ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4541/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4541/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, la data de 27 decembrie 2011,

reclamanta Ț.M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.A.I. și I.G.P.F. a

se dispune suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 322408 din data de

16 iunie 2011 emisă de Comisia de cercetare administrativă din cadrul I.G.P.F.,

modificată prin Decizia nr. 322920 din 31 iulie 2011 până la soluționarea

irevocabilă a acțiunii prin care a solicitat anularea acestora.

În drept, cererea de

suspendare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinările

formulate, pârâții au solicitat respingerea cererii de suspendare ca

neîntemeiată.

Prin încheierea din

14 martie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta

Ț.M.S., în contradictoriu cu intimații M.A.I.I.G.P.F. și, în consecință, a

dispus suspendarea executării Deciziei de impunere

nr. 322408 din 16

iunie 2011, modificată prin Decizia nr. 322920 din 31 iulie 2011 până la

soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Decizia de

imputare nr. 322408 din 16 iunie 2011 emisă de către I.G.P.F.R. și modificată

ulterior prin Decizia de modificare nr. 322920 din 21 iulie 2011 s-a dispus

imputarea în sarcina reclamantei a sumei 10.787,04 lei reprezentând prejudiciul

creat I.J.P.F. Satu Mare prin avizarea de către aceasta, în calitate de

contabil șef al I.J.P.F. Satu Mare, a dispoziției șefului I.J.P.F. Satu Mare nr.

S/1872058 din 23 ianuarie 2009 și a dispoziția șefului I.J.P.F. Satu Mare nr. S/1872202

din 16 martie 2009, în temeiul cărora pârâții susțin că agenții puși la

dispoziție ar fi beneficiat de coeficienți de ierarhizare mai mari decât cei

prevăzuți în Ordinul M.I.R.A nr. S/629/2008.

În ceea ce privește

condițiile de admisibilitate ale unei cereri de suspendare formulată în

condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, textul legal face trimitere la art. 14

din același act normativ care prevede că, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Din examinarea

acestui text de lege, rezultă că, pentru admisibilitatea unei cereri de

suspendare a executării unui act administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ

două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, condiții pe

care prima instanță le-a apreciat ca fiind îndeplinite în speță.

Astfel, curtea de

apel a reținut că prin aspectele invocate de reclamantă, respectiv că actul

administrativ nu este motivat în fapt și în drept, că temeiul legal reținut nu

este aplicabil în speță, respectiv că prejudiciul reținut în sarcina sa nu este

cert, întrucât unii dintre polițiștii cercetați au fost achitați de instanța de

judecată, fapt ce implică o recalculare a eventualei pagube create în

patrimoniul pârâtului, s-a făcut dovada existenței unui caz bine justificat,

astfel cum este definit de dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, a apreciat prima instanță că relevanță pentru cazul bine

justificat prezintă în speță și excepția de nelegalitate a Ordinului nr. S/629

din 30 septembrie 2008 invocată de reclamantă prin raportare la prevederile art.

45 alin. (1) din O.G. nr. 38/2008, în esență, reclamanta susținând că

respectivul Ordin contravine prevederilor cuprinse într-un act normativ cu forță

juridică superioară, aflat în vigoare până la data de 01 ianuarie 2010.

În ceea ce privește

paguba iminentă, prima instanță a apreciat că punerea în executare a deciziei

de imputare i-ar reduce reclamantei în mod semnificativ cuantumul pensiei de

care beneficiază, iar, în ipoteza unei eventuale recidive a bolii care a condus

la pensionarea sa, reclamanta ar fi lipsită de mijloacele necesare pentru

asigurarea tratamentului, consecințele unei astfel de situații putând fi

iremediabile, astfel că măsura suspendării se impune cu necesitate. Consecințe

iremediabile ar putea avea diminuarea veniturilor reclamantei și în privința

evoluției școlare a celor doi copii pe care îi are în întreținere, o eventuală

admitere a acțiunii neputând compensa lipsurile pe care cei doi tineri le-ar

putea resimți.

În acest context,

instanța a apreciat că măsura suspendării executării actului este în acord si

cu Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul

Consiliului Europei la data de 13 septembrie 1989 referitoare la protecția

jurisdicțională provizorie în materie administrativă, document prin care s-a

statuat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională

provizorie, fără a se recunoaște, eficacitatea necesară acțiunii administrative.

Împotriva

hotărârii instanței de fond pârâții I.G.P.F.R. și M.A.I. au declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta

Curte constată că ambii recurenți formulează aceleași critici asupra hotărârii

atacate, reiterându-se apărările formulate în fața primei instanțe și fiind

dezvoltate argumente similare în ceea ce privește îndeplinirea celor două

condiții cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În acest

context, instanța de recurs urmează să analizeze împreună aspectele reliefate

de autoritățile recurente, pentru a asigura o dezlegare unitară problemelor de

drept supuse judecății prin cererile de recurs.

Singurul

motiv de recurs distinct, este formulat de recurentul-pârât M.A.I. și se referă

la lipsa calității procesuale pasive, având în vedere ca nu este emitentul

actelor administrative contestate și nici nu a fost necesară avizarea acestora

din partea ministerului.

Criticile

aduse de recurenții - pârâți relative la soluția pronunțată de prima instanță

asupra cererii de suspendare, vizează următoarele aspecte:

Hotărârea

recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în

sensul că, în mod netemeinic, curtea de apel a apreciat că reclamanta a făcut

dovada cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente.

