ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 162/2013

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată la 12 noiembrie 2011 reclamantul P.V.D. a chemat în judecată M.A.I.

și I.G.P.F., solicitând anularea deciziei de imputare nr. 322409 din 16 iunie 2011,

modificate prin decizia nr. 322921 din 21 iulie 2011, precum și a hotărârilor

nr. 322882 din 21 iulie 2011 și respectiv nr. 86 din 06 octombrie 2011 a

comisiei de soluționare a contestațiilor și respectiv, a comisiei de jurisdicție

a imputațiilor.

În

motivarea cererii, reclamantul a învederat că i s-a imputat în mod nejustificat

suma de 11.064,75 lei, reprezentând prejudiciul creat I.J.P.F.S.M. prin încadrarea

eronată pe coeficienții de ierarhizare minimi ai salariului pentru  polițiștii

de frontieră puși la dispoziție în condițiile art. 65 din Legea nr. 360/2002.

Astfel,

reclamantul a invocat greșita reținere a temeiului legal în baza căruia s-a

stabilit răspunderea sa materială, modificarea operată prin decizia din 21

iulie 2011 nefiind de natură a acoperi viciul actului administrativ inițial.

Reclamantul

a mai arătat că, și pe fond, actele contestate sunt nelegale, prejudiciul

nefiind real, cert și actual.

Prin

cererea formulată la data de 20 martie 2012, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate

a prevederilor pct. 27.2 din anexa la O.M.I. și R.A. nr. S/629/2008 care modifică

dispozițiile pct. B2 din anexa 1 la O.G. nr. 38/2003 cu privire la coeficienții

minimi de ierarhizare pentru funcția de „agent–agent principal”, respectiv 1,90

în loc de 2,10.

Prin

sentința nr. 143 din 17 aprilie 2012 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a

civilă și de contencios administrativ a admis excepția invocată de reclamant,

respingând cererea pârâtului I.G.P.F. privind inadmisibilitatea excepției de

nelegalitate.

În

consecință, instanța a constatat nelegalitatea parțială a dispozițiilor pct. 27.2

din Normele metodologice privind salarizarea  și alte drepturi ale polițiștilor

aprobate prin O.M.I. și R.A. nr. S/629/2008 din 30 septembrie 2008, privind coeficientul

de ierarhizare de 1,90 prevăzut pentru „agenți–agenți principali”.

De

asemenea, instanța a admis acțiunea și a dispus anularea celor 3 acte administrative

contestate și obligarea pârâților la  800 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit art. 4 din Legea nr.

554/2004, pot fi atacate pe calea excepției de nelegalitate atât actele administrative

individuale cât și cele cu caracter normativ, astfel încât excepția de inadmisibilitate

invocată este neîntemeiată.

Cu

privire la legalitatea excepției invocate de reclamant instanța a constatat că

prevederile din ordinul contestat nu au fost corelate cu dispozițiile pct. B2

din anexa 1 a O.G. nr. 38/2003, modificată prin O.G. nr. 57/2006 și aprobată

prin Legea nr. 491/2006, care prevăd pentru funcția de agent-agent principal un

coeficient minim de ierarhizare de 2,10 și maxim de 2,90, valoarea de 1,90

fiind menționată doar pentru funcția de agent debutant.

Ca

atare, a constatat instanța, reclamantul, șef de birou resurse umane, în mod corect

a întocmit, aprobat și avizat dispoziția în baza căreia în anul 2009, agenții

puși la dispoziția I.J.P.F.S.M. au fost încadrați în coeficientul de ierarhizare

de 2,10 și nu în cel de 1,90 prevăzut de ordin.

Având

în vedere nelegalitatea invocată pe cale de excepție, instanța a stabilit că

decizia de imputare este nelegală, ca și hotărârile prin care s-au respins contestațiile

formulate de reclamant.

Instanța

a mai reținut și faptul că prejudiciul a fost incorect stabilit, cât timp

coeficientul minim de ierarhizare se aplică polițiștilor puși la dispoziție pe

perioada cât aceștia sunt cercetați și judecați în stare de libertate, paguba fiind

certă doar în momentul pronunțării unor hotărâri definitive de condamnare.

