ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5357/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 140/CA din 07 aprilie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC P. SRL Satu Mare și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 09 aprilie 2009 și a raportului de inspecție fiscală din 09 aprilie 2009, emise de pârâta A.N.A.F. – Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în speță sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și la paguba iminentă - condițiile în care reclamanta contestă decizia de impunere din 09 aprilie 2009 și raportul de inspecție fiscală din 09 aprilie 2009, prin care s-a stabilit în sarcina societății obligații suplimentare de plată în sumă totală de 3.442.713 RON, invocând încălcarea prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc. și ale pct. 38 din H.G. nr. 44/2004 în ceea ce privește aprecierea organului de control ca fiind nedeductibile la calculul profitului impozabil a cheltuielilor cu prestările de servicii de consultanță și de intermediere, pentru care societatea nu a prezentat „situații de lucrări, procese-verbale de recepție”, indiferent de tipul serviciului.

Acest lucru, se arată în considerentele sentinței atacate, implică existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative contestate, iar, pe de altă parte, având în vedere valoarea obligațiilor de plată stabilite în sarcina societății reclamante, prejudiciul suferit de reclamantă prin indisponibilizarea unor sume de bani considerabile ar fi evident, ceea ce ar avea drept rezultat imposibilitatea desfășurării în continuare a activității societății. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta A.N.A.F. În motivarea cererii de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., A.N.A.F. a susținut că sentința atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, mai exact a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu atât mai mult cu cât și Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 257 din 14 martie 2006, că „suspendarea actelor administrative reprezintă, totodată, o măsură de excepție întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate”, iar jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție statuează în același sens. S-a apreciat, așadar, că intimata-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii niciunuia din cele două condiții cerute imperativ și cumulativ de lege pentru acordarea suspendării executării actelor administrativ fiscale contestate și care se referă la existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Sub acest din urmă aspect, indisponibilizarea unor sume de bani cu rezultatul imposibilității desfășurării în continuare a activității societății comerciale nu este de natură a dovedi paguba iminentă și nu este relevantă în ceea ce privește obiectul cauzei, așa cum greșit a reținut instanța de fond. În opinia recurentei, nici argumentul intimatei-reclamante referitor la faptul că executarea actelor administrativ fiscale ar duce la perturbarea activității Fundației M.M. al cărei unic fondator este societatea reclamantă nu este susținut de probe pentru a se constitui într-o pagubă iminentă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 deoarece desfășurarea activității fundației este independentă de achitarea obligațiilor fiscale, executarea obligațiilor contractuale neputând afecta legalitatea obligațiilor stabilite prin decizia de impunere și, implicit, încasarea acestora la bugetul de stat.

Mai mult, intimata-reclamantă nu a făcut dovada contribuției lunare la funcționarea acestei fundații, care are susținători și alte persoane fizice române și străine. Prin întâmpinare, SC P. SRL și-a axat apărările în principal pe inadmisibilitatea recursului în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 deoarece prin sentința civilă nr. 223/CA din 30 iunie 2010 aceeași Curte de apel a admis acțiunea de fond ce a avut ca obiect anularea actelor administrativ fiscale în discuție. Or, în acest context, suspendarea actelor administrativ fiscale se prelungește ope legis până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe fond.

Totodată, intimata a arătat și că recursul este nefondat, fiind îndeplinite ambele cerințe impuse de legiuitor pentru suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate, puternica îndoială asupra prezumției de legalitate fiind confirmată de soluția anulării acestora; mai mult, în cererea de recurs nu sunt aduse contraargumente admiterii cererii de suspendare, A.N.A.F. rezumându-se să menționeze că raționamentul expus în considerentele sentinței nu este corect. Examinând cauza în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu sunt motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate.

Recursul este admisibil, calea extraordinară de atac fiind permisă de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și exercitată în termenul legal, aserțiunea intimatei-reclamante prin referirea la art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 fiind mai degrabă un argument suplimentar pentru a menține ca legală și temeinică soluția dată în privința cererii de suspendare a executării întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din același act normativ. Evaluând la rându-i îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare a executării celor două acte administrativ fiscale emise de A.N.A.F. prin raportare la art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, modificată și completată, Înalta Curte constată că abordarea judecătorului fondului este în acord cu probatoriul administrat și cu normele legale incidente.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate, fiind supus regulii executării imediate și din oficiu. Pentru înlăturarea acestei reguli, la cererea părții interesate, este necesar ca instanța să se raporteze la probatoriul administrat în fiecare caz în parte și ca acest probatoriu să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate. Ca măsură de excepție, întreruperea temporară a efectelor unui act administrativ poate opera numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: existența cazului bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente [art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004].

Legiuitorul a explicat și înțelesul celor două sintagme care se identifică cu cele două condiții, prin art. 2 alin. (1) lit. t) și ș). Pe baza actelor dosarului, prima instanță a procedat în conformitate cu normele legale arătate mai înainte, stabilind că împrejurările legate de starea de fapt și de drept creează îndoieli serioase asupra legalității deciziei de impunere din 09 aprilie 2009 privind obligațiile suplimentare de plată (în valoare totală de 3.442.713 RON) și a raportului de inspecție fiscală din 09 aprilie 2009 emise de A.N.A.F. Au fost avute în vedere, pe de o parte, valoarea obligațiilor de plată stabilite în sarcina societății reclamante, iar pe de altă parte prejudiciul suferit de aceasta prin indisponibilizarea unor sume de bani considerabile și care în mod evident ar avea drept consecință directă imposibilitatea desfășurării în continuare a activității.

Considerentele sentinței aflate în control judiciar și expuse rezumativ în decizia de față nu sunt combătute de recurentă. Cea mai mare parte a motivării căii de atac nu cuprinde critici propriu-zise aduse sentinței, subsumându-se unor considerații teoretice asupra actului administrativ și asupra condițiilor obligatorii și cumulativ prevăzute de art. 14 alin. (1) pentru a fi posibilă suspendarea executării lui, fără a se aduce argumente de fapt și de drept care să ducă la concluzia contrară celei la care a ajuns instanța de fond. Soluția de admitere a cererii de suspendare a executării celor două acte administrativ fiscale este în acord nu numai cu prevederile legii naționale, ci și cu principiile cuprinse în Recomandarea nr. R (89) 8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre privind protecția provizorie în materie de contencios administrativ.

Potrivit Recomandării, măsura de protecție provizorie (care îmbracă în speță forma suspendării executării) pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reperabile doar cu dificultate și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv.

În fine, trebuie observat că instanța de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea a anulat actele administrativ fiscale care fac obiectul prezentei cauze, prin sentința nr. 223/CA din 20 iunie 2010 (aflată în copie la dosar), astfel că devin incidente dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea contenciosul administrativ potrivit cărora „În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1). Văzând și dispozițiile art. 312 (1) C. proc. civ. și art. 20(1) din Legea nr. 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 140/CA din 07 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2010.