ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1205/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1205/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 312 din 24 noiembrie 2010 a

Curții de Apel Oradea a fost admisă cererea de suspendare formulată de petenta SC

I. SA în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală –

D.G.A.M.C. și în consecință, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere

nr. 214 din 20 august 2010 și a raportului de inspecție fiscală din 20 august 2010,

emise de intimată, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că prin acțiunea introductivă petenta SC I.

SA a solicitat în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală

– D.G.A.M.C., suspendarea executării deciziei de impunere nr. 214 din 20 august

2010 și a raportului de inspecție fiscală din 20 august 2010, emise de intimată,

până la soluționarea pe fond a cauzei.

În motivarea cererii,

arată petenta că, în perioada 20 iulie 2009 - 21 iulie 2009 și 16 februarie 2010

- 11 august 2010, societatea a fost supusă unei inspecții fiscale generale desfășurată

de către reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală – D.G.A.M.C.,

Activitatea de Inspecție Fiscală - Regiunea IX Arad, în urma căreia a fost emisă

decizia de impunere nr. 214 din 20 august 2010 în baza raportului de inspecție fiscală

din 20 august 2010.

Obiectul controlului a

constat în verificarea pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2008 a ansamblului

declarațiilor fiscale și operațiunilor relevante pentru impozitele, taxele, contribuțiile

sociale și alte venituri datorate bugetului general consolidat al statului, verificarea

modului de conformare fiscală, verificarea modului de organizare și de conducere

a evidenței fiscale și contabile.

În urma inspecției fiscale

mai sus menționate, s-a stabilit în sarcina societății obligații fiscale suplimentare

în sumă de 27.484.665 RON.

Arată că în data de 10

septembrie 2010 i-a fost comunicată adresa de înființare a popririi asigurătorii

asupra disponibilităților bănești, emisă de D.G.A.M.C. în data de 02 septembrie

2010.

Reclamanta consideră că

în speță sunt întrunite condițiile cerute de dispozițiile art. 14 din Legea nr.

554/2004, iar suspendarea executării deciziei de impunere și a tuturor actelor subsecvente

se impune.

În ceea ce privește existența

cazului bine justificat se arată că raportul de inspecție fiscală, în baza căruia

a fost emisă decizia de impunere, conține dispoziții inconsistente cu privire la:

venituri din contracte de prestări servicii facturate între societățile din grup;

estimarea veniturilor pentru facturile constatate lipsă; estimarea veniturilor aferente

facturilor prin care s-au acordat reduceri de preț; decizia de instituire a măsurilor

asigurătorii a fost emisă nelegal; organele fiscale au dat dovadă de atitudine contradictorie

și inconsistență în propriile acțiuni.

Arată că stabilirea obligațiilor

fiscale suplimentare în sarcina societății a fost făcută în mod abuziv, organele

fiscale neluând în considerare declarațiile justificative solicitate de la reprezentanții

SC I. SA. Mai mult decât atât, organele fiscale au procedat la reîntregirea bazei

de impunere prin încălcarea principiilor de drept civil și comercial care guvernează

actele juridice încheiate între comercianți.

Referitor la existența

unei pagube iminente arată că în situația în care se va continua cu executarea obligațiilor

fiscale suplimentare, societatea se va afla în imposibilitatea de a-și desfășura

obiectul de activitate, având în vedere cuantumul ridicat al obligațiilor fiscale

suplimentare - 27.484.665 RON.

În același timp, arată

că, executarea silită a debitului va avea și consecințe sociale deosebit de grave

care se vor produce față de furnizorii societății, cât și față de salariații acesteia,

întrucât prin executarea sumei de 27.484.665 RON, I. se va afla în imposibilitatea

onorării obligațiilor contractuale asumate.

Mai mult decât atât, trebuie

avută în vedere și Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștri din

cadrul Consiliului Europei la data de 13 septembrie 1989, referitoare la protecția

jurisdicțională în materie administrativă, potrivit, căreia "executarea imediată

și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate

poate cauza persoanelor juridice, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil,

pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului".

În plus, pe parcursul

existenței sale, se arată că societatea a condus registrele de contabilitate obligatorii

conform prevederilor legale în vigoare, având o conduită fiscală corectă și nu s-a

sustras nici un moment de la plata contribuțiilor sale către bugetul de stat, în

prezent, neexistând alte taxe sau impozite scadente neachitate.

