ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3426/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3426/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul M.A. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale - U.M. nr. 01026:

1.

anularea Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 52/C.J.283 din 23 iulie

2009 pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

M.Ap.N., ca nelegală și netemeinică;

2.

anularea Hotărârii nr. CRA-1555 din 4 mai 2009 emisă de către pârât, prin care

a fost admisă în parte contestația sa împotriva Deciziei de imputare nr. 93 din

23 martie 2009, ca nelegală și netemeinică;

3.

anularea Deciziei de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009 emisă de către pârât;

4.

suspendarea Deciziei de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009 până la soluționarea

irevocabilă a cauzei;

Deciziei administrativ-jurisdicțională nr. 91/C.J.520 din 7 ianuarie 2009,

pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.Ap.N.,

ca fiind nelegală și netemeinică, precum și obligarea la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea

cererii, reclamantul a arătat că prin Decizia de imputare nr. 104 din 1 iunie

2009 a fost angajată răspunderea sa materială și a fost obligat la plata sumei

de 36.402,10 RON, cu titlu de prejudiciu, compus din cheltuieli de întreținere

pe timpul școlarizării, cauzat fostului său angajator, respectiv M.Ap.N. - U.M.

nr. 01026 București.

A mai

precizat reclamantul că decizia de imputare a fost emisă după ce, în prealabil,

a fost cercetat administrativ în data de 20 martie 2009, prilej cu care a fost

întocmit un proces-verbal.

S-a mai

arătat că anterior emiterii deciziei de imputare contestate, pârâtul a emis

Decizia de imputare nr. 14 din 19 mai 2008, pentru suma de 49.533,19 RON,

decizie casată prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 62/CJ. 357/2008

din 15 octombrie 2008. Tot prin aceasta decizie a fost anulat și

procesul-verbal de cercetare administrativă întocmit cu ocazia efectuării

cercetării administrative.

Deoarece

procesul-verbal de cercetare administrativă în baza căruia a fost emisă prima

decizie de imputare a fost anulat, pentru a putea fi cercetat administrativ

pentru a 2-a oară, s-a pronunțat Decizia administrativ-jurisdicțională nr.

91/C.J. 250 din 7 ianuarie 2009 de către Comisia de jurisdicție a Imputațiilor

din cadrul M.Ap.N, decizie prin care pârâtul a fost repus în termenul legal

pentru efectuarea acestei cercetări, fiind emisă Decizia de imputare nr. 93 din

23 martie 2009 pentru suma de 56.219,55 RON.

Reclamantul

a precizat că a contestat din nou actul administrativ - Decizia de imputare nr.

93 din 23 martie 2009 - potrivit reglementărilor din legea specială, respectiv

O.G. nr. 121/1998, prin Hotărârea nr. CRA-1555 din 4 mai 2009, fiind admisă în

parte contestația formulată și emisă o nouă decizie de imputare, respectiv nr.

104/2009, pentru o sumă mai mică (36.402,10 RON).

Prin

Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 52/CJ.283 din 23 iulie 2009,

pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.Ap.N., a

fost respinsă plângerea promovată de reclamant împotriva hotărârii mai sus

menționate.

A mai

precizat reclamantul că motivul care stă la baza imputării sumei de 36.402,10

RON este un pretins prejudiciu produs de către acesta pârâtului prin demisia

din cadrul M.Ap.N.

În ce

privește actele atacate, reclamantul a susținut că potrivit dispozițiilor art.

25, alin. (5) și (6) din legea specială - O.G. nr. 121/1998, proba temeiniciei

și legalității deciziei de imputare trebuie făcută de către unitatea al cărei

comandant emite această decizie, în speță de către U.M. nr. 01026 București, în

temeiul acestor prevederi pârâtul având obligația de a dovedi atât existența,

cât și întinderea pretinsului prejudiciu.

S-a mai

precizat că prejudiciul pretins nu are la bază niciun înscris justificator din

care să rezulte cuantumul acestuia, acesta stabilindu-se în baza unor simple

adrese comunicate de către U.M. nr. 01512 Sibiu, care conțin o înșiruire de

cifre nejustificate de niciun înscris.

