ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2747/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții P.D.D., O.A.

și I.M. au chemat în judecată Inspectoratul General al Poliției de Frontieră,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună

suspendarea actelor administrative, respectiv a dispozițiilor prin care au

încetat raporturile de muncă ale petenților ca urmare a reorganizării, până la

soluționarea irevocabilă a acțiunii pe fond.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că la data de 4 octombrie 2011, prin Ordinul nr. 1/652

din 30 iunie 2011 au încetat raporturile de serviciu ale petenților, ca urmare

a reorganizării Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Bihor.

Prin acest O.M.A.I. a

fost aprobată organigrama și numărul de posturi repartizate structurilor

Poliției de Frontieră Române. Prin noul stat de organizare a fost redus numărul

de personal de la I.G.P.F., persoanele în cauză fiind puse la dispoziții la

unității pe o perioadă de 3 luni de zile, în baza prevederilor art. 22 alin.

(8) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului.

Curtea de Apel Oradea

- Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

31/CA din 30 ianuarie 2012 a respins cererea de suspendare formulată de petenți

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că în speță nu sunt întrunite cumulativ

cerințele prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, privitor la

cerința cazului bine justificat s-a reținut că aspectele de nelegalitate

invocate de petenți nu pot fi analizate de instanță, decât cu ocazia soluționării

acțiunii în anulare.

Referitor la condiția

pagubei iminente s-a reținut că nu este îndeplinită, deoarece prejudiciul nu a

fost dovedit.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamanții P.D.D., O.A. și I.M., susținând

următoarele critici:

Recurenții au

reiterat cererea de suspendare a actului administrativ contestat, invocând în

privința cazului bine justificat motive de nulitate absolută și motive de

netemeinicie. Ca motive de nulitate absolută, recurenții au susținut că ar fi

următoarele:

- lipsa preavizului cerută

de dispozițiile art. 99 alin. (3)-(5) din Legea nr. 188/1999;

- neindicarea

instanței competente sau a autorității căreia i se adresează plângerea;

- nepublicarea Ordinului

MAI în M. Of.;

- lipsa unui act

normativ (HG) de modificare a organizării MAI, aprobată prin O.U.G. nr. 30/2007,

în care să se stabilească numărul de posturi aprobat pentru fiecare structură.

În ce privește motivele

de netemeinicie, recurenții susțin că dispozițiile art. 66 alin. (1) din Legea nr.

360/2002 privind Statutul polițistului garantează stabilitatea polițistului la

locul de muncă.

Pe de altă parte,

potrivit art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, reducerea unui post se face

dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de 50%, sau dacă

sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv,

referitoare la studii.

Aceste dispoziții

însă nu au fost respectate, mai mult, pe posturile reduse s-a dispus a fi

angajați absolvenții promoțiilor anului 2011, începând cu data de 1 ianuarie 2012.

Referitor la cerința

din art. 15 din Legea nr. 554/2004 „pentru prevenirea unei pagube iminente

recurenții au susținut că această cerință este îndeplinită, întrucât încetarea

raporturilor de serviciu în condiții ilegale și netemeinice a creat pagube

financiare și materiale în patrimoniul recurenților, afectându-le grav

familiile.

Recursul este

nefondat.

În fapt, prin Ordinul

nr. 1/652 din 30 iunie 2011, recurenților – reclamanți le-au încetat

raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării Inspectoratului General al

Poliției de Frontieră Bihor.

Urmare a acestui fapt

prin noul statut de organizare, a fost redus numărul de personal de la I.G.P.F.,

reclamanții fiind puși la dispoziția unității pe o perioadă de 3 luni de zile

în baza art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

Considerând nelegală

și netemeinică dispoziția de încetare a raporturilor de serviciu, reclamanții

au înaintat plângeri prealabile la actul administrativ emis, însă solicitările

lor au fost respinse ca neîntemeiate, motiv pentru care au solicitat

suspendarea executării actului în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Situația de excepție

a suspendării actului administrativ este reglementată prin art. 14 și 15 din

Legea nr. 554/2004 și prevede îndeplinirea cumulativă a condițiilor expres

prevăzute de lege, respectiv existența cazului bine justificat și iminența

procedurii unei pagube.

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14

și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de

anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut

faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la

rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și, că

acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea

suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere

vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate

fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție)

sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte reține

că prin Ordinul MAI nr. 1.652 din 30 iunie 2011 a fost aprobată organigrama și

numărul de posturi repartizate structurilor Poliției de Frontieră Române.

Așa fiind, prin noul

stat de organizare recurenții-reclamanți au fost puși la dispoziția unității,

în baza prevederilor art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul

polițistului.

După punerea la

dispoziție conform prevederilor OMAI nr. 129 din 23 iunie 2011, recurenții au

arătat că în luna august și septembrie 2011 nu li s-a oferit nicio alternativă

de ocupare a altei funcții, fapt ce i-a determinat să solicite suspendarea Ordinului

nr. 1/625/2011.

Într-adevăr, potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond”.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării

unei pagube iminente, ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

În jurisprudența sa

constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a

reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la

analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de

anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la

acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să

producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură

un act administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură să producă o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de

Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent

sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor

dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea

recursului administrativ. În plus aspectele invocate de recurenți cu privire la

modul cum s-a făcut reorganizarea IGPF vizează fondul litigiului și nu pot fi analizate

de instanță.

Înalta Curte a

constatat că nu sunt indicii de nelegalitate a actului atacat, neexistând nicio

împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă

asupra prezumției de legalitate a actului administrativ.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și

previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul de

față recurenții neproducând dovezi în acest sens.

Pentru toate aceste

motive, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.D.D., O.A. și I.M. împotriva sentinței civile nr. 31/CA/2012-PI

din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2012.