ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2581/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2581/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată. Procedura derulată în cauză

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamanta SC R. SRL Satu Mare a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Satu Mare, anularea măsurilor stabilite

prin raportul de inspecție fiscală din 12 martie 2010 și decizia de impunere

din 12 martie 2010 încheiate de M.E.F. - D.G.F.P. Satu Mare, Activitatea de Inspecție

Fiscală, Serviciul de Inspecție Fiscală II, prin care a fost respinsă la rambursare

TVA în sumă de 1.634.250 RON și stabilită TVA suplimentară de plată în sumă de 33.559

RON;

Prin aceeași acțiune,

reclamanta a solicitat și anularea deciziei nr. 38475 din 28 mai 2010 emisă de pârâtă

prin care i-a fost respinsă contestația administrativă, cu acordarea dreptului de

deducere a TVA pentru suma de 1.667.809 RON și, pe cale de consecință, obligarea

pârâtei D.G.F.P. Satu Mare la rambursarea TVA în sumă de 1.634.250 RON și anularea

TVA stabilit suplimentar în sumă de 33.559 RON, precum și obligarea pârâtei la plata

dobânzii fiscale aferente sumei de 1.634.250 RON, calculate de la data de 01

august 2007 și până la data rambursării efective a TVA.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în urma solicitării sale de rambursare a soldului sumei negative

de TVA în valoare de 1.634.250 RON, aferent activității financiare la 30 iunie 2007,

pârâta a efectuat o inspecție fiscală ce a vizat numai TVA solicitată la rambursare

și s-a întocmit în acest scop raportul de inspecție fiscală din 27 septembrie 2007,

fiind emisă decizia de impunere din 27 septembrie 2007 prin care s-a respins cererea

sa de rambursare prin neacordarea dreptului de deducere pentru suma de 1.667.809

RON și s-a stabilit TVA stabilit suplimentar de plată în sumă de 33.559 RON.

Contestația reclamantei

formulată împotriva raportului fiscal și a deciziei menționate a fost respinsă prin

decizia nr. 69563 din 23 ianuarie 2008, dispunându-se și suspendarea contestației

referitor la solicitarea rambursării de TVA în suma de 1.667.809 RON până la pronunțarea

unei soluții definitive pe latură penală.

Prin sentința nr. 190

din 29 octombrie 2008 a Curții de Apel Oradea, rămasă irevocabilă prin respingerea

de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului promovat de pârâtă, a

fost anulată decizia nr. 69563 din 23 ianuarie 2008 emisă de pârâtă, aceasta fiind

obligată să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă.

A mai susținut reclamanta

că este nelegală și decizia nr. 1021 din 11 februarie 2010, prin care pârâta, ignorând

dispoziția Curții de Apel Oradea, nu a soluționat pe fond contestația, pe motiv

că se impune un nou control fiscal.

La termenul de judecată

din 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea a dispus conexarea Dosarului nr. 860/35/CA/2010

la Dosarul nr. 311/35/CA/2010, cauză ce face obiectul acțiunii prin care reclamanta

a solicitat anularea măsurilor stabilite prin raportul de inspecție fiscală din

27 septembrie 2007 și decizia de impunere din 27 septembrie 2007 încheiate de M.E.F.

- D.G.F.P. Satu Mare, Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul de inspecție fiscală

1, precum și anularea deciziei nr. 1021 din 11 februarie 2010 emisă de pârâtă, prin

care s-a desființat decizia de impunere din 27 septembrie 2007.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, pârâta D.G.F.P. Satu Mare a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantei

și pe cale de consecință menținerea ca temeinice și legale a actelor emise de instituția

pârâtă.

Apel

Prin sentința nr. 134

din 10 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea a respins acțiunea formulată de reclamanta

SC R. SRL împotriva pârâtei D.G.F.P. Satu Mare, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că decizia nr. 1021 din 11 februarie 2010 prin care s-a

dispus desființarea deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare stabilite

de inspecția fiscală din 27 septembrie 2007, a fost emisă de D.G.F.P. Satu Mare

ca urmare a soluționării contestației formulate de societatea reclamantă împotriva

deciziei de impunere din 27 septembrie 2007 și a raportului de inspecție fiscală

din 27 septembrie 2007.

