ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2329/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 268 din 10

mai 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de S.C., în contradictoriu cu

Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră și, în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a dispoziției nr.

S.110237 din 3 noiembrie 2003 și a adresei nr. 97247 din 3 decembrie 2003,

emise de aceste autorități ale administrației publice, cu obligarea pârâților

să-l reintegreze în funcție pe reclamant, cu plata drepturilor salariale

cuvenite de la data destituirii, până la reintegrarea sa efectivă.

Prin aceeași sentință a fost

respinsă cererea pentru daune, ca nefondată.

În motivare s-a reținut, în

esență, că întrucât Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, nu

conține dispoziții contrare specifice funcției publice și nici celei din

legislația muncii, în privința formei și conținutului deciziei de sancționare

disciplinară, sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 268 C. muncii, iar în

raport cu aceste prevederi, dispoziția contestată este nulă absolut (și pe cale

de consecință, și actul de comunicare a sancțiunii disciplinare), deoarece nu

îndeplinește cerințele prevăzute de art. 268 alin. (2) C. muncii.

Împotriva sentinței au

declarat recurs, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul

Administrației și Internelor, prin Direcția Generală de Reglementări Juridice

și Contencios.

Prin motivele depuse la

dosar, se susține că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, deoarece a

fost dată cu ignorarea principiului

specialia generalibus derogant

,

instanța de fond considerând în mod nejustificat, că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 263 și 268 C. muncii și ale Legii nr. 188/1999, iar nu cele

speciale cuprinse în Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu

modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 104/2001 privind

organizarea și funcționarea poliției de frontieră, aprobată prin Legea nr. 81/2002

și ale Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 350/2002 privind

disciplina și deontologia profesională a polițiștilor.

al Poliției de Frontieră este întemeiat, pentru motivele ce vor fi arătate în

continuare.

Art. 309 alin. (3) din

O.U.G. nr. 104/2001, aprobată prin Legea nr. 81/2002, stabilește fără dubiu că

polițiștilor de frontieră le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 360/2002

privind Statutul polițistului.

Or, în conformitate cu

prevederile art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) și art. 62 alin. (3) din acest

act normativ, dispozițiile privitoare la cercetarea administrativă prealabilă,

comisiile de disciplină și aplicarea sancțiunilor disciplinare, sunt

reglementate prin ordin al ministrului administrației și internelor, ceea ce

s-a realizat prin Ordinul nr. 350/2002.

Pe de altă parte, art. 295 alin.

(2) C. muncii, prevede că dispozițiile sale se aplică cu titlu de drept comun,

și raporturilor juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de

muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea

lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective,

Ordinul nr. 350/2002 având tocmai acest caracter de reglementare specială.

Instanța de fond a reținut

în mod corect că intimatul-reclamant a îndeplinit funcția de agent de poliție la Sectorul Poliției de Frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră

Arad, dar a ignorat că raporturile sale cu autoritatea publică în care și-a

desfășurat activitatea, au fost raporturi de funcție, reglementate de Legea nr.

360/2002, O.U.G. nr. 104/2001, aprobată prin Legea nr. 81/2002 și de Ordinul Ministerului

Administrației și Internelor nr. 350/2002.

Împrejurarea că acest ordin

nu a fost publicat în instanță, Monitorul Oficial nu justifică aprecierea

instanței că „este lipsit de orice efecte juridice”, întrucât, potrivit art. 27

alin. (3) din H.G. nr. 555/2001, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu

caracter secret nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al

României, Partea I.

Rezultând din probele

administrate, că procedura cercetării prealabile este completă și conformă

reglementărilor speciale evocate în cuprinsul deciziei, urmează ca prin

admiterea recursului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și

casarea sentinței, să se dispună trimiterea cauzei, la aceeași instanță, pentru

soluționarea fondului litigiului.

Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, în numele Ministerului

Administrației și Internelor, urmează a fi respins, ca fiind declarat de o

persoană fără calitate procesuală.

Potrivit art. 67 alin. (1) C.

proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procesuale personal sau prin

mandatar, iar în conformitate cu dispozițiile art. 83 alin. (1) din același

cod, când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original

sau în copie legalizată.

În cauză, cererea de recurs

a fost formulată de Direcția Generală de Reglementări Juridice și Contencios,

sub semnătura unei alte persoane, decât conducătorul direcției, în calitate de

reprezentant al Ministerului Administrației și Internelor, dar fără o delegație

specială în acest sens.

Or, potrivit art. 9 alin. (1)

din O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației

și Internelor, ministrul reprezintă și angajează Ministerul Administrației și

Internelor, în raporturile cu celelalte autorități publice, precum și cu alte

persoane fizice și juridice din țară și din străinătate.

În acest scop el poate da

împuternicire de reprezentare, ministrului delegat pentru administrație

publică, precum și altor persoane din subordine.

Este adevărat că după

declararea recursului, la dosar au fost depuse Instrucțiunile nr. 444 din 16

ianuarie 1995 privind activitatea de asistentă juridică în unitățile bugetare

ale Ministerului de interne și Regulamentul nr. S/1130/2000 privind organizarea

și funcționarea Direcției juridice, din care rezultă că aceasta reprezintă și

apără interesele ministerului în fața instanțelor judecătorești, exercită căile

de atac, etc., iar șeful direcției o reprezintă în relațiile cu instituțiile și

organismele din afara ministerului.

Numai că atât Instrucțiunile,

cât și Regulamentul prevăd în art. 8 lit. g), respectiv art. 12 lit. g), că

demersurile în justiție, inclusiv exercitarea căilor de atac, se efectuează de

direcția de resort, „pe baza împuternicirii ministrului de interne”.

Nefiind, așadar, respectate

dispozițiile art. 67, art. 68 și ale art. 83 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge recursul Ministerului Administrației și Internelor, ca fiind declarat

de o persoană fără calitate procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței civile nr. 268

din 10 mai 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Respinge recursul declarat de

Ministerul Administrației și Internelor, ca fiind formulat de o persoană fără

calitate procesuală.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 aprilie 2005.