ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2439/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată. Procedura derulată de prima instanță Prin acțiunea formulată, reclamanta SC I. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 14 decembrie 2010, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la soluționarea pe fond a cauzei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada 20 iulie 2009-21 iulie 2009 și 16 februarie 2010-11 august 2010, societatea a fost supusă unei inspecții fiscale generale, desfășurată de către reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Activitatea de Inspecție Fiscală - Regiunea IX Arad, în urma căreia a fost emisă decizia de impunere din 20 august 2010, în baza raportului de inspecție fiscală din 20 august 2010. Obiectul controlului a constat în verificarea pentru perioada 01 ianuarie 2004-31 decembrie 2008 a ansamblului declarațiilor fiscale și operațiunilor relevante pentru impozitele, taxele, contribuțiile sociale și alte venituri datorate bugetului general consolidat al statului, verificarea modului de conformare fiscală, verificarea modului de organizare și de conducere a evidenței fiscale și contabile.

Reclamanta a arătat că în urma inspecției fiscale s-au stabilit în sarcina societății obligații fiscale suplimentare în sumă de 27.484.665 RON. Prin sentința nr. 312/CA/2010, în ședința publică din 24 noiembrie 2010, instanța a admis cererea și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 20 august 2010 și a raportului de inspecție fiscală din 20 august 2010, emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la pronunțarea instanței de fond.

Ulterior pronunțării acestei sentințe, în data de 28 decembrie 2010, cu adresa din 14 decembrie 2010, înregistrată din 28 decembrie 20101, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a comunicat Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 14 decembrie 2010, care a fost înregistrată la SC I. SA, din 28 decembrie 2010. Reclamanta a susținut că, în situația în care prin sentința nr. 312/CA/2010, instanța a constatat ca fiind temeinică suspendarea executării deciziei de impunere din 20 august 2010 și a raportului de inspecție fiscală din 20 august 2010, fiind întrunite condițiile cerute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru aceleași motive se justifică și suspendarea executării dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 14 decembrie 2010 și a tuturor actelor subsecvente, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea cererii de suspendare, arătând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 49/CA/2011-PI din 15 februarie 2011 Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC I. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și a dispus suspendarea Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 14 decembrie 2010, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și comunicată reclamantei cu adresa din 14 februarie 2010, până la soluționarea pe fond cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în speță sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și la paguba iminentă.

Astfel, instanța a constatat că prin sentința nr. 312/CA din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în Dosar nr. 953/35/2010, a fost admisă cererea reclamantei SC I. SA și s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 20 august 2010 și a Raportului de Inspecție Fiscală din 20 august 2010, acte administrative premergătoare întocmirii Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 14 decembrie 2010, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și comunicată reclamantei cu adresa din 14 februarie 2010. În ceea ce privește paguba iminentă, instanța a reținut că în speță este îndeplinită și această condiție, întrucât a fost emisă adresa de înființare a popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești ale reclamantei, iar prin executarea silită a obligațiilor fiscale suplimentare, există riscul ca societatea să ajungă în imposibilitatea de a-și desfășura obiectul de activitate, respectiv în imposibilitatea onorării obligațiilor contractuale asumate.

3. Recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Recurenta și-a structurat criticile formulate în trei motive de recurs, corespunzătoare condițiilor impuse de lege pentru acordarea suspendării executării actelor administrativ fiscale, după cum urmează: 3.1. Nerespectarea dispozițiilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.. Recurenta consideră că suma plătită cu titlu de cauțiune în Dosarul nr. 953/35/2010, dovedită prin atașarea unei recipise la dosarul de față nu satisface exigența textului de lege invocat.

