ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3939/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3939/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Constată că prin acțiunea înregistrată la

instanță, legal timbrată, reclamanta SC „T. 99" SRL Satu Mare a chemat în

judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. București,

solicitând să se dispună anularea Deciziei de impunere privind obligațiile

suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală nr. 533 din 16 iulie 2009,

respectiv a Raportului de inspecție fiscală nr. 65524 din 15 iulie 2009 prin

care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată suplimentare de 1.482.222

RON.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că împotriva actelor administrative mai sus

arătate a formulat Contestația nr. 74511 din 17 august 2009 la care nici până

în prezent nu a primit răspuns. A mai arătat că Raportul de inspecție fiscală

nr. 65524 din 15 iulie 2009 cuprinde analiza raporturilor sale comerciale cu

mai multe societăți române și străine, stabilindu-se de organul de control că

s-au înregistrat pe cheltuieli sume din contracte de prestări servicii și s-a

dedus TVA aferent unor facturi pentru care nu s-au prezentat documente

justificative de recepție. Consideră concluziile raportului nelegale și

netemeinice, fiind rezultatul unei interpretări lapidare și greșit. Majoritatea

activităților de prestări servicii care fac obiectul acestor constatări, sunt

servicii de consultanță, management.

În ceea ce privește

impozitul pe profit, concluziile sunt identice pentru toate societățile

analizate, respectiv încălcarea disp. H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea

normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Din simpla lecturare a art. 48 din H.G. nr. 44/2004 se poate observa că

documentele prin care se justifică prestarea efectivă a serviciilor nu sunt

limitativ prevăzute și mai ales nu sunt prevăzute în mod cumulativ, rezultă

deci că, în funcție de specificul activității prestate de către prestator

pentru justificarea prestării efective a serviciului, este suficientă existența

oricărui document dintre cele enumerate în textul de lege. Exprimarea folosită

de legiuitor „orice alte materiale corespunzătoare" trebuie coroborată în

mod direct cu alin. (2) din pct. 48 din H.G. 44/2004, care impune raportarea

cheltuielilor la „specificul activităților prestate".

Mai arată că în nici

una din situații nu s-a constatat că furnizorii reclamantei nu ar exista ca și

persoane juridice. Organul de control a uitat să constate că societatea

reclamantă a facturat la rândul ei diverse produse, lucrări și servicii către

terți beneficiari, care constituindu-se în venituri și T.V.A. colectat, au

reprezentat importante venituri pentru bugetul statului.

Referitor la

impozitul pe veniturile realizate de nerezidenți, arată că organul de control a

înscris constatări preconcepute, deoarece nu a ținut cont de disp. pct. 3 din

Normele metodologice de aplicare a art. 115 alin. (1) lit. e) - i) din Legea

nr. 571/2003 reprodus în forma prev. de pct. l al secțiunii D a art. l din

Hotărârea nr. 84 din 3 februarie 2005, potrivit căreia „Veniturile obținute din

România din prestări servicii de management sau de consultanță în orice

domeniu, care nu sunt efectuate în România, sau veniturile care sunt cheltuieli

atribuite unui sediu permanent din România al unui nerezident sunt impozabile

potrivit titlului V atunci când nu sunt încheiate convenții de evitare a dublei

impuneri între România și statul de rezidență al beneficiarului de venit sau

când beneficiarul de venit nu prezintă documentul care atestă rezidența sa

fiscală". Între România și Ungaria există convenție de evitare a dublei

impuneri, iar reprezentantul legal al contribuabilului a explicat în limba

maghiară acest fapt echipei de control și a prezentat și certificate de

rezidență fiscală a prestatorilor din Ungaria, Slovacia.

A mai menționat

reclamanta că, așa cum se observă din conținutul raportului începând cu pct. 4

până la pct. 14, toate obligațiile bugetare verificate au fost constatate ca

fiind corect stabilite și achitate bugetului de stat, echipa de control

limitându-se în a interpreta eronat dispozițiile legale în ce privește

impozitul pe profit, TVA și impozitul pe veniturile nerezidenților.

La termenul din 15

martie 2010 reclamanta a formulat o precizare de acțiune solicitând să se

dispună anularea Deciziei 50 din 9 februarie 2010 privind suspendarea

contestației formulată de SC T. 99 SRL Satu Mare înregistrată la A.N.A.F. sub

nr. 908252 din 4 septembrie 2009 și obligării pârâtului la continuarea

soluționării contestației.