Totodată,

potrivit dispozițiilor art. 2 și 4 din Metodologia privind stabilirea

cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării - Ordinul nr. M66 din 12

aprilie 2007, sumele imputate cu titlu de cheltuieli de școlarizare trebuie să

fie stabilite prin ordine de zi pe unitate, la încheierea fiecărui semestru,

detaliat pentru fiecare categorie de personal, or, aceste înscrisuri nu se află

la dosar și nu au fost avute în vedere la cercetarea administrativă și ulterior

la emiterea deciziei de imputare.

Stabilirea

sumei ce i se impută și implicit dovedirea legalității și temeiniciei ei,

obligație stabilită de legiuitor în sarcina pârâtului, trebuie să se facă pe

baza unor acte doveditoare, respectiv facturi, chitanțe, devize, etc.

O altă

critică adusă de reclamant constă în faptul că actualizarea sumei ce reprezintă

cheltuieli de școlarizare comunicate prin adresele în speță s-a făcut cu

indicii prețurilor de consum corespunzători fiecărui an de studiu, și nu cu

indicele de inflație pentru aceleași perioade, astfel cum prevede Anexa nr. 1 a

Ordinului nr. M 66/2007 al Ministrului Apărării pentru aprobarea Metodologiei

privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării.

Un alt

aspect de nelegalitate invocat constă în aceea că la data la care reclamantul a

început studiile militare universitare - anul 2002, stagiul militar era obligatoriu

și gratuit.

Totodată,

potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 46/1996, militarii în termen,

elevii și studenții instituțiilor de învățământ militar au dreptul la hrană,

echipament, medicamente, soldă, documente de transport etc., primul an de studiu

fiind considerat stagiu militar pentru elevii și studenții formelor de

învățământ militar.

Pe de

altă parte, a mai susținut reclamantul, potrivit Ordinului ministrului apărării

nr. M 66/2007, pct. 2, cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării constau

în cheltuieli efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea, transportul, aceste

cheltuieli fiind aceleași cu cele care se făceau, potrivit legii, cu militarii

în termen, atunci când stagiul militar era obligatoriu.

În atare

context, reclamantul a opinat că suma imputată cu titlu de prejudiciu pentru

primul an de studiu, respectiv 11.822,47 RON, este cel puțin abuzivă, deoarece

i se solicită să repare un pretins prejudiciu material ce constă într-o sumă de

bani, sumă de bani ce reprezintă o gratuitate pentru acesta, de care a

beneficiat în temeiul unei legi.

În ce

privește cererea de suspendare a Deciziei de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009,

reclamantul a susținut că prezumția de legalitate de care aceasta beneficiază

este puternic afectată față de toate aspectele dezvoltate.

S-a mai

susținut că Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 91/CJ.520 din 7 ianuarie

2009, pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

M.Ap.N, prin care a fost admisă cererea de repunere în termen, formulată de

către pârât pentru efectuarea cercetării administrative este nelegală și

netemeinică față de dispozițiile art. 33 din O.G. nr. 121/1998.

Potrivit

acestei norme legale, instituția repunerii în termenul legal de efectuare a

cercetării administrative funcționează doar dacă există motive temeinice și

doar atunci când cercetarea administrativă nu s-a efectuat.

Or, în

cauză, pârâtul nu a dovedit niciun motiv temeinic pentru a putea fi repus în

termen și nici nu poate fi vorba despre neefectuarea cercetării administrative,

deoarece această cercetare a fost efectuată, ulterior, prin Decizia

administrativ-jurisdicțională nr. 62/CJ.357/2008 din 15 octombrie 2008

pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.Ap.N.,

procesul-verbal de cercetare administrativă fiind anulat.

La 14

septembrie 2009, reclamantul a depus cerere completatoare, solicitând în plus

anularea Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A2363, emis de către

pârât în data de 20 martie 2009, ca fiind nelegal.

La 5 martie

2010, reclamantul și-a precizat cererea în sensul că dorește să apară ca pârâtă

în cauză UM nr. 01026, alături de pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

La 5

martie 2010, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a depus întâmpinare,

solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată,

invocând totodată excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a

Unității Militare 01026 București, întrucât unitățile din cadrul Ministerului

Apărării Naționale nu au personalitate juridică.

