ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5260/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 88/CA/2009-P.I. din 11 mai 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta SA A. F., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Județului Satu Mare, și a anulat în parte decizia din 26 februarie 2009 emisă de pârâtă, în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate de reclamantă pentru suma de 567.388 RON, reprezentând T.V.A. stabilită suplimentar și majorări de întârziere aferente. A fost menținută suspendarea soluționării contestației formulate de reclamantă pentru suma de 5.804 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar, majorări de întârziere aferente, T.V.A.

stabilită suplimentar în sumă de 2.815 RON și dobânzi aferente în sumă de 441 RON. A fost anulată, în parte, decizia de impunere din 8 decembrie 2008 emisă de pârâtă în ceea ce privește obligarea la plata sumei de 570.644 RON, reprezentând T.V.A. (287.771 RON) și majorări de întârziere aferente (282.873 RON). Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 8 decembrie 2008, contestată în cauză, s-au stabilit în sarcina societății reclamante SA A. F. obligații fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 669.624 RON, care se compune din: debit stabilit suplimentar T.V.A.

în sumă de 302.314 RON, majorări de întârziere și penalități debitul suplimentar T.V.A. în sumă de 289.725 RON; debit suplimentar impozit pe profit în sumă de 16.361 RON, majorări de întârziere și penalități aferente debitului suplimentar impozit pe profit de 28.235 RON; debit suplimentar privind sumele datorate pentru protecția socială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap în sumă de 16.386 RON, majorări de întârziere și penalități aferente debitului suplimentar privind sumele datorate pentru protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap în sumă de 16.603 RON. Prin decizia din 26 februarie 2009 emisă de D.G.F.P.

Satu Mare a fost suspendată soluționarea contestației formulate de reclamantă pentru suma de 5.804 RON reprezentând: impozit pe profit stabilit suplimentar în sumă de 1.971 RON; majorări de întârziere aferente în sumă de 577 RON; taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar în sumă de 2.815 RON penalități aferente în sumă de 441 RON. Prin aceeași decizie a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația pentru suma de 567.388 RON reprezentând: taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar în sumă de 284.956 RON majorări de întârziere aferente în sumă de 282.432 RON taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar în sumă de 284.956 RON majorări de întârziere aferente în sumă de 282.432 RON. Instanța de fond a apreciat, cu privire la impozitul pe profit suplimentar, în sumă de 1.971 RON, majorări de întârziere aferente în sumă de 577 RON, T.V.A.

stabilită suplimentar în sumă de 2.815 RON și dobânzi aferente în sumă de 441 RON, ca fiind legală și temeinică măsura suspendării soluționării contestației formulate de reclamantă, motivând că între stabilirea obligațiilor bugetare datorate, în sumă totală de 5.804 RON, și contestate de reclamantă și caracterul infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei; în funcție de soluția pronunțată cu privire la latura penală și de constituirea statului ca parte civilă în procesul penal pentru recuperarea pe această cale a prejudiciului cauzat bugetului de stat, procedura administrativă va fi reluată în conformitate cu prevederile art. 214 alin. (3) și (4) din O.G.

nr. 92/2003 – C. proc. fisc., republicat. De asemenea, în ceea ce privește T.V.A. stabilită suplimentar în sumă de 287.771 RON și accesoriile aferente în sumă de 282.873 RON, prima instanță a reținut că livrarea produselor agricole membrilor asociați, în schimbul subscrierii dreptului de folosință asupra terenului agricol, nu este o operațiune asimilată livrării de bunuri, întrucât nu reprezintă un transfer (schimb) al dreptului de proprietate asupra produselor de la societatea agricolă-persoană juridică la persoanele fizice proprietare ale terenului.

Cu privire la acest aspect, instanța de fond, invocând prevederile art. 1405 C. civ., arată că, pentru a fi în prezența unui schimb, asociații ar fi trebuit să transmită proprietatea asupra terenurilor în schimbul producției însă, în realitate, ei transmit numai dreptul de folosință asupra terenului agricol, nefiind, deci, îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 alin. (5) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoare adăugată sau art. 130 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., invocate de pârâtă. Din acest motiv, se arată în considerentele hotărârii recurate, nu are relevanță împrejurarea neînscrierii operațiunii analizate în excepțiile de la plata T.V.A., întrucât excepțiile privesc doar operațiunile care îndeplinesc condițiile cumulative prevăzute de lege, ori, în speță, este vorba despre o operațiune ce reprezintă, de fapt, o cheltuială a asociației agricole pentru dreptul de folosință asupra terenurilor aduse în societate ca aport social.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, considerând-o netemeinică și nelegală. Recurenta susține, în esență, că în urma studierii „contestației” depuse de către reclamantă, a raportului de inspecție fiscală din 10 noiembrie 2008 înregistrat la A.I.F. Satu Mare din 5 decembrie 2008 și a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilire de inspecția fiscală din 8 decembrie 2008 și a celor reținute de instanța de judecată a ajuns la concluzia că acordarea bunurilor rezultate din exploatarea terenurilor agricole date în folosință de către membrii asociați, este o operațiune impozabilă întrucât are loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor din proprietatea societății agricole către membrii asociați în schimbul dreptului de folosință asupra pământului.

