ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4544/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4544/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de
suspendare a executării
Prin cererea de
suspendare înregistrată la Curtea de Apel Oradea reclamantul H.L.A. a chemat în
judecată pârâtul I.G.P.F., solicitând suspendarea actului administrativ,
respectiv a dispoziției din data de 2 decembrie 2011, prin care au încetat
raporturile sale de muncă urmare a reorganizării/reducerii de activitate, până
la soluționarea irevocabilă a acțiunii de fond.
În motivarea cererii de
suspendare, reclamantul a arătat că i-au încetat raporturile de serviciu ca urmare
a reorganizării I.G.P.F. Bihor, prin Ordinul ministrului administrației și internelor
nr. 1/652/2011.
A mai arătat că în luna
august și septembrie 2011 nu i s-a oferit o alternativă de ocupare a altei funcții,
nu s-au publicat nici un fel de funcții vacante pe site-ul I.G.P.F.; mai mult, a
depus cereri la mai multe unități pentru participarea la examene sau concursuri
de ocupare a unei funcții de agent de poliție, fără a primi vreun răspuns, deși
existau funcții vacante și au fost încadrați 7 colegi de la I.P.J. Bihor.
Ulterior încetării raporturilor
de serviciu, pe data de 7 octombrie 2011, s-a emis un ordin al ministrului
administrație și internelor prin care „funcțiile vacante” se blochează pentru încadrarea
absolvenților promoției 2011 din școlile de agenți și Academia de Poliție.
Astfel, în privința cazului
bine justificat, a precizaat că lipsește preavizul, iar potrivit art. 99 alin.
(3)-alin. (5) din Legea nr. 188/1999 unitatea angajatoare era obligată la acordarea
preavizului; punerea la dispoziție nu echivalează cu acordarea dreptului la preaviz,
așa cum susține pârâtul, fiind clar vorba de două instituții juridice diferite.
Un alt motiv de nelegalitate
constă în faptul că nu s-a indicat instanța competentă sau autoritatea căreia i
se adresează plângerea prealabilă, simpla trimitere la prevederile Legii nr. 554/2004
nefiind suficientă, regula generală fiind cea prevăzută de art. 62 alin. (3) din
noul C. muncii.
Alte argumente prezentate
de reclamant pentru dovedirea cazului bine justificat s-au referit la faptul că
până la data concedierii nu a fost emisă și publicată decât Procedura-cadru de departajare
între polițiști în cazul reducerii posturi, aprobată prin Ordinul ministrului
administrației și internelor nr. 129/2011, în aplicarea art. 100 alin. (3) din Legea
nr. 188/1999 și că nu s-a emis un act normativ (hotărâre a Guvernului) de modificare
a organizării Ministerului Administrației și Internelor, aprobată prin O.U.G.
nr. 30/2007, în care să se stabilească numărul de posturi aprobat pentru fiecare
structură.
Î
n privința existenței
cerinței din art. 14 din Legea nr. 554/2004 „pentru prevenirea unei pagube iminente”,
a susținut reclamantul că prin încetarea raporturilor de serviciu i s-au adus importante
pagube materiale care afectează grav familia sa; ajutorul prevăzut de O.U.G.
nr. 54/2011 încă nu i se acordă, puținele venituri ale soției nu îi permit cheltuielile
normale pentru creșterea și educarea copiilor, plata ratelor la bancă, întreținerea
locuinței pe timp de iarnă, plata taxelor și impozitelor, hrana, plata unor datorii,
deplasarea pentru căutarea unui nou loc de muncă, etc.
Hotărârea Curții de
apel
Prin sentința civilă
nr. 126/CA din 27 martie 2012, Curtea de Apel Oradea a admis cererea formulată de
reclamantul H.L.A., în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.F.; a dispus suspendarea
executării efectelor dispoziției din 2 decembrie 2011 emisă de I.G.P.F., până la
soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Pentru a hotărî astfel,
prima instanță a constatat următoarele:
- La data de 2
decembrie 2011, reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării
I.G.P.F. Bihor prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1/652/2011,
emițându-se în acest sens dispoziția inspectorului general din 2 decembrie 2011.
- Potrivit art. 2
alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat constă în împrejurările
legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă
în privința legalității actului administrativ.
În ceea ce privește prima
condiție, a apreciat prima instanță că îndeplinirea ei rezultă din modul în care
a fost făcută reorganizarea la nivelul I.G.P.F., de natură să creeze o îndoială
serioasă în privința legalității dispoziției de încetare a raporturilor de serviciu
emise pe numele reclamantului.
A doua condiție care trebuie
îndeplinită, vizează existența unei pagube iminente, prin aceasta înțelegându-se
prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă
gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. [art. 2
lit. ș) din Legea nr. 554/2004].
În ceea ce privește această
condiție, curtea de apel a apreciat-o ca fiind îndeplinită, întrucât, prin nesuspendarea
executării dispoziției atacate, se creează în sarcina reclamantului o pagubă materială,
ca urmare a privării lui de drepturile salariale cuvenite prin exercitarea funcției,
cu repercusiuni grave și iremediabile asupra situației personale a acestuia. Astfel,
din actele depuse la dosar rezultă că este singurul întreținător al familiei. De
asemenea, s-a reținut că soția sa suferă de anevrism rupt al ACOA, motiv pentru
care a fost operată în cursul anului trecut, necesită tratament medical în permanență
și are un copil în întreținere, elevă la liceu, astfel cum rezultă din adeverința
depusă la dosar.