Judecătorul fondului a

mai reținut că prin decizia nr. 38475 din 28 mai 2010 a fost respinsă ca neîntemeiată

contestația societății reclamante, pentru suma de 1.667.809 RON, contestație ce

viza decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală din 12 martie 2010 și raportul de inspecție fiscală din 12 martie

2010, întocmite de Activitatea de Inspecție Fiscală, acte administrative fiscale

emise ca urmare a pronunțării deciziei nr. 1021 din 11 februarie 2010 a D.G.F.P.

Satu Mare.

De asemenea s-a avut în

vedere că în urma controalelor efectuate, pârâta D.G.F.P. Satu Mare a reținut prin

decizia nr. 38475 din 28 mai 2010, că deși reclamanta în perioada 29 mai 2007 -

14 iunie 2007 a achiziționat de la SC O.T. SRL Târgu Cărbunești - Gorj, un număr

de 148.466 bucăți plăcuțe vidia, totuși la data de 10 martie 2010, SC R. SRL Satu

Mare avea în stoc 146.717 bucăți plăcuțe vidia, din totalul de 148.466 bucăți plăcuțe

vidia achiziționate, societatea nefăcând dovada că achiziția s-a efectuat în scopul

operațiunilor taxabile.

Instanța de fond a constatat

că, raportat la art. 145 alin. (2) lit. a) și art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 571/2003, pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA este necesar ca suma

datorată sau achitată să fie aferentă unor bunuri care au fost livrate în beneficiul

agentului economic care solicită acest drept, iar TVA aferentă bunurilor și serviciilor

care au fost livrate/prestate este deductibilă doar în situația în care bunurile

sau serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor

taxabile ale agentului economic.

Din analiza investigațiilor

efectuate de către organele fiscale din cadrul Administrației și Finanțelor Publice

Satu Mare și din alte județe ale țării, precum și a cercetărilor întreprinse de

către procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea,

prima instanță a constatat că operațiunile de aprovizionare cu plăcuțe vidia sunt

nereale, iar prețul de achiziție al acestora a fost de 63 RON/buc, fiind mult supraevaluat.

Având în vedere și împrejurarea

că plăcuțele vidia achiziționate de societatea reclamantă în anul 2007 erau în stoc

și la data de 10 martie 2010, Curtea de Apel a apreciat că aceste mărfuri achiziționate

nu pot determina operațiuni impozabile care să genereze TVA colectată, respectiv

TVA de plată, în sensul cerut de art. 145 alin. (2) lit. a) și art. 146 alin.

(1) lit. a) C. fisc.

În fine, cu privire la

concluziile raportului de expertiză referitoare la incidența prevederilor art. 145

alin. (2) lit. a) și art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, instanța

de fond a concluzionat că acestea nu pot fi reținute, atâta vreme cât potrivit celorlalte

probe administrate la dosar, bunurile livrate agentului economic reclamant nu sunt

destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile.

3.Recursul exercitat de

reclamantă

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamanta SC R. SRL Satu Mare, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și invocând generic art. 299 și urm. C. proc. civ.

Deși criticile formulate

nu au fost structurate în motive de recurs, Înalta Curte reține că hotărârea fondului

este combătută de recurentă sub următoarele aspecte:

3.1. Greșita înlăturare

a concluziilor expertizei fiscale

Potrivit recurentei, singura

probă utilă administrată în cauză este expertiza fiscală care a confirmat punctul

său de vedere și a combătut susținerile fiscului. Celelalte probe la care se referă

instanța nu au valoare juridică și forță probantă întrucât nu îi sunt opozabile

procesele verbale încheiate cu ocazia unor controale la societățile comerciale plasate

în amonte.