Se arată că în urma inspecției fiscale s-a constatat că o parte din membrii asociați au solicitat acordarea de produse în natură, iar o parte au convenit la acceptarea încasării contravalorii în numerar a produselor agricole cuvenite conform statutului și a adunării generale anuale obligatorii, astfel că în situația membrilor asociați care au acceptat acordarea în natură de produse agricole, organul de inspecție fiscală, în mod corect a procedat la colectarea T.V.A. aferentă produselor agricole acordate. Intimata-reclamantă SA A. F. în conformitate cu prevederile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

Se arată că susținerile recurentei sunt nefondate întrucât nu suntem în prezenta unui transfer al dreptului de proprietate asupra produselor agricole, bunurile rezultate din exploatarea terenurilor nu constituie proprietatea societății, ci a persoanelor membre, care păstrează dreptul de proprietate. În consecință aportul membrului asociat în societatea agricolă înființată în baza Legii nr. 36/1991 este numai folosința terenului și nu proprietatea asupra acestuia, produsele primite sunt în raport de suprafața de teren folosită în comun și nu în funcție de părțile sociale sau acțiuni, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a trata operațiunea de acordare a bunurilor rezultate din exploatarea terenurilor asociaților ca fiind operațiuni impozabile, respectiv, operațiune care intră în sfera de acțiune a T.V.A.

Intimata invocă practica recentă a D.G.F.P. Satu Mare care într-o situație similară, a admis ca întemeiată contestația unei societăți agricole, anulând actele de impunere. Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, având în vedere și apărările făcute prin întâmpinare, conform prevederilor art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. SA A. F. a fost înființață în baza Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, pentru exploatarea agricolă a terenurilor, uneltelor, animalelor și a mijloacelor aduse în societate de asociați. Potrivit art. 6 din lege, „terenurile agricole se aduc numai în folosința societății, asociații păstrându-și dreptul de proprietate asupra acestora”.

Pentru utilizarea terenului membrii societății agricole, sunt îndreptățiți a primi, conform statutului societății, produsele agricole obținute în urma exploatării acestor terenuri. Instanța reține că în mod greșit recurenta, a considerat operațiunea de distribuire a produselor agricole către membrii asociați ca fiind operațiune care intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată întrucât nu are loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în proprietatea societății agricole. Neoperând un transfer de proprietate nu sunt incidente prevederile art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. care prevede că „prin livrări de bunuri se înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar care o altă persoană, direct sau prin persoana care acționează în numele acesteia”.

În această privință prima instanță a reținut că în ceea ce privește T.V.A. stabilită suplimentar în sumă de 287.771 RON și accesoriile aferente în sumă de 282.873 RON, contrar poziției exprimate de recurentă D.G.F.P. Satu Mare prin întâmpinare, livrarea produselor agricole membrilor asociați în schimbul subscrierii dreptului de folosință asupra terenului agricol nu este o operațiune asimilată livrării de bunuri întrucât nu reprezintă un transfer al dreptului de proprietate asupra produselor de la societatea agricolă - persoana juridică la persoanele fizice proprietare ale terenului. În consecință acordarea produselor agricole membrilor asociați în schimbul subscrierii dreptului de folosință asupra terenului agricole nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.

Acordarea bunurilor rezultate din exploatarea terenurilor asociaților nu este o operațiune impozabilă, întrucât nu are loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor din proprietatea societății agricole în schimbul dreptului de folosință asupra pământului al asociaților. În acest sens, Înalta Curtea reține că practica D.G.F.P. Satu Mare în materia analizată, s-a schimbat de la data formulării recursului, conform deciziei din 4 septembrie 2009 dată în soluționarea contestației formulată de o altă societate agricolă, care a fost admisă cu motivarea învederată prin întâmpinare, în esență, că acordarea produselor agricole membrilor asociați nu reprezintă o operațiune impozabilă. Pentru toate aceste considerente, în baza prevederilor art. 312 C. proc.

civ., recursul formulat de pârât D.G.F.P.Satu Mare a fost respins ca nefondat și menținută ca legală și temeinică sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. a Județului Satu Mare împotriva sentinței nr. 88/CA/2009-P.I. din 11 mai 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2009.