ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2439/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2439/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

în judecată. Procedura derulată de prima instanță

Prin acțiunea

formulată, reclamanta SC I. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili, suspendarea executării dispoziției privind măsurile stabilite de

organele de inspecție fiscală din 14 decembrie 2010, emisă de Agenția Națională

de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili, până la soluționarea pe fond a cauzei.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în perioada

20 iulie 2009-21 iulie 2009 și 16 februarie 2010-11

august 2010, societatea a fost supusă unei inspecții fiscale generale,

desfășurată de către reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală

- Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Activitatea de

Inspecție Fiscală - Regiunea

IX

Arad, în urma căreia a fost emisă decizia de

impunere din 20 august 2010, în baza raportului de inspecție fiscală din 20

august 2010.

Obiectul controlului a

constat în verificarea pentru perioada 01 ianuarie 2004-31 decembrie 2008 a ansamblului

declarațiilor fiscale și operațiunilor relevante pentru impozitele, taxele, contribuțiile

sociale și alte venituri datorate bugetului general consolidat al statului, verificarea

modului de conformare fiscală, verificarea modului de organizare și de conducere

a evidenței fiscale și contabile.

Reclamanta a arătat că

în urma inspecției fiscale s-au stabilit în sarcina societății obligații fiscale

suplimentare în sumă de 27.484.665 RON.

Prin sentința nr. 312/CA/2010,

în ședința publică din 24 noiembrie 2010, instanța a admis cererea și a dispus suspendarea

executării deciziei de impunere din 20 august 2010 și a raportului de inspecție

fiscală din 20 august 2010, emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală

- Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la pronunțarea

instanței de fond.

Ulterior pronunțării acestei

sentințe, în data de 28 decembrie 2010, cu adresa din 14 decembrie 2010, înregistrată

din 28 decembrie 20101, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a comunicat Dispoziția privind

măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 14 decembrie 2010, care

a fost înregistrată la SC I. SA, din 28 decembrie 2010.

Reclamanta a susținut

că, în situația în care prin sentința nr. 312/CA/2010, instanța a constatat ca fiind

temeinică suspendarea executării deciziei de impunere din 20 august 2010 și a raportului

de inspecție fiscală din 20 august 2010, fiind întrunite condițiile cerute de dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru aceleași motive se justifică și suspendarea

executării dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală

din 14 decembrie 2010 și a tuturor actelor subsecvente, până la pronunțarea instanței

de fond.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea

cererii de suspendare, arătând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

apel

Prin sentința nr. 49/CA/2011-PI

din 15 februarie 2011 Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC I. SA, în contradictoriu cu

pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare

a Marilor Contribuabili și a dispus suspendarea Dispoziției privind măsurile stabilite

de organele de inspecție fiscală din 14 decembrie 2010, emisă de Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili și comunicată reclamantei cu adresa din 14 februarie 2010, până la

soluționarea pe fond cauzei.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că în speță sunt îndeplinite cerințele art.

14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și la paguba iminentă.

Astfel, instanța a constatat

că prin sentința nr. 312/CA din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, pronunțată

în Dosar nr. 953/35/2010, a fost admisă cererea reclamantei SC I. SA și s-a dispus

suspendarea executării deciziei de impunere din 20 august 2010 și a Raportului de

Inspecție Fiscală din 20 august 2010, acte administrative premergătoare întocmirii

Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 14 decembrie

2010, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de

Administrare a Marilor Contribuabili și comunicată reclamantei cu adresa din 14

februarie 2010.

În ceea ce privește paguba

iminentă, instanța a reținut că în speță este îndeplinită și această condiție, întrucât

a fost emisă adresa de înființare a popririi asiguratorii asupra disponibilităților

bănești ale reclamantei, iar prin executarea silită a obligațiilor fiscale suplimentare,

există riscul ca societatea să ajungă în imposibilitatea de a-și desfășura obiectul

de activitate, respectiv în imposibilitatea onorării obligațiilor contractuale asumate.

Agenția Națională de Administrare Fiscală

Împotriva hotărârii instanței

de fond a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ..

Recurenta și-a structurat

criticile formulate în trei motive de recurs, corespunzătoare condițiilor impuse

de lege pentru acordarea suspendării executării actelor administrativ fiscale, după

cum urmează:

3.1. Nerespectarea dispozițiilor

art. 215 alin. (2) C. proc. fisc..

Recurenta consideră că

suma plătită cu titlu de cauțiune în Dosarul nr. 953/35/2010, dovedită prin atașarea

unei recipise la dosarul de față nu satisface exigența textului de lege invocat.

3.2. Nu s-a făcut dovada

cazului bine justificat

Argumentele instanței

în această privință, bazate pe pronunțarea sentinței nr. 312 din 24 noiembrie 2010

a Curții de Apel Oradea nu mai subzistă întrucât prin Decizia nr. 1205 din 1 martie

2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis recursul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, modificând sentința

în sensul respingerii cererii de suspendare a executării. Or, până la anularea actelor

administrative fiscale de către o instanță de judecată, ele se bucură de prezumția

de legalitate.

