ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3613/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamantul C.V., în reprezentarea SC G.G.S. SRL,

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Satu Mare, în principal, anularea deciziei nr. 124097 din 28 noiembrie 2011 emisă

de către Direcția Generală a Finanțelor Satu Mare în soluționarea contestației depusă

de către C.V. la Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare sub nr. 124097

din 12 octombrie 2011, ca fiind emisă și semnată de către un organ necompetent să

soluționeze contestația și obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu

Mare să trimită contestația și dosarul aferent acesteia spre competenta soluționare

către Direcția Generat de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale

de Administrare Fiscală.

În subsidiar, a solicitat

anularea ca nefondată a deciziei nr. 124097 din 28 noiembrie 2011 și, pe cale de

consecință, admiterea contestației înregistrată de C.V. la Direcția Generală a Finanțelor

Publice Satu Mare sub nr. 124097 din 12 octombrie 2011, anularea deciziei de impunere

nr. F-SM 387 din 22 decembrie 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată

stabilite de inspecția fiscală și a raportului de inspecție fiscală din 22 decembrie

2010 referitor la impozitul pe profit aferent perioadei 01 septembrie 2000 - 31

martie 2005 și taxa pe valoarea adăugată aferentă perioadei 01 septembrie 2000 -

31 mai 2005, respectiv exonerarea societății comerciale G.G.S. SRL, fostă H.C. SRL,

de la plata sumelor stabilite de către organul de control fiscal în decizia de impunere

nr. F-SM 387 din 22 decembrie 2010 și raportul de inspecție fiscală din 22 decembrie

2010 cu toate anexele acestora.

Hotărârea Curții de apel

Curtea de Apel Oradea,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 418

din 03 decembrie 2012, a anulat acțiunea formulată de reclamanta SC G.G.S. SRL,

prin C.V., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu

Mare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin sentința comercială nr. 356/F pronunțată

în ședința publică din 29 octombrie 2008, în Dosar nr. 4822/83/2007 al Tribunalului

Satu Mare, judecătorul sindic, în temeiul prevederilor art. 107 alin. (2) din Legea

privind procedura insolvenței, a dispus începerea procedurii de faliment și dizolvarea

societății SC G.G.S. SRL, precum și ridicarea dreptului de administrare al debitorului,

fiind numit lichidator în cauză I.E. IPURL.

Față de prevederile

art. 161 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța de fond a constatat că reprezentantul

reclamantei nu a făcut dovada calității de reprezentant.

Recursul reclamantului

C.V.

Împotriva sentinței Curții

de Apel a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, în privința

admiterii excepției lipsei calității de reprezentant al SC G.G.S. SRL.

Referitor la calitatea

de reprezentant al societății, recurentul-reclamant arată că a atacat decizia de

impunere, în temeiul art. 205 alin. (2) C. proc. civ., ca și persoană lezată în

drepturile sale prin actul administrativ fiscal, arătând că a deținut calitatea

de administrator al societății comerciale G.G.S. SRL anterior declarării procedurii

insolvenței.

În condițiile în care

lichidatorul SC E.C. numit în dosarul de faliment nr. 4822/83/2007/a1 a formulat

o cerere de obligare a sa la plata sumelor stabilite prin raportul de inspecție

fiscală din 22 decembrie 2010 și decizia de impunere nr. F-SM387 din 22

decembrie 2010, fără însă ca acesta să conteste aceste acte administrativ-fiscale,

recurentul consideră că are atât interes, cât și calitate procesuală să conteste

titlul de creanță fiscală.

În consecință, solicită

admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de Curtea de apel și trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță care a soluționat fondul.

Apărările formulate de

intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Satu Mare

Intimata a depus la dosar

întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență

că recurentul-reclamant nu este titularul dreptului de a solicita anularea actelor

administrativ-fiscale, titulară fiind SC G.G.S. SRL, cea pe numele căreia au fost

încheiate actele contestate.

