ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2747/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții P.D.D., O.A. și I.M. au chemat în judecată Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea actelor administrative, respectiv a dispozițiilor prin care au încetat raporturile de muncă ale petenților ca urmare a reorganizării, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii pe fond. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la data de 4 octombrie 2011, prin Ordinul nr. 1/652 din 30 iunie 2011 au încetat raporturile de serviciu ale petenților, ca urmare a reorganizării Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Bihor.

Prin acest O.M.A.I. a fost aprobată organigrama și numărul de posturi repartizate structurilor Poliției de Frontieră Române. Prin noul stat de organizare a fost redus numărul de personal de la I.G.P.F., persoanele în cauză fiind puse la dispoziții la unității pe o perioadă de 3 luni de zile, în baza prevederilor art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului. Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin sentința 31/CA din 30 ianuarie 2012 a respins cererea de suspendare formulată de petenți ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în speță nu sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, privitor la cerința cazului bine justificat s-a reținut că aspectele de nelegalitate invocate de petenți nu pot fi analizate de instanță, decât cu ocazia soluționării acțiunii în anulare. Referitor la condiția pagubei iminente s-a reținut că nu este îndeplinită, deoarece prejudiciul nu a fost dovedit. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții P.D.D., O.A. și I.M., susținând următoarele critici: Recurenții au reiterat cererea de suspendare a actului administrativ contestat, invocând în privința cazului bine justificat motive de nulitate absolută și motive de netemeinicie. Ca motive de nulitate absolută, recurenții au susținut că ar fi următoarele: - lipsa preavizului cerută de dispozițiile art. 99 alin. (3)-(5) din Legea nr. 188/1999; - neindicarea instanței competente sau a autorității căreia i se adresează plângerea; - nepublicarea Ordinului MAI în M. Of.; - lipsa unui act normativ (HG) de modificare a organizării MAI, aprobată prin O.U.G.

nr. 30/2007, în care să se stabilească numărul de posturi aprobat pentru fiecare structură. În ce privește motivele de netemeinicie, recurenții susțin că dispozițiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului garantează stabilitatea polițistului la locul de muncă. Pe de altă parte, potrivit art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, reducerea unui post se face dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de 50%, sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii.

Aceste dispoziții însă nu au fost respectate, mai mult, pe posturile reduse s-a dispus a fi angajați absolvenții promoțiilor anului 2011, începând cu data de 1 ianuarie 2012. Referitor la cerința din art. 15 din Legea nr. 554/2004 „pentru prevenirea unei pagube iminente recurenții au susținut că această cerință este îndeplinită, întrucât încetarea raporturilor de serviciu în condiții ilegale și netemeinice a creat pagube financiare și materiale în patrimoniul recurenților, afectându-le grav familiile. Recursul este nefondat. În fapt, prin Ordinul nr. 1/652 din 30 iunie 2011, recurenților – reclamanți le-au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Bihor.

Urmare a acestui fapt prin noul statut de organizare, a fost redus numărul de personal de la I.G.P.F., reclamanții fiind puși la dispoziția unității pe o perioadă de 3 luni de zile în baza art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Considerând nelegală și netemeinică dispoziția de încetare a raporturilor de serviciu, reclamanții au înaintat plângeri prealabile la actul administrativ emis, însă solicitările lor au fost respinse ca neîntemeiate, motiv pentru care au solicitat suspendarea executării actului în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Situația de excepție a suspendării actului administrativ este reglementată prin art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 și prevede îndeplinirea cumulativă a condițiilor expres prevăzute de lege, respectiv existența cazului bine justificat și iminența procedurii unei pagube.

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ. Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și, că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție) sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege. Înalta Curte reține că prin Ordinul MAI nr. 1.652 din 30 iunie 2011 a fost aprobată organigrama și numărul de posturi repartizate structurilor Poliției de Frontieră Române. Așa fiind, prin noul stat de organizare recurenții-reclamanți au fost puși la dispoziția unității, în baza prevederilor art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. După punerea la dispoziție conform prevederilor OMAI nr. 129 din 23 iunie 2011, recurenții au arătat că în luna august și septembrie 2011 nu li s-a oferit nicio alternativă de ocupare a altei funcții, fapt ce i-a determinat să solicite suspendarea Ordinului nr. 1/625/2011.

Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente, ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. În plus aspectele invocate de recurenți cu privire la modul cum s-a făcut reorganizarea IGPF vizează fondul litigiului și nu pot fi analizate de instanță. Înalta Curte a constatat că nu sunt indicii de nelegalitate a actului atacat, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ.

De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul de față recurenții neproducând dovezi în acest sens. Pentru toate aceste motive, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.D.D., O.A. și I.M. împotriva sentinței civile nr. 31/CA/2012-PI din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2012.