La aceeași

dată, prima instanță a dispus suspendarea executării Deciziei de imputare nr.

104 din 1 iunie 2009, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei,

respingând excepția lipsei capacității de exercițiu a pârâtei Unității Militare

01026 București, deoarece potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. civ., deși nu are

personalitate juridică, unitatea poate sta în judecată ca pârâtă, având organe

proprii de conducere.

Prin

Sentința civilă nr. 4975 din 9 septembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, cererea formulată a fost

respinsă, ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Decizia de imputare

nr. 104 din 1 iunie 2009, atacată în cauză, a fost angajată răspunderea

materială a reclamantului și a fost obligat la plata sumei de 36.402,10 RON, cu

titlu de prejudiciu compus din cheltuieli de întreținere pe timpul

școlarizării, cauzat fostului său angajator, respectiv M.Ap.N. - U.M. nr. 01026

București, această decizie fiind emisă după ce, în prealabil, reclamantul a

fost cercetat administrativ în data de 20 martie 2009, prilej cu care a fost

întocmit un proces-verbal.

A mai

reținut instanța fondului că, anterior emiterii deciziei de imputare

contestată, pârâtul a emis Decizia de imputare nr. 14 din 19 mai 2008, prin

care i se impută reclamantului suma de 49.533,19 RON, decizie casată prin

Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 62/CJ.357/2008 din 15 octombrie 2008,

prin care a fost anulat și procesul-verbal de cercetare administrativă întocmit

cu ocazia efectuării cercetării administrative.

Pentru a

putea fi cercetat administrativ pentru a 2-a oară, s-a pronunțat Decizia nr.

91/C.J. 250 din 7 ianuarie 2009 de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor

din cadrul M.Ap.N, decizie prin care pârâtul a fost repus în termenul legal

pentru efectuarea acestei cercetări. După efectuarea celei de-a doua cercetări

administrative a reclamantului, a fost emisă Decizia de imputare nr. 93 din 23

martie 2009 pentru suma de 56.219,55 RON.

Reclamantul

a contestat din nou Decizia de imputare nr. 93 din 23 martie 2009 - potrivit

reglementărilor din legea specială, respectiv O.G. nr. 121/1998, prin Hotărârea

nr. CRA-1555 din 4 mai 2009 fiind admisă în parte contestația formulată și

emisă o nouă decizie de imputare, cea atacată în cauză, respectiv nr. 104/2009,

pentru o sumă mai mică (36.402,10 RON).

Totodată,

prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 52/CJ.283 din 23 iulie 2009,

pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.Ap.N., a

fost respinsă plângerea pe care a promovat-o reclamantul împotriva ultimei

hotărâri.

S-a mai

reținut că prin Decizia de imputare nr. 104 din 1 iunie 2008 s-a stabilit în

sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 36.402,10 RON, reprezentând

cota-parte a cheltuielilor de școlarizare și întreținere efectuate de

Ministerul Apărării Naționale, imputabile contestatorului ca urmare a

neexercitării profesiei de cadru militar aferentă perioadei pentru care s-a

angajat, conform contractului.

Astfel,

la începutul studiilor militare, reclamantul a încheiat un angajament cu

Ministerul Apărării Naționale, prin care s-a obligat să îndeplinească serviciul

militar activ pe o durată de cel puțin 10 ani după absolvirea studiilor, în

unitățile și garnizoanele Ministerului Apărării Naționale, în același act

stipulându-se că, în situația în care acesta va fi trecut în rezervă, se obligă

să restituie Ministerului Apărării Naționale toate cheltuielile de întreținere

pe timpul cât a fost școlarizat, potrivit dispozițiilor legale.

Prima

instanță a reținut că potrivit expertizei efectuate, aceste cheltuieli sunt în

sumă de 36.295,62 RON, potrivit OZU nr. 250 din 31 decembrie 2007, suma

menționată actualizată atingând valoarea de 39.714,67 RON, superioară celei

imputate reclamantului, apreciindu-se astfel că, din punct de vedere al

cuantumului, decizia de imputare este legală și temeinică.