În motivarea

precizării de acțiune, reclamanta a arătat că a formulat acțiunea ca urmare a

nesoluționării în termen legal a contestației, cu puțin înainte de expirarea

termenului de 6 luni prev. de art. 2 din Legea nr. 554/2004. După ultimul

termen de judecată din 15 februarie 2010 i s-a comunicat Decizia nr. 50 din 9

februarie 2010 de soluționare a contestației, emisă mult după expirarea

termenului de 45 de zile, prin care s-a dispus suspendarea soluționării

contestației în conformitate cu disp. art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, cu motivarea că organul care a efectuat

activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența

indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire

hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă,

că sesizarea a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare la

data de 30 iulie 2009.

Prin întâmpinare

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice A.N.A.F. București a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă

nr. 283/CA-P.I. din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea precizată

formulată de reclamanta SC „T. 99" SRL împotriva pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice - A.N.A.F.

A anulat Decizia nr.

50 din 9 februarie 2010 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice -

A.N.A.F. privind soluționarea contestației formulată de reclamanta SC T. SRL,

înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 908252 din 4 septembrie 2009 și a obligat

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. la soluționarea contestației

pe fond.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 50

din 9 februarie 2010 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F.

s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de reclamanta SC T.

99 SRL Satu Mare împotriva Deciziei de impunere 533 din 16 iulie 2009 și a

Raportului de inspecție fiscală nr. 65524 din 15 iulie 2009 referitoare la

obligațiile de plată suplimentare în cuantum de 1.482.222 RON.

Temeiul de drept în

baza căruia s-a pronunțat decizia menționată mai sus îl constituie prev. art.

214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,

republicată în conformitate cu care:

„(1) Organul de

soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea

cauzei atunci când:

a) organul care a

efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la

existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o

înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura

administrativă .."

În speță, organul de

soluționare a contestației a reținut că societatea reclamantă nu a prezentat

nici un fel de acte sau documente justificative, respectiv devize, situații de

lucrări, procese-verbale de recepție, înregistrând în contabilitate facturile

emise de SC T.&L. SRL, SC R.C. SRL, SC T.C. SRL, I.J.P. SRL, SC TVD T. SRL,

SC P.G. SRL, SC B.C. SRL, C.B. BT, N. KFT, C.T.C. KFT SC G. 99 SRO, S.P. KFT și

O.N.L. fără să fie individualizate felul prestărilor, prețul unitar sau

valoarea, fără date exacte privind utilajele folosite. Organele de inspecție

fiscală au mai constatat că societățile comerciale cu care colaborează

reclamanta nu au depus declarații de impozite și taxe, contribuții, deconturi

de TVA, bilanțuri contabile, sunt declarate inactive, nu figurează la sediul

declarat și nu au personal angajat. Urmare a celor constatate s-au stabilit în

sarcina SC T. 99 SRL Satu Mare obligații fiscale în cuantum de 1.482.222 RON

reprezentând : 586.205 RON - impozit pe profit, 250.144 RON - majorări de

întârziere aferente impozitului pe profit, 321.345 RON - TVA, 113.194 RON -

majorări aferente TVA, 141.771 RON - impozit pe veniturile obținute de

nerezidenți și 69.563 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile

obținute de nerezidenți.

Prin Adresa 699 din

30 iulie 2009 emisă de DGFP Satu Mare Activitatea de Inspecție Fiscală,

Sesizarea penală nr. 69819 din 30 iulie 2009 privind cele constatate în

Raportul de inspecție fiscală nr. 65524 din 15 iulie 2009 în baza căruia s-a

emis Decizia de impunere 533 din 16 iulie 2009 a fost înaintată Parchetului de

pe lângă Judecătoria Satu Mare, conf. art. 108 din O.G. nr. 92/2003

republicată, în vederea constatării existenței sau inexistenței unei

infracțiuni.

Organul fiscal a

reținut că între stabilirea obligațiilor fiscale de natura TVA, impozitului pe

venit și a impozitului pe profit stabilite în sarcina SC „T. 99" SRL Satu

Mare și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite, există o

strânsă legătură de interdependență de care depinde soluționarea cauzei în

procedură administrativă.