Împotriva

sentinței au declarat recurs pârâții M.A.I. și I.G.P.F., criticând-o pentru  nelegalitate

și netemeinicie.

Astfel,

a fost reiterată inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, întrucât

prevederile contestate potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 au caracter normativ,

fiind astfel exceptate de la cercetarea legalității lor în baza dispozițiilor susmenționate.

Pârâții

au învederat că normele constatate nelegale sunt conforme dispozițiilor H.G. nr.

070/2004 privind stabilirea coeficienților de ierarhizare pe grade

profesionale, act ce prevede pentru polițiștii puși la dispoziție coeficientul de

1,90, această situație particulară a unei anumite categorii de polițiști

nefiind în contradicție cu prevederile cuprinse în O.G. nr. 38/2003 care reprezintă

norma generală.

Referitor

la susținerea instanței privind caracterul incert al prejudiciului, pârâții au

arătat că sumele imputate au fost calculate pentru anul 2009 pentru diferența între

coeficientul 1,90 și cel de 2.10, ulterior asimilat cu coeficientul 2,60, fiind

conform statelor de plată întocmite.

Pârâții

au invocat sub aspectul realității pagubei dispozițiile art. 35 alin. (1) din

O.G. nr. 121/1998, care permit recalcularea deciziilor de imputare în cazul descoperirii

unor noi împrejurări, cum ar fi hotărârile de achitare a polițiștilor puși la dispoziție.

Analizând

actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile

art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile

sunt nefondate, urmând a  fi respinse ca atare.

Astfel,

instanța de fond a reținut în mod corect admisibilitatea excepției de

nelegalitate invocată cu privire la actul normativ în discuție, Ordinul nr. S/629/2008,

întrucât, potrivit art. 4 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004,

pot fi cenzurate pe calea acestei proceduri actele administrative unilaterale,

fără a distinge după cum acestea au caracter normativ sau individual.

Curtea

constată de asemenea, că instanța a admis în mod justificat excepția de nelegalitate

invocată de reclamant ca mijloc de apărare în cauză, cât timp dispozițiile pct.

27.2 din Normele metodologice privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor,

aprobate prin ordinul susmenționat prevăd alt coeficient de ierarhizare pentru

categoria „agenți-agenți principali” decât cel menționat în actul normativ de

nivel superior, în executarea căruia  au fost emise, respectiv O.G. nr. 38/2003,

modificată și completată.

Fiind

emis în vederea organizării executării și executării în concret a prevederilor ordonanței

susmenționate, act normativ cu putere de lege, ordinul în litigiu este subordonat

ca putere normativă O.G. nr. 38/2003, ale cărei dispoziții trebuiau respectate

întocmai .

Astfel,

în cuprinsul anexei nr. 1 a ordonanței apar specificate funcțiile de „agent-agent

principal” cu coeficient de ierarhizare minim de 2,10 și maxim de 2,90,

distinct de funcția de agent debutant pentru care se prevede doar coeficientul

maxim de ierarhizare de 1,90.

În

raport de aceste dispoziții, cu putere normativă superioară, se constată că

instanța de fond a reținut în mod întemeiat neconcordanța prevederilor ordinului

nr. S/629/2008 cu cele din ordonanța guvernului.

Și

pe fondul cauzei, criticile aduse sentinței nu sunt întemeiate, neputând

subzista în sarcina reclamantului răspunderea subsidiară reținută, cât timp

încadrarea agenților puși la dispoziția I.J.P.F.S.M. în anul 2009 a fost

efectuată corect în baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți de O.G. nr. 38/2003,

în forma în vigoare la acea dată.

Sub

acest aspect, instanța de fond a constatat justificat inexistența vreunui

prejudiciu material, motiv pentru care anularea deciziei de imputare apare ca legală

și temeinică.

Având

în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate

în cauză.

Văzând

și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile

declarate de M.A.I. și de I.G.P.F. împotriva Sentinței nr. 143/CA din 17

aprilie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții la

plata către intimatul P.V.D. a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2013.