ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3810/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea înregistrată la Tribunalul Satu Mare, reclamanta SC C.E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Satu Mare, anularea deciziei nr. 18658 din 31 martie 2009, respectiv a deciziei de impunere nr. 6916 din 23 ianuarie 2009, ca netemeinică și nelegală, suspendarea acestor acte atacate, în baza prevederilor art. 215 C. proc. fisc. până la soluționarea cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Satu Mare, secția comercială și contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1817/CA din 16 noiembrie 2010, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Oradea cu motivarea că reclamanta solicită anularea deciziei de impunere prin care au fost stabilite în sarcina acesteia obligații fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 761.611 RON și având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Oradea sub nr. 3961/3/2009 și s-a efectuat o expertiză tehnică contabilă.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 157/CA din 5 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea precizată, a fost anulată în parte decizia de impunere nr. 6916 din 23 ianuarie 2009 și decizia de soluționare a contestației nr. 18658 din 31 martie 2009 emise de D.G.F.P. Satu Mare și s-a stabilit în sarcina societății reclamante obligația de plată a unor debite fiscale suplimentare în sumă totală de 82.273 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar în perioada 01 ianuarie 2006 - 30 septembrie 2008 (59.081 RON), TVA suplimentar în perioada 01 aprilie 2005 - 30 noiembrie 2008 (19.992 RON) și impozit pe dividende (3.200 RON) la care se vor adăuga accesoriile aferente.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, în favoarea reclamantului. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut următoarele: Prin decizia nr. 18658 din 31 martie 2009 emisă de pârâta D.G.F.P. Satu Mare a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta SC C.E. SRL împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 19 din 23 ianuarie 2009 și a raportului de inspecție fiscală din 23 ianuarie 2009 prin care s-au stabilit debite suplimentare în sarcina societății în sumă totală de 761.611 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar (112.298 RON), majorări de întârziere aferente (28.953 RON), TVA suplimentar (380.503 RON), majorări de întârziere aferente (234.615 RON), impozit pe dividende suplimentar (3.200 RON) și majorări de întârziere aferente (2.042 RON).

Instanța de fond a apreciat, referitor la constatările aferente impozitului pe profit, documentele financiar contabile care au format obiectul verificării de către organele de control fiscal îndeplinesc condițiile de document justificativ, iar cheltuielile deductibile, conform părerii expertului, sunt în valoare totală fără TVA de 221.735,00 RON reprezentând valoarea materialelor și a serviciilor prestate conform explicațiilor de la Cap. II al expertizei și de aceea se impune recalcularea dobânzilor și penalităților. S-a stabilit că impozitul pe profit aferent trimestrului III 2008, recalculat în urma verificărilor efectuate, este de 59.081,00 RON.

Și referitor la constatările aferente taxei pe valoarea adăugată s-a considerat că documentele financiar contabile care au format obiectul verificării de către organele de control fiscal îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea contabilității, iar TVA-ul deductibil aferent materialelor de construcții și prestări de servicii pentru imobilul din strada V., este în valoare de 101.009,00 RON și se impune recalcularea majorărilor de întârziere și penalităților. Instanța de fond a apreciat că TVA în sumă de 259.502,00 RON nu este datorată de reclamantă iar organele de inspecție fiscală nu au ținut cont de faptul că în evidențele contabile există acest debit, mai puțin accesoriile datorate în raport cu debitul.

Însă, s-a reținut că impozitul pe dividende și accesoriile au fost corect stabilite de către organele de inspecție fiscală. Concluziile expertului potrivit cărora obligațiile fiscale ale reclamantei sunt în sumă de 82.273 RON, plus accesoriile aferente reprezentând impozit pe profit suplimentar în perioada 01 ianuarie 2006 – 30 septembrie 2008 (59.081 RON), TVA suplimentar în perioada 01 aprilie 2005 - 30 noiembrie 2008 (19.992 RON) și impozit pe dividende (3.200 RON) au fost însușite de instanța de fond. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D.G.F.P. Satu Mare și a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul obligării reclamantei și la plata TVA. În motivele de recurs se arată că: În ceea ce privește TVA în sumă de 101.009 RON provenită de la materialele de construcții și prestări de servicii, nu se aduce nici un argument în afara faptului că achizițiile efectuate sunt în baza facturilor în original.

Reclamanta a dedus TVA în sumă de 101.009 RON de pe facturi de achiziții de diverse materiale de construcții și prestări servicii, deși materialele și prestările de servicii au fost utilizate pentru construcția unui imobil al cărui proprietar este dl. C.G.M., administrator și asociat unic al societății SC C.E. SRL Certeze, fapt recunoscut de acesta în nota explicativă din 14 ianuarie 2009. În drept, pentru TVA dedusă în anul 2005-2006 sunt incidente prevederile Legii nr. 571/2003 respectiv art. 145 alin. (3) lit. a), iar pentru 2007-2008 art. 145 alin. (2) lit. a) și pentru că societatea nu a utilizat bunurile și serviciile achiziționate în scopul operațiunilor sale taxabile, suma de 101.009 RON nu se poate accepta la deducere și contestația trebuie să fie respinsă.

