ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2237/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

16 februarie 2004, reclamantul N.R. a chemat în judecată Inspectoratul General

al Poliției de Frontieră, Ministerul Administrației și Internelor, Direcția

Poliției de Frontieră Timișoara și Inspectoratul Județean al Poliției de

Frontieră Timiș, solicitând anularea dispoziției de sancționare cu destituirea

din poliție și a deciziei de respingere a contestației, datate 25 noiembrie

2003 și respectiv, 23 decembrie 2003 și obligarea pârâților la reintegrarea în funcția

anterioară și la plata drepturilor salariale cuvenite.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că măsurile dispuse de pârâți sunt nelegale și netemeinice, pe de o

parte nefăcându-se dovada că, în calitate de agent principal de poliție la Punctul de Frontieră Moravița, ar fi comis vreo abatere disciplinară, iar pe de altă parte,

sancțiunea disciplinară fiind prescrisă prin depășirea termenului de 30 de zile

prevăzut de Legea nr. 360/2002.

Prin sentința civilă nr. 293 din 24

mai 2004, Curtea de Apel Timișoara a admis în parte acțiunea, constatând

nulitatea absolută a dispoziției de sancționare.

Recursurile declarate de

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și de Ministerul Administrației

și Internelor au fost admise de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin

decizia nr. 2623 din 19 aprilie 2005, a casat sentința și a trimis cauza, spre

rejudecarea fondului litigiului.

În fond, după casare, prin sentința

civilă nr. 347 din 22 noiembrie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat actele

administrative și a dispus obligarea pârâților la reintegrarea reclamantului în

funcția publică deținută anterior, precum și la plata drepturilor salariale

cuvenite de la data destituirii din funcție și până la reintegrarea efectivă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut prescripția aplicării sancțiunii disciplinare, în raport cu

prevederile art. 59 alin. (9) din Legea nr. 360/2002.

În acest sens, s-a constatat că

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a luat cunoștință de abaterea

săvârșită de reclamant, la 24 octombrie 2003, iar dispoziția de destituire din

funcție a fost emisă la 25 noiembrie 2003.

Împotriva sentinței au declarat

recurs, pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul

Administrației și Internelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâții au susținut că, în

realitate, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a luat cunoștință

despre abaterea săvârșită de reclamant, la data de 4 noiembrie 2003, când i-a

fost prezentat raportul motivat întocmit la 3 noiembrie 2003, de șeful

Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiș, în baza căruia s-a

dispus sancționarea prin dispoziția nr. S 110339 emisă la 24 noiembrie 2003, și

nu la 25 noiembrie 2003, cum greșit a reținut instanța.

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se

dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru

rejudecarea fondului litigiului.

Astfel, instanța de fond a reținut

în mod corect că data de 24 octombrie 2003 este cea la care conducătorul

instituției pârâte a luat cunoștință despre fapta reținută în sarcina

reclamantului, neavând relevanță dacă în acel moment putea sau nu fi calificată

drept abatere disciplinară.

Dar, astfel cum rezultă din actul

nou depus în recurs, dispoziția de sancționare a reclamantului, nr. D3/S1/VD/110339

a fost emisă la 24 noiembrie 2003, și nu la 25 noiembrie 2003, aceasta fiind

doar data comunicării măsurii dispuse.

În raport cu prevederile art. 101 C. proc. civ., potrivit cărora termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în calcul ziua când

a început și cea când s-a sfârșit termenul, se constată că dispoziția atacată a

fost emisă în interiorul termenului legal.

În consecință, excepția prescripției

aplicării sancțiunii fiind greșit admisă, Curtea, admițând recursul, va casa

sentința și va dispune trimiterea cauzei, aceleiași instanțe, pentru a se

pronunța asupra fondului litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul Administrației și

Internelor împotriva sentinței civile nr. 347 din 22 noiembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 iunie 2006.