ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2841/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2841/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la data de 24 ianuarie 2012 pe rolul Curții de Apel Oradea,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, petentul Ț.V. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră

Oradea, suspendarea executării deciziei de imputare din 21 septembrie 2011 până

la soluționarea irevocabilă a contestației.

În motivarea cererii,

reclamantul că, prin punerea în executare a deciziei contestate, i s-ar reține,

pe nedrept și în mod abuziv, o parte semnificativă din drepturile sale salariale,

până la concurența sumei de 7.038,7 RON, reținere care i-ar afecta atât lui, cât

și familiei sale, în mod ireversibil traiul zilnic, având în vedere faptul că soția

sa a fost disponibilizată de la locul său de muncă, ca urmarea a reorganizării instituției.

De asemenea, precizează că are în întreținere doi copii. Pe lângă toate acestea,

se mai adaugă cheltuielile lunare cu întreținerea locuinței proprietate personală,

în timpul iernii, cât și asigurarea mijloacelor decente de existență a familiei.

Reclamantul susține că

nu a fost constatată, în mod obiectiv, o culpă a sa cu privire la neîndeplinirea

atribuțiilor de serviciu și nici o încălcare abuzivă și cu rea-credință a termenului

legal al cercetării administrative, care a făcut obiectul de lucru al comisiei al

cărei membru a fost.

Susține reclamantul că

neefectuarea în termenul legal a cercetării administrative dispuse pentru recuperarea

sumelor acordate necuvenit, reprezentând drepturi salariale pentru 4 polițiști,

nu poate fi imputată membrilor comisiei de cercetare administrativă, numită la nivelul

Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor, întrucât membrii săi au

respectat întru-totul termenele dispuse, atât de către biroul 4 Audit Intern Timișoara,

cât și de Biroul de Resurse Umane al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră

Bihor și aprobate de șeful aceluiași inspectorat.

Mai mult, petentul susține

că nu era de competența sa profesională să efectueze această cercetare administrativă,

nedeținând o funcție de conducere sau de control, ci una tehnică.

de pârâți

Prin întâmpinare, Ministerul

Administrației și Internelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale

pasive, motivat de faptul că actul administrativ contestat a fost emis de Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră, instituție cu personalitate juridică, în conformitate

cu prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea

Poliției de Frontieră Române, cu modificările și completările ulterioare.

Inspectoratul General

al Poliției de Frontieră, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii de suspendare,

arătând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

de Curtea de Apel

Prin încheierea de ședință

din 13 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 31/35/CA/2012, Curtea de Apel Oradea,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor,

a admis cererea formulată de petentul Ț.V. și a dispus suspendarea executării deciziei

de imputare din 21 septembrie 2011, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii

în anulare.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor,

Curtea de Apel a reținut că Ministerul Administrației și Internelor este emitentul

hotărârii pronunțate în soluționarea contestației, iar efectul suspendării executării

deciziei de imputare se răsfrânge și asupra actelor emise în soluționarea căilor

de atac.

Cu privire la cererea

de suspendare a executării formulată de reclamant, Curtea de Apel a reținut, în

esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/ 2004

referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

În privința condiției

referitoare la existența unui cazul bine justificat, Curtea de Apel a reținut că,

prin aspectele invocate de petent – respectiv că nu i-a fost constatată vreo culpă

cu privire la neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu și nici o încălcare abuzivă

și cu rea-credință a termenului legal al cercetării administrative care a făcut

obiectul comisiei al cărui membru a fost (deoarece a respectat termenele dispuse

atât de către Biroul de Audit Intern Timișoara, cât și de către Biroul de resurse

umane al I.J.P.F. Bihor și aprobate de șeful I.J.P.F. Bihor), că a fost numit membru

al Comisiei de cercetare administrativă cu toate că nu îndeplinea condițiile legale

în acest sens deoarece nu deținea o funcție de conducere, ci una tehnică – există

o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ în sensul prevăzut

de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește paguba

iminentă, Curtea de Apel a reținut că, în cazul în care decizia atacată ar fi pusă

în executare, i s-ar reține petentului o parte semnificativă din drepturile sale

salariale, reținere care i-ar periclita, atât petentului, cât și familiei sale,

traiul zilnic.

