ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5603/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5603/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 22 din 19

ianuarie 2011 pronunțată în dosarul nr. 616/45/2010, Curtea de Apel Iași a

admis acțiunea formulată de reclamantul A.I., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul

Județean al Poliției de Frontieră Iași și Ministerul Administrației și

Internelor, a anulat decizia de imputare din 26 octombrie 2009, Hotărârea nr. 692513

din 21 decembrie 2009, Hotărârea nr. 4 din 5 martie 2010 și a obligat pârâții să-i

plătească reclamantului suma de 44,66 lei, cheltuieli de judecată. Prin aceeași

hotărâre instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Ministerul Administrației și Internelor în ceea ce privește capătul de cerere

având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 92513 din 21 decembrie 2009.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la nr. 616/45/2010, reclamantul A.I.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației si

Internelor, cu sediul in București, și Inspectoratul Județean al Politiei de

Frontiera Iași, cu sediul in str. George Coșbuc, anularea deciziei de imputare nr.

674789 din 26 octombrie 2009 și a hotărârii din 21 decembrie 2009 emisă de

Comisia de soluționare a contestației din cadrul U.P.F. Iași, precum si a

hotărârii nr. 4 din 05 martie 2010 comunicata la data de 24 martie

2010, rectificată la data de 31 martie 2010, ambele pronunțate de către Comisia

de Jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerul Administrației si

Internelor București.

În motivarea cererii de chemare în

judecată s-a arătat că reclamantul a fost angajat prin concurs la data de 01

decembrie 2005 în cadrul I.J.P.F. Iași, având calitatea de agent de politie la sectorul Politiei de Frontiera Tutora, frontiera verde. La data angajării, a urmat un curs de

formare si perfecționare împărțit in trei module, fără a beneficia de cazare

sau masa.

După absolvirea cursurilor, și-a

desfășurat activitatea de agent in același loc unde a efectuat si practica,

revenindu-i sarcina de asigurare a pazei si supravegherii frontierei pe

localitățile Ungheni, Tutora, Osoi, Prisecani, Macaresti, pe o adâncime de 30 km de la frontieră spre interior. Activitatea sa profesionala implica deplasări în mers pe jos de

15 pana la 30 km zilnic, indiferent de condițiile meteorologice, respectiv

ploaie, căldura, ger. La data angajării a fost supus controlului de efort fizic

si unui control medical riguros, pe care l-a trecut, dar din cauza condițiilor

zilnice in care își desfășura activitatea fără a beneficia de măsuri de

protecție in trei ani de activitate s-a îmbolnăvit grav, astfel ca în anii 2007

și 2008, a fost internat in mai multe rânduri, iar la data de 26 noiembrie 2008

cazul său medical a făcut obiectul trecerii spre analiza in comisia de

stabilire a cauzelor si împrejurărilor in care a survenit îmbolnăvirea sa. Pe

baza actelor medicale si a întregului dosar, aceasta comisie a stabilit faptul

ca in timpul si din cauza îndeplinirii obligațiilor de serviciu a contractat

mai multe boli grave, profesionale.

Fiind internat, a fost investigat și

tratat, iar la externare i s-a recomandat evitarea frigului, a umezelii si

eforturilor fizice, precum si reinternarea in luna decembrie a aceluiași an.

Dată fiind starea sa de sănătate si

internările in spital încă din anul 2007, reclamantul a ieșit la raport

solicitând mutarea de la sectorul Politiei de frontiera Tutora la Sectorul Politiei de Frontiera Iași, unde existau trei puncte de frontiera cu funcții de

șofer, punct control acces, împărțire armament sau dispecerat, unde nu ar mai

fi trebuit sa străbată pe jos cei 15-30 km zilnic. După raportul din 2007, au fost transferați pe astfel de posturi sau detașați alți colegi ai săi. Același

lucru s-a întâmplat și în anul 2008, când a ieșit la raport solicitând mutarea,

cunoscând faptul că sunt locuri de munca pentru care ar fi corespuns din punct

de vedere medical. Din cauza eșecurilor demersurilor sale si pentru că starea

sa de sănătate s-a degradat in continuare, reclamantul a fost nevoit ca in data

de 06 februarie 2009 sa își înainteze demisia din cadrul funcției pe care o

îndeplinea.

