ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3939/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Constată că prin acțiunea înregistrată la instanță, legal timbrată, reclamanta SC „T. 99" SRL Satu Mare a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. București, solicitând să se dispună anularea Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală nr. 533 din 16 iulie 2009, respectiv a Raportului de inspecție fiscală nr. 65524 din 15 iulie 2009 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată suplimentare de 1.482.222 RON. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că împotriva actelor administrative mai sus arătate a formulat Contestația nr. 74511 din 17 august 2009 la care nici până în prezent nu a primit răspuns.

A mai arătat că Raportul de inspecție fiscală nr. 65524 din 15 iulie 2009 cuprinde analiza raporturilor sale comerciale cu mai multe societăți române și străine, stabilindu-se de organul de control că s-au înregistrat pe cheltuieli sume din contracte de prestări servicii și s-a dedus TVA aferent unor facturi pentru care nu s-au prezentat documente justificative de recepție. Consideră concluziile raportului nelegale și netemeinice, fiind rezultatul unei interpretări lapidare și greșit. Majoritatea activităților de prestări servicii care fac obiectul acestor constatări, sunt servicii de consultanță, management. În ceea ce privește impozitul pe profit, concluziile sunt identice pentru toate societățile analizate, respectiv încălcarea disp.

H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. Din simpla lecturare a art. 48 din H.G. nr. 44/2004 se poate observa că documentele prin care se justifică prestarea efectivă a serviciilor nu sunt limitativ prevăzute și mai ales nu sunt prevăzute în mod cumulativ, rezultă deci că, în funcție de specificul activității prestate de către prestator pentru justificarea prestării efective a serviciului, este suficientă existența oricărui document dintre cele enumerate în textul de lege. Exprimarea folosită de legiuitor „orice alte materiale corespunzătoare" trebuie coroborată în mod direct cu alin. (2) din pct. 48 din H.G. 44/2004, care impune raportarea cheltuielilor la „specificul activităților prestate". Mai arată că în nici una din situații nu s-a constatat că furnizorii reclamantei nu ar exista ca și persoane juridice.

Organul de control a uitat să constate că societatea reclamantă a facturat la rândul ei diverse produse, lucrări și servicii către terți beneficiari, care constituindu-se în venituri și T.V.A. colectat, au reprezentat importante venituri pentru bugetul statului. Referitor la impozitul pe veniturile realizate de nerezidenți, arată că organul de control a înscris constatări preconcepute, deoarece nu a ținut cont de disp.

pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a art. 115 alin. (1) lit. e) - i) din Legea nr. 571/2003 reprodus în forma prev. de pct. l al secțiunii D a art. l din Hotărârea nr. 84 din 3 februarie 2005, potrivit căreia „Veniturile obținute din România din prestări servicii de management sau de consultanță în orice domeniu, care nu sunt efectuate în România, sau veniturile care sunt cheltuieli atribuite unui sediu permanent din România al unui nerezident sunt impozabile potrivit titlului V atunci când nu sunt încheiate convenții de evitare a dublei impuneri între România și statul de rezidență al beneficiarului de venit sau când beneficiarul de venit nu prezintă documentul care atestă rezidența sa fiscală". Între România și Ungaria există convenție de evitare a dublei impuneri, iar reprezentantul legal al contribuabilului a explicat în limba maghiară acest fapt echipei de control și a prezentat și certificate de rezidență fiscală a prestatorilor din Ungaria, Slovacia.

A mai menționat reclamanta că, așa cum se observă din conținutul raportului începând cu pct. 4 până la pct. 14, toate obligațiile bugetare verificate au fost constatate ca fiind corect stabilite și achitate bugetului de stat, echipa de control limitându-se în a interpreta eronat dispozițiile legale în ce privește impozitul pe profit, TVA și impozitul pe veniturile nerezidenților. La termenul din 15 martie 2010 reclamanta a formulat o precizare de acțiune solicitând să se dispună anularea Deciziei 50 din 9 februarie 2010 privind suspendarea contestației formulată de SC T. 99 SRL Satu Mare înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 908252 din 4 septembrie 2009 și obligării pârâtului la continuarea soluționării contestației.

În motivarea precizării de acțiune, reclamanta a arătat că a formulat acțiunea ca urmare a nesoluționării în termen legal a contestației, cu puțin înainte de expirarea termenului de 6 luni prev. de art. 2 din Legea nr. 554/2004. După ultimul termen de judecată din 15 februarie 2010 i s-a comunicat Decizia nr. 50 din 9 februarie 2010 de soluționare a contestației, emisă mult după expirarea termenului de 45 de zile, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației în conformitate cu disp. art. 214 alin. (3) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu motivarea că organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, că sesizarea a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare la data de 30 iulie 2009. Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Finanțelor Publice A.N.A.F. București a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin Sentința civilă nr. 283/CA-P.I. din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC „T.

99" SRL împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. A anulat Decizia nr. 50 din 9 februarie 2010 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. privind soluționarea contestației formulată de reclamanta SC T. SRL, înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 908252 din 4 septembrie 2009 și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. la soluționarea contestației pe fond. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Decizia nr. 50 din 9 februarie 2010 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de reclamanta SC T. 99 SRL Satu Mare împotriva Deciziei de impunere 533 din 16 iulie 2009 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 65524 din 15 iulie 2009 referitoare la obligațiile de plată suplimentare în cuantum de 1.482.222 RON.

Temeiul de drept în baza căruia s-a pronunțat decizia menționată mai sus îl constituie prev. art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în conformitate cu care: „(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă .." În speță, organul de soluționare a contestației a reținut că societatea reclamantă nu a prezentat nici un fel de acte sau documente justificative, respectiv devize, situații de lucrări, procese-verbale de recepție, înregistrând în contabilitate facturile emise de SC T.&L.

