ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3355/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3355/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei.

1.Cadrul procesual.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, la data de 01 aprilie 2010, reclamantul T.C.M.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor,

Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și

Internelor și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Vaslui:

a) anularea hotărârii din 3 martie 2010

dată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației

și Internelor;

b) anularea hotărârii din 4 decembrie 2009

a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului Județean

al Poliției de Frontieră Vaslui;

c) anularea deciziei de imputare din

30 octombrie 2009 emisă de șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră

Vaslui;

d) anularea în parte a Ordinului Ministrului

Administrației și Internelor cu nr. 1122 din 5 ianuarie 2006, respectiv în ceea

ce privește referirea făcută în art. 21 lit. a) pct. 2 din acest Ordin la art. 69

lit. f) din Legea nr. 360/2002;

e) suspendarea executării deciziei de imputare

până la soluționarea prezentei cauze.

În motivare, reclamantul a arătat că prin

decizia de imputare din 30 octombrie 2009 emisă de șeful Inspectoratului Județean

al Poliției de Frontieră Vaslui a fost obligat să plătească 10.124,65 RON, reprezentând

cheltuieli de întreținere pe timpul școlarizării și alte drepturi de natură salarială.

Decizia a fost confirmată în căile administrativ

jurisdicționale de atac, prin respingerea plângerii, respectiv prin respingerea

contestației (hotărârea din 4 decembrie 2009 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor

din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Vaslui, respectiv hotărârea

din 3 martie 2010 dată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor).

Pentru emiterea actelor administrative

a căror anulare o solicită la lit. a)-c) s-a reținut că a absolvit Cursul de inițiere

în carieră a agenților proveniți din sursă externă organizat la Școala de Perfecționare

a Cadrelor Poliției de Frontieră Orșova în perioada 8 ianuarie 2007 - 21

decembrie 2007.

După absolvire, a fost încadrat pe un post

corespunzător pregătirii luându-și angajamentul să îndeplinească serviciul respectiv

pe o perioadă de cel puțin 5 ani, iar la data de 31 august 2009 au încetat raporturile

de serviciu ca urmare a aprobării demisiei sale.

Arată reclamantul că situația de fapt a

fost corect reținută de pârât dar, pentru motive care țin de aplicarea ordinului

atacat, s-a apreciat că demisia sa din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției

de Frontieră Vaslui constituie motiv imputabil de încetare a raporturilor de serviciu.

În opinia reclamantului, actele administrative

a căror anulare o solicită sunt lovite de nulitate pentru că au fost emise cu încălcarea

prevederilor imperative ale legii care reglementează restituirea cheltuielilor efectuate

cu pregătirea polițiștilor.

Pe de altă parte, reclamantul a susținut

că nu i se aplică prevederile referitoare la răspunderea materială a militarilor,

astfel cum sunt invocate în considerentele și în conținutul dispozitivului deciziei

de imputare, precum și în celelalte acte administrative atacate, pentru că este

funcționar public cu statut special, reglementat de Legea nr. 360/2002 și de O.U.G.

nr. 104/2001.

Chiar dacă ar fi considerat militar, fapta

sa nu se înscrie în niciuna dintre ipotezele prevăzute de O.G. nr. 121/1998 pentru

a atrage răspunderea materială.

Arată reclamantul că nerestituirea cheltuielilor

de școlarizare este cel mult o faptă delictuală civilă, iar în aceste condiții recuperarea

sumelor pretinse de Ministerul Administrației și Internelor se face pe calea dreptului

comun, nicidecum în procedura expres și restrictiv reglementată a deciziei de imputare

emisă în temeiul vreunei legi speciale. În cazul său s-ar putea emite o decizie

de imputare, dar numai dacă sunt întrunite cerințele art. 84 din Legea nr. 188/1999,

ceea ce nu este cazul în speță.

Precizează reclamantul că demisia a fost

consecința admiterii sale ca student la Academia de Poliție „A.I.C." din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor în anul 2009, iar motivul care stă la

baza demisiei nu poate încadra demisia în „motive imputabile”, chestiunea care trebuie

să fie rezolvată de instanță în soluționarea acțiunii fiind aceea dacă demisia,

urmare a admiterii la Academia de Poliție, constituie motiv imputabil de încetare

a raporturilor de serviciu.

Pârâții Inspectoratul Județean al Poliției

de Frontieră Vaslui și Ministerul Administrației și Internelor au formulat întâmpinări,

solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.