În raport de această

situație de fapt Curtea de Apel Oradea a constatat că decizia organului fiscal

de suspendare a soluționării contestației formulate de reclamantă împotriva

deciziei de impunere și raportului de inspecție fiscală, a avut la bază

Sesizarea penală nr. 69819 din 30 iulie 2009 înaintată de Ministerul Finanțelor

Publice A.N.A.F. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare la data de 30

iulie 2009, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Prin adresa

înregistrată la instanță la 18 octombrie 2010, Parchetul de pe lângă

Judecătoria Satu Mare a comunicat instanței că Sesizarea penală nr. 69819 din

30 iulie 2009 înregistrată sub nr. 3196/P/2009 privind pe SC T. 99 SRL Satu

Mare, T.Z., M.E., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală se află în

curs de cercetare la I.P.J. Satu Mare - SIF.

S-a reținut astfel

că, în decurs de aproximativ 14 luni cercetarea penală nu a fost finalizată,

iar această ineficientă a instituțiilor statului nu poate atrage sancționarea

societății reclamante cu obligarea acesteia la plata debitului și accesoriilor,

ci impune verificarea legalității și oportunității stabilirii acestora prin

soluționarea contestației pe fond.

În consecință, din

analiza textului art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 republicată,

prima instanță a apreciat că suspendarea nu este o obligație, ci o dispoziție

facultativă pentru organul fiscal competent.

În final a mai

constatat instanța de fond ca Raportul de inspecție fiscală este unul complex,

cuprinzând constatări multiple, însă doar pentru unele aspecte s-a făcut

sesizare penală, pentru celelalte aspecte reținute și contestate punctual,

organul fiscal avea posibilitatea ca în baza datelor existente să soluționeze

contestația, întrucât față de acestea nu este vreo sesizare penală, fiind

exclusă, astfel, ab initio posibilitatea soluționării pozitive a constatărilor

care nu fac obiectul sesizării penale, soluția suspendării soluționării

contestației având la bază analiza lapidară a contestației, aceasta fiind

făcută doar la nivel formal.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală, susținând

că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive,

respectiv argumente:

- hotărârea

pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.). În mod greșit instanța de fond a reținut că nefinalizarea cercetării

penale în aproximativ 14 luni nu poate atrage sancționarea societății

reclamante cu obligarea acesteia la plata debitului. În fapt, organele de

inspecție fiscală au constatat că intimata-reclamantă nu a prezentat nici un

fel de acte sau documente justificative, respectiv devize, înregistrând facturi

fără să fie individualizate felul prestărilor, prețul unitar sau valoarea DGFP

a județului Satu Mare considerând necesar ca parchetul să verifice caracterul

infracțional al faptelor sesizate, fiind aplicabile prevederile art. 214 alin.

(1) din O.G. nr. 92/2003;

- organele

administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza

soluționarea laturii penale, având în vedere principiul de drept „penalul ține

în loc civilul”.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs ce se încadrează în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, în mod corect

instanța de fond a reținut că potrivit art. 214 alin. (1) lit. a din O.G. nr. 92/2003

republicată, sesizarea organelor penale nu atrage, în orice condiții,

suspendarea soluționării contestației, ci numai în condițiile unei decizii

temeinic motivate. În speță, Decizia nr. 50 din 9 februarie 2010 nu cuprinde o

motivare convingătoare privind indiciile săvârșirii unei infracțiuni, ci o

simplă enumerare a unor nereguli fiscale.

Mai mult, pe

parcursul soluționării prezentei cauze, la data de 13 decembrie 2010 a fost

emisă Rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare privind neînceperea

urmăririi penale față de numitul T.Z., în raport cu faptele sesizate de Garda

Financiară Satu Mare, fapt ce confirmă, o dată în plus, netemeinicia deciziei

de suspendare a soluționării contestației reclamantei.

În ceea ce privește

principiul de drept invocat de recurent, potrivit căruia „penalul ține în loc

civilul”, acesta nu este incident în cauză, deoarece existența unei sesizări

penale nu poate fi asimilată cu existența unui proces penal, în sensul codului

de procedură penală.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 283/CA-PI

din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM