ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5260/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 88/CA/2009-P.I. din 11 mai 2009,

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal,

a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta SA A. F., în contradictoriu

cu pârâta D.G.F.P. a Județului Satu Mare, și a anulat în parte decizia din 26 februarie

2009 emisă de pârâtă, în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a contestației

formulate de reclamantă pentru suma de 567.388 RON, reprezentând T.V.A. stabilită

suplimentar și majorări de întârziere aferente. A fost menținută suspendarea soluționării

contestației formulate de reclamantă pentru suma de 5.804 RON, reprezentând impozit

pe profit suplimentar, majorări de întârziere aferente, T.V.A. stabilită suplimentar

în sumă de 2.815 RON și dobânzi aferente în sumă de 441 RON. A fost anulată, în

parte, decizia de impunere din 8 decembrie 2008 emisă de pârâtă în ceea ce privește

obligarea la plata sumei de 570.644 RON, reprezentând T.V.A. (287.771 RON) și majorări

de întârziere aferente (282.873 RON).

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia de impunere

privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală

din 8 decembrie 2008, contestată în cauză, s-au stabilit în sarcina societății reclamante

SA A. F. obligații fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 669.624 RON,

care se compune din:

debit stabilit suplimentar

T.V.A. în sumă de 302.314 RON, majorări de întârziere și penalități debitul suplimentar

T.V.A. în sumă de 289.725 RON;

debit suplimentar impozit

pe profit în sumă de 16.361 RON, majorări de întârziere și penalități aferente debitului

suplimentar impozit pe profit de 28.235 RON;

debit suplimentar privind

sumele datorate pentru protecția socială și încadrarea în muncă a persoanelor cu

handicap în sumă de 16.386 RON, majorări de întârziere și penalități aferente debitului

suplimentar privind sumele datorate pentru protecția specială și încadrarea în muncă

a persoanelor cu handicap în sumă de 16.603 RON.

Prin decizia din 26 februarie

2009 emisă de D.G.F.P. Satu Mare a fost suspendată soluționarea contestației formulate

de reclamantă pentru suma de 5.804 RON reprezentând:

impozit pe profit stabilit

suplimentar în sumă de 1.971 RON;

majorări de întârziere

aferente în sumă de 577 RON;

taxa pe valoarea adăugată

stabilită suplimentar în sumă de 2.815 RON

penalități aferente în

sumă de 441 RON.

Prin aceeași decizie a

fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația pentru suma de 567.388 RON reprezentând:

taxa pe valoarea adăugată

stabilită suplimentar în sumă de 284.956 RON

majorări de întârziere

aferente în sumă de 282.432 RON

taxa pe valoarea adăugată

stabilită suplimentar în sumă de 284.956 RON

majorări de întârziere

aferente în sumă de 282.432 RON.

Instanța de fond a apreciat,

cu privire la impozitul pe profit suplimentar, în sumă de 1.971 RON, majorări de

întârziere aferente în sumă de 577 RON, T.V.A. stabilită suplimentar în sumă de

2.815 RON și dobânzi aferente în sumă de 441 RON, ca fiind legală și temeinică măsura

suspendării soluționării contestației formulate de reclamantă, motivând că între

stabilirea obligațiilor bugetare datorate, în sumă totală de 5.804 RON, și contestate

de reclamantă și caracterul infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă

interdependență de care depinde soluționarea cauzei; în funcție de soluția pronunțată

cu privire la latura penală și de constituirea statului ca parte civilă în procesul

penal pentru recuperarea pe această cale a prejudiciului cauzat bugetului de stat,

procedura administrativă va fi reluată în conformitate cu prevederile art. 214

alin. (3) și (4) din O.G. nr. 92/2003 – C. proc. fisc., republicat.

De asemenea, în ceea ce

privește T.V.A. stabilită suplimentar în sumă de 287.771 RON și accesoriile aferente

în sumă de 282.873 RON, prima instanță a reținut că livrarea produselor agricole

membrilor asociați, în schimbul subscrierii dreptului de folosință asupra terenului

agricol, nu este o operațiune asimilată livrării de bunuri, întrucât nu reprezintă

un transfer (schimb) al dreptului de proprietate asupra produselor de la societatea

agricolă-persoană juridică la persoanele fizice proprietare ale terenului.

Cu privire la acest aspect,

instanța de fond, invocând prevederile art. 1405 C. civ., arată că, pentru a fi

în prezența unui schimb, asociații ar fi trebuit să transmită proprietatea asupra

terenurilor în schimbul producției însă, în realitate, ei transmit numai dreptul

de folosință asupra terenului agricol, nefiind, deci, îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 3 alin. (5) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoare adăugată sau

art. 130 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., invocate de pârâtă.

Din acest motiv, se arată

în considerentele hotărârii recurate, nu are relevanță împrejurarea neînscrierii

operațiunii analizate în excepțiile de la plata T.V.A., întrucât excepțiile privesc

doar operațiunile care îndeplinesc condițiile cumulative prevăzute de lege, ori,

în speță, este vorba despre o operațiune ce reprezintă, de fapt, o cheltuială a

asociației agricole pentru dreptul de folosință asupra terenurilor aduse în societate

ca aport social.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta, considerând-o netemeinică și nelegală.