Reclamantul T.C.M. a formulat răspuns la

întâmpinările pârâților, invocând totodată excepția de nelegalitate dispozițiilor

art. 27

1

din Instrucțiunile Ministrului Administrației și Internelor

nr. 830/1999, introdus prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor

nr. 457/2003, care, în opinia sa, extinde nepermis sfera persoanelor cărora li se

aplică necircumstanțiat regulile răspunderii materiale a militarilor.

În acest sens, a arătat că dispozițiile

art. 9 din O.G. nr. 121/1998, care se aplică și salariaților civili din Ministerului

Adminstrației și Internelor, au fost modificate implicit de prevederile ulterioare

ale Legii nr. 360/2002 - art. 55, astfel că antrenarea răspunderii materiale poate

fi realizată exclusiv în limitele Statutului polițistului, respectiv numai pentru

încălcarea cu vinovăție a atribuțiilor de serviciu, iar nu pentru orice faptă cauzatoare

de prejudicii.

A mai arătat reclamantul că, în eventualitatea

că instanța ar accepta punctul de vedere că și polițiștilor li se pot aplica prevederile

legale care reglementează răspunderea materială a militarilor, în speță, art. 21

lit. b) pct. 2 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006,

împotriva sa nu putea fi emisă o decizie de imputare deoarece răspunderea materială

a polițiștilor poate fi antrenată doar pentru încălcarea cu vinovăție a îndatoririlor

de serviciu, iar demisia nu a constituit niciodată, nu constituie și nu poate constitui

o încălcare a atribuțiilor de serviciu.

2.Hotărârea Curții de Apel

Prin sentința nr. 4065 din 07 iunie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, a respins excepția

de nelegalitate ca neîntemeiată și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamantul T.C.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației

și Internelor (M.A.I.), Comisia de Jurisdicție a Imputatelor din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor prin Direcția Juridică a Ministerului Administrației

și Internelor (C.J.I. M.A.I.) și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră

Vaslui (I.J.P.F. Vaslui).

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea

de Apel a reținut că unul dintre motivele de nelegalitate a deciziei de imputare

și hotărârilor de soluționare a contestațiilor se referă la greșita aplicare a dispozițiilor

legale ce reglementează răspunderea materială a militarilor.

Sub acest aspect, s-a reținut că decizia

de imputare este emisă în baza dispoz. art. 70 din Legea nr. 360/2002, coroborate

cu dispozițiile art. 22, 23 și 24 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor

nr. 1122/2006 privind aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor

de întreținere pe timpul școlarizării, și cu dispozițiile O.G. nr. 121/1998 privind

răspunderea materială a militarilor.

Reclamantul a invocat caracterul special

al Statutului polițistului și a arătat că acesta se coroborează cu prevederile Legii

nr. 188/1999, și nu cu O.G. nr. 121/1998, în timp ce pârâții au invocat în apărare

prevederile art. 9 din O.G. nr. 121/1998 conform cărora: „Prevederile prezentei

ordonanțe se aplică și (...) salariaților civili din structura instituțiilor publice

prevăzute la art. 2”, articol care prevede că „Răspunderea materială este angajată,

în condițiile prezentei ordonanțe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea

și gestionarea resurselor financiare și materiale, provocate de militari din vina

acestora și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de

serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului

Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Informați

Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției”.

S-a mai reținut că pârâții au invocat dispozițiile

art. 27

1

din Instrucțiunile nr. 830/1999 privind răspunderea materială

a militarilor astfel cum au fost modificate prin Ordinul nr. 457 din 26 mai 2003

al Ministrului Administrației și Internelor, conform cărora: „Prin salariați civili

din structura Ministerului Administrației și Internelor se înțelege funcționarii

publici civili cu statut special, funcționarii publici și personalul contractual”.

Curtea a apreciat ca neîntemeiată excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 27

1

din Instrucțiunile Ministrului Administrației și Internelor nr. 830/1999 invocată

de pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Vaslui prin întâmpinare,

față de caracterul normativ al actului administrativ, reținând că, atâta timp cât

un act administrativ cu caracter normativ poate fi atacat oricând pe calea acțiunii

în anulare, conform Legii nr. 554/2004, cu atât mai mult acesta poate fi contestat

și pe calea excepției de nelegalitate.

Cu privire la fondul excepției de nelegalitate,

Curtea nu a reținut motivele de nelegalitate invocate de reclamant.

A apreciat că dispozițiile art. 9 din O.G.

nr. 121/1998 au un caracter special și nu pot fi modificate printr-o lege ulterioară

decât în mod expres, iar Legea nr. 360/2002 nu aduce modificări dispozițiilor legale

anterior menționate.

Astfel, conform art. 55, „încălcarea de

către polițist, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea

sa disciplinară materială, civilă sau penală, după caz”.