Intimata nu contestă faptul

că reclamantul a deținut calitatea de administrativ statutar al SC G.G.S. SRL, însă

odată cu trecerea acesteia din urmă în faliment, dreptul de administrare a fost

ridicat, conform dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 85/2006, astfel că în mod corect

instanța de fond a apreciat că acțiunea a fost introdusă de o persoană fără calitate

procesuală activă.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor invocate, precum și sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă cuprinsă la pct. 1 din prezenta decizie, instanța de contencios administrativ

și fiscal a fost investită pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) C. proc. civ.

cu o acțiune vizând anularea unor acte administrative fiscale privind pe contribuabilul

SC G.G.S. SRL, societate aflată în insolvență.

În esență, hotărârea pronunțată

de judecătorul fondului cu privire la calitatea de reprezentant exprimă teza potrivit

căreia, după ridicarea dreptului de administrare și numirea unui lichidator judiciar,

prin sentința nr. 356/F din 20 octombrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic

desemnat în Dosarul nr. 4822/83/F/2007 al Tribunalului Satu Mare, societate aflată

în procedura insolvenței nu mai putea efectua demersuri în justiție decât reprezentată

de lichidatorul judiciar.

Deși, în principiu, acest

raționament este corect, el nu ține seama de actele de procedură efectuate în concret

în cauza de față, conducând astfel la o concluzie caracterizată printr-un formalism

excesiv, care aduce atingere, în substanța sa, dreptului persoanei vătămate de a

ataca în contencios administrativ actele autorităților publice, drept consacrat

în art. 52 din Constituția României și în art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Se impune a fi precizat

că acțiunea introductivă a fost formulată de reclamantul C.V. în calitate de persoană

vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un

act administrativ unilateral și nu în calitatea sa de administrator al societății

comerciale aflată în lichidare judiciară, SC G.G.S. SRL, administrator al cărui

drept de administrare a fost ridicat conform legii, art. 107 alin. (2) din Legea

privind procedura insolvenței, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței comerciale

nr. 356/F din 29 octombrie 2008 pronunțat de Tribunalul Satu Mare.

Înalta Curte constată

că judecătorul fondului în mod greșit a reținut că cererea de chemare în judecată

a fost formulată de reclamant în reprezentarea SC G.G.S. SRL, modificând nepermis

cadrul procesual al judecății, deși limitele cererii de chemare în judecată sub

aspectul temeiului juridic al cererii au fost în mod expres indicate.

De altfel, chiar intimata

în decizia de soluționare a contestației fiscale (D.124097 din 28 noiembrie 2011)

reține în mod corect că a fost sesizată de reclamantul C.V. în calitate de fost

administrator al SC G.G.S. SRL Satu Mare.

Pe de altă parte interesul

reclamantului în contestarea respectivelor acte administrativ-fiscale rezidă și

în împrejurarea că lichidatorul judiciar poate formula, în temeiul dispozițiilor

art. 138 din Legea nr. 85/2006, o acțiune în atragerea răspunderii persoanelor din

conducerea societății.

Or, atâta timp cât lichidatorul

judiciar nu și-a îndeplinit obligația de a contesta respectivele acte administrativ-fiscale

în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. b)-f) din Legea nr. 85/2006, nu

poate fi blocat demersul legitim al reclamatului, care a deținut calitatea de administrativ

al societății aflate în insolvență și a cărui răspundere patrimonială poate fi angajată

în limita pasivului stabilit în dosarul de faliment.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale active a recurentului - reclamant, Înalta Curte constată

că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 205 alin. (1) C.

proc. fisc. corelat cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care dau dreptul

altei persoane decât destinatarul actului administrativ să acționeze în contencios

administrativ dacă se consideră vătămată (lezată) într-un drept sau într-un interes

legitim.

În speță, recurentul-reclamant,

asociat și administrator al societății, a invocat un interes legitim privat în accepțiunea

art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, derivând din posibilitatea de a-i

fi atrasă răspunderea personală pentru creanțele societății.

Temeiul legal al soluției

pronunțate în recurs

Considerentele expuse

impun admiterea recursului, pentru motive ce pot fi încadrate în prevederile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte

va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în temeiul

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.V. împotriva sentinței nr. 418 din 03 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de

Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 octombrie 2014.