ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7733/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

D.D., în contradictoriu cu

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București și Ministerul

Administrației și Internelor (fost Ministerul de Interne), a solicitat anularea

adresei nr. 122.114 din 19 aprilie 2003, emise de primul pârât și a dispoziției

nr. S 109786 din 21 martie 2003, emisă de Inspectorul general al

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră București, reintegrarea în

funcția respectivă și plata retribuției cuvenite, de la luarea măsurii, la zi,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că el nu a săvârșit nici o faptă din cele prevăzute de art.

57 din Legea nr. 360/2002 (Statutul polițiștilor), dar împrejurarea că cineva a

făcut un denunț penal nu este echivalent cu săvârșirea faptei, considerente

pentru care potrivit art. 65 alin. (1) din aceeași lege, măsura se poate lua

numai după finalizarea cercetărilor și trimiterea în judecată, ceea ce nu este

cazul în speță.

Pe de altă parte, conform art.

34 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în perioada

concediului medical, raporturile de muncă nu se pot modifica decât din

inițiativa funcționarului public, ori, la data luării măsurii față de el, era

în concediu medical.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 598/CA/P.I. din 18

decembrie 2003, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei

efectuării procedurii prealabile. A admis acțiunea. A anulat actul 122.114 din

19 aprilie 2003 și dispoziția nr. S 109786 din 21 martie 2003 și a obligat

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București, să-l reintegreze pe

reclamant, în funcția avută anterior și să-i plătească drepturile cuvenite, de

la data luării măsurii destituirii, la zi. A obligat pârâții, să plătească

reclamantului, suma de 2.000.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că reclamantul a dovedit îndeplinirea procedurii prealabile, că adresa

contestată are calitatea unui act administrativ emis în soluționarea reclamației

administrative, de un organ necompetent, competența soluționării revenind

conform art. 61 din Legea nr. 360/2002, Ministerului de Interne, căruia

reclamantul i s-a adresat, dar care nu a emis decizie motivată.

S-a mai reținut că pentru

aceeași faptă reținută în sarcina reclamantului, a fost sesizat Parchetul

Național Anticorupție Bihor; în același timp, s-a început procedura

disciplinară obișnuită, măsura destituirii din funcție fiind prematur luată.

S-au anulat aceste acte și s-a dispus reintegrarea reclamantului, în funcția

avută anterior, cu plata drepturilor bănești, de la data luării măsurii

destituirii, la zi.

Considerând hotărârea,

nelegală, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a declarat recurs și a

solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond, respingerea acțiunii.

Se susține că în mod greșit,

s-au respins excepțiile invocate, privind inadmisibilitatea capătului de cerere,

referitor la anularea răspunsului (adresa 122.114 din 19 aprilie 2003) și

neefectuarea procedurii prealabile, și că instanța a dat mai mult decât s-a

cerut, prin dispunerea reintegrării reclamantului, cu plata drepturilor bănești

corespunzătoare, la zi, deoarece pentru acest obiect există deja un alt dosar, (nr.

3224/2003), pe rolul Tribunalului Bihor.

Recursul este nefondat.

Inspectorul general al

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră București, prin decizia nr. S

109786 din 21 martie 2003, a dispus destituirea reclamantului din funcția

publică avută (agent șef al poliției, agent operativ II la Punctul Poliției de Frontieră Salonta din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de

Frontieră Bihor), fără drept la pensie de serviciu.

Reclamantului i s-a

echivalat gradul profesional de agent șef de poliție, cu gradul militar de

plutonier adjutant în rezervă, specialitatea „poliție de frontieră” și s-a

arătat că nu beneficiază de drepturile bănești ce se acordă polițiștilor,

conform art. 35 din Legea nr. 138/1999.

Ca temei al destituirii din

funcție, s-au arătat: art. 57 lit. b) și d), art. 58 lit. g), art. 59 alin. (1),

art. 69 lit. f), art. 73 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul

polițistului, Legea nr. 138/1999, Legea nr. 164/2001, art. 11 lit. b) și d), art.

17 lit. g) și art. 45 din Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002, privind

disciplina și deontologia profesională a polițiștilor, Ordinul Ministerului de

Interne nr. 275/2002, Ordinul Ministerului de Interne nr. 1095/2002 și

încheierea Consiliului de disciplină a Inspectoratului Județean al Poliției de

Frontieră Bihor nr. 658120 din 10 martie 2003, însă nu s-a menționat în ce a

constat fapta săvârșită de reclamant.

Această măsură a fost

contestată de reclamant, iar cu adresa nr. 122.114 din 19 aprilie 2003 i s-a

comunicat că a fost respinsă contestația, întrucât măsura este în concordanță

cu gravitatea abaterilor prevăzute de art. 57 lit. b) și d) din Legea nr. 360/2002,

fără, însă, a arăta în ce constau faptele săvârșite.

Ministerul de Interne -

Direcția Management Resurse Umane, prin adresa nr. 91232, i-a transmis

reclamantului, că sancțiunea aplicată este în concordanță cu gravitatea

abaterilor săvârșite de el.

În cauză s-a depus și

încheierea nr. 568.137 din 11 martie 2003 a Consiliului de disciplină Bihor,

din care rezultă că s-a propus sancționarea, în urma găsirii ca vinovat, cu

destituirea din funcție, fără, însă, a se arăta în concret, în fapt, în ce

constau fapta sau faptele săvârșite.

Din actele arătate mai sus,

rezultă că reclamantul a efectuat procedura prealabilă, astfel, în mod judicios

instanța a respins excepția lipsei procedurii prealabile și excepția

inadmisibilității acțiunii, pentru faptul că s-a atacat adresa nr. 122.114 din

19 aprilie 2003, întrucât aceasta produce efecte juridice. În plus, adresa are

calitatea unui act administrativ emis în soluționarea reclamației

administrative, de un organ necompetent, întrucât, potrivit art. 61 din Legea nr.

360/2002, Ministerul de Interne, căruia reclamantul i s-a adresat, nu a dat

decizie motivată.

Nici susținerea că instanța

a acordat mai mult decât s-a cerut, nu poate fi primită.

Obiectul acțiunii l-a

constituit anularea adresei nr. 122.114 din 19 aprilie 2003, prin care

conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră București, a

respins contestația împotriva sancționării reclamantului, prin desfacerea

raporturilor de muncă, în baza art. 58 lit. g) din Legea nr. 360/2002, dar și

reintegrarea în muncă, cu plata drepturilor bănești corespunzătoare.

Pentru a exista temeiul

invocat, trebuia ca instanța să fi dat ceva ce nu s-a cerut, situație care nu

se regăsește în cauză.

Împrejurarea că pe rolul

tribunalului există un alt dosar, cu acest obiect, în prezent suspendat, este

nerelevantă.

În consecință, recursul

fiind nefondat, urmează a fi respins, în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței civile nr.

598/C.A. din 18 decembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2004.