La opt luni după demisie reclamantul

a primit decizia de imputare din 26 octombrie 2009, pe care o consideră

nelegală deoarece demisia a avut loc ca urmare a unei situații neimputabile

lui, starea precară de sănătate dobândita in timpul si din cauza condițiilor de

munca si a refuzului conducerii de a i se oferi un loc de munca corespunzător

noii sale stări de sănătate.

A mai susținut reclamantul că

decizia este nelegală deoarece a fost emisă tardiv și pentru că cercetarea

împrejurărilor in care s-a produs fapta nu s-a făcut cu chemarea in scris si

ascultarea sa. De asemenea, a fost încălcată și regula potrivit căreia nu poate

fi imputat folosul nerealizat de instituția păgubită, or, lui i se impută un

număr de zile nelucrate, care ar fi trebuit prestate conform angajamentului de

școlarizare, deci un folos nerealizat prin prestarea muncii in perioada respectivă.

A subliniat reclamantul că în

hotărârea Comisiei din cadrul ministerului se retine ca i-au fost imputate

cheltuieli de școlarizare si pentru ca a fost îndepărtat din instituția de

învățământ din motive imputabile, însă el nu a părăsit școala, ci funcția de

agent la trei ani de la încadrare, si nu din motive imputabile, ci pentru ca nu

mai era apt medical, fapt constatat chiar de o comisie din cadrul instituției

unde era încadrat.

Analizând actele și lucrările

dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea a reținut

următoarele:

Reclamantul A.I. a fost încadrat la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași la data de 01 decembrie 2005, fiind

numit și repartizat la compartimentul ture serviciu al S.P.F. Țuțora, având

funcția de agent (fila 51 din dosar).

După angajare, în perioada 09

ianuarie 2006-22 decembrie 2006, reclamantul a urmat un curs de formare și

perfecționare de șase luni în cadrul școlii și șase luni practică la sectoarele Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Iași, timp în care a prestat

activități efective de pază ca agent pentru care a fost salarizat, fără a

beneficia de cazare ori masă.

La data de 09 ianuarie 2006,

reclamantul a semnat un angajament, înregistrat la Inspectoratul Județean al

Poliției de Frontieră Iași, prin care s-a obligat ca, în cazul în care va fi

îndepărtat din instituția de învățământ pentru motive imputabile, precum în

eventualitatea că nu va îndeplini serviciul minim 10 ani în unitățile și

garnizoanele în care va fi încadrat sau mutat ulterior, să restituie

cheltuielile de întreținere efectuate cu el pe timpul școlarizării.

Așa cum reiese din certificatul

medical din 03 februarie 2009, emis de Comisia de expertiză medico-legală de pe

lângă Spitalul Militar Iași (fila 33), reclamantul A.I. a fost internat de mai

multe ori în spital pentru afecțiuni ale coloanei vertebrale, fapt care a dus

la verificarea capacității acestuia de a-și îndeplini obligațiile militare și

de serviciu. Astfel, s-a stabilit că A.I. este apt limitat pentru serviciul de

poliție, recomandându-se, printre altele, încadrarea într-o funcție

corespunzătoare clasării și evitarea eforturilor mari, a frigului și umezelii.

Din procesul-verbal din 26 noiembrie 2008 (fila 39), întocmit de o comisie din

cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Iași, rezultă că

îmbolnăvirea a survenit în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor de

serviciu

La data de 06 februarie 2009,

reclamantul și-a dat demisia (fila 31 din dosar), invocând deteriorarea continuă

a stării sale de sănătate și atașând ultimul bilet de externare cu

diagnosticele și recomandările comisiei de medici din Spitalul Clinic Militar

de Urgență Iași.

La aceeași dată, a fost emisă

dispoziția din 06 februarie 2009, prin care au încetat raporturile de serviciu

cu reclamantul prin demisie.

La data de 02 septembrie 2009,

inspectorul-șef a aprobat solicitarea contabilului-șef de numire a unei comisii

de cercetare administrativă pentru stabilirea cheltuielilor efectuate pe

perioada cursurilor și stagiului de practică efectuate de A.I.

Prin decizia nr. 674789 din 26

octombrie 2009, pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași

i-a imputat reclamantului suma de 12908,81 lei pentru producerea unei pagube,

la data de 06 februarie 2009, prin neonorarea angajamentului din 06 ianuarie 2006

și încălcarea art. 22, 23 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr.

1122 din 05 ianuarie 2006 (fila 45).

