ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1139/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 6

ianuarie 2004, P.F. a chemat în judecată Ministerul Administrației și

Internelor, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și pe chestorul A.N.,

în calitate de Inspector general al Poliției de Frontieră, solicitând anularea

dispoziției nr. S110253 din 3 noiembrie 2003 și a încheierii Consiliului de

disciplină nr. S576349/2003, ca nelegale. De asemenea, a cerut obligarea

pârâților, să-l reintegreze în funcția de agent principal de poliție la I.J.P.F. Timiș, Sectorul Poliției de Frontieră Moravița și să-i plătească drepturile

salariale cuvenite, precum și daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că prin actele administrative contestate a fost sancționat disciplinar

cu destituirea din funcția publică pentru săvârșirea unei abateri disciplinare,

constând în aceea că la data de 6 septembrie 2003, la controlul ce i-a fost

efectuat în timpul executării serviciului, s-au identificat două bancnote de

câte 5 Euro, pe care nu le-a declarat.

A precizat că, la emiterea actelor

administrative atacate, pârâții au nesocotit prevederile art. 268 C. muncii și cele cuprinse în Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului.

Că, sancțiunea disciplinară aplicată

este prea gravă, în raport cu abaterea săvârșită și conduita sa profesională.

Prin sentința civilă nr. 220 din 28

iunie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, reînvestită cu soluționarea litigiului, după casarea cu

trimitere a unei hotărâri anterioare, a respins acțiunea față de pârâtul

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră ca neîntemeiată, iar față de

pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, ca introdusă împotriva unei

autorități publice lipsită de calitate procesuală pasivă. Totodată, a luat act

de declarația reclamantului, că renunță la judecată în ceea ce privește

capetele de cerere având ca obiect plata drepturile salariale și a daunelor

morale.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că deținerea de către reclamant, a celor două bancnote de câte

5 Euro în timpul executării serviciului, constituie o abatere disciplinară gravă,

săvârșită cu vinovăție, iar nicidecum un simplu act de neglijență.

Prin atitudinea manifestată, P.F. a

prejudiciat imaginea instituției publice în care lucrează, dând dovadă de lipsă

de probitate profesională.

În sfârșit, s-a apreciat că actul

administrativ contestat a fost emis în deplină concordanță cu normele legale

aplicabile în materie, iar sancțiunea disciplinară aplicată a fost corect

stabilită.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamantul P.F.

Recurentul a susținut că în mod

netemeinic, prima instanță a respins acțiunea în contencios administrativ,

astfel cum a fost restrânsă, deoarece față de circumstanțele reale reținute în

sarcina sa și chiar cu o analiză superficială a împrejurărilor de fapt, nu s-a

putut demonstra sau oferi argumente în sensul încălcării cu vinovăție a

îndatoririlor de serviciu. În realitate, cele două bancnote a câte 5 Euro au

fost găsite în portmoneul său, care are 9 compartimente și pe care le-a uitat

în unul din compartimente.

Așa cum rezultă din încheierea

Consiliului de disciplină din 20 octombrie 2003, banii nu au fost ascunși și

nici nu s-a încercat sustragerea lor de la control.

În opinia recurentului, abaterea

săvârșită prin omisiunea declarării valutei putea fi calificată cel mult ca o

neglijență în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, care, însă, nu justifică

aplicarea sancțiunii disciplinare celei mai grave, respectiv destituirea din

poliție.

S-a mai susținut că la stabilirea

sancțiunii nu au fost respectate criteriile prevăzute de art. 59 alin. (8) din

Legea nr. 360/2002 și în fine, au fost în totalitate ignorate aprecierile

favorabile privind conduita lui anterioară, făcute în încheierea Consiliului de

disciplină din 17 octombrie 2003.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 59 alin.

(8) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, la stabilirea

sancțiunii disciplinare se ține seama de activitatea desfășurată anterior, de

împrejurările în care abaterea a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea și

consecințele acesteia, precum și de gradul de vinovăție a polițistului.

În speță, atât autoritatea învestită

cu atribuții în cercetarea și stabilirea răspunderii disciplinare a

reclamantului, cât și instanța de judecată au făcut o aplicare greșită a

textului legal enunțat mai sus, atunci când au considerat că reclamantul P.F. a

săvârșit cu vinovăție o abatere disciplinară a cărei gravitate impune aplicarea

sancțiunii disciplinare extreme, constând în destituirea din poliție.

Concluzia se desprinde în raport cu modicitatea

sumei de bani identificată la control în unul din compartimentele portmoneului

reclamantului, cu atitudinea sinceră de recunoaștere a propriului act de

neglijență și cu regret, pe care el a adoptat-o pe întreaga durată a exercitării

acțiunii disciplinare, cu consecințele abaterii și desigur, cu elementele ce

circumstanțiază persoana făptuitorului.

Sub acest aspect, se cuvin a fi

menționate opiniile favorabile exprimate de înșiși membrii Consiliului de disciplină,

în încheierea nr. 576349 din 20 octombrie 2003, potrivit cărora, activitatea

desfășurată de agentul principal în punctul Poliției de Frontieră Moravița,

este cunoscută ca fiind bună. P.F. nu a comis abateri, având un comportament

decent în relațiile cu ceilalți colegi și cu cetățenii aflați în trafic, fiind

absolvent al Academiei de Poliție, cu rezultate foarte bune în activitatea

profesională, motiv pentru care el a fost recompensat în bani.

Calificativele obținute la

evaluările anuale în perioada 1997 - 2002, de foarte bun și bun, confirmă justețea

aprecierilor conținute în partea introductivă a încheierii.

Cât privește sancțiunile aplicate

anterior (mustrare scrisă și, respectiv, avertisment), invocate de

intimații-pârâți, reclamantul a învederat caracterul lor de sancțiuni colective,

ce vizau întreaga subunitate din care el a făcut parte și care oricum, au fost radiate

de drept din cazierul disciplinar.

Ținând seama de considerentele

expuse în cele ce preced, din care rezultă fără echivoc caracterul excesiv al

sancțiunii disciplinare aplicate reclamantului, urmează a se admite recursul.

Pe cale de consecință, va fi

modificată parțial sentința atacată și în fond, admisă în parte acțiunea, în

sensul anulării dispoziției nr. 1100235 din 3 noiembrie 2003, emisă de

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și comunicată cu adresa nr. D3.S.1/V/D/10245

din 9 noiembrie 2005.

De asemenea, se va dispune reintegrarea

reclamantului în funcția publică și postul de agent principal de poliție la Sectorul Poliției de Frontieră Moravița.

Celelalte dispoziții ale hotărârii vor

fi menținute.

Văzând și dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.F.

împotriva sentinței civile nr. 220 din 28 iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică, în parte, sentința atacată

și, în fond admite în parte acțiunea formulată de P.F. și anulează dispoziția

D3/S 1/V/D/10.245 din 9 noiembrie 2003, emisă de Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră.

Dispune reintegrarea reclamantului

în funcția și postul de agent principal de poliție la Sectorul Poliției de Frontieră Moravița.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței civile atacate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 aprilie 2006.