inspecție fiscală din 15 iulie 2009, prin care s-au stabilit
în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată în cuantum de 1.482.222 RON,
până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunța această
soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute
de art. 15 cu referire la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare
la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
Cu referire la cazul bine
justificat, instanța de fond a reținut că în privința actelor contestate există
o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate în privința actelor contestate,
rezultând din faptul că reclamanta invocă încălcarea prevederilor C. fisc. și ale
Normelor de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004 în ceea ce privește sumele reținute
cu titlu de impozit pe profit, TVA și impozit pe veniturile realizate de nerezidenți.
Cu referire la paguba
iminentă, instanța a reținut că, având în vedere valoarea obligațiilor de plată
stabilite în sarcina societății reclamante în sumă de 1.482.222 RON, reclamanta
ar avea de suferit un prejudiciu prin indisponibilizarea unor sume bănești considerabile,
ceea ce ar avea drept rezultat imposibilitatea derulării contractelor comerciale,
imposibilitatea plății salariaților și implicit, imposibilitatea desfășurării în
continuare a activității societății.
Cererea de recurs
Î
mpotriva sentinței civile
nr. 130/CA/2010-P.I. din 15 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială
și contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta
A.N.A.F., criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
Prin criticile din recurs,
recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a dispus suspendarea
executării actelor contestate, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute
de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Susține recurenta-pârâtă
că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat, întrucât actul
administrativ se bucură de prezumția de legalitate până când este anulat prin hotărâre
judecătorească și că instanța s-a antepronunțat în ceea ce privește fondul cauzei.
În acest sens, recurenta-pârâtă invocă jurisprudența Curții Constituționale și a
Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a reținut că măsura de suspendare
a executării actului administrativ este o situație de excepție.
Sub aspectul condiției
referitoare la prevenirea unei pagube iminente, recurenta-pârâtă susține că instanța
de fond în mod greșit a reținut îndeplinirea acestei condiții, prin simpla raportare
la cuantumul obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei prin actele contestate,
invocând în acest sens jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în care
s-a reținut că persoana vătămată trebuie să facă dovada cazului bine justificat.
Hotărârea instanței
de recurs
Analizând cauza, prin
prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile incidente cauzei, Înalta
Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Actele administrativ-fiscale
în privința cărora instanța a dispus măsura de suspendare a executării sunt decizia
de impunere nr. 533 din 16 iulie 2009 și raportul de inspecție fiscală din 15
iulie 2009, prin care organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei obligații
suplimentare de plată în cuantum de 1.482.222 RON, reprezentând: 586.205 RON - impozit
pe profit, 250.144 - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 321.345
RON - TVA, 113.194 RON - majorări aferente TVA, 141.771 RON - impozit pe veniturile
obținute de nerezidenți și 69.563 RON - majorări de întârziere aferente impozitului
pe veniturile obținute de nerezidenți.
Măsura suspendării executării
actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor
și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura
legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale,
atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în
ordinea juridică a Uniunii Europene.
Dispozițiile art. 14 și
art. 15 din Legea nr. 554/2004, prevăd competența instanței de contencios administrativ
de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ,
atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui
risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor
de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.
Art. 14 din Legea nr.
554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui
caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse
în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.
Cazul bine justificat
și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale
fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua
decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și
de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil
între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească
și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Cazul bine justificat
poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate,
identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența
dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru
că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat
fondul litigiului.
În ceea ce privește condiția
referitoare la cazul bine justificat susținerile recurentei în sensul că instanța
de fond s-ar fi antepronunțat atunci când a apreciat îndeplinirea acestei cerințe
nu pot fi primite, întrucât, în soluționarea cererii, Curtea de apel nu a antamat
fondul cauzei, ci doar a reținut existența unei îndoieli puternice cu privire la
legalitatea actelor contestate, decurgând din criticile de legalitate formulate
de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată. Astfel, criticile invocate
de reclamantă cu privire la temeiurile avute în vedere de autoritatea fiscală la
stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare sunt de natură să contureze o îndoială
serioasă, iar nicidecum o stare evidentă de nelegalitate a actelor contestate, în
privința modului în care organele fiscale au interpretat și aplicat dispozițiile
legale incidente în raport cu situația de fapt.
În ceea ce privește condiția
prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte reține că acesta derivă în principal
din împrejurarea că, întrucât i-au fost blocate conturile, în considerarea obligațiilor
fiscale stabilite prin actele administrativ-fiscale contestate, societatea reclamantă
se află în imposibilitatea derulării contractelor, deoarece nu poate face plăți
decât în limita sumei de 5.000 RON, cuantum insuficient raportat la obligațiile
ce îi incumbă în baza contractelor respective. Aceeași împrejurare este de natură
a împiedica societatea să realizeze plata impozitelor către buget. Astfel fiind,
sunt neîntemeiate criticile din recurs referitoare la faptul că instanța de fond
ar fi avut în vedere numai cuantumul obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei.
Pentru considerentele
arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând
motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art.
304
1
C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea
nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,
recursul declarat de pârâta A.N.A.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de
A.N.A.F.
împotriva sentinței civile
nr. 130/CA/2010-P.I. din 15 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială
și contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 februarie 2011.