Iar potrivit art. 63 alin. (1) din Statutul

polițistului, „(1) Polițistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unității,

potrivit legislației aplicabile personalului civil din Ministerul Administrației

și Internelor”.

Dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 121/1998,

coroborate cu prevederile art. 2 au un caracter special față de cele reglementate

prin Legea nr. 188/1999.

Concluzionând, Curtea a apreciat că nu

există motive de nelegalitate a art. 27

1

din Instrucțiunile nr. 830/1999

privind răspunderea materială a militarilor, în condițiile în care, polițistul este

funcționar public civil, art. 9 din O.G. nr. 121/1998 se referă la toți salariații

civili din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, iar art. 63 alin.

(1) din Legea nr. 360/2002 face trimitere la dispozițiile aplicabile personalului

civil.

Pe fondul cauzei, Curtea a ajuns la concluzia

că aspectele invocate de reclamant nu pot sta la baza admiterii acțiunii.

S-a reținut că definiția dată la art. 21

lit. b) pct. 2 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1122

din 05 ianuarie 2006 noțiunii de „motive imputabile” - definiție care include și

situația demisiei polițistului - corespunde scopului urmărit de legiuitor, deoarece

actul demisiei este unul unilateral, încheierea lui depinzând în întregime de voința

funcționarului respectiv.

Reclamantul invocă o situație specială,

care ar face conform aprecierii sale necesare anumite circumstanțieri în reglementarea

obligației prevăzute la art. 70 din Legea nr. 360/2002: faptul că după absolvirea

Academiei de Poliție este posibil să rămână în structura Ministerului Administrației

și Internelor, încheind dealtfel un nou angajament prin care își asumă această obligație.

Însă aceste împrejurări nu pot fi avute

în vedere decât ca propuneri de lege ferenda, competența instanței rezumându-se

la interpretarea și aplicarea legii în vigoare.

Conform angajamentului semnat de reclamant

în 2007, acesta și-a asumat, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (5) din

Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 300/2004, obligația de a îndeplini

serviciul pe o perioadă de minimum 5 ani în unitatea în care este încadrat sau în

unitățile și garnizoanele în care va fi mutat ulterior, în raport de nevoile Ministerului

Administrației și Internelor.

Or, reclamantul și-a dat demisia din funcția

de agent, având calitatea de student al Academiei de Poliție, astfel că nu a respectat

această obligație.

3.Recursul declarat de reclamant.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs

reclamantul T.C.M. solicitând modificarea sa în sensul admiterii excepției de nelegalitate

invocată și a acțiunii cu care a învestit instanța de judecată.

În motivarea căii de atac recurentul a

formulat următoarele critici de nelegalitate care pot fi subsumate cazului de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii, constatând - în esență - că demisia

a constituit un motiv imputabil de desfacere a contractului de muncă.

Sub acest aspect arată că demisia nu presupune

culpa, vinovăție, pentru a fi considerată motiv imputabil de încetare a raporturilor

de muncă.

Calificarea demisiei ca act imputabil în

toate cazurile, necircumstanțiat, denotă aplicarea mecanică a legii, contrar scopului

pentru care a fost adoptată.

Curtea de Apel București a reținut că prevederile

art. 9 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor nu au fost

modificate prin Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, primele având

un caracter special deși din analiza conținutului noțiunii de salariat civil, se

poate observa cu ușurință restrângerea sferei persoanelor care dețin acest statut

în sensul prevederilor menționate.

Invocarea de către Curtea de Apel București

a prevederilor art. 63 alin. (1) din Statutul polițistului este eronată întrucât

paguba s-a produs în patrimoniul unității în care își desfășoară activitatea polițistul.

4.Apărările intimaților.

Prin întâmpinările formulate, intimații

Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Teritorial al Poliției

de Frontieră Iași au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimații-pârâți arată că în mod corect

instanța de fond a respins atât excepția de nelegalitate a pct. 27

1

din

Instrucțiunile Ministerului nr. 830/1999 cât și acțiunea vizând în esență antrenarea

răspunderii materiale a reclamantului prin restituirea cheltuielilor de școlarizare.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului.

Examinând sentința atacată prin prisma

motivelor de recurs formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare cât și sub toate

aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

1.Argumentele de fapt și de drept relevante.

Recurentul-reclamat a învestit instanța

de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect, anularea deciziei de imputare

din 30 octombrie 2009 emisă de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Vaslui

prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 10.124,65 RON

reprezentând cheltuieli de întreținere pe timpul școlarizării, cheltuieli imputabile

ca urmare a neexecutării profesiei în cadrul instituției pe o perioadă de 5 ani.