Totodată, a reținut instanța

că, din aspectele invocate de petent și înscrisurile depuse la dosar, rezultă că

prejudiciul reținut în sarcina sa nu este cert.

de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției

Frontieră

Împotriva încheierii de

ședință din 13 februarie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Administrației

și Internelor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

4.1. Recursul declarat

de Ministerul Administrației și Internelor

Printr-o primă critică

din recurs, recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod greșit a respins

excepția lipsei calității cale procesuale pasive, deși actul administrativ contestat

a fost emis de Inspectoratul General al Poliției Frontieră, iar nu de către minister.

Printr-o a doua critică

din recurs, recurentul-pârât susține că instanța de fond a reținut în mod eronat

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

4.2. Recursul declarat

de Inspectoratul General al Poliției Frontieră

Recurentul-pârât susține

că instanța de fond în mod greșit a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește cazul

bine justificat, recurentul-pârât susține, în esență, că niciunul dintre motivele

de nelegalitate invocate de reclamant nu sunt de natură a răsturna prezumția de

legalitate a actului administrativ, întrucât instanța învestită cu o cerere întemeiată

de pe dispozițiile art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu poate prejudeca

fondul cauzei.

Sub aspectul pagubei iminente,

recurentul-pârât arată, în esență, că în eventualitatea admiterii acțiunii în anulare,

reclamantul ar primi toate drepturile salariale, astfel că, prin executarea actului,

nu se produce reclamantului o pagubă imposibil de reparat.

II. Considerentele Înaltei

Curți

Curți asupra excepției tardivității recursului, invocată de intimatul-reclamant

În temeiul art. 137 C.

proc. civ., examinând cu prioritate excepția tardivității recursului declarat de

Inspectoratul General al Poliției Frontieră, excepție invocată de intimatul-reclamant

prin notele de ședință depuse la dosar, Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată.

Conform art. 15 alin.

(2) raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, „Hotărârea prin care se

pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în

termen de 5 zile de la comunicare.

[…]

”.

Înalta Curte constată,

însă, că încheierea pronunțată de Curtea de Apel a fost comunicată pârâtului Inspectoratului

General al Poliției Frontieră la data de 9 martie 2012 (conform dovezii de primire

și procesului-verbal de predare aflat la dosarul de recurs), iar recursul a fost

declarat la data de 12 martie 2012 (conform rezoluției de primire a cererii de recurs

–la dosarul de recurs), fiind astfel respectat termenul prevăzut de dispozițiile

citate anterior.

Curți asupra recursurilor

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele

arătate în continuare.

2.1. Cu privire la recursul

declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor

Înalta Curte constată

că este întemeiat recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor

sub aspectul faptului că instanța de fond, în mod greșit, a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a ministerului.

În jurisprudența Înaltei

Curți, în mod constant s-a reținut, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că, în cadrul unui

litigiu de contencios administrativ, poate avea calitatea de pârât numai autoritatea

publică emitentă a actului administrativ contestat sau care nu a soluționat în termenul

legal ori a refuzat nejustificat să rezolve o cerere ce i-a fost adresată.

În cauză, întrucât acțiunea

în anulare are ca obiect decizia de imputare din 21 septembrie 2011 emisă de Inspectoratul

General al Poliției Frontieră, rezultă că Ministerul Administrației și Internelor

nu are calitatea de autoritate emitentă și, pe cale de consecință, nu poate sta

în judecată în calitate de pârât în cadrul acțiunii în anulare.

În consecință, constatând

că Ministerul Administrației și Internelor nu are calitate procesuală pasivă, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va admite recursul declarat

de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, va casa sentința atacată și

va respinge cererea de suspendare a executării față de minister, pentru lipsa calității

procesuale pasive.

