ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 772/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bihor, reclamanta S.C. S.T. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, ca prin sentința ce se

va pronunța să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 3 din 14 martie

2011 emisă de pârâtă în. soluționarea contestației administrative, a

Dispoziției de măsuri nr. 36 din 24 ianuarie 2011, a Deciziei de impunere nr.

48 din 24 ianuarie 2011, a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 49

din 24 ianuarie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 41 din 24

ianuarie 2011, prin care s-a instituit în sarcina reclamantei obligativitatea

plății impozitului pe profit în cuantum de 262.205 RON, a majorărilor de

întârziere în cuantum de 259.933 RON, impozit pe veniturile în România a

persoanelor nerezidente în cuantum de 49.292 RON și majorări de întârziere în

cuantum de 26.017 RON, până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare

îndreptată împotriva acestor acte administrativ-fiscale.

Prin Sentința nr.

1790/CA/2011, Tribunalul Bihor a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel

Oradea, prin Sentința nr. 205/CA din 5 octombrie 2011, a respins cererea de

suspendare formulată de reclamanta S.C. S.T. S.R.L. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta S.C. S.T. S.R.L. nu

și-a îndeplinit obligația de plată a cauțiunii reduse, ca o condiție a

admisibilității examinării cererii de suspendare, motiv pentru care a respins

cererea formulată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. S.T. S.R.L., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de

recurs formulate, recurenta-reclamantă arată că instanța de fond în mod greșit

a respins cererea de suspendare pentru lipsa cauțiunii, întrucât societatea

reclamantă se află în imposibilitate de plată a acesteia.

Reclamanta a mai

susținut că prin respingerea de către organele judiciare naționale a cererilor

de reducere ori scutire de la plata cauțiunii se încălca o principală

componentă a dreptului la un proces echitabil: dreptul de acces la o instanța.

Se mai arată în motivele

de recurs formulate că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

14 din Legea nr. 554/2004, astfel că hotărârea pronunțată este data cu

aplicarea greșită a legii, instanța de fond, reținând, în mod greșit, că

neplata cauțiunii este o condiție imperativă, deși nu este niciunde specificat

ca o condiție imperativă.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Astfel, Înalta Curte

constată că în mod corect instanța de fond a respins cererea de suspendare a

executării formulată de reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea

nr. 554/2004, de vreme ce aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată a

cauțiunii stabilită de instanță prin încheierea din 21 septembrie 2011.

Potrivit prevederilor

art. 215 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, introducerea

contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului

administrativ fiscal, iar conform art. 215 alin. (2) din același act normativ,

"Dispozițiile prezentului articol nu aduce atingere dreptului

contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal,

în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o

cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor

al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000

lei".

Cum textul legal mai

sus menționat nu distinge, rezultă că în materia actului administrativ fiscal

suspendarea executării poate fi dispusă, fie în condițiile art. 14 fie în

condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, adică fie până la pronunțarea

instanței de fond fie până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei,

numai dacă sunt întrunite cumulativ trei cerințe: depunerea unei cauțiuni de

până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror

obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 RON, stabilită în

concret în mod suveran de judecătorul fondului; existența cazului bine

justificat; prevenirea unei pagube iminente.

Instituirea

obligației de plată a cauțiunii ca o condiție a suspendării executării actului

administrativ fiscal, cum a stabilit și Curtea Constituțională prin Decizia nr.

500 din 6 mai 2008, nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica

accesul liber la justiție, contrară prevederilor art. 21 din Constituția

României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât plata

cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației formulate

împotriva actului administrativ fiscal, ci cauțiunea a fost instituită de

legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului

administrativ fiscal. S-a mai reținut, de instanța constituțională, că nu este

restricționat accesul la justiție ca urmare a valorii exagerate a cauțiunii ce

trebuie depusă pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal, legiuitorul

putând institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de

procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale,

principiul liberului acces la justiție posibilitatea neîngrădită a celor

interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile

instituite de lege.

În mod întemeiat

instanța de fond, luând act de nedepunerea de către reclamantă a cauțiunii

stabilită în cuantum de 50.000 RON și, constatând astfel că nu este îndeplinită

una din condițiile de admisibilitate, a respins cererea reclamantei de

suspendare a executării actului administrativ.

Prin urmare, se

reține că sentința recurată este legală și că motivele de recurs invocate în

litigiu nu sunt întemeiate, urmând a se dispune, în temeiul prevederilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de

S.C. S.T. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de S.C. S.T. S.R.L. Borș împotriva Sentinței nr. 205/CA/2011-P.I. din

5 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 februarie 2012.