Prin acțiunea s-a solicitat și anularea

actelor administrative jurisdicționale prin care decizia de impunere a fost confirmată.

Situația de fapt nu este contestată de

părți.

Astfel, recurentul - reclamant a fost admis

la concursul organizat pentru încadrarea din sursă externă în cadrul Inspectoratului

Județean al Poliției de Frontieră Vaslui, cu gradul profesional de agent de poliție.

La data de 05 ianuarie 2007 recurentul-reclamant

a încheiat angajamentul prin care s-a obligat, în conformitate cu art. 25 alin.

(5) lit. d) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 300/2004 privind

activitatea de management resurse umane în unitățile Ministrului Administrației

și Internelor, coroborat cu art. 22 din Ordinul Ministerului Administrației și

Internelor nr. 1122/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea

cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării a cheltuielilor efectuate pe

perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică,

în țară și străinătate și modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-și

respectă angajamentele încheiate, să lucreze în cadrul instituției pe o perioadă

de cel puțin 5 ani.

Ca urmare a promovării examenului de admitere

la Academia de Poliție „A.l.C.”, prin raportul către șeful Inspectoratul

Județean al Poliției de Frontieră Vaslui din data de 17 august 2009 recurentul-reclamant

a solicitat încetarea raporturilor de muncă, prin demisie, începând cu data de 31

august 2009.

Prin dispoziția șefului Inspectoratului

Județean al Poliției de Frontieră Vaslui din 28 august 2009, recurentului-reclamant

i-au încetat raporturile de serviciu în conformitate cu dispozițiile art. 69 lit.

f) și art. 73 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările

ulterioare.

Deoarece recurentul-reclamant nu a respectat

obligația asumată prin angajamentul încheiat la 05 ianuarie 2007 după efectuarea

cercetării administrative Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră a emis

decizia de impunere pentru suma de 10.124,61 RON, reprezentând drepturile de salarizare

proporțional cu timpul rămas până la împlinirea termenului prevăzut în angajament.

Prima instanță analizând cererea reclamantului

cu care a fost astfel învestită a respins-o pentru motivele inserate la pct. 1.2

din decizie.

Această soluție este corectă ea fiind împărtășită

și de instanța de control judiciar pentru considerentele expuse în continuare, ca

răspuns la motivele de recurs formulate.

Instanța de fond, în mod corect a apreciat

că prevederile art. 9 din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor,

nu au fost modificate implicit prin Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului,

având în vedere caracterul special al ordonanței raportat la prevederile statutului

polițistului și faptul că o asemenea modificare nu ar fi putut interveni decât în

mod expres.

Prin adoptarea O.G. nr. 121/1998 s-a dorit

reglementarea răspunderii materiale pentru tot personalul ministerului și după modificarea

statutului din militar în funcționar public civil cu statut special al polițistului,

răspunderea materială este antrenată și reglementată tot de dispozițiile acestui

act normativ.

Ordinul Ministerului Administrației și

Internelor nr. 457 din 2003, prin care s-a introdus pct. 27

1

în Instrucțiunile

Ministerului nr. 830 din 1998, a fost emis în baza și în executarea art. 48 din

O.G. nr. 121/1998 și art. 63 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 dispozițiile atacate

cu excepția de nelegalitate fiind în totală concordanță cu actele de nivel superior

pe baza și în executarea cărora au fost emise.

Paguba reținută cu actul administrativ

a cărui anulare se solicită a constat în drepturile salariale și alte drepturi materiale

și bănești efectiv achitate de către angajator, pe perioada cursului de inițiere,

calculate proporțional cu timpul rămas până la îndeplinirea termenului de 5 ani

stipulat în angajamentul recurentului din 09 ianuarie 2007 s-a produs în patrimoniul

Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Vaslui.

Cum recurentul-reclamant nu și-a respectat

angajamentul încheiat iar raporturile de muncă au încetat la inițiativa acestuia,

prin demisie înainte de termenul de 5 ani s-a produs un prejudiciu așa cum a fost

reținut prin decizia de imputare, este normal să fie antrenată răspunderea sa patrimonială.

În consecință, se constată ca fiind îndeplinite

condițiile pentru atragerea răspunderii materiale reglementate de O.G. nr. 121/1998

pentru prejudiciul care s-a produs ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate

prin angajament, în condițiile în care raporturile de serviciu au încetat la solicitarea

recurentului-reclamant.

2.Temeiul legal al soluției adoptate.

Pentru considerentele expuse la pct. II,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 se

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de T.C.M. împotriva sentinței nr. 4065 din 07 iunie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 iunie 2012.