ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2329/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 268 din 10 mai 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de S.C., în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și, în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a dispoziției nr. S.110237 din 3 noiembrie 2003 și a adresei nr. 97247 din 3 decembrie 2003, emise de aceste autorități ale administrației publice, cu obligarea pârâților să-l reintegreze în funcție pe reclamant, cu plata drepturilor salariale cuvenite de la data destituirii, până la reintegrarea sa efectivă.

Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea pentru daune, ca nefondată. În motivare s-a reținut, în esență, că întrucât Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, nu conține dispoziții contrare specifice funcției publice și nici celei din legislația muncii, în privința formei și conținutului deciziei de sancționare disciplinară, sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 268 C. muncii, iar în raport cu aceste prevederi, dispoziția contestată este nulă absolut (și pe cale de consecință, și actul de comunicare a sancțiunii disciplinare), deoarece nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 268 alin. (2) C. muncii. Împotriva sentinței au declarat recurs, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcția Generală de Reglementări Juridice și Contencios.

Prin motivele depuse la dosar, se susține că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, deoarece a fost dată cu ignorarea principiului specialia generalibus derogant , instanța de fond considerând în mod nejustificat, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 263 și 268 C. muncii și ale Legii nr. 188/1999, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea poliției de frontieră, aprobată prin Legea nr. 81/2002 și ale Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 350/2002 privind disciplina și deontologia profesională a polițiștilor. 1. Recursul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră este întemeiat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Art. 309 alin. (3) din O.U.G. nr. 104/2001, aprobată prin Legea nr. 81/2002, stabilește fără dubiu că polițiștilor de frontieră le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Or, în conformitate cu prevederile art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) și art. 62 alin. (3) din acest act normativ, dispozițiile privitoare la cercetarea administrativă prealabilă, comisiile de disciplină și aplicarea sancțiunilor disciplinare, sunt reglementate prin ordin al ministrului administrației și internelor, ceea ce s-a realizat prin Ordinul nr. 350/2002.

Pe de altă parte, art. 295 alin. (2) C. muncii, prevede că dispozițiile sale se aplică cu titlu de drept comun, și raporturilor juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective, Ordinul nr. 350/2002 având tocmai acest caracter de reglementare specială. Instanța de fond a reținut în mod corect că intimatul-reclamant a îndeplinit funcția de agent de poliție la Sectorul Poliției de Frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Arad, dar a ignorat că raporturile sale cu autoritatea publică în care și-a desfășurat activitatea, au fost raporturi de funcție, reglementate de Legea nr. 360/2002, O.U.G.

nr. 104/2001, aprobată prin Legea nr. 81/2002 și de Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 350/2002. Împrejurarea că acest ordin nu a fost publicat în instanță, Monitorul Oficial nu justifică aprecierea instanței că „este lipsit de orice efecte juridice”, întrucât, potrivit art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter secret nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I. Rezultând din probele administrate, că procedura cercetării prealabile este completă și conformă reglementărilor speciale evocate în cuprinsul deciziei, urmează ca prin admiterea recursului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și casarea sentinței, să se dispună trimiterea cauzei, la aceeași instanță, pentru soluționarea fondului litigiului.

2. Recursul promovat de Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, în numele Ministerului Administrației și Internelor, urmează a fi respins, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală. Potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procesuale personal sau prin mandatar, iar în conformitate cu dispozițiile art. 83 alin. (1) din același cod, când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată. În cauză, cererea de recurs a fost formulată de Direcția Generală de Reglementări Juridice și Contencios, sub semnătura unei alte persoane, decât conducătorul direcției, în calitate de reprezentant al Ministerului Administrației și Internelor, dar fără o delegație specială în acest sens.

Or, potrivit art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, ministrul reprezintă și angajează Ministerul Administrației și Internelor, în raporturile cu celelalte autorități publice, precum și cu alte persoane fizice și juridice din țară și din străinătate. În acest scop el poate da împuternicire de reprezentare, ministrului delegat pentru administrație publică, precum și altor persoane din subordine.

Este adevărat că după declararea recursului, la dosar au fost depuse Instrucțiunile nr. 444 din 16 ianuarie 1995 privind activitatea de asistentă juridică în unitățile bugetare ale Ministerului de interne și Regulamentul nr. S/1130/2000 privind organizarea și funcționarea Direcției juridice, din care rezultă că aceasta reprezintă și apără interesele ministerului în fața instanțelor judecătorești, exercită căile de atac, etc., iar șeful direcției o reprezintă în relațiile cu instituțiile și organismele din afara ministerului. Numai că atât Instrucțiunile, cât și Regulamentul prevăd în art. 8 lit. g), respectiv art. 12 lit. g), că demersurile în justiție, inclusiv exercitarea căilor de atac, se efectuează de direcția de resort, „pe baza împuternicirii ministrului de interne”.

Nefiind, așadar, respectate dispozițiile art. 67, art. 68 și ale art. 83 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul Ministerului Administrației și Internelor, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței civile nr. 268 din 10 mai 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2005.