În raport

cu criticile reclamantului, instanța a mai constatat că potrivit art. 35 din

Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, elevii școlilor

militare și studenții care nu mai continuă studiile sunt trimiși la unități

militare pentru completarea serviciului militar până la 12 luni, iar dacă

aceștia au îndeplinit serviciul militar înainte de a intra în instituția

militară de învățământ sau au terminat cel puțin anul I de studii, sunt trecuți

în rezervă, textul nefăcând referiri la compensarea/reducerea sumelor de la

buget, în cazul în care studiile nu sunt continuate.

Art. 66

din Legea nr. 46/1996 stabilește dreptul de hrană, echipament, medicamente,

soldă, documente militare de transport pentru militarii în termen, elevii și

studenții instituțiilor de învățământ, prin precizarea/enumerarea distinctă

legiuitorul dorind să evidențieze că nu este vorba despre aceleași cheltuieli,

aceleași cuantumuri/valori ale serviciilor, pentru categoriile de persoane

menționate.

A

apreciat instanța fondului că există regimuri diferite de acordare a acestor

drepturi, iar primul an de studiu este cuprins în perioada de școlarizare și nu

poate fi asimilat stagiului militar obligatoriu, natura și scopul întreținerii

fiind diferite în cele două situații.

Relativ

la ultima critică formulată de reclamant, judecătorul fondului a reținut că din

interpretarea teleologică a art. 33 din O.G. nr. 121/1998 rezultă că efectuarea

unei cercetări administrative lovite de nulitate ca urmare a nechemării și

neascultării persoanei cercetate (încălcarea dreptului său la apărare), este un

motiv de repunere în termen, întrucât această situație este similară cu cea în

care nu s-a efectuat cercetarea administrativă.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs reclamantul, criticând-o ca

nelegală și netemeinică.

În

motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9

și art. 304

1

C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut în

esență că, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind legală decizia de

imputare contestată, deși intimații nu și-au îndeplinit obligația legală de a

dovedi atât existența, cât și întinderea prejudiciului pretins, cuantificarea

acestuia fiind făcută în baza unor simple adrese, iar prin sentința atacată,

s-a apreciat prejudiciul pe baza unei expertize contabile, fără examinarea

înscrisurilor care au stat la baza cuantificării acestuia.

Totodată,

recurentul a susținut că în mod eronat a fost inclusă în calculul prejudiciului

și contravaloarea cheltuielilor aferente primului an de studiu, deși acesta era

echivalent stagiului militar obligatoriu și gratuit, conform art. 34 și 35 din

Legea nr. 46/1996, cât și suma de 1.549 RON, reprezentând cheltuieli aferente

cursului de bază ofițeri infanterie, deși cursul respectiv a fost absolvit după

terminarea studiilor și numirea în funcția de ofițer.

Recurentul

a criticat sentința instanței de fond ca fiind dată cu încălcarea dispozițiilor

legale în materie, întrucât a interpretat și aplicat greșit dispozițiile O.G.

nr. 121/1998, privind instituția repunerii în termen, intimații nedovedind

motivele temeinice care au determinat neefectuarea cercetării administrative.

Examinând

sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale

incidente în cauză, cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea

corectă a legii, nefiind dat în speță niciun motiv care să impună modificarea

sau casarea acesteia, conform considerentelor care vor fi expuse în continuare.

Obiectul

principal al acțiunii formulate de recurentul-reclamant l-a constituit anularea

Deciziei de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009, prin care s-a stabilit obligația

de plată a sumei de 36.402,10 RON, cu titlu de prejudiciu reprezentând

cheltuieli de întreținere pe timpul școlarizării, cauzat fostului său

angajator, respectiv MAN - UM nr. 01026 București, urmare a demisiei acestuia,

cheltuieli imputabile ca urmare a neexecutării profesiei de cadru militar

pentru perioada din contract rămasă neefectuată.

Împotriva

acestei decizii de imputare recurentul-reclamant a formulat plângere care a

fost respinsă prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 52/C.J.283 din 23

iulie 2009 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAN.

Conform

Contractului încheiat între părți nr. A 4174 din 12 noiembrie 2002, privind

exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, recurentul-reclamant s-a

obligat ca după terminarea studiilor militare să îndeplinească serviciul

militar activ pe o perioadă de 8 ani.