3.1. Cu privire la recursul

declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Frontieră

Conform celor expuse anterior,

reclamantul Ț.V. a învestit instanța, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004,

cu cerere de suspendare a executării

suspendarea, până la soluționarea irevocabilă

a contestației, a executării deciziei de imputare din 21 septembrie 2011, prin care,

în temeiul art. 34 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor,

i-a fost imputată suma de 7.038,7 RON, reprezentând prejudiciu creat prin neefectuarea

în termen a cercetării administrative dispuse pentru recuperarea sumelor acordate

necuvenit reprezentând drepturi salariale pentru patru polițiști puși la dispoziție,

conform aspectelor sesizate în Raportul de audit public intern Timișoara.

Suspendarea executării

actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din

Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art.

15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ,

constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie

a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte

juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ

în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție,

care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă

numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat,

definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările

legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită

de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua

decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și

de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil

între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească

și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Înalta Curte constată

că, în motivarea cererii de suspendare a executării ordinului contestat, reclamantul

a formulat critici cu privire la nelegalitatea actului în raport cu circumstanțele

de fapt și de drept care au condus la emiterea deciziei de imputare.

Prin hotărârea pronunțată,

instanța de fond a apreciat că este îndeplinită condiția existenței cazului bine

justificat luând în considerare criticile de nelegalitate formulate de reclamant,

pe care le-a apreciat ca relevând o îndoială serioasă în privința legalității actului

atacat.

Soluția pronunțată de

prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt lipsite însă

de suport real, Curtea de Apel apreciind în mod greșit că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată

că susținerile reclamantului, apreciate ca atare de instanța de fond, prin care

se tinde a se face dovada aparenței de nelegalitate, respectiv a unei serioase îndoieli

în privința legalității actului, privesc în realitate aspecte de nelegalitate și

de netemeinicie cu privire la circumstanțele de fapt și de drept ale actului administrativ

contestat prin care a fost angajată răspunderea sa materială în condițiile O.G.

nr. 121/1998.

Or, atât analiza privind

temeinicia și legalitate circumstanțelor de fapt și de drept care au stat la baza

emiterii actului administrativ contestat presupune o cercetare în fond a cauzei,

care este de competența instanței învestite cu acțiunea în anulare, iar nu de către

instanța învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată

de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În jurisprudența sa constantă,

secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru

conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ,

instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se

întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze

verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea

să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură

un act administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt și/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă

cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte

ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea

competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate

neconstituționale, nemotivarea actului administrativ sau modificarea importantă

a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Or, în cauză, se constată

că niciunul dintre argumentele expuse de reclamant în fața instanței de fond nu

se circumscrie situațiilor reținute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ contestat.

Constatarea faptului că

nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul în

art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susținerilor

referitoare la condiția prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, așa cum s-a

arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării

actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții

prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege.

În altă ordine de idei,

este necontestat faptul că actul administrativ prin care este angajată răspunderea

materială sub forma imputării unei anumite sume de bani este, prin natura sa, susceptibil

să producă o diminuare a veniturilor persoanei căreia i se adresează, însă, atâta

vreme cât această situație are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția

de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal,

care nu se circumscrie definiției date noțiunii de pagubă iminentă prin dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră,

va casa încheierea atacată și va respinge cererea de suspendare a executării formulată

de reclamantul Ț.V. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției

de Frontieră și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității

recursului declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Admite recursurile declarate

de Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției

de Frontieră împotriva încheierii de ședință din 13 februarie 2012 a Curții de Apel

Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul

nr. 31/35/CA/2012.

Casează sentința atacată.

Respinge cererea de suspendare

a executării față de Ministerul Administrației și Internelor pentru lipsa calității

procesuale pasive.

Respinge cererea de suspendare a executării față

de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Inspectoratul Teritorial al

Poliției de Frontieră Oradea, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie

2012.