În

motivarea recursurilor se arată că în cererea de suspendare a actului

administrativ atacat, reclamanta nu invocă nici un motiv pentru care cere

suspendarea executării deciziei de imputare, neaducând nici un argument în

susținerea celor solicitate.

Recurenții

susțin că această măsură legală, nu este de natură a provoca o „daună gravă”

reclamantei-intimate care să atragă luarea unei măsuri provizorii de către

instanța de

judecată, neputând fi vorba de

un prejudiciu material viitor

.

De altfel, paguba iminentă la care face trimitere prima

instanță este rezultatul propriei

culpe a reclamantului-intimat în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, presupusa pagubă putând fi reparată în eventualitatea

admiterii acțiunii.

Mai

mult decât atât, măsura luată, prin ea însăși, este de natură a prejudicia în

mod firesc pe reclamantă, nefiind însă un motiv suficient de suspendare a

executării măsurii dispuse în condițiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea

materială a

militarilor și

ale Instrucțiunilor M.I. nr. 830/1999 privind

răspunderea materială a militarilor pentru

pagubele produse, care impun

o anumită conduită.

Prin

urmare, recurenții consideră că raportat la natura sancțiunii aplicate, nu se

poate reține iminența unei pagube, neexistând nici o dificultate în repararea

pretinsului prejudiciu în eventualitatea admiterii acțiunii prin care s-a

solicitat anularea actului.

De

asemenea, existența unui caz bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ, poate fi reținută dacă din împrejurările

cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de

legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al

actelor administrative.

Așadar,

în cauză, nici unul dintre pretinsele motive de nelegalitate a deciziilor de

imputare nu este de natură a răsturna prezumția menționată, întrucât instanța

învestită cu o cerere întemeiată pe art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 nu

poate prejudicia fondul litigiului. Aspectele în ceea ce privește motivele de

nelegalitate privind deciziile atacate nu sunt evidente, încât să poată fi

apreciate de instanță fără a intra în judecarea fondului.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la

această soluție Înalta Curte are în vedere considerentele în continuare

arătate.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I., Înalta Curte constată că

recurentul-pârât nu a înțeles să formuleze această excepție cu ocazia judecării

cererii de suspendare de către prima instanță, în condițiile art. 115 și art. 132

C. proc. civ.

Prin urmare, această

excepție nu se poate constitui într-o veritabilă critică la hotărârea recurată,

având în vedere că prima instanță nu a fost învestită cu soluționarea acestui

aspect, iar cererea de suspendare a fost judecată cu respectarea cadrului

procesual stabilit de reclamantă și necontestat de niciunul dintre pârâți.

Pe de altă parte, prezenta

cerere de suspendare a executării a fost formulată de către reclamantă în

cadrul acțiunii în anulare atât a deciziei de imputare, precum și a hotărârilor

emise în căile administrativ-jurisdicționale de atac prevăzute de lege și

exercitate de reclamantă, ultima cale de atac fiind soluționată prin Hotărârea nr.

105 din 24 noiembrie 2011 emisă de C.J.I. din cadrul M.A.I., care a menținut

decizia de imputare a cărei suspendare a executării se solicită în prezenta

cauză.

Prin urmare, excepția

lipsei calității procesuale pasive a M.A.I. este neîntemeiată, din această

perspectivă critica formulată fiind nefondată.

În ceea ce privește

criticile formulate pe fondul cererii de suspendare, Înalta Curte reține

următoarele:

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în

condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată

poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Pe

de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a

cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite

cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci,

în cadrul cererii de suspendare, instanța nu cercetează îndeplinirea

condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această

obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în

anulare.

Condiția

existenței cazului „bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și

înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra

legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta

să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului,

respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru

a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a

actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia

necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate

în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a

prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ,

instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței

dreptului.

Înalta Curte constată

nefondate criticile exprimate de recurenți în ceea ce privește indiciile de

nelegalitate ce nu au fost corect examinate de instanța de fond în conturarea

cerințelor cazului bine justificat.

Independent de

conținutul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că prima instanță, corect a

apreciat că situația prezentată de reclamantă este de natură a concluziona ca

îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Raportat la probele

administrate curtea de apel, motivat și argumentat a indicat că există

suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără

însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului

și legalității actului administrativ contestat.

Înalta Curte

apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar

produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Cum în mod corect a

reținut și instanța de fond prin punerea în executare a măsurilor dispuse prin

actul administrativ a cărui suspendare se cere, este evident că se creează o

pagubă în patrimoniul reclamantei, luând în considerare și starea acesteia de

sănătate, precum și situația familială, astfel cum acestea au fost dovedite

prin înscrisurile depuse la dosar.

Alături de

argumentele expuse mai sus, Înalta Curte are în vedere și

r

ecomandarea

nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul

Consiliului Europei

privind protecția jurisdicțională provizorie în

materie administrativă.

Așa cum s-a arătat de

altfel și în

r

ecomandarea 16/2003

a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor

administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor

particulare.

Aceeași

r

ecomandare reamintește principiile din

r

ecomandarea nr. R/89/8 a

Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în

speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii

administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li

se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluția suspendării

actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de

protecție provizorie corespunzătoare,

măsură care se recomandă a fi luată de

autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării

deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o

serie de obligații.

Suspendarea

pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului

executoriu

al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la

hotărârea justiției

pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor

procedurilor jurisdicționale.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală,

pe care o va menține.

Față de cele arătate,

reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2

alin. (1) lit. ș) și t), că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a

se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art.

312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de M.A.I. și

I.G.P.F., împotriva încheierii din 13 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2012.