3.2. Nu s-a făcut dovada cazului bine justificat Argumentele instanței în această privință, bazate pe pronunțarea sentinței nr. 312 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea nu mai subzistă întrucât prin Decizia nr. 1205 din 1 martie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, modificând sentința în sensul respingerii cererii de suspendare a executării. Or, până la anularea actelor administrative fiscale de către o instanță de judecată, ele se bucură de prezumția de legalitate. 3.3. Nu s-a probat paguba materială Recurenta afirmă că intimata nu a prezentat dovezi care să poată fi circumscrise definiției cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În măsura în care actele vor fi anulate sumele plătite vor putea fi recuperate conform Ordinului nr. 1889/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget. 4. Apărările formulate de SC I. SA Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 aprilie 2011 intimata SC I. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata a arătat că a înregistrat contestația administrativă din 21 septembrie 2010 dar nici până la această dată nu a fost soluționată. Referitor la cauțiune, intimata a susținut că în cererea precedentă de suspendare a executării a achitat o sumă cu acest titlu și având în vedere că, în esență, obiectul celor două cereri este similar nu mai consideră necesară consemnarea unei noi sume.

Cât privește cele două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, intimata și-a însușit considerentele Curții de apel, insistând asupra impactului economic și social pe care l-ar genera punerea în executare a dispoziției fiscale. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă SC I. SA a solicitat suspendarea executării dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 14 decembrie 2010, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili invocând, în drept, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 C. proc.

fisc.. Prin actul administrativ fiscal indicat, s-au stabilit în sarcina societății comerciale obligații fiscale suplimentare în sumă de 27.484.665 RON care au fost contestate pe cale administrativă. Prima instanță, pe baza argumentelor expuse rezumativ la pct. 1.2 din decizie a considerat că sunt îndeplinite toate condițiile impuse de lege pentru acordarea suspendării. Această concluzie nu este împărtășită și de instanța de recurs care reține că în cauză nu s-a făcut dovada „cazului bine justificat” și, deci, că acest motiv de recurs este fondat. Referitor la cazul bine justificat Potrivit definiției legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, se circumscriu cazului bine justificat „ împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

În această materie, doctrina și jurisprudența au relevat că judecătorul nu poate face decât o analiză sumară a aparenței dreptului pe baza susținerilor părților, fără a putea tranșa chestiuni care țin de legalitatea actului administrativ. Or, toate aspectele invocate de intimata-reclamantă în privința modului în care organul fiscal a procedat la reîntregirea bazei de calcul a impozitului pe profit, prin stabilirea nedeductibilității unor cheltuieli fără a lua în considerare unele acte juridice încheiate de aceasta cu partenerii comerciali, sunt probleme de fond care nu pot fi lămurite în acest cadru procesual și doar la o simplă „pipăire”.

În această privință, unicul argument al primei instanțe s-a fondat pe împrejurarea că prin sentința nr. 312/CA/24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, s-a admis cererea de suspendare a executării deciziei de impunere din 20 august 2010 și a raportului de inspecție fiscală din aceeași dată, acte care au stat la baza emiterii dispoziției în discuție însă, prin Decizia nr. 1205 din 1 martie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, respingând cererea de suspendare. Referitor la plata cauțiunii Acest motiv de recurs nu este fondat, câtă vreme la dosarul cauzei s-a depus recipisa de consemnare a sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de cauțiune.

Este adevărat că, formal, această cauțiune s-a plătit în Dosarul nr. 953/35/2010 al Curții de Apel Oradea având ca obiect suspendarea executării celor două acte anterior indicate, din data de 20 august 2010 însă în cauză nu poate fi ignorată împrejurarea că dispoziția fiscală din 14 decembrie 2010 s-a întemeiat pe acestea, preluând măsurile dispuse. În plus, teza recurentei este excesivă și în raport de prevederile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., care corelează cauțiunea cu „cuantumul sumei contestate” iar nu cu actul administrativ fiscal în sine. Or, în privința sumei contestate, recurenta nu a combătut considerentul Curții de apel referitor la faptul că actele enumerate vizează, în realitate, același debit.

Referitor la paguba iminentă Analiza criticilor expuse în cuprinsul acestui motiv a devenit de prisos în raport cu cele arătate în precedent, câtă vreme legiuitorul a impus îndeplinirea cumulativă a condițiilor arătate. Ca atare, chiar și în situația în care Înalta Curte ar considera justificate elementele prezentate de intimată în dovedirea condiției definite de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, totuși suspendarea executării actului administrativ fiscal nu ar putea fi acordată. 2. Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul de față, modificându-se sentința în sensul respingerii cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței nr. 49/CA/2011-PI, din 15 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC I. SA Bihor, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2011.