3.2.Nerelevanța cercetărilor

efectuate de Direcția Națională Anticorupție

O parte semnificativă

a memoriului de recurs abordează situația de fapt prin prisma concluziilor adoptate

până la acest moment de organul de anchetă penală. În esență, recurenta susține

că după mai bine de 4 ani de cercetări penale nu s-au clarificat presupusele neregularități,

în adresa din 28 aprilie 2011 procurorii Direcției Naționale Anticorupție referindu-se

doar la „indicii și presupuneri”.

Or, până la soluționarea

definitivă a cauzei penale, operează prezumția de nevinovăție și, deci, informațiile

furnizate de Direcția Națională Anticorupție nu pot fundamenta respingerea contestației

fiscale.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, după

cum permit dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

1.Argumente de fapt și

de drept relevante

Recurenta-reclamantă SC

R. SRL Satu Mare a supus controlului de legalitate două decizii administrativ fiscale

emise după parcurgerea procedurii de contestare reglementată de art. 205 și urm.

C. proc. fisc., respectiv decizia nr. 1021 din 11 februarie 2010 și decizia nr.

38475 din 28 mai 2010 ale D.G.F.P. Satu Mare.

Prin prima decizie indicată

s-a desființat decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite

de inspecția fiscală din 27 septembrie 2007 pentru suma totală de 1.667.809 RON

reprezentând TVA, urmând ca organele fiscale să reanalizeze situația societății

comerciale și să obțină informații suplimentare potrivit art. 102.1 și 102.4 din

H.G. nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Rezultatele controlului

dispus în aceste condiții au fost din nou contestate de contribuabil, fiind emisă

cea de-a doua decizie, nr. 38475 din 28 mai 2010, de respingere a contestației ca

neîntemeiate pentru suma totală de 1.667.809 RON, reprezentând:

- 1.634.250 RON TVA neacceptată

la rambursare;

- 33.559 RON TVA - stabilită

suplimentar.

În cauză este esențial

a se lămuri dacă refuzul fiscului de a recunoaște dreptul de deducere a TVA aferentă

plăcuțelor vidia achiziționate în perioada 29 mai 2007 - 14 iunie 2007 este legal.

Prima instanță, pentru

argumentele expuse rezumativ la pct. 1.2, a concluzionat în sensul legalității actelor

administrativ fiscale atacate.

Această concluzie este

corectă, ea fiind adoptată și de instanța de control judiciar.

Răspunzând criticilor

recurentei, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la probele administrate

În cele două dosare conexate,

corespunzătoare celor două decizii atacate, s-au administrat cu precădere înscrisuri.

De asemenea, pentru lămurirea aspectelor tehnic fiscale, s-a efectuat de către consultantul

fiscal P.E.T. o expertiză de specialitate.

Contrar susținerilor recurentei,

procedeul judecătorului de la fondul cauzei de a înlătura concluziile expertizei

fiscale nu este nelegal, în condițiile în care acestea făceau abstracție de conținutul

concret al operațiunilor economice verificate, raportându-se doar la legalitatea

formală a acestora.

În plus, în sistemul nostru

de drept nu există o ierarhie prestabilită a mijloacelor de probă, instanța de judecată

fiind îndrituită ca, motivat, să acorde prevalență unora în dauna altora.

În cauza de față nu se

pot ignora procesele-verbale întocmite ca urmare a controalelor încrucișate desfășurate

la societățile comerciale din amonte, în număr de 13 din care se degajă concluzia

că achiziția celor 148.466 buc. plăcuțe vidia nu s-a realizat în scopuri economice.

Susținerea recurentei

că rezultatele acestor controale nu i-au fost comunicate și, deci, nu îi sunt opozabile,

este lipsită de orice consistență.

Astfel, aceste înscrisuri

s-au depus în probațiune la prima instanță, ca făcând parte din documentația care

a stat la baza emiterii actului administrativ atacat, conform art. 13 din Legea

nr. 554/2004, recurenta-reclamantă având posibilitatea nemijlocită de a le cunoaște

întrucât, după cum rezultă din încheierea pronunțată la 21 iunie 2010, i s-au comunicat.

Apoi, nu se poate nega

fiscului dreptul de a verifica modul în care a circulat marfa, în scopul documentării

realității economice a operațiunilor înscrise în evidențele contabile.

