ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3426/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale - U.M.

nr. 01026: 1. anularea Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 52/C.J.283 din 23 iulie 2009 pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.Ap.N., ca nelegală și netemeinică; 2. anularea Hotărârii nr. CRA-1555 din 4 mai 2009 emisă de către pârât, prin care a fost admisă în parte contestația sa împotriva Deciziei de imputare nr. 93 din 23 martie 2009, ca nelegală și netemeinică; 3. anularea Deciziei de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009 emisă de către pârât; 4. suspendarea Deciziei de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009 până la soluționarea irevocabilă a cauzei; 5. anularea Deciziei administrativ-jurisdicțională nr. 91/C.J.520 din 7 ianuarie 2009, pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.Ap.N., ca fiind nelegală și netemeinică, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Decizia de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009 a fost angajată răspunderea sa materială și a fost obligat la plata sumei de 36.402,10 RON, cu titlu de prejudiciu, compus din cheltuieli de întreținere pe timpul școlarizării, cauzat fostului său angajator, respectiv M.Ap.N. - U.M. nr. 01026 București. A mai precizat reclamantul că decizia de imputare a fost emisă după ce, în prealabil, a fost cercetat administrativ în data de 20 martie 2009, prilej cu care a fost întocmit un proces-verbal. S-a mai arătat că anterior emiterii deciziei de imputare contestate, pârâtul a emis Decizia de imputare nr. 14 din 19 mai 2008, pentru suma de 49.533,19 RON, decizie casată prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 62/CJ.

357/2008 din 15 octombrie 2008. Tot prin aceasta decizie a fost anulat și procesul-verbal de cercetare administrativă întocmit cu ocazia efectuării cercetării administrative. Deoarece procesul-verbal de cercetare administrativă în baza căruia a fost emisă prima decizie de imputare a fost anulat, pentru a putea fi cercetat administrativ pentru a 2-a oară, s-a pronunțat Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 91/C.J. 250 din 7 ianuarie 2009 de către Comisia de jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.Ap.N, decizie prin care pârâtul a fost repus în termenul legal pentru efectuarea acestei cercetări, fiind emisă Decizia de imputare nr. 93 din 23 martie 2009 pentru suma de 56.219,55 RON. Reclamantul a precizat că a contestat din nou actul administrativ - Decizia de imputare nr. 93 din 23 martie 2009 - potrivit reglementărilor din legea specială, respectiv O.G.

nr. 121/1998, prin Hotărârea nr. CRA-1555 din 4 mai 2009, fiind admisă în parte contestația formulată și emisă o nouă decizie de imputare, respectiv nr. 104/2009, pentru o sumă mai mică (36.402,10 RON). Prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 52/CJ.283 din 23 iulie 2009, pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.Ap.N., a fost respinsă plângerea promovată de reclamant împotriva hotărârii mai sus menționate. A mai precizat reclamantul că motivul care stă la baza imputării sumei de 36.402,10 RON este un pretins prejudiciu produs de către acesta pârâtului prin demisia din cadrul M.Ap.N. În ce privește actele atacate, reclamantul a susținut că potrivit dispozițiilor art. 25, alin. (5) și (6) din legea specială - O.G.

nr. 121/1998, proba temeiniciei și legalității deciziei de imputare trebuie făcută de către unitatea al cărei comandant emite această decizie, în speță de către U.M. nr. 01026 București, în temeiul acestor prevederi pârâtul având obligația de a dovedi atât existența, cât și întinderea pretinsului prejudiciu. S-a mai precizat că prejudiciul pretins nu are la bază niciun înscris justificator din care să rezulte cuantumul acestuia, acesta stabilindu-se în baza unor simple adrese comunicate de către U.M. nr. 01512 Sibiu, care conțin o înșiruire de cifre nejustificate de niciun înscris.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 2 și 4 din Metodologia privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării - Ordinul nr. M66 din 12 aprilie 2007, sumele imputate cu titlu de cheltuieli de școlarizare trebuie să fie stabilite prin ordine de zi pe unitate, la încheierea fiecărui semestru, detaliat pentru fiecare categorie de personal, or, aceste înscrisuri nu se află la dosar și nu au fost avute în vedere la cercetarea administrativă și ulterior la emiterea deciziei de imputare.