Potrivit

dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare,

modificată și completată, în cazul nerespectării angajamentului, respectiv a

perioadei de timp prevăzute pentru îndeplinirea serviciului militar, persoanele

în cauză sunt obligate să restituie cheltuielile de întreținere pe timpul

școlarizării, proporțional cu perioada rămasă neexecutată.

Criticile

recurentului privind nedovedirea existenței și a prejudiciului pretins sunt

nefondate, din materialul probator administrat în cauză, inclusiv expertiza

contabilă, rezultând că acesta a fost stabilit în conformitate cu dispozițiile

legale, conform documentelor transmise de unitățile militare în care recurentul

a fost școlarizat, conform metodologiei privind stabilirea cheltuielilor de

întreținere pe timpul școlarizării, aprobată prin Ordinul ministrului apărării

naționale nr. 66 din 12 aprilie 2007.

Nefondate

sunt și criticile formulate de recurent privitoare la includerea în calculul

prejudiciului a cheltuielilor aferente primului an de studiu, cât și a

cheltuielilor aferente cursului de bază pentru ofițeri infanterie.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea

populației pentru apărare, „Tinerii admiși în instituțiile de învățământ, cu

excepția celor din liceele militare, sunt considerați încorporați”, iar

potrivit dispozițiilor art. 35, „elevii școlilor militare și studenții care nu

mai continuă studiile sunt trimiși la unități militare pentru completarea

serviciului militar până la 12 luni”.

Art. 66

din Legea nr. 46/1996 stabilește dreptul la hrană, echipament, medicamente,

soldă, documente militare de transport pentru militarii în termen, elevii și

studenții instituțiilor de învățământ.

Din

interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că perioada anului I de studii

este doar asimilată stagiului militar fără a se asimila și cheltuielile de

școlarizare efectuate de către intimat cu cele efectuate pentru militarii care

efectuau stagiul militar, întrucât există regimuri juridice distincte pentru

acordarea acestor drepturi.

În fapt,

textul legal mai sus menționat instituie doar un beneficiu în favoarea

candidaților admiși într-o instituție de învățământ superior, fără a mai fi

necesară satisfacerea prealabilă a stagiului militar, anul I de studiu fiind

asimilat acestuia.

În ceea

ce privește cheltuielile aferente anului I suportate de intimat, reprezintă

cheltuieli cu școlarizarea care nu sunt echivalente cu cheltuielile de

întreținere ale unui militar în termen, fiind mai mari, datorită normelor de

hrană, echipare, rechizite, soldă și transport.

Nici

critica privind includerea sumei de 1.549 RON, reprezentând cheltuieli de

școlarizare curs bază ofițeri infanterie în calculul prejudiciului imputat nu

poate fi reținută, întrucât instanța de fond a menținut prejudiciul stabilit

prin Decizia de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009, și nu cel stabilit prin raportul

de expertiză contabilă efectuat în cauză, respectiv suma de 36.295,62 RON, față

de 39.714,67 RON, stabilită prin raportul de expertiză în care a fost inclusă

și aceasta.

În ceea

ce privește criticile recurentului-reclamant cu privire la interpretarea și

aplicarea greșită a dispozițiilor O.G. nr. 121/1998, instanța de control

judiciar le apreciază ca fiind nefondate, întrucât dispozițiile art. 33

reglementează posibilitatea legală a comandantului sau șefului unității

competente de a solicita comisiei de jurisdicție repunerea în termen, când din

motive temeinice nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis în

temeiul legal decizia de impunere.

Ori în

speță, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond prin hotărârea

pronunțată în cauză, efectuarea unei cercetări administrative lovite de

nulitate ca urmare a neaudierii persoanei este echivalentă situației în care

cercetarea administrativă nu a fost efectuată.

Având în

vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința pronunțată

de instanța de fond este legală și temeinică, în cauză fiind îndeplinite

condițiile legale privind angajarea răspunderii materiale a

recurentului-reclamant, ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate prin

angajament și contract, în condițiile în care raporturile de serviciu au

încetat la solicitarea acestuia.

Astfel

fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, va

respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de M.A. împotriva Sentinței civile nr. 4975 din 9 septembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 11 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AZ