SRL, SC R.C. SRL, SC T.C. SRL, I.J.P. SRL, SC TVD T. SRL, SC P.G. SRL, SC B.C. SRL, C.B. BT, N. KFT, C.T.C. KFT SC G. 99 SRO, S.P. KFT și O.N.L. fără să fie individualizate felul prestărilor, prețul unitar sau valoarea, fără date exacte privind utilajele folosite. Organele de inspecție fiscală au mai constatat că societățile comerciale cu care colaborează reclamanta nu au depus declarații de impozite și taxe, contribuții, deconturi de TVA, bilanțuri contabile, sunt declarate inactive, nu figurează la sediul declarat și nu au personal angajat.

Urmare a celor constatate s-au stabilit în sarcina SC T. 99 SRL Satu Mare obligații fiscale în cuantum de 1.482.222 RON reprezentând : 586.205 RON - impozit pe profit, 250.144 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 321.345 RON - TVA, 113.194 RON - majorări aferente TVA, 141.771 RON - impozit pe veniturile obținute de nerezidenți și 69.563 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți. Prin Adresa 699 din 30 iulie 2009 emisă de DGFP Satu Mare Activitatea de Inspecție Fiscală, Sesizarea penală nr. 69819 din 30 iulie 2009 privind cele constatate în Raportul de inspecție fiscală nr. 65524 din 15 iulie 2009 în baza căruia s-a emis Decizia de impunere 533 din 16 iulie 2009 a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, conf.

art. 108 din O.G. nr. 92/2003 republicată, în vederea constatării existenței sau inexistenței unei infracțiuni. Organul fiscal a reținut că între stabilirea obligațiilor fiscale de natura TVA, impozitului pe venit și a impozitului pe profit stabilite în sarcina SC „T. 99" SRL Satu Mare și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite, există o strânsă legătură de interdependență de care depinde soluționarea cauzei în procedură administrativă. În raport de această situație de fapt Curtea de Apel Oradea a constatat că decizia organului fiscal de suspendare a soluționării contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere și raportului de inspecție fiscală, a avut la bază Sesizarea penală nr. 69819 din 30 iulie 2009 înaintată de Ministerul Finanțelor Publice A.N.A.F.

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare la data de 30 iulie 2009, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Prin adresa înregistrată la instanță la 18 octombrie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a comunicat instanței că Sesizarea penală nr. 69819 din 30 iulie 2009 înregistrată sub nr. 3196/P/2009 privind pe SC T. 99 SRL Satu Mare, T.Z., M.E., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală se află în curs de cercetare la I.P.J. Satu Mare - SIF. S-a reținut astfel că, în decurs de aproximativ 14 luni cercetarea penală nu a fost finalizată, iar această ineficientă a instituțiilor statului nu poate atrage sancționarea societății reclamante cu obligarea acesteia la plata debitului și accesoriilor, ci impune verificarea legalității și oportunității stabilirii acestora prin soluționarea contestației pe fond.

În consecință, din analiza textului art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 republicată, prima instanță a apreciat că suspendarea nu este o obligație, ci o dispoziție facultativă pentru organul fiscal competent. În final a mai constatat instanța de fond ca Raportul de inspecție fiscală este unul complex, cuprinzând constatări multiple, însă doar pentru unele aspecte s-a făcut sesizare penală, pentru celelalte aspecte reținute și contestate punctual, organul fiscal avea posibilitatea ca în baza datelor existente să soluționeze contestația, întrucât față de acestea nu este vreo sesizare penală, fiind exclusă, astfel, ab initio posibilitatea soluționării pozitive a constatărilor care nu fac obiectul sesizării penale, soluția suspendării soluționării contestației având la bază analiza lapidară a contestației, aceasta fiind făcută doar la nivel formal.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În mod greșit instanța de fond a reținut că nefinalizarea cercetării penale în aproximativ 14 luni nu poate atrage sancționarea societății reclamante cu obligarea acesteia la plata debitului. În fapt, organele de inspecție fiscală au constatat că intimata-reclamantă nu a prezentat nici un fel de acte sau documente justificative, respectiv devize, înregistrând facturi fără să fie individualizate felul prestărilor, prețul unitar sau valoarea DGFP a județului Satu Mare considerând necesar ca parchetul să verifice caracterul infracțional al faptelor sesizate, fiind aplicabile prevederile art. 214 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003; - organele administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale, având în vedere principiul de drept „penalul ține în loc civilul”. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că potrivit art. 214 alin. (1) lit. a din O.G. nr. 92/2003 republicată, sesizarea organelor penale nu atrage, în orice condiții, suspendarea soluționării contestației, ci numai în condițiile unei decizii temeinic motivate. În speță, Decizia nr. 50 din 9 februarie 2010 nu cuprinde o motivare convingătoare privind indiciile săvârșirii unei infracțiuni, ci o simplă enumerare a unor nereguli fiscale.

Mai mult, pe parcursul soluționării prezentei cauze, la data de 13 decembrie 2010 a fost emisă Rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare privind neînceperea urmăririi penale față de numitul T.Z., în raport cu faptele sesizate de Garda Financiară Satu Mare, fapt ce confirmă, o dată în plus, netemeinicia deciziei de suspendare a soluționării contestației reclamantei. În ceea ce privește principiul de drept invocat de recurent, potrivit căruia „penalul ține în loc civilul”, acesta nu este incident în cauză, deoarece existența unei sesizări penale nu poate fi asimilată cu existența unui proces penal, în sensul codului de procedură penală. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 283/CA-PI din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM