ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3002/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 ianuarie 2004, reclamantul I.R.

a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Poliției de Frontieră Timișoara și Inspectoratul județean al Poliției de Frontieră Timiș, solicitând anularea dispoziției nr. D3/S.1/VD/110259 din 6 noiembrie 2003, prin care a fost sancționat cu „destituire din poliție”, a actului emis de Ministerul Administrației și Internelor, prin care i s-a respins contestația împotriva dispoziției de sancționare și obligarea pârâtelor să-l reîncadreze în funcția de agent principal de poliție avută anterior, să-i achite toate drepturile salariale ce i se cuveneau pentru perioada de la data destituirii din poliție și până la data reîncadrării, să-i comunice dispoziția integrală de destituire din poliție și actul de respingere a contestației, sub sancțiunea unor daune cominatorii și să-i plătească cheltuielile de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că aplicarea sancțiunii disciplinare era prescrisă în raport cu data la care s-a luat cunoștință de pretinsa abatere, astfel că decizia de aplicare a sancțiunii, ca și cea de respingere a contestației sunt lovite de nulitate. Mai arată că în realitate, nu a săvârșit vreo abatere disciplinară, deoarece nu a avut cunoștință de existența celor două bancnote în registru, pentru că nu avea obligația să stea tot timpul în încăperea în care se afla registrul, iar în momentul efectuării controlului nu se afla în acea încăpere. Menționează că nu cunoaște ce îndatoriri de serviciu a încălcat, deoarece în dispoziție nu se arată în concret culpa sa față de faptele constatate de echipa de control.

Ulterior, reclamantul, prin cererea aflată dosar, își precizează cererea de chemare în judecată, în sensul că dispoziția emisă de Inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră are nr. S.110259 din 6 noiembrie 2003. Pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Poliției de Frontieră Timișoara și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Timiș, au ridicat excepția lipsei calității procesuale a acestora prin întâmpinările pe care le-au depus la dosar. Și pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a formulat întâmpinare, prin care solicită ca acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată. Arată că i s-a adus la cunoștință reclamantului, conținutul dispoziției de destituire, dar această dispoziție, constituind document clasificat, nu i s-a putut comunica.

În ce privește excepția prescripției aplicării sancțiunii, invocată de reclamant în acțiune, menționează că este neîntemeiată, pentru că organul abilitat să aplice sancțiunea, care este Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a luat cunoștință despre abatere la data de 4 noiembrie 2003 și a dispus sancționarea reclamantului la 6 noiembrie 2003, deci în interiorul termenului prevăzut de lege.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 191 din 30 martie 2004, a admis acțiunea precizată, în sensul că a anulat dispoziția nr. S 110259 din 6 noiembrie 2003 și adresa nr. 97196 din 28 noiembrie 2003, a obligat pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul Administrației și Internelor să reîncadreze pe reclamant în funcția deținută anterior, să-i plătească toate drepturile salariale cuvenite de la data destituirii din funcție și până la reîncadrare și să-i achite suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins acțiunea față de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Timiș și de Direcția Poliției de Frontieră Timișoara, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Instanța reține, în motivarea sentinței, că decizia contestată este nulă absolut, pentru că în ea nu se menționează dispozițiile din vreun ordin intern sau regulament încălcate de reclamant, care au determinat sancționarea, nu se indică motivele înlăturării apărărilor reclamantului din faza cercetării abaterii și nici instanța competentă la care se poate contesta sancțiunea, dar este încălcată și dispoziția imperativă cuprinsă în art. 61 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 360/2002, modificată prin O.U.G. nr. 89/2003, deoarece șeful ierarhic celui care a aplicat sancțiunea, nu s-a pronunțat printr-o decizie motivată asupra contestației formulată de reclamant. Reține și că sancțiunea este și neîntemeiată, pentru că pârâții nu au dovedit săvârșirea vreunei fapte de către reclamant, astfel că abaterea reținută în sarcina reclamantului nu există ca element al răspunderii disciplinare reglementată de art. 263 alin. (2) C. muncii.

Împotriva sentinței au declarat recurs, Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, precum și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Primul recurent critică hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii, cum greșit s-a reținut de către instanță, ci ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, care se pot completa cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public. Mai susține că reclamantul nu a făcut vreo dovadă prin care să răstoarne prezumția de legalitate a înscrisului contestat, ținându-se cont că cele două bancnote s-au găsit în registrul folosit numai de către reclamant.