Reclamantul a folosit căile

administrative de atac, acestea fiind respinse prin hotărârea nr. 692513 din 21

ianuarie 2009 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul

Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Iași (fila 64) și hotărârea nr.

4 din 05 martie 2010 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor (filele 69, 70).

Ținând seama de faptul că pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor nu este emitentul deciziei de imputare din

26 octombrie 2009 și nici al hotărârii nr. 92513 din 21 decembrie 2009,

instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia în ceea

ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de imputare nr.

674789 din 26 octombrie 2009 și a hotărârii nr. 92513 din 21 decembrie 2009 și

a respins acest capăt de cerere, formulat în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor, ca fiind introdus împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei instanța a reținut

că actele atacate sunt netemeinice și nelegale.

În mod greșit au considerat pârâții

că în cauză sunt incidente prevederile art. 22 și 23 din Ordinul ministrului

administrației și internelor nr. 1122/2006 pentru aprobarea Normelor

Metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul

școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de

specializare, perfecționare, stagii de practică, și modul de recuperare a

acestora de la persoanele care nu își respectă angajamentele încheiate.

Potrivit dispozițiilor art. 22,

polițiștii și funcționarii publici ce urmează o formă de specializare sau

perfecționare în țară, cu scoatere de la locul de muncă, și care primesc în

această perioadă drepturile salariale, sunt obligați să încheie un angajament

că vor lucra în Ministerul Administrației și Internelor pe o perioadă

determinată ce se stabilește în funcție de durata cursului, stagiului sau altor

activități potrivit ordinului ministrului administrației și internelor.

În art. 23 din același act normativ

se prevede că, în cazul în care din motive imputabile polițiștii și

funcționarii publici nu respectă angajamentul prevăzut la art. 22, vor restitui

Ministerului Administrației și Internelor drepturile salariale efectiv primite

pe perioada cursurilor de specializare sau perfecționare, proporțional cu timpul

rămas până la împlinirea termenului, precum și celelalte drepturi bănești

efectiv primite pe aceeași perioadă, cu excepția cazului în care polițiștii și

funcționarii publici respectivi nu mai dețin funcțiile din motive neimputabile

acestora sau în cazul transferului în interes de serviciu.

O condiție esențială ce rezultă din

aceste texte de lege pentru angajarea răspunderii materiale a polițiștilor și

funcționarilor publici ce urmează o formă de specializare sau perfecționare în

țară pentru nerespectarea angajamentului prevăzut la art. 22 este aceea a

„scoaterii de la locul de muncă” în perioada în care se desfășoară cursurile de

specializare sau perfecționare. În situația în care urmează o formă de

perfecționare, fără „scoatere de la locul de muncă” este normal ca polițistul

ori funcționarul public să fie retribuit pentru perioada respectivă, fără

riscul de a restitui drepturile salariale corespunzătoare în cazul în care nu

respectă angajamentul prevăzut de art. 22, deoarece, altfel, ar presta o muncă

forțată, interzisă de lege.

În speță, nu a fost îndeplinită

această condiție întrucât din probele administrate în cauză rezultă că

reclamantul A.I. a urmat forme de perfecționare în perioada 09 ianuarie 2006-22

decembrie 2006 concomitent cu prestarea activităților specifice de agent de

poliție, nefiind „scos de la locul de muncă”.

De asemenea, Curtea a reținut că din

adresele din 16 septembrie 2009 și din 30 septembrie 2009 reiese că reclamantul

A.I. nu a beneficiat de alte drepturi aferente cursului de inițiere în carieră

urmat în perioada 09 ianuarie 2006-22 decembrie 2006 (filele 48, 49), de tipul

celor prevăzute în art. 3 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr.

1122/2006.

Prin urmare, atât timp cât

reclamatul a urmat forma de perfecționare fără a fi scos de la muncă,

beneficiind doar de drepturile pe care le-ar fi primit în situația în care nu

ar fi urmat o formă de pregătire profesională, în mod greșit s-a reținut că

Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași a suferit o pagubă și că

suma stabilită cu titlu de despăgubire reprezintă cheltuielile de întreținere

pe timpul școlarizării reclamantului în perioada 09 ianuarie 2006-22 decembrie 2006.

Instanța a mai reținut că nu este

îndeplinită nici condiția existenței culpei polițistului în nerespectarea

angajamentului din 06 ianuarie 2006.

Așa cum s-a reținut mai sus, din

certificatul medical din 03 februarie 2009 (filele 33, 34), din procesul-verbal

din 26 noiembrie 2008 (file 59, 60), biletele de internare și externare de la

filele 61 și 62 reiese că starea sănătății reclamantului s-a deteriorat din

cauza îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. Întrucât pârâții nu au luat nici o

măsură privind sănătatea reclamantului, în situația în care, așa cum rezultă

din actele medicale aflate la dosar, aceasta s-a deteriorat, fapt cunoscut de

Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași, încetarea raporturilor de

serviciu în aceste condiții, la inițiativa reclamantului, nu îi poate fi

imputată acestuia.

În ceea ce privește susținerea

potrivit căreia decizia de imputare a fost emisă tardiv, instanța consideră că

este neîntemeiată.

Este adevărat că în art. 23 alin. (1)

din O.G. nr. 121/1998 se prevede că termenul pentru efectuarea cercetării

administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de

zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat

cunoștință de producerea pagubei, însă, în speță se constată că termenul a fost

respectat deoarece șeful unității pârâte a luat cunoștință de producerea

pagubei la data de 02 septembrie 2009, când inspectorul-șef a aprobat

solicitarea cotabilului-șef de numire a unei comisii de cercetare

administrativă pentru stabilirea cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor

și stagiului de practică urmate de A.I., iar cercetarea a fost finalizată prin

emiterea deciziei de imputare decizia nr. 674789 din 26 octombrie 2009.

Neîntemeiate sunt și criticile

reclamantului privind procedura de cercetare.

Instanța constată, în baza citației

din 07 octombrie 2009, primite de destinatar, că polițistul a fost invitat la

sediul unității pentru explicații scrise și propunerea de probe însă acesta nu

s-a prezentat. Ulterior, comisia a formulat întrebări în nota din 15 octombrie 2009,

comunicată reclamantului cu confirmare de primire, la aceeași adresă, la care

nu s-a primit răspuns, corespondența fiind returnată deoarece a expirat

termenul de păstrare.

Având în vedere deci, că reclamantul

nu a fost scos de la locul de muncă în perioada 09 ianuarie 2006-22 decembrie 2006

în care a urmat o formă de specializare și că încetarea raporturilor de

serviciu a fost cauzată de faptul că pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției

de Frontieră Iași nu a luat nici o măsură de protecție a sănătății

reclamantului, Curtea consideră că pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției

de Frontieră Iași nu a suferit nici un prejudiciu ca urmare a încetării

raporturilor de serviciu cu reclamantul, ceea ce impune soluția admiterii

acțiunii formulate de reclamantul A.I., în contradictoriu cu pârâții

Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași și Ministerul

Administrației și Internelor și anularea deciziei de imputare din 26 octombrie 2009

și a hotărârii nr. 692513 din 21 decembrie 2009, emise de Inspectoratul

Județean al Poliției de Frontieră Iași, precum și a hotărârii nr. 4 din 05

martie 2010, emisă de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, au formulat pârâții Ministerul Administrației și Internelor și

Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași.

În motivarea recursului, pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor a arătat, în esență, următoarele.

Conform probelor de la dosarul cauzei,

participarea reclamantului la concursul de inițiere organizat de către Școala

de Formare Inițială și Continuă a Personalului Poliției de Frontieră Iași s-a

făcut cu scoaterea acestuia de la locul de muncă, fapt pentru care în mod temeinic

și legal, cercetarea administrativă a fost efectuată prin luarea în considerare

a dispozițiilor art. 22 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor

nr. 1122/2006.

Invocarea de către reclamant a motivelor

de sănătate ce au determinat actul sau de voință, nu îl exonerează de răspunderea

materială, în lipsa unei clasări medicale care să-l încadreze în situația de a

fi în imposibilitate de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, fapt care ar fi

condus la schimbarea încadrării legale în ceea ce privește încetarea raporturilor

de serviciu.

Este de observat că actul de voință

al reclamantului de a solicita încetarea raporturilor de serviciu, constituie,

potrivit art. 21 lit. b) pct. 2 și art. 23 din Ordinul nr. 1122/2006,

coroborate cu prevederile art. 69 alin. (1) lit. d) și f) din Legea nr. 360/2002,

un motiv imputabil atrage răspunderea materială a acestuia pentru nerespectarea

argumentului asumat.

