ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 473/2011

HOTĂRÂRE
27.01.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 473/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 184/CA/2010 din 12 mai 2010

a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C.

"D.Romania" S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Bihor, dispunându-se suspendarea executării Deciziei de

impunere din 24 februarie 2010 și Dispoziției din 24 februarie 2010, emise de

pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că în speță sunt îndeplinite cerințele

art. 14(1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și la

paguba iminentă.

S-a constatat că

reclamanta a contestat legalitatea deciziei de impunere din 24 februarie 2010,

precum și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție

fiscală din 24 februarie 2010, prin care s-au stabilit în sarcina societății

obligații suplimentare de plată în sumă de 477.973 RON, reprezentând impozit pe

profit și majorări de întârziere aferente în sumă de 652.516 RON, precum și TVA

în sumă de 10.774 RON, invocând încălcarea prevederilor art. 3 din Anexa nr. 3

a Ordinului Ministerul Economiei și Finanțelor nr. 222/2008, privind procedura

de estimare a cuantumului prețurilor de transfer.

A apreciat instanța

fondului că invocarea nerespectării acestor prevederi determină existența unei

îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele

administrative contestate, iar, pe de altă parte, că prejudiciul suferit de reclamantă

prin indisponibilizarea unor sume de bani considerabile ar fi evident, ceea ce

ar avea drept rezultat imposibilitatea desfășurării în continuare a activității

societății, ca urmare a imposibilității financiare a derulării contractelor

comerciale, a plății salariilor.

S-a mai reținut că

plata sumei totale de 1.145.634 RON printr-o executare silită ar putea

determina chiar incapacitatea de plată a societății reclamante, situație în

care o eventuală constatare, ulterioară, a nelegalității actelor administrative

în litigiu, nu ar putea fi de natură să repare întregul prejudiciu suferit de

aceasta.

În termen legal,

împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a

Finanțelor Publice (DGFP) Bihor, care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., a criticat soluția instanței de fond pentru greșita aplicare a

prevederilor art. 14(1) din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinite

cumulativ cerințele referitoare la cazul bine justificat și la paguba iminentă.

Subliniind că actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate care

determină executarea lui din oficiu, recurenta a arătat că în concret instanța

nu a menționat care sunt elementele de natură a răsturna prezumția de

legalitate, făcând în mod nepermis chiar considerații asupra legalității însăși

a actelor administrativ fiscale atacate prin care s-au stabilit în sarcina

intimatei-reclamante obligații suplimentare de plată constând în impozit pe

profit și majorări de întârziere aferente, precum și TVA.

Deși reclamanta nu a

adus niciun argument în susținerea cererii de suspendare, iar jurisprudența în

materie a statuat că perturbarea gravă a activității unei societăți comerciale

prin executarea sumei impuse nu conduce implicit și automat la concluzia

îndeplinirii pagubei iminente (Decizia nr. 554 din 3 februarie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție), s-a reținut în mod greșit că este îndeplinită și

condiția privitoare la prevenirea unei pagube iminente.

Examinând cauza,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat.

Se observă că

recurenta nu a adus critici concrete concluziei la care a ajuns prima instanță,

rezumându-se la considerații generale asupra modului de aplicare a

dispozițiilor art. 14(1) din Legea contenciosului administrativ, la

caracteristicile actului administrativ.

Analizând însă

sentința recurată din perspectiva art. 304

1

Curte constată că judecătorul fondului a evaluat cererea de suspendare a

executării actelor administrativ fiscale - Decizia de impunere nr. 413 din 24

februarie 2010 și Dispoziția nr. 72 din 24 februarie 2010 emise de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bihor - prin raportare la condițiile cumulativ

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în accepțiunea dată chiar de

legiuitor prin prevederile cuprinse în art. 2(1) lit. t) și lit. ș) și la

dispozițiile art. 215 C. proc. fisc.

Prin cele două acte

administrativ fiscale ce fac obiectul cererii de suspendare a executării s-au

stabilit în sarcina intimatei-reclamante obligații suplimentare de plată în

sumă de 477.973 RON reprezentând impozit pe profit și majorări de întârziere

aferente în sumă de 652.516 RON, precum și TVA în sumă de 10.774 RON, iar

reclamata a invocat încălcarea art. 3 din Anexa 3 a Ordinului Ministerul

Economiei și Finanțelor nr. 222/2008 privind procedura de estimare a

cuantumului prețurilor de transfer, potrivit cărora estimarea acestor prețuri

se realizează prin identificarea a trei exemple de tranzacții similare cu cele

care urmează a face obiectul estimării, utilizându-se valoarea medie aritmetică

a cuantumului tranzacțiilor similare identificate.

S-a considerat în mod

just că eventuala nesocotire a prevederilor menționate creează îndoieli

puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele

administrativ fiscale contestate și că indisponibilizarea sumelor de bani în

discuție ar avea drept rezultat imposibilitatea desfășurării în continuare a

activității societății reclamante, mai exact în imposibilitatea financiară a

derulării contractelor comerciale în care este antrenată, a plății salariilor.

În considerarea sumei totale de 1.145.634 RON ce ar face obiectul unei

executări silite ar putea conduce la incapacitate de plată a societății

comerciale, subliniind instanța de fond că o eventuală constatare ulterioară a

nelegalității actelor administrative în litigiu nu ar putea asigura o reparație

completă prejudiciului suferit de aceasta.

Cum se poate observa

din considerentele sentinței aflate în control judiciar, prima instanță s-a

limitat la o cercetare sumară a aparenței de legalitate a celor două acte

administrativ fiscale emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor,

fără a prejudeca fondul, exercitându-și doar rolul ce-i revine în privința

cererii de suspendare a executării prin verificarea celor două condiții

prevăzute de lege care se identifică cu sintagmele "caz bine

justificat" și "pagubă iminentă" definite prin art. 2(1) lit. t)

și ș) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.

Înalta Curte adaugă

un argument suplimentar în susținerea abordării primei instanțe prin trimitere

la principiile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de Miniștri al

Consiliului Europei către statele membre privind protecția provizorie în

materie de contencios administrativ.

Astfel, potrivit

Recomandării, măsurile de protecție provizorie, care în speță îmbracă forma

suspendării executării, se pot acorda îndeosebi dacă executarea actului

administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu

dificultate, și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva

validității actului respectiv. Aplicarea unei astfel de măsuri nu influențează

nicidecum decizia instanței sesizate cu contestarea pe fond a actului

administrativ.

Or, în speță,

raționamentul instanței de contencios administrativ pentru admiterea cererii de

suspendare a executării respectă nu doar condițiile fixate de legiuitorul

național ci este în acord și cu Recomandarea nr. R(89)8 adoptată la 13

septembrie 1989 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei.

Văzând și

dispozițiile art. 312(1) C. proc. civ. și art. 20(1) din Legea nr. 554/2004,

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor împotriva Sentinței

nr. 184/CA/2010 din 12 mai 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4637/2010
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 64/CA/2010-P.I. din 15 februarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată
ÎCCJ 2012-02-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 772/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta S.C. S.T. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor
ÎCCJ 2011-01-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 119/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 15 iulie 2010, reclamanta SC S.E.M.I. SRL Oradea a chemat în judecată D.G.F.P. Bihor, solicitând în baza art. 14 alin.
ÎCCJ 2013-11-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7111/2013
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 294 din 3 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă
ÎCCJ 2010-06-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3004/2010
vada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 care reglementează instituția suspendării actului administrativ. În acest sens a constatat că reclamanta a introdus acțiune în anularea deciziei de impunere privind o
Sursă