ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2716/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 40 din 13 februarie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Administrației și Internelor și pe cale de consecință a respins cererea reclamantului T.I.N. formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; A admis cererea formulată de reclamantul T.I.N., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Română și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea și a dispus suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 323528 din 21 septembrie 2011 emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I., reținând că emitentul deciziei de imputare este Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, instituție cu personalitate juridică, în conformitate cu prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 104/ 2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, astfel că, la momentul emiterii deciziei de imputare, între reclamant și M.A.I. nu exista, în mod direct, un raport juridic de drept administrativ. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, sunt îndeplinite în cauză și reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.

Cu privire la cazul bine justificat, Curtea de Apel Oradea a constatat că reclamantul a solicitat anularea Deciziei de Imputare nr. 323528 din 21 septembrie 2011 emisa de I.G.P.F. București, invocând faptul ca neefectuarea în termenul legal a cercetării administrative dispuse pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit reprezentând drepturi salariale pentru 4 polițiști, nu poate fi imputată membrilor comisiei de cercetare administrativă, numită la nivelul I.J.P.F. Bihor, întrucât membrii comisiei, respectiv T.I.N. și Ț.V., au respectat întrutotul termenele dispuse, atât de către Biroul 4 Audit Intern Timișoara, cât si de Biroul de Resurse Umane al I.J.P.F. Bihor și aprobate de șeful I.J.P.F.

Bihor. De asemenea, s-a invocat de către reclamant că nu era de competența sa profesională să efectueze cercetarea administrativă, întrucât nu deține nicio funcție de conducere sau de control, ci una tehnică iar, pe de altă parte, nu este vina comisiei de cercetare administrativă, din care a făcut parte, pentru nerespectarea termenelor stabilite pentru finalizarea cercetării administrative, întrucât acestea au fost dispuse și aprobate de conducerea I.J.P.F. Bihor sau de persoanele delegate de aceasta. În plus, activitatea comisiei de cercetare administrativă a fost îngreunată de internarea în spital, la data de 04 aprilie 2011, a comisarului șef de poliție D.M., președintele comisiei, care, în opinia reclamantului avea obligația expresă să solicite conducerii I.J.P.F.

Bihor înlocuirea din funcția de președinte al comisiei, aspect care nu poate fi imputat numai membrilor comisiei de cercetare administrativă, deoarece nu exista nicio prevedere legală din care să rezulte obligativitatea, numai a membrilor comisiei, de a solicita înlocuirea președintelui, în special in cazuri de probleme medicale. A fost invocată și încălcarea prevederilor art. 25 alin. (5) din O.G. nr. 121/1998, considerându-se că succinta motivare a deciziei de imputare nu se încadrează în temeinicia motivării prevăzută de acest text de lege. Curtea de apel a apreciat că aspectele relevate de reclamant sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, fiind astfel îndeplinită cerința existenței unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ.

Referitor la paguba iminentă, Curtea de apel a constatat că prin executarea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, reclamantului i s-ar crea un prejudiciu material viitor și previzibil prin reținerea unei părți semnificative din drepturile salariale, până la concurență sumei de 6.553 lei, care i-ar afecta traiul zilnic, având în vedere veniturile reduse ale soției și cheltuielile lunare cu întreținerea locuinței proprietate personala și cu achitarea ratelor la creditul ipotecar contractat la B.C.R. - Sucursala Oradea. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, reținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, deoarece în speță nu sunt întrunite condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea actului administrativ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, aspectele reținute de instanță vizând motive de nelegalitate ce nu sunt aparente, presupunând judecarea fondului, iar paguba iminentă nu există deoarece în eventualitatea admiterii acțiunii intimatul și-ar primi toate drepturile înapoi. Intimatul T.I.N. a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea recursului ca tardiv formulat, deoarece hotărârea atacată a fost comunicată la data de 27 februarie 2012, iar data primirii înscrisă în dovada de comunicare,8 martie 2012 – nu este reală, în subsidiar intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat întemeiat pe prevederile procedurale ale art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, constituie caz bine justificat „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. În speță, instanța de fond, în mod greșit a stabilit existența cazului bine justificat prin preluarea ca atare și enumerarea motivelor de nelegalitate invocate de reclamant în cadrul acțiunii în anulare, deși aceste motive nu apar cu evidență, ci se impun a fi dovedite în cadrul procesului de fond.

Astfel, nu se pot stabili, în cadrul procesual al unei cereri de suspendare, dacă reclamantul este vinovat sau nu de neefectuarea în termenul legal, a cercetării administrative dispuse pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit reprezentând drepturi salariale pentru patru polițiști, sau dacă reclamantul și-a exercitat întocmai și la termen, în calitate de membru al comisiei de cercetare administrativă, atribuțiile ce îi revin. Întrucât în speță aparența de legalitate a actului administrativ nu a fost înlăturată, instanța de fond ar fi trebuit să respingă ca neîntemeiată cererea de suspendare. În ceea ce privește excepția de tardivitate a recursului invocată de intimat, aceasta a fost respinsă a neîntemeiată, deoarece din dovada de comunicare depusă la fila 8 dosar recurs rezultă comunicarea hotărârii la 8 martie 2012, recursul fiind formulat la 12 martie 2012. Pentru considerentele menționate, în baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc.

civ., recursul urmează a fi admis, dispunându-se modificarea parțială a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de suspendare formulate de reclamant în raport cu I.G.P.R. și I.G.P.T. Oradea, ca neîntemeiată, menținându-se soluția respingerii cererii față de M.A.I. pentru lipsa calității procesuale pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române împotriva Sentinței nr. 40 din 13 februarie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în parte, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului T.I.N. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2012.