Recurenta susține, în

esență, că în urma studierii „contestației” depuse de către reclamantă, a raportului

de inspecție fiscală din 10 noiembrie 2008 înregistrat la A.I.F. Satu Mare din 5

decembrie 2008 și a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare

de plată stabilire de inspecția fiscală din 8 decembrie 2008 și a celor reținute

de instanța de judecată a ajuns la concluzia că acordarea bunurilor rezultate din

exploatarea terenurilor agricole date în folosință de către membrii asociați, este

o operațiune impozabilă întrucât are loc transferul dreptului de proprietate asupra

bunurilor din proprietatea societății agricole către membrii asociați în schimbul

dreptului de folosință asupra pământului.

Se arată că în urma inspecției

fiscale s-a constatat că o parte din membrii asociați au solicitat acordarea de

produse în natură, iar o parte au convenit la acceptarea încasării contravalorii

în numerar a produselor agricole cuvenite conform statutului și a adunării generale

anuale obligatorii, astfel că în situația membrilor asociați care au acceptat acordarea

în natură de produse agricole, organul de inspecție fiscală, în mod corect a procedat

la colectarea T.V.A. aferentă produselor agricole acordate.

Intimata-reclamantă SA

A. F. în conformitate cu prevederile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca

fiind temeinică și legală.

Se arată că susținerile

recurentei sunt nefondate întrucât nu suntem în prezenta unui transfer al dreptului

de proprietate asupra produselor agricole, bunurile rezultate din exploatarea terenurilor

nu constituie proprietatea societății, ci a persoanelor membre, care păstrează dreptul

de proprietate.

În consecință aportul

membrului asociat în societatea agricolă înființată în baza Legii nr. 36/1991 este

numai folosința terenului și nu proprietatea asupra acestuia, produsele primite

sunt în raport de suprafața de teren folosită în comun și nu în funcție de părțile

sociale sau acțiuni, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a trata

operațiunea de acordare a bunurilor rezultate din exploatarea terenurilor asociaților

ca fiind operațiuni impozabile, respectiv, operațiune care intră în sfera de acțiune

a T.V.A.

Intimata invocă practica

recentă a D.G.F.P. Satu Mare care într-o situație similară, a admis ca întemeiată

contestația unei societăți agricole, anulând actele de impunere.

Analizând sentința recurată

prin prisma criticilor formulate, având în vedere și apărările făcute prin întâmpinare,

conform prevederilor art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat.

SA A. F. a fost înființață

în baza Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere

în agricultură, pentru exploatarea agricolă a terenurilor, uneltelor, animalelor

și a mijloacelor aduse în societate de asociați.

Potrivit art. 6 din lege,

„terenurile agricole se aduc numai în folosința societății, asociații păstrându-și

dreptul de proprietate asupra acestora”.

Pentru utilizarea terenului

membrii societății agricole, sunt îndreptățiți a primi, conform statutului societății,

produsele agricole obținute în urma exploatării acestor terenuri.

Instanța reține că în

mod greșit recurenta, a considerat operațiunea de distribuire a produselor agricole

către membrii asociați ca fiind operațiune care intră în sfera de aplicare a taxei

pe valoarea adăugată întrucât nu are loc transferul dreptului de proprietate asupra

bunurilor în proprietatea societății agricole.

Neoperând un transfer

de proprietate nu sunt incidente prevederile art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003

privind C. fisc. care prevede că „prin livrări de bunuri se înțelege orice transfer

al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar care o altă persoană,

direct sau prin persoana care acționează în numele acesteia”.

În această privință prima

instanță a reținut că în ceea ce privește T.V.A. stabilită suplimentar în sumă de

287.771 RON și accesoriile aferente în sumă de 282.873 RON, contrar poziției exprimate

de recurentă D.G.F.P. Satu Mare prin întâmpinare, livrarea produselor agricole membrilor

asociați în schimbul subscrierii dreptului de folosință asupra terenului agricol

nu este o operațiune asimilată livrării de bunuri întrucât nu reprezintă un transfer

al dreptului de proprietate asupra produselor de la societatea agricolă - persoana

juridică la persoanele fizice proprietare ale terenului.

În consecință acordarea

produselor agricole membrilor asociați în schimbul subscrierii dreptului de folosință

asupra terenului agricole nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.

Acordarea bunurilor rezultate din exploatarea terenurilor asociaților nu este o

operațiune impozabilă, întrucât nu are loc transferul dreptului de proprietate asupra

bunurilor din proprietatea societății agricole în schimbul dreptului de folosință

asupra pământului al asociaților.

În acest sens, Înalta

Curtea reține că practica D.G.F.P. Satu Mare în materia analizată, s-a schimbat

de la data formulării recursului, conform deciziei din 4 septembrie 2009 dată în

soluționarea contestației formulată de o altă societate agricolă, care a fost admisă

cu motivarea învederată prin întâmpinare, în esență, că acordarea produselor agricole

membrilor asociați nu reprezintă o operațiune impozabilă.

Pentru toate aceste considerente,

în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul formulat de pârât D.G.F.P.Satu

Mare a fost respins ca nefondat și menținută ca legală și temeinică sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta D.G.F.P. a Județului Satu Mare împotriva sentinței nr. 88/CA/2009-P.I.

din 11 mai 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 20 noiembrie 2009.