Potrivit art. 6 C.

proc. fisc., „organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor

și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția

admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor

edificatoare în cauză”.

Or, din aceste verificări

a rezultat că plăcuțele vidia (100.000 bucăți) au fost introduse în circulație de

către o societate comercială din județul Sălaj - SC D.P.C. SRL, în luna octombrie

2004, care nu le-a putut justifica proveniența decât într-o mică măsură (pentru

11.720 bucăți), pentru că partenerii săi contractuali nu aveau atribuite coduri

unice de înregistrare; nici documentele de proveniență, nici plățile în numerar

aferente nu au fost înregistrate în evidența contabilă a acestei societăți comerciale.

Circuitul plăcuțelor a

continuat până în perioada mai - iunie 2007 când apar livrările către recurentă,

parcurgând inclusiv revânzări între societățile care la un moment dat au furnizat

respectivele produse unor alte societăți din circuit (sunt implicate 13 societății

comerciale).

Toate aceste împrejurări

de fapt, reținute de altfel atât în raportul de inspecție fiscală din data de 12

martie 2010, cât și în decizia nr. 38475 din 28 octombrie 2010, coroborate cu constatarea

că până la data de 10 martie 2010 plăcuțele vidia nu au fost valorificate (mai erau

în stoc 146.717 bucăți) iar introducerea lor în circuitul economic real era incertă

din cauza lipsei unei documentații de certificare a calității și securității, conduc

univoc către concluzia că refuzul organelor fiscale de a acorda drept de deducere

pentru TVA aferentă facturilor de achiziție de plăcuțe vidia de la SC O.T. SRL Târgu

Cărbunești este legal.

Referitor la cadrul normativ

aplicabil

La data formulării cererii

de rambursare a soldului sumei negative de TVA (decontul din 24 iulie 2007), dispozițiile

art. 145 alin. (2) lit. a) C. proc. fisc. confereau oricărei persoane impozabile

dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea erau destinate utilizării

în folosul „operațiunilor taxabile”.

La rândul lor, dispozițiile

art. 146 alin. (1) lit. a) din același act normativ, precizau că pentru exercitarea

dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuia să îndeplinească condiția

ca bunurile să-i fie livrate în „beneficiul său”.

În esență, contrar susținerilor

recurentei și opiniei exprimate de expertul fiscal, simpla achiziție a bunurilor

nu determină automat rambursarea TVA aferentă, ci este necesar ca, suplimentar,

să se facă dovada că acestea servesc unui scop economic concret în beneficiul societății

comerciale.

Or, situația de fapt fiscală

nu susține această finalitate și nu există temei pentru a reține că organul fiscal

și-a exercitat dreptul de apreciere cu depășirea limitelor conferite de lege.

În acest context, trebuie

punctat că informațiile furnizate de Direcția Națională Anticorupție  - Serviciul

Teritorial Oradea prin adresa din 20 aprilie 2011 din care rezultă că s-a început

urmărirea penală împotriva administratorului recurentei, M.V., pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă de evaziune fiscală cu un prejudiciu mai mare de 1 milion

de euro, nu au reprezentat un argument decisiv în ansamblul considerentelor primei

instanțe, după cum nejustificat sugerează recurenta.

Constatările de fapt ale

organului de cercetare penală, prezentate în această adresă, nu făceau decât să

confirme cele expuse în actele administrativ fiscale atacate și numai în acest cadru

au fost prezentate de judecătorul fondului, fără a se aduce în vreun mod atingere

prezumției de nevinovăție, principiu fundamental al procesului penal.

Conchizând, Înalta Curte

reține că nu au fost identificate motive care să atragă modificarea ori casarea

sentinței primei instanțe, întrucât aceasta reflectă o analiză aprofundată a situației

de fapt, precum și o interpretare și aplicare judicioasă a prevederilor normative

incidente.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la punctul anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art.

20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC R. SRL Satu Mare

împotriva sentinței nr. 134/CA din 10 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 mai

2012.