Stabilirea sumei ce i se impută și implicit dovedirea legalității și temeiniciei ei, obligație stabilită de legiuitor în sarcina pârâtului, trebuie să se facă pe baza unor acte doveditoare, respectiv facturi, chitanțe, devize, etc. O altă critică adusă de reclamant constă în faptul că actualizarea sumei ce reprezintă cheltuieli de școlarizare comunicate prin adresele în speță s-a făcut cu indicii prețurilor de consum corespunzători fiecărui an de studiu, și nu cu indicele de inflație pentru aceleași perioade, astfel cum prevede Anexa nr. 1 a Ordinului nr. M 66/2007 al Ministrului Apărării pentru aprobarea Metodologiei privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării. Un alt aspect de nelegalitate invocat constă în aceea că la data la care reclamantul a început studiile militare universitare - anul 2002, stagiul militar era obligatoriu și gratuit.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 46/1996, militarii în termen, elevii și studenții instituțiilor de învățământ militar au dreptul la hrană, echipament, medicamente, soldă, documente de transport etc., primul an de studiu fiind considerat stagiu militar pentru elevii și studenții formelor de învățământ militar. Pe de altă parte, a mai susținut reclamantul, potrivit Ordinului ministrului apărării nr. M 66/2007, pct. 2, cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării constau în cheltuieli efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea, transportul, aceste cheltuieli fiind aceleași cu cele care se făceau, potrivit legii, cu militarii în termen, atunci când stagiul militar era obligatoriu.

În atare context, reclamantul a opinat că suma imputată cu titlu de prejudiciu pentru primul an de studiu, respectiv 11.822,47 RON, este cel puțin abuzivă, deoarece i se solicită să repare un pretins prejudiciu material ce constă într-o sumă de bani, sumă de bani ce reprezintă o gratuitate pentru acesta, de care a beneficiat în temeiul unei legi. În ce privește cererea de suspendare a Deciziei de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009, reclamantul a susținut că prezumția de legalitate de care aceasta beneficiază este puternic afectată față de toate aspectele dezvoltate. S-a mai susținut că Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 91/CJ.520 din 7 ianuarie 2009, pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.Ap.N, prin care a fost admisă cererea de repunere în termen, formulată de către pârât pentru efectuarea cercetării administrative este nelegală și netemeinică față de dispozițiile art. 33 din O.G.

nr. 121/1998. Potrivit acestei norme legale, instituția repunerii în termenul legal de efectuare a cercetării administrative funcționează doar dacă există motive temeinice și doar atunci când cercetarea administrativă nu s-a efectuat. Or, în cauză, pârâtul nu a dovedit niciun motiv temeinic pentru a putea fi repus în termen și nici nu poate fi vorba despre neefectuarea cercetării administrative, deoarece această cercetare a fost efectuată, ulterior, prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 62/CJ.357/2008 din 15 octombrie 2008 pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.Ap.N., procesul-verbal de cercetare administrativă fiind anulat. La 14 septembrie 2009, reclamantul a depus cerere completatoare, solicitând în plus anularea Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A2363, emis de către pârât în data de 20 martie 2009, ca fiind nelegal.

La 5 martie 2010, reclamantul și-a precizat cererea în sensul că dorește să apară ca pârâtă în cauză UM nr. 01026, alături de pârâtul Ministerul Apărării Naționale. La 5 martie 2010, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, invocând totodată excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a Unității Militare 01026 București, întrucât unitățile din cadrul Ministerului Apărării Naționale nu au personalitate juridică. La aceeași dată, prima instanță