3.3. Nu s-a probat paguba

materială

Recurenta afirmă că intimata

nu a prezentat dovezi care să poată fi circumscrise definiției cuprinse în art.

2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. În măsura în care actele vor fi anulate

sumele plătite vor putea fi recuperate conform Ordinului nr. 1889/2004 pentru aprobarea

procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.

de SC I. SA

Prin întâmpinarea înregistrată

la data de 20 aprilie 2011 intimata SC I. SA a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Intimata a arătat că a

înregistrat contestația administrativă din 21 septembrie 2010 dar nici până la această

dată nu a fost soluționată.

Referitor la cauțiune,

intimata a susținut că în cererea precedentă de suspendare a executării a achitat

o sumă cu acest titlu și având în vedere că, în esență, obiectul celor două cereri

este similar nu mai consideră necesară consemnarea unei noi sume.

Cât privește cele două

condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, intimata și-a însușit considerentele

Curții de apel, insistând asupra impactului economic și social pe care l-ar genera

punerea în executare a dispoziției fiscale.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare,

cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.

de drept relevante

Intimata-reclamantă SC

I. SA a solicitat suspendarea executării dispoziției privind măsurile stabilite

de organele de inspecție fiscală din 14 decembrie 2010, emisă de Agenția Națională

de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

invocând, în drept, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 C.

proc. fisc..

Prin actul administrativ

fiscal indicat, s-au stabilit în sarcina societății comerciale obligații fiscale

suplimentare în sumă de 27.484.665 RON care au fost contestate pe cale administrativă.

Prima instanță, pe baza

argumentelor expuse rezumativ la pct. 1.2 din decizie a considerat că sunt îndeplinite

toate condițiile impuse de lege pentru acordarea suspendării.

Această concluzie nu este

împărtășită și de instanța de recurs care reține că în cauză nu s-a făcut dovada

„cazului bine justificat” și, deci, că acest motiv de recurs este fondat.

Referitor la cazul bine

justificat

Potrivit definiției legale

cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, se circumscriu cazului

bine justificat

„

împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt

de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

În această materie, doctrina

și jurisprudența au relevat că judecătorul nu poate face decât o analiză sumară

a aparenței dreptului pe baza susținerilor părților, fără a putea tranșa chestiuni

care țin de legalitatea actului administrativ. Or, toate aspectele invocate de intimata-reclamantă

în privința modului în care organul fiscal a procedat la reîntregirea bazei de calcul

a impozitului pe profit, prin stabilirea nedeductibilității unor cheltuieli fără

a lua în considerare unele acte juridice încheiate de aceasta cu partenerii comerciali,

sunt probleme de fond care nu pot fi lămurite în acest cadru procesual și doar la

o simplă „pipăire”.

În această privință, unicul

argument al primei instanțe s-a fondat pe împrejurarea că prin sentința nr. 312/CA/24

noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, s-a admis cererea de suspendare a executării

deciziei de impunere din 20 august 2010 și a raportului de inspecție fiscală din

aceeași dată, acte care au stat la baza emiterii dispoziției în discuție însă, prin

Decizia nr. 1205 din 1 martie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Agenția Națională de Administrare

Fiscală, respingând cererea de suspendare.

Referitor la plata cauțiunii

Acest motiv de recurs

nu este fondat, câtă vreme la dosarul cauzei s-a depus recipisa de consemnare a

sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de cauțiune.

Este adevărat că, formal,

această cauțiune s-a plătit în Dosarul nr. 953/35/2010 al Curții de Apel Oradea

având ca obiect suspendarea executării celor două acte anterior indicate, din data

de 20 august 2010 însă în cauză nu poate fi ignorată împrejurarea că dispoziția

fiscală din 14 decembrie 2010 s-a întemeiat pe acestea, preluând măsurile dispuse.

În plus, teza recurentei

este excesivă și în raport de prevederile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., care

corelează cauțiunea cu „cuantumul sumei contestate” iar nu cu actul administrativ

fiscal în sine. Or, în privința sumei contestate, recurenta nu a combătut considerentul

Curții de apel referitor la faptul că actele enumerate vizează, în realitate, același

debit.

Referitor la paguba iminentă

Analiza criticilor expuse

în cuprinsul acestui motiv a devenit de prisos în raport cu cele arătate în precedent,

câtă vreme legiuitorul a impus îndeplinirea cumulativă a condițiilor arătate.

Ca atare, chiar și în

situația în care Înalta Curte ar considera justificate elementele prezentate de

intimată în dovedirea condiției definite de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea

nr. 554/2004, totuși suspendarea executării actului administrativ fiscal nu ar putea

fi acordată.

pronunțate în recurs

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) din

Legea nr. 554/2004 se va admite recursul de față, modificându-se sentința în sensul

respingerii cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală de Administrare

a Marilor Contribuabili împotriva sentinței nr. 49/CA/2011-PI, din 15 februarie

2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge

cererea de suspendare formulată de reclamanta SC I. SA Bihor, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie

2011.