ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2716/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința nr. 40 din 13

februarie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesual pasive a

Ministerului Administrației și Internelor și pe cale de consecință a respins

cererea reclamantului T.I.N. formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă;

A admis cererea formulată de

reclamantul T.I.N., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră Română și Inspectoratul Teritorial al Poliției de

Frontieră Oradea și a dispus suspendarea executării Deciziei de imputare nr.

323528 din 21 septembrie 2011 emisă de Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră București, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii

în contencios administrativ.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I.,

reținând că emitentul deciziei de imputare este Inspectoratul General al

Politiei de Frontiera, instituție cu personalitate juridică, în conformitate cu

prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 104/ 2001 privind organizarea și funcționarea

Poliției de Frontieră Române, astfel că, la momentul emiterii deciziei de

imputare, între reclamant și M.A.I. nu exista, în mod direct, un raport juridic

de drept administrativ.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut

că cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului

administrativ, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, sunt

îndeplinite în cauză și reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii

unei pagube iminente determină cazul bine justificat.

Cu privire la cazul bine justificat,

Curtea de Apel Oradea a constatat că reclamantul a solicitat anularea Deciziei

de Imputare nr. 323528 din 21 septembrie 2011 emisa de I.G.P.F. București,

invocând faptul ca neefectuarea în termenul legal a cercetării administrative

dispuse pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit reprezentând drepturi

salariale pentru 4 polițiști, nu poate fi imputată membrilor comisiei de

cercetare administrativă, numită la nivelul I.J.P.F. Bihor, întrucât membrii

comisiei, respectiv T.I.N. și Ț.V., au respectat întrutotul termenele dispuse,

atât de către Biroul 4 Audit Intern Timișoara, cât si de Biroul de Resurse

Umane al I.J.P.F. Bihor și aprobate de șeful I.J.P.F. Bihor.

De asemenea, s-a invocat de către

reclamant că nu era de competența sa profesională să efectueze cercetarea

administrativă, întrucât nu deține nicio funcție de conducere sau de control,

ci una tehnică iar, pe de altă parte, nu este vina comisiei de cercetare

administrativă, din care a făcut parte, pentru nerespectarea termenelor

stabilite pentru finalizarea cercetării administrative, întrucât acestea au

fost dispuse și aprobate de conducerea I.J.P.F. Bihor sau de persoanele

delegate de aceasta.

În plus, activitatea comisiei de

cercetare administrativă a fost îngreunată de internarea în spital, la data de

04 aprilie 2011, a comisarului șef de poliție D.M., președintele comisiei,

care, în opinia reclamantului avea obligația expresă să solicite conducerii

I.J.P.F. Bihor înlocuirea din funcția de președinte al comisiei, aspect care nu

poate fi imputat numai membrilor comisiei de cercetare administrativă, deoarece

nu exista nicio prevedere legală din care să rezulte obligativitatea, numai a

membrilor comisiei, de a solicita înlocuirea președintelui, în special in

cazuri de probleme medicale.

A fost invocată și încălcarea

prevederilor art. 25 alin. (5) din O.G. nr. 121/1998, considerându-se că

succinta motivare a deciziei de imputare nu se încadrează în temeinicia

motivării prevăzută de acest text de lege.

Curtea de apel a apreciat că

aspectele relevate de reclamant sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ, fiind astfel îndeplinită cerința

existenței unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. f) din

Legea contenciosului administrativ.

Referitor la paguba iminentă, Curtea

de apel a constatat că prin executarea actului administrativ a cărui suspendare

se solicită, reclamantului i s-ar crea un prejudiciu material viitor și

previzibil prin reținerea unei părți semnificative din drepturile salariale,

până la concurență sumei de 6.553 lei, care i-ar afecta traiul zilnic, având în

vedere veniturile reduse ale soției și cheltuielile lunare cu întreținerea

locuinței proprietate personala și cu achitarea ratelor la creditul ipotecar

contractat la B.C.R. - Sucursala Oradea.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, reținând că

hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, deoarece în speță nu sunt

întrunite condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se

dispune suspendarea actului administrativ.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs se arată că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat,

aspectele reținute de instanță vizând motive de nelegalitate ce nu sunt

aparente, presupunând judecarea fondului, iar paguba iminentă nu există

deoarece în eventualitatea admiterii acțiunii intimatul și-ar primi toate

drepturile înapoi.

Intimatul T.I.N. a formulat

întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea recursului ca tardiv

formulat, deoarece hotărârea atacată a fost comunicată la data de 27 februarie 2012,

iar data primirii înscrisă în dovada de comunicare,8 martie 2012 – nu este

reală, în subsidiar intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat întemeiat pe prevederile

procedurale ale art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte constată că recursul

este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2 lit. t) din Legea nr.

554/2004, constituie caz bine justificat „împrejurările legate de starea de

fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ”.

În speță, instanța de fond, în mod

greșit a stabilit existența cazului bine justificat prin preluarea ca atare și

enumerarea motivelor de nelegalitate invocate de reclamant în cadrul acțiunii

în anulare, deși aceste motive nu apar cu evidență, ci se impun a fi dovedite

în cadrul procesului de fond.

Astfel, nu se pot stabili, în cadrul

procesual al unei cereri de suspendare, dacă reclamantul este vinovat sau nu de

neefectuarea în termenul legal, a cercetării administrative dispuse pentru

recuperarea sumelor acordate necuvenit reprezentând drepturi salariale pentru

patru polițiști, sau dacă reclamantul și-a exercitat întocmai și la termen, în

calitate de membru al comisiei de cercetare administrativă, atribuțiile ce îi

revin.

Întrucât în speță aparența de

legalitate a actului administrativ nu a fost înlăturată, instanța de fond ar fi

trebuit să respingă ca neîntemeiată cererea de suspendare.

În ceea ce privește excepția de

tardivitate a recursului invocată de intimat, aceasta a fost respinsă a

neîntemeiată, deoarece din dovada de comunicare depusă la fila 8 dosar recurs

rezultă comunicarea hotărârii la 8 martie 2012, recursul fiind formulat la 12

martie 2012.

Pentru considerentele menționate, în

baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis,

dispunându-se modificarea parțială a sentinței recurate, în sensul respingerii

cererii de suspendare formulate de reclamant în raport cu I.G.P.R. și I.G.P.T.

Oradea, ca neîntemeiată, menținându-se soluția respingerii cererii față de

M.A.I. pentru lipsa calității procesuale pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române împotriva Sentinței nr. 40

din 13 februarie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în parte,

în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului T.I.N. în

contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române

și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 mai 2012.