ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3810/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la Tribunalul Satu Mare, reclamanta SC C.E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta D.G.F.P. Satu Mare, anularea deciziei nr. 18658 din 31 martie 2009, respectiv

a deciziei de impunere nr. 6916 din 23 ianuarie 2009, ca netemeinică și nelegală,

suspendarea acestor acte atacate, în baza prevederilor art. 215 C. proc. fisc. până

la soluționarea cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Satu Mare,

secția comercială și contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1817/CA

din 16 noiembrie 2010, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată

din oficiu și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Oradea

cu motivarea că reclamanta solicită anularea deciziei de impunere prin care au fost

stabilite în sarcina acesteia obligații fiscale suplimentare de plată în sumă totală

de 761.611 RON și având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată

la Curtea de Apel Oradea sub nr. 3961/3/2009 și s-a efectuat o expertiză tehnică

contabilă.

fond

Prin sentința nr. 157/CA

din 5 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea precizată, a fost anulată

în parte decizia de impunere nr. 6916 din 23 ianuarie 2009 și decizia de soluționare

a contestației nr. 18658 din 31 martie 2009 emise de D.G.F.P. Satu Mare și s-a stabilit

în sarcina societății reclamante obligația de plată a unor debite fiscale suplimentare

în sumă totală de 82.273 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar în perioada

01 ianuarie 2006 - 30 septembrie 2008 (59.081 RON), TVA suplimentar în perioada

01 aprilie 2005 - 30 noiembrie 2008 (19.992 RON) și impozit pe dividende (3.200

RON) la care se vor adăuga accesoriile aferente. A fost obligată pârâta la plata

sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, în favoarea reclamantului.

În motivarea soluției,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 18658

din 31 martie 2009 emisă de pârâta D.G.F.P. Satu Mare a fost respinsă ca neîntemeiată

contestația formulată de reclamanta SC C.E. SRL împotriva deciziei de impunere privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 19 din 23 ianuarie 2009 și a raportului

de inspecție fiscală din 23 ianuarie 2009 prin care s-au stabilit debite suplimentare

în sarcina societății în sumă totală de 761.611 RON reprezentând impozit pe profit

stabilit suplimentar (112.298 RON), majorări de întârziere aferente (28.953 RON),

TVA suplimentar (380.503 RON), majorări de întârziere aferente (234.615 RON), impozit

pe dividende suplimentar (3.200 RON) și majorări de întârziere aferente (2.042 RON).

Instanța de fond a apreciat,

referitor la constatările aferente impozitului pe profit, documentele financiar

contabile care au format obiectul verificării de către organele de control fiscal

îndeplinesc condițiile de document justificativ, iar cheltuielile deductibile, conform

părerii expertului, sunt în valoare totală fără TVA de 221.735,00 RON reprezentând

valoarea materialelor și a serviciilor prestate conform explicațiilor de la Cap.

II al expertizei și de aceea se impune recalcularea dobânzilor și penalităților.

S-a stabilit că impozitul

pe profit aferent trimestrului III 2008, recalculat în urma verificărilor efectuate,

este de 59.081,00 RON.

Și referitor la constatările

aferente taxei pe valoarea adăugată s-a considerat că documentele financiar contabile

care au format obiectul verificării de către organele de control fiscal îndeplinesc

condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea contabilității, iar TVA-ul deductibil

aferent materialelor de construcții și prestări de servicii pentru imobilul din

strada V., este în valoare de 101.009,00 RON și se impune recalcularea majorărilor

de întârziere și penalităților.

Instanța de fond a apreciat

că TVA în sumă de 259.502,00 RON nu este datorată de reclamantă iar organele de

inspecție fiscală nu au ținut cont de faptul că în evidențele contabile există acest

debit, mai puțin accesoriile datorate în raport cu debitul.

Însă, s-a reținut că impozitul

pe dividende și accesoriile au fost corect stabilite de către organele de inspecție

fiscală.

Concluziile expertului

potrivit cărora obligațiile fiscale ale reclamantei sunt în sumă de 82.273 RON,

plus accesoriile aferente reprezentând impozit pe profit suplimentar în perioada

01 ianuarie 2006 – 30 septembrie 2008 (59.081 RON), TVA suplimentar în perioada

01 aprilie 2005 - 30 noiembrie 2008 (19.992 RON) și impozit pe dividende (3.200

RON) au fost însușite de instanța de fond.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs D.G.F.P. Satu Mare și a solicitat modificarea în parte a sentinței

în sensul obligării reclamantei și la plata TVA.

În motivele de recurs

se arată că:

În ceea ce privește TVA

în sumă de 101.009 RON provenită de la materialele de construcții și prestări de

servicii, nu se aduce nici un argument în afara faptului că achizițiile efectuate

sunt în baza facturilor în original.

Reclamanta a dedus TVA

în sumă de 101.009 RON de pe facturi de achiziții de diverse materiale de construcții

și prestări servicii, deși materialele și prestările de servicii au fost utilizate

pentru construcția unui imobil al cărui proprietar este dl. C.G.M., administrator

și asociat unic al societății SC C.E. SRL Certeze, fapt recunoscut de acesta în

nota explicativă din 14 ianuarie 2009.

În drept, pentru TVA dedusă

în anul 2005-2006 sunt incidente prevederile Legii nr. 571/2003 respectiv art. 145

alin. (3) lit. a), iar pentru 2007-2008 art. 145 alin. (2) lit. a) și pentru că

societatea nu a utilizat bunurile și serviciile achiziționate în scopul operațiunilor

sale taxabile, suma de 101.009 RON nu se poate accepta la deducere și contestația

trebuie să fie respinsă.