Totodată, societatea a dedus TVA în sumă de 4.026 RON de pe facturi emise pe numele altor persoane juridice și nu SC C.E. SRL Certeze, respectiv pe SC C.E. SRL Baia Mare și SC P.O. SRL Certeze. În perioada verificată societatea a depus deconturile de TVA cu date eronate, rezultând un TVA suplimentar de plată în sumă de 259.502 RON ca diferență între evidența contabilă și fișa plătitorului. Pentru suma de 380.503 RON TVA stabilită suplimentar au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 234.615 RON potrivit C. proc. fisc. Referitor la constatările aferente impozitului pe profit se critică părerea exprimată de către expertul contabil cu privire la cheltuielile deductibile de 221.735 RON reprezentând valoarea materialelor și a serviciilor prestate.

Acestea nu au fost considerate deductibile de către organele fiscale întrucât societatea nu deține clădiri sau imobilizări corporale în curs de execuție, materialele menționate mai sus nu au fost cuprinse în situațiile de lucrări facturate clienților, precum și pentru că aceste materiale au fost utilizate la imobilul din str. V., al cărui proprietar este persoana fizică C.G., administratorul societății. S-a arătat că valoarea acestor achiziții de materiale nu trebuiau înregistrate în conturile de cheltuieli, societatea trebuia să majoreze valoarea clădirii cu investițiile efectuate la aceasta prin înregistrare pe cont 231 „imobilizări în curs” nu să le înregistreze direct pe contul de cheltuieli și să afecteze profitul impozabil.

Valoarea investiției realizată la spațiul aflat în proprietatea persoanei fizice C.G. trebuia recuperată pe contul de cheltuieli cu amortizarea conform prevederilor art. 24 C. fisc. În ceea ce privește obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, s-a arătat că având în vedere admiterea în parte a acțiunii reclamantei cheltuielile de judecată acordate sunt disproporționate. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, inclusiv dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de D.G.F.P. Bihor dar pentru următoarele considerente: Litigiul soluționat în fața instanței de fond a avut ca obiect anularea unor acte administrativ-fiscale prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale în sumă de 761.611 RON reprezentând TVA, impozit pe profit, impozit pe dividende, precum și accesorii ale acestora.

În cauză a fost efectuat un raport de expertiză iar instanța de fond a preluat concluziile raportului de expertiză dar fără a motiva soluția pronunțată. Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.

De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia. A nu motiva o hotărâre și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Astfel, instanța de fond deși a considerat deductibil TVA aferent materialelor de construcții și prestărilor de servicii pentru imobilul din str. V. în sumă de 101.009,00 RON, așa cum a reținut și raportul de expertiză, nu a prezentat și argumentele pentru care a ajuns la această concluzie. Expertul a dat acest răspuns pentru că a luat în considerare un contract de comodat încheiat la 14 martie 2005 pe o perioadă nedeterminată încheiat între C.G., în calitate de comodant și SC C.E. SRL, în calitate de comodatar, obiect al contractului constituindu-l imobilul din str. V., județul Satu Mare. Însă, acest contract de comodat, deși a stat la baza unei concluzii a expertului, însușită de instanța de fond, nu este depus la dosar și din susținerile organelor fiscale nu a fost prezentat nici acestora, cu ocazia controlului.

Pentru a aprecia relevanța acestui contract de comodat, se impune a se depune și nota explicativă luată d-lui C.G. de către organele fiscale și de verificat dacă, cu acea ocazie, acesta a făcut referire la acel contract care, fiind încheiat din 2005 și dacă este semnat, trebuia să fie invocat în acea notă. Tot în raport de aceste cheltuieli deductibile cu acel imobil, în legătură cu impozitul pe profit aferent trimestrului III 2008, instanța de fond s-a mulțumit să motiveze că acesta este de 59.081 RON dar fără să precizeze cum s-a ajuns la această concluzie, mai ales că raportul de expertiză face referire la metode de amortizare accelerată, iar organele fiscale au solicitat a fi aplicată metoda de amortizare liniară.

Prin urmare, se impune ca instanța de fond să motiveze alegerea făcută și să argumenteze înlăturarea susținerilor contrare. Tot o motivare foarte succintă s-a făcut și în legătură cu TVA în sumă de 259.502 RON deși organele fiscale au făcut trimitere la art. 82 alin. (2) și (3) C. proc. fisc. și se impunea motivarea înlăturării acestor susțineri. Mai mult, în raportul de expertiză se fac referiri la unele facturi din care unele deductibile, iar altele nedeductibile dar acestea nu au fost depuse la dosar, instanța de fond, fără a le verifica, a apreciat că „documentele financiar-contabile care au format obiectul verificării de către organele de control fiscal îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea contabilității”.

La rejudecare, instanța de fond va solicita depunerea contractului de comodat încheiat în 2005, a facturilor invocate de expert, a notei explicative și, în raport de propriile constatări, va trebui să analizeze susținerile părților, iar în caz de înlăturare a unora dintre acestea, să motiveze soluția adoptată. De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi casată sentința și va fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Satu Mare împotriva sentinței nr. 257/CA-PI din 5 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2012.