Menționează că Ministerul Administrației și Internelor nici nu are calitate procesuală în cauză. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră consideră că hotărârea este netemeinică și nelegală, pentru că s-a reținut eronat de către instanță, aplicabilitatea prevederilor Codului muncii, când în realitate, există o lege specială pentru polițiști, și anume, Legea nr. 360/2002, ale căror dispoziții se pot completa cu ale Legii nr. 188/1999, numai în măsura în care reglementările sale nu sunt suficiente. Menționează că în baza art. 60 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 s-a emis Ordinul nr. 350/2002 al ministrului de interne, prin care se stabilesc competențele în aplicarea sancțiunilor disciplinare și în care se arată că sancțiunea disciplinară trebuie adusă la cunoștința polițistului în cauză, dar fără ca în cuprinsul său să se facă mențiuni cu privire la motivele pentru care au fost înlăturate apărările acestuia.

Arată că actul contestat beneficiază de prezumția de legalitate, iar reclamantul nu a făcut nici o dovadă prin care să răstoarne această prezumție, el încălcând dispoziția nr. 35575/2003 a Inspectorului general al Poliției de Frontieră prin care este interzisă deținerea oricărei sume de bani în valută pe timpul serviciului. Cum în registrul folosit numai de reclamant s-au găsit cele două bancnote, iar ipoteza lăsării acestor bani de către un alt lucrător al poliției de frontieră este de neconceput, consideră că vinovăția reținută în sarcina reclamantului este fără dubiu. Intimatul I.R. a formulat întâmpinare, prin care solicită ca cele două recursuri să fie respinse ca nefondate.

Susține că Ministerul Administrației și Internelor are calitate procesuală, deoarece a emis actul de respingere a contestației sale, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii, care constituie dreptul comun al raporturilor de muncă și că nepublicarea Ordinului nr. 350/2002 al ministrului administrației și internelor atrage inexistența acestuia, mai ales că s-a emis anterior intrării în vigoare a Codului muncii și trebuia adaptat dispozițiilor acestuia. În ce privește fondul cauzei, susține că nu se face vinovat de săvârșirea vreunei abateri disciplinare, așa cum reține corect și instanța de fond. Recursul declarat de către Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, pentru acest minister, va fi respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate.

Ministerul Administrației și Internelor reprezintă această autoritate administrativă în relațiile cu celelalte autorități, printre care și cu instanțele judecătorești și din acest motiv se impunea ca ministrul să semneze cererea de recurs sau să mandateze o altă persoană ca în numele său să promoveze recursul, conform prevederilor art. 67 C. proc. civ. Cum cererea de recurs este formulată de o direcție generală din cadrul ministerului și e semnată chiar și de o altă persoană, decât conducătorul acestei direcții generale, iar la dosar nu există nici o dovadă din care să rezulte că ministrul a dat mandat persoana respective să-l reprezinte, urmează ca prezentul recurs să fie respins, pentru că s-a promovat de către o persoană fără calitate.

Dar, va fi admis recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Intimatul a deținut funcția de agent principal de poliție la Punctul de trecere a frontierei Cenad din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiș. Prin adresa nr. D3/S1/V.D.110259 din 6 noiembrie 2003 i s-a adus la cunoștință intimatului, că a fost sancționat disciplinar cu „destituirea din poliție”, pentru că la 6 septembrie 2003, în timp ce executa serviciul, ca dispecer și ca lucrător în sensul de ieșire din țară, o echipă de control din cadrul Direcției Poliției de Frontieră Timișoara a descoperit în încăperea destinată dispeceratului Punctului de trecere frontieră Cenad, în registrul de transmitere a datelor și primire a consemnelor, două bancnote de 10 și 20 Euro.

În adresă se menționează prevederile legale în baza cărora s-a dispus aplicarea sancțiunii, și anume, dispoziții din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare și Ordinul nr. 350/2002 al ministrului administrației și internelor. De asemenea, se arată că s-a ținut cont și de concluziile cuprinse în încheierea nr. 588001 din 24 octombrie 2003 a Consiliului de disciplină al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiș. Contestația formulată de intimat împotriva acestei sancțiuni a fost respinsă de către conducerea Ministerului Administrației și Internelor, așa cum rezultă din adresa nr. 97196 din 28 noiembrie 2003, către intimat. Acțiunea promovată de intimatul-reclamant la instanța de judecată, împotriva măsurii luate împotriva sa, a fost admisă nelegal și netemeinic de către prima instanță, care a apreciat că actul de demitere din funcție este nul, pentru că s-a emis cu încălcarea unor dispoziții imperative ale Codului muncii.

Dar, trebuie avut în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 309 alin. (3) din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea poliției de frontieră, aprobată prin Legea nr. 81/2002, pentru poliția de frontieră sunt aplicabile prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Art. 59 alin. (1) din această lege prevede că „sancțiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplină”, iar alin. (2) al acestui articol, art. 60 alin. (1) și art. 62 alin. (3), prevăd că procedura cercetării prealabile, consiliile de disciplină și aplicarea sancțiunilor disciplinare se reglementează prin ordin al ministrului de interne.

