ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3613/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamantul C.V., în reprezentarea SC G.G.S. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, în principal, anularea deciziei nr. 124097 din 28 noiembrie 2011 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Satu Mare în soluționarea contestației depusă de către C.V. la Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare sub nr. 124097 din 12 octombrie 2011, ca fiind emisă și semnată de către un organ necompetent să soluționeze contestația și obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu Mare să trimită contestația și dosarul aferent acesteia spre competenta soluționare către Direcția Generat de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În subsidiar, a solicitat anularea ca nefondată a deciziei nr. 124097 din 28 noiembrie 2011 și, pe cale de consecință, admiterea contestației înregistrată de C.V. la Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare sub nr. 124097 din 12 octombrie 2011, anularea deciziei de impunere nr. F-SM 387 din 22 decembrie 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și a raportului de inspecție fiscală din 22 decembrie 2010 referitor la impozitul pe profit aferent perioadei 01 septembrie 2000 - 31 martie 2005 și taxa pe valoarea adăugată aferentă perioadei 01 septembrie 2000 - 31 mai 2005, respectiv exonerarea societății comerciale G.G.S. SRL, fostă H.C. SRL, de la plata sumelor stabilite de către organul de control fiscal în decizia de impunere nr. F-SM 387 din 22 decembrie 2010 și raportul de inspecție fiscală din 22 decembrie 2010 cu toate anexele acestora.

Hotărârea Curții de apel Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 418 din 03 decembrie 2012, a anulat acțiunea formulată de reclamanta SC G.G.S. SRL, prin C.V., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin sentința comercială nr. 356/F pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2008, în Dosar nr. 4822/83/2007 al Tribunalului Satu Mare, judecătorul sindic, în temeiul prevederilor art. 107 alin. (2) din Legea privind procedura insolvenței, a dispus începerea procedurii de faliment și dizolvarea societății SC G.G.S. SRL, precum și ridicarea dreptului de administrare al debitorului, fiind numit lichidator în cauză I.E.

IPURL. Față de prevederile art. 161 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța de fond a constatat că reprezentantul reclamantei nu a făcut dovada calității de reprezentant. Recursul reclamantului C.V. Împotriva sentinței Curții de Apel a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, în privința admiterii excepției lipsei calității de reprezentant al SC G.G.S. SRL. Referitor la calitatea de reprezentant al societății, recurentul-reclamant arată că a atacat decizia de impunere, în temeiul art. 205 alin. (2) C. proc. civ., ca și persoană lezată în drepturile sale prin actul administrativ fiscal, arătând că a deținut calitatea de administrator al societății comerciale G.G.S. SRL anterior declarării procedurii insolvenței.

În condițiile în care lichidatorul SC E.C. numit în dosarul de faliment nr. 4822/83/2007/a1 a formulat o cerere de obligare a sa la plata sumelor stabilite prin raportul de inspecție fiscală din 22 decembrie 2010 și decizia de impunere nr. F-SM387 din 22 decembrie 2010, fără însă ca acesta să conteste aceste acte administrativ-fiscale, recurentul consideră că are atât interes, cât și calitate procesuală să conteste titlul de creanță fiscală. În consecință, solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de Curtea de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță care a soluționat fondul. Apărările formulate de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Satu Mare Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că recurentul-reclamant nu este titularul dreptului de a solicita anularea actelor administrativ-fiscale, titulară fiind SC G.G.S.

SRL, cea pe numele căreia au fost încheiate actele contestate. Intimata nu contestă faptul că reclamantul a deținut calitatea de administrativ statutar al SC G.G.S. SRL, însă odată cu trecerea acesteia din urmă în faliment, dreptul de administrare a fost ridicat, conform dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 85/2006, astfel că în mod corect instanța de fond a apreciat că acțiunea a fost introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, precum și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. 1 din prezenta decizie, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost investită pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) C. proc.

civ. cu o acțiune vizând anularea unor acte administrative fiscale privind pe contribuabilul SC G.G.S. SRL, societate aflată în insolvență. În esență, hotărârea pronunțată de judecătorul fondului cu privire la calitatea de reprezentant exprimă teza potrivit căreia, după ridicarea dreptului de administrare și numirea unui lichidator judiciar, prin sentința nr. 356/F din 20 octombrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic desemnat în Dosarul nr. 4822/83/F/2007 al Tribunalului Satu Mare, societate aflată în procedura insolvenței nu mai putea efectua demersuri în justiție decât reprezentată de lichidatorul judiciar.

Deși, în principiu, acest raționament este corect, el nu ține seama de actele de procedură efectuate în concret în cauza de față, conducând astfel la o concluzie caracterizată printr-un formalism excesiv, care aduce atingere, în substanța sa, dreptului persoanei vătămate de a ataca în contencios administrativ actele autorităților publice, drept consacrat în art. 52 din Constituția României și în art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. Se impune a fi precizat că acțiunea introductivă a fost formulată de reclamantul C.V. în calitate de persoană vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral și nu în calitatea sa de administrator al societății comerciale aflată în lichidare judiciară, SC G.G.S.

SRL, administrator al cărui drept de administrare a fost ridicat conform legii, art. 107 alin. (2) din Legea privind procedura insolvenței, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței comerciale nr. 356/F din 29 octombrie 2008 pronunțat de Tribunalul Satu Mare. Înalta Curte constată că judecătorul fondului în mod greșit a reținut că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant în reprezentarea SC G.G.S. SRL, modificând nepermis cadrul procesual al judecății, deși limitele cererii de chemare în judecată sub aspectul temeiului juridic al cererii au fost în mod expres indicate. De altfel, chiar intimata în decizia de soluționare a contestației fiscale (D.124097 din 28 noiembrie 2011) reține în mod corect că a fost sesizată de reclamantul C.V.

în calitate de fost administrator al SC G.G.S. SRL Satu Mare. Pe de altă parte interesul reclamantului în contestarea respectivelor acte administrativ-fiscale rezidă și în împrejurarea că lichidatorul judiciar poate formula, în temeiul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, o acțiune în atragerea răspunderii persoanelor din conducerea societății. Or, atâta timp cât lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit obligația de a contesta respectivele acte administrativ-fiscale în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. b)-f) din Legea nr. 85/2006, nu poate fi blocat demersul legitim al reclamatului, care a deținut calitatea de administrativ al societății aflate în insolvență și a cărui răspundere patrimonială poate fi angajată în limita pasivului stabilit în dosarul de faliment.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a recurentului - reclamant, Înalta Curte constată că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 205 alin. (1) C. proc. fisc. corelat cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care dau dreptul altei persoane decât destinatarul actului administrativ să acționeze în contencios administrativ dacă se consideră vătămată (lezată) într-un drept sau într-un interes legitim. În speță, recurentul-reclamant, asociat și administrator al societății, a invocat un interes legitim privat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, derivând din posibilitatea de a-i fi atrasă răspunderea personală pentru creanțele societății.

Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs Considerentele expuse impun admiterea recursului, pentru motive ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.V. împotriva sentinței nr. 418 din 03 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2014.