Recursul declarat de
I.G.P.F.
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs pârâtul I.G.P.F., invocând interpretarea și aplicarea greșită
a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Recurentul a susținut
că niciunul dintre aspectele invocate de reclamant și reținute de instanță nu are
aptitudinea de a răsturna prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ
atacat.
Cât privește paguba iminentă,
recurentul a arătat că această condiție nu poate fi socotită ca fiind îndeplinită,
devreme ce în ipoteza admiterii acțiunii intimatul și-ar recupera drepturile salariale
de care a fost lipsit, neputându-se reține existența unei pagube dificil de reparat.
Apărările intimatului
H.L.A.
Prin întâmpinarea formulată,
intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând toate motivele
de nelegalitate invocate în fața primei instanțe.
Intimatul a punctat îndeosebi
lipsa preavizului; existența unor posturi vacante finanțate care nu au fost alocate
în vederea redistribuirii; lipsa avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici,
în condițiile în care în niciunul dintre cele 75 dosare ale ofițerilor și agenților
disponibilizați nu s-a făcut dovada existenței acestui document; lipsa consultării
organizațiilor sindicale; lipsa oricărei fundamentări, analize, justificări pentru
măsurile dispuse.
În legătură cu condiția
pagubei iminente, intimatul a arătat, în esență, că are o situație familială foarte
dificilă, amplificată îndeosebi din cauza stării precare de sănătate a soției, aflată
în recuperare neuropsihică și neurologică după o intervenție chirurgicală complicată.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată
prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor din întâmpinare, cât și sub toate
aspectele, potrivit art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că
recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
Argumente de fapt și
de drept relevante
Prin dispoziția I.G.P.F.
din 2 decembrie 2011, intimatului-reclamant H.L.A., agent șef de poliție i-au încetat
raporturile de serviciu, fără drept la pensie, începând cu data de 28 noiembrie
Actul administrativ individual a fost emis, în principal, în temeiul dispozițiilor
art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și
ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,
fiind invocate restricțiile bugetare determinate de necesitatea reducerii cheltuielilor
și încadrării în limitele fondurilor aprobate. S-a indicat, de asemenea, în motivarea
actului a cărui suspendare se solicită, că la nivelul instituției publice s-au redus
posturi de natura celui ocupat de polițist și nu sunt posibilități pentru a fi încadrat
într-o funcție similară în aceeași unitate sau în alte unități.
Fără a intra în analiza
aprofundată a numeroaselor motive de nelegalitate invocate de reclamant, prima instanță
a reținut cu temei, în limitele procedurii sumare de față, că există mai multe elemente
legate de modul în care s-a realizat reorganizarea la nivelul I.G.P.F. care conturează
existența „cazului bine justificat”.
Astfel, pentru a se verifica
efectivitatea desființării posturilor era necesar ca recurentul să prezinte o analiză
comparativă a statelor de funcționare, respectiv cel în vigoare până la data de
6 iulie 2011 și cel intrat în vigoare după acest moment, mai ales că intimatul a
invocat un document postat pe site-ul Ministerului Administrației și Internelor:
Evaluarea activității desfășurate de Ministerul Administrației și Internelor în
anul 2011, potrivit căruia la data de 31 decembrie 2011, în sectorul Ordine Publică
și Siguranță Națională erau 130.520 angajați și 131.647 posturi finanțate, degajându-se
concluzia că existau 1127 posturi vacante și finanțate, pe care se putea asigura
redistribuirea personalului afectat de reorganizare.
De asemenea, pentru ca
instanța să poată verifica dacă reducerea unor posturi nu s-a realizat cu exces
de putere, era necesar ca întreaga operațiune să fie precedată de realizarea unor
analize și studii de impact. Or, cel puțin la nivel de aparență, rezultă că abia
după reorganizare, în raport de noua situație creată s-au modificat regulamentele
de organizare și funcționare, respectiv fișele posturilor polițiștilor rămași, care
au preluat și atribuțiile celor eliberați din funcție.
Și în privința „pagubei
iminente” concluziile curții de apel sunt la adăpost de orice critică.
Situația personală a intimatului
este foarte dificilă, el fiind unicul întreținător al familiei sale, în condițiile
în care soția este grav bolnavă (după cum rezultă din ampla documentație medicală
depusă la dosar), fiica este elevă de liceu și, în plus, este debitor la Banca
X. (conform contractului de credit și garanție din 29 august 2007).
Împrejurarea că în eventualitatea
câștigării procesului pe fond, repararea pagubei nu ar ridica nicio problemă din
perspectiva recurentului I.G.P.F., nu poate conduce la concluzia neîndeplinirii
acestei condiții impuse cumulativ prin dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004, câtă vreme consecințele grave, ireparabile, ce le-ar putea genera
lipsa unui venit constant sunt previzibile cu evidență.
Temeiul legal al soluției
adoptate de instanța de recurs
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 312
alin. (1)-alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de I.G.P.F. împotriva încheierii din 20 martie 2012 și a sentinței civile nr. 126/CA
din 27 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 2 noiembrie 2012.