În aplicarea acestor dispoziții legale s-a emis Ordinul ministrului de interne nr. 350/2002. Ca atare, aflându-ne într-o materie care are o reglementare specială, cu prioritate trebuie avute în vedere dispozițiile legale specifice acesteia. De altfel, conform prevederilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/ 2002, așa cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 89/2003, „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului”. În art. 76 din Legea nr. 360/2002 se prevede expres că dispozițiile ei se aplică și personalului Poliției de Frontieră Române.

Cum în domeniul aflat în discuție există reglementări specifice, acestea au prioritate în aplicare, iar numai dacă n-ar fi complete se poate apela la dispoziții ale Legii nr. 188/1999, cu aplicabilitate generală în ce privește funcționarii publici și numai în măsura în care nici această lege nu este suficientă, se poate pune în discuție aplicarea altor dispoziții legale, în principal ale Codului muncii. Dar, prevederile Legii nr. 360/2002 și ale Ordinului nr. 350/2002, emis în aplicarea acestei legi, au suficiente reglementări în ce privește materia răspunderii disciplinare a polițiștilor și din acest motiv nu se mai impunea a se face aplicarea altor dispoziții legale, așa cum nereal a reținut instanța de fond.

Referitor la împrejurarea că Ordinul nr. 350/2002 nu are aplicabilitate, pentru că nu a fost publicat în Monitorul Oficial, trebuie avute în vedere prevederile art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001, care stabilesc că nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Incontestabil, poliția face parte din acest sector. În cauză s-a făcut dovada că în ce privește pe intimat, s-au respectat întocmai dispozițiile legale referitoare la cercetarea prealabilă administrativă, ascultarea intimatului, analizarea faptei săvârșită de acesta în consiliul de disciplină al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiș și aplicarea sancțiunii de către persoana abilitată legal.

De asemenea, susținerea că șeful ierarhic celui care a aplicat sancțiunea, nu s-a pronunțat printr-o decizie motivată, nu poate fi un motiv de constatare a nulității sancțiunii aplicate intimatului, deoarece pe de o parte, există un regim special în ce privește conținutul și transmiterea documentelor cu regim special, considerate secret de serviciu, iar pe de altă parte, din adresa nr. 97196 din 28 noiembrie 2003 a Direcției management resurse umane din Ministerul Administrației și Internelor se desprinde conținutul măsurii luate de ministru, la contestația intimatului și considerentele pe care acesta le-a avut în vedere. De altfel, sancțiunea disciplinară s-a aplicat prin dispoziția Inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, iar ministrul administrației și internelor a menținut-o, prima dispoziție cuprinzând toate elementele pe care trebuie să le aibă legal un astfel de act.

Referitor la fapta stabilită în sarcina intimatului, pentru care i s-a aplicat sancțiunea, contrar celor reținute de instanța de fond, ea reprezintă o abatere disciplinară gravă, pentru care se impunea luarea măsurii de „destituire din funcție”. S-a reținut că, în timp ce intimatul îndeplinea serviciul de dispecer și lucrător pe sensul de ieșire din țară la Punctul de trecere a frontierei Cenad, la 6 septembrie 2003, o echipă de control din cadrul Direcției Poliției de Frontieră Timișoara a descoperit în încăperea destinată dispeceratului, în registrul de transmitere a datelor și primire a consemnelor, două bancnote de 10, respectiv 20 Euro. Intimatul era singura persoană care avea dreptul să folosească registrul respectiv, acesta recunoscând că l-a folosit de mai multe ori în acea zi, dar că nu cunoaște cine și când a pus banii în registru.

Susținerea sa nu poate fi reținută, pentru că era persoana care în ziua respectivă a folosit registrul de transmitere a datelor și primire a consemnelor, avea atribuția de dispecer de serviciu și folosea încăperea destinată dispeceratului, fiind singura persoană care trebuia să gestioneze problemele legate de primirea, înscrierea și comunicarea dispozițiilor și informațiilor primite. De asemenea, se reține că intimatul nu a dovedit că banii respectivi nu îi aparțineau, astfel că există o puternică prezumție că avea cunoștință de ei și că i-a primit în considerarea exercițiului funcțiunii. Chiar și în situația, ipotetică, în care bancnotele găsite în registru nu aparțineau intimatului, acesta se face totuși vinovat de o gravă neglijență în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin aceea că avea obligația legală de a supraveghea dispeceratul și de a nu permite ca o altă persoană să folosească registrul.

Dar, convingerea instanței este că intimatul a pus banii în registru și nu se aștepta la un control inopinat din partea forurilor superioare. Pentru toate considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 312 și 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de Inspectoratul Poliției de Frontieră, va fi casată sentința recurată și, pe fond, se va respinge acțiunea promovată de I.R., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 191 din 30 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca fiind formulat de o persoană fără calitate. Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea reclamantului. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2005.