Totodată, societatea a

dedus TVA în sumă de 4.026 RON de pe facturi emise pe numele altor persoane juridice

și nu SC C.E. SRL Certeze, respectiv pe SC C.E. SRL Baia Mare și SC P.O. SRL Certeze.

În perioada verificată

societatea a depus deconturile de TVA cu date eronate, rezultând un TVA suplimentar

de plată în sumă de 259.502 RON ca diferență între evidența contabilă și fișa plătitorului.

Pentru suma de 380.503

RON TVA stabilită suplimentar au fost calculate majorări de întârziere în sumă de

234.615 RON potrivit C. proc. fisc.

Referitor la constatările

aferente impozitului pe profit se critică părerea exprimată de către expertul contabil

cu privire la cheltuielile deductibile de 221.735 RON reprezentând valoarea materialelor

și a serviciilor prestate.

Acestea nu au fost considerate

deductibile de către organele fiscale întrucât societatea nu deține clădiri sau

imobilizări corporale în curs de execuție, materialele menționate mai sus nu au

fost cuprinse în situațiile de lucrări facturate clienților, precum și pentru că

aceste materiale au fost utilizate la imobilul din str. V., al cărui proprietar

este persoana fizică C.G., administratorul societății.

S-a arătat că valoarea

acestor achiziții de materiale nu trebuiau înregistrate în conturile de cheltuieli,

societatea trebuia să majoreze valoarea clădirii cu investițiile efectuate la aceasta

prin înregistrare pe cont 231 „imobilizări în curs” nu să le înregistreze direct

pe contul de cheltuieli și să afecteze profitul impozabil. Valoarea investiției

realizată la spațiul aflat în proprietatea persoanei fizice C.G. trebuia recuperată

pe contul de cheltuieli cu amortizarea conform prevederilor art. 24 C. fisc.

În ceea ce privește obligarea

recurentei la plata cheltuielilor de judecată, s-a arătat că având în vedere admiterea

în parte a acțiunii reclamantei cheltuielile de judecată acordate sunt disproporționate.

recurs

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, inclusiv dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de

D.G.F.P. Bihor dar pentru următoarele considerente:

Litigiul soluționat în

fața instanței de fond a avut ca obiect anularea unor acte administrativ-fiscale

prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale în sumă de 761.611

RON reprezentând TVA, impozit pe profit, impozit pe dividende, precum și accesorii

ale acestora.

În cauză a fost efectuat

un raport de expertiză iar instanța de fond a preluat concluziile raportului de

expertiză dar fără a motiva soluția pronunțată.

Potrivit art. 261

alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă, între

altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele

pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Acest text a consacrat

principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea

acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru

a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.

De altfel, chiar Curtea

Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe

împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru

respectarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată

că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile

părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda

la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel

puțin de a le aprecia.

A nu motiva o hotărâre

și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile părților,

echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Astfel, instanța de fond

deși a considerat deductibil TVA aferent materialelor de construcții și prestărilor

de servicii pentru imobilul din str. V. în sumă de 101.009,00 RON, așa cum a reținut

și raportul de expertiză, nu a prezentat și argumentele pentru care a ajuns la această

concluzie.

Expertul a dat acest răspuns

pentru că a luat în considerare un contract de comodat încheiat la 14 martie 2005

pe o perioadă nedeterminată încheiat între C.G., în calitate de comodant și SC C.E.

SRL, în calitate de comodatar, obiect al contractului constituindu-l imobilul din

str. V., județul Satu Mare.

Însă, acest contract de

comodat, deși a stat la baza unei concluzii a expertului, însușită de instanța de

fond, nu este depus la dosar și din susținerile organelor fiscale nu a fost prezentat

nici acestora, cu ocazia controlului.

Pentru a aprecia relevanța

acestui contract de comodat, se impune a se depune și nota explicativă luată d-lui

C.G. de către organele fiscale și de verificat dacă, cu acea ocazie, acesta a făcut

referire la acel contract care, fiind încheiat din 2005 și dacă este semnat, trebuia

să fie invocat în acea notă.

Tot în raport de aceste

cheltuieli deductibile cu acel imobil, în legătură cu impozitul pe profit aferent

trimestrului III 2008, instanța de fond s-a mulțumit să motiveze că acesta este

de 59.081 RON dar fără să precizeze cum s-a ajuns la această concluzie, mai ales

că raportul de expertiză face referire la metode de amortizare accelerată, iar organele

fiscale au solicitat a fi aplicată metoda de amortizare liniară. Prin urmare, se

impune ca instanța de fond să motiveze alegerea făcută și să argumenteze înlăturarea

susținerilor contrare.

Tot o motivare foarte

succintă s-a făcut și în legătură cu TVA în sumă de 259.502 RON deși organele fiscale

au făcut trimitere la art. 82 alin. (2) și (3) C. proc. fisc. și se impunea motivarea

înlăturării acestor susțineri.

Mai mult, în raportul

de expertiză se fac referiri la unele facturi din care unele deductibile, iar altele

nedeductibile dar acestea nu au fost depuse la dosar, instanța de fond, fără a le

verifica, a apreciat că „documentele financiar-contabile care au format obiectul

verificării de către organele de control fiscal îndeplinesc condițiile prevăzute

de art. 6 alin. (1) din Legea contabilității”.

La rejudecare, instanța

de fond va solicita depunerea contractului de comodat încheiat în 2005, a facturilor

invocate de expert, a notei explicative și, în raport de propriile constatări, va

trebui să analizeze susținerile părților, iar în caz de înlăturare a unora dintre

acestea, să motiveze soluția adoptată.

De aceea, în baza art.

312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul,

va fi casată sentința și va fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.G.F.P. Satu Mare împotriva sentinței nr. 257/CA-PI din 5 septembrie 2011 a

Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie

2012.