Totodată, învederează

instanței faptul că societatea a mai depus o cerere de suspendare a executării silite

într-un alt litigiu de natură similară celui de față, în faza desfășurării procedurii

prealabile prevăzute de art. 7 al Legii nr. 554/2004, cerere care a fost admisă

prin sentința nr. 64/CA/2010 - PI, emisă de Curtea de Apel Oradea, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal (anexa nr. 8).

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea

cererii de suspendare, arătând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Arată că petenta nu a

făcut dovada existenței unor motive bine justificate care să creeze o îndoială puternică

asupra legalității actului administrativ, așa cum prevăd dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Existența cazului bine

justificat, arată că nu se prezumă, ci trebuie dovedit de către persoana vătămată,

care este obligată să propună și să administreze dovezi concludente din care să

rezulte existența cumulativă a celor două condiții.

Învederează că reclamanta

nu arată care este paguba iminentă care pretinde că i s-ar produce, nefiind făcută

nici o dovadă în acest sens.

Concluzionează că cele

două condiții prevăzute de legea contenciosului administrativ, trebuie îndeplinite

cumulativ pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, însă,

în speță, petenta nu a făcut dovada unei pagube iminente, după cum nu a făcut nici

dovada cazului bine justificat, care să creeze o îndoială puternică asupra legalității

actului a cărui suspendare se solicită.

Examinând cererea de suspendare

a executării măsurilor dispuse prin decizia de impunere nr. 214 din 20 august 2010

și raportul de inspecție fiscală din 20 august 2010, instanța de fond a apreciat

cererea de suspendare ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond (...)".

Cazul bine justificat

implică existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care

se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia

actul administrativ este executoriu din oficiu, iar paguba iminentă constă, potrivit

art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 într-un prejudiciu material viitor și previzibil.

Instanța consideră că

în speță sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la

cazul bine justificat și la paguba iminentă.

În dovedirea existenței

unui caz bine justificat, petenta a invocat faptul că estimarea bazei de impunere

efectuată de autoritatea fiscală în cursul inspecției fiscale nu are temei legal

și faptic, că organul fiscal a procedat eronat la reîntregirea bazei de calcul a

impozitului pe profit pentru perioada august 2004 - februarie 2005 cu suma de 2.869.222,79

RON, cu motivarea că reducerea de 3% s-a efectuat fără respectarea prevederilor

contractuale, neexistând documente care să justifice faptul că respectivul client

a fost înștiințat în timp util de volumul minim de vânzări pentru a beneficia de

reducerea acordată.

Prin invocarea acestor

nereguli, instanța constată că s-a făcut dovada existenței cazului bine justificat,

respectiv a unor stări de fapt și de drept de natură a crea o serioasă îndoială

asupra actului administrativ în litigiu.

În ceea ce privește paguba

iminentă se constată că în speță a fost emisă de D.G.A.M.C. adresa de înființare

a popririi asigurătorii din 02 septembrie 2010, asupra disponibilităților bănești

ale petentei.

Prin executarea silită

a obligațiilor fiscale suplimentare, există riscul ca să ajungă societatea în imposibilitatea

de a-și desfășura obiectul de activitate, având în vedere cuantumul ridicat al obligațiilor

fiscale suplimentare - 27.484.665 RON și de a nu-și putea achita datoriile către

furnizori, cât și față de salariații acesteia, întrucât prin executarea sumei de

27.484.665 RON, I. se va afla în imposibilitatea onorării obligațiilor contractuale

asumate.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta, criticând soluția instanței de fond.

În motivarea recursului

formulat recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală a susținut în esență

că în mod greșit instanța de fond a admis cererea de suspendare formulată de intimata-reclamantă,

arătând în acest sens că prin sentința criticată se reține un singur motiv care

creează o aparență de nelegalitate, respectiv faptul că la estimarea bazei de impunere

organul fiscal ar fi procedat eronat la reîntregirea bazei de calcul a impozitului

pe profit pentru perioada august 2004 - februarie 2005, cu suma de 2.869.222,79

RON.

Consideră recurenta că,

sub acest aspect hotărârea este dată cu aplicare greșită a legii, fiind în același

timp și nemotivată cu atât mai mult în situația în care impozitul pe profit datorat

pentru aceste operațiuni reprezintă doar 2% din totalul obligațiilor fiscale stabilite

prin decizia de impunere.

În ceea ce privește aparența

de legalitate a actelor administrative, în raport de motivul reținut de instanța

de fond, se precizează de către recurentă că în cauză, actul de control a fost întocmit

în baza dispozițiilor art. 11 alin. (1) și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003,

iar din situația de fapt constatată și necontestată de intimata-reclamantă rezultă

că în mod cert reducerile comerciale de 3% au avut ca scop diminuarea nejustificată

a veniturilor impozabile și implicit a impozitului pe profit.

A mai susținut recurenta

că celelalte motive care să creeze o aparență de nelegalitate invocate de către

intimata-reclamantă nu sunt fundamentate, acestea nefiind reținute nici de către

instanța de fond.

Concluzionează recurenta

că cererea de suspendare formulată a fost admisă fără ca în cauză să fie îndeplinite

condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, nefiind

dovedită nici paguba iminentă și nici cazul bine justificat.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 199, art. 304 pct. 7 și pct. 9, art. 304

1

și art. 312

C. proc. civ.

Intimata-reclamantă SC

I. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat ca nefondat

și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, susținând în esență că aceasta

este legală și temeinică, iar criticile formulate sunt neîntemeiate, în cauză fiind

îndeplinite condițiile legate prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ

pentru acordarea suspendării executării actelor administrativ fiscale atacate.

Analizând actele și lucrările

de fond, în raport de criticile formulate precum și în temeiul dispozițiilor

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în

cauză este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagubei iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate

să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Așadar, pentru a admite

o cerere de suspendare a executării unui act administrativ care este executoriu

din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții cerute de dispozițiile legale mai sus menționate.

Suspendarea executării

actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor

și intereselor particularilor până la momentul la care legalitatea lui va fi cenzurată

de instanța competentă, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale

atât în sistemul juridic al Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii

Europene.

În sensul acestora, cât

și a dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

suspendarea poate fi acordată atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor

și intereselor prezente în cauză se apreciază că executarea actului administrativ

este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat și există argumente juridice

aparent valabile față de nelegalitatea acestora.

Simpla referire la instrumentele

juridice naționale sau internaționale astfel cum a procedat intimata prin întâmpinarea

formulată, nu poate justifica prin ea însăși luarea unor măsuri provizorii, având

în vedere că suspendarea nu intervine de drept.

Cazul bine justificat

și iminența pagubei trebuie analizate în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului care efectuează o analiză

sumară a aparenței dreptului pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate

de partea interesată, împrejurări care trebuie să ofere indicii suficiente pentru

răsturnarea prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă

iminența unei pagube, dificil de reparat.

Criticile recurentei cu

privire la sentința recurată sunt fondate, întrucât instanța de fond a făcut doar

o analiză teoretică și sumară a premizelor suspendării executării actului administrativ,

susținând existența cazului bine justificat doar în baza susținerilor reclamantei

care vizează elemente de fapt și de aplicare a legii, aspecte care țin de fondul

cauzei și care exced condițiilor prevăzute de lege pentru judecarea unei cereri

de suspendare.

Cât privește cea de-a

doua condiție cerută cumulativ de dispozițiile art. 14 alin. (1) din lege, paguba

iminentă, aceasta reprezintă potrivit definiției legale cuprinse în art. 2 lit.

ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „prejudiciul viitor și

previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorității

publice sau a unui serviciu public”.

Simpla afirmație că prin

executarea actului administrativ contestat s-ar produce o pagubă iminentă nu reprezintă

un argument suficient care să conducă la concluzia că cerința mai sus amintită este

îndeplinită.

Intimata-reclamantă nu

a administrat nici un fel de probă în sensul iminenței unei pagube materiale greu

sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care actul ar fi anulat, astfel

că în mod greșit instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită și această condiție.

De altfel, în cazul actelor

administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei

sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită

și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea

unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia

că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această

categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării

executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

În consecință, în raport

de circumstanțele concrete ale prezentei cauze, îndeplinirea cumulativă a celor

două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost greșit reținută, astfel

că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) corelat cu art. 304 pct. 9

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în tot sentința atacată,

în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale

contestate, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 312 din 24

noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC I. SA ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2011.