Astfel, nu poate fi reținută susținerea

instanței de fond că încetarea raporturilor de serviciu nu poate fi imputată

reclamantului în condițiile în care nu au luat nici o măsură privind sănătatea acestuia

în lipsa unei clasări medicale, pe de o parte, iar pe de altă parte, acest

motiv nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de încetare a funcțiilor

publice, neimputabile funcționarului public, reglementate în art. 24 lit. b)

din Ordinul nr. 1122/2006.

În motivarea recursului

Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași a arătat, în esență,

următoarele:

Greșit a apreciat instanța de fond faptul

că reclamantul ar fi urmat cursurile de inițiere în carieră fără a fi scos de

la locul de muncă, în realitate, participarea la cursurile respective

făcându-se cu scoaterea de la locul de muncă, pe module de pregătire.

În ceea ce privește existența culpei

reclamantului, esențial este că acesta a solicitat din proprie inițiativă

încetarea raporturilor de serviciu prin demisie, cu toate că potrivit certificatului

medical al comisiei de expertiză a fost declarat apt limitat pentru serviciul în

poliție, și nu a fost declarat inapt, ceea ce îi permitea continuarea serviciului

în poliție

Examinând sentința prin prisma

criticilor formulate, precum și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate și urmează a fi

respinse pentru cele ce vor fi expuse în continuare.

În esență, pârâții susțin că suma

imputată reclamantului A.I., în cuantum de 12.908,81 lei reprezintă drepturile

salariale efectiv primite pe perioada cursului de specializare, perfecționare

și a stagiului de practică, proporțional cu timpul rămas până la împlinirea termenului

prevăzut în angajamentul din 09 ianuarie 2009, precum și celelalte drepturi

materiale efectiv primite.

În realitate, suma menționată în

Decizia de imputare din 26 octombrie 2009 nu reprezintă drepturile salariale

efectiv încasate de reclamant, în conformitate cu art. 35 alin. (1) din O.G. nr.

38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care să fie

recuperate de la acesta în condițiile prevăzute în O.G. nr. 121/1998. Conform

calculelor întocmite de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași,

suma imputată reclamantului a fost determinată pe baza salariilor și a altor

drepturi bănești primite de reclamant, în cuantum total de 16.390,67 lei, care

a fost împărțită la numărul total al perioadei de timp pe care reclamantul s-a

angajat să o lucreze în cadrul Ministerului Administrației și Internelor (3.653

zile), rezultând valoarea unei zile lucrate, în cuantum de 4,4869 lei. Valoarea

unei zile lucrate a fost înmulțită cu 2.877 (diferența dintre 3.653 zile și 776

zile lucrate de reclamant), rezultând suma de 12.908,81 lei ce i-a fost

imputată.

Prin urmare, suma consemnată în

decizia de imputare nu reprezintă totalul drepturilor salariale efectiv primite

de reclamant, care să fie recuperată de la acesta, urmare a nerespectării angajamentului

din 09 ianuarie 2009, în baza prevederilor O.G. nr. 121/1998, ci suma de bani

pe care acesta ar fi încasat-o de la Ministerul Administrației și Internelor, în perioada scursă de la data demisiei sale până la

împlinirea termenului de 10 ani. Cum dreptul la reparație întemeiat pe

prevederile O.G. nr. 121/1998 se naște numai în măsura în care s-a produs un

prejudiciu, iar în speță suma imputată reclamantului nu reprezintă o consecință

negativă patrimonială care să condiționeze nașterea obligației de despăgubire

în sarcina acestuia, rezultă că decizia de imputare este nelegală.

În consecință, în raport de cele

reținute de instanța de control judiciar, examinarea motivelor dezvoltate de recurenți

este inutilă, argumentele prezentate în memoriile de recurs ar fi prezentat

relevanță doar în ipoteza în care reclamantului i-ar fi fost imputate

drepturile efectiv primite în perioada în care acesta a urmat cursurile de

formare și specializare.

Este de observat că prima instanță

bine a admis acțiunea reclamantului și a anulat decizia de impunere precum și

actele administrative emise în procedura prealabilă, însă cu o motivare

eronată, astfel că aceasta va fi substituită cu motivarea instanței de control

judiciar.

Față de cele ce preced, Înalta Curte

constată că recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare,

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de Ministerul Administrației și Internelor și

Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași, împotriva sentinței nr. 22

din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași - secția contencios administrativ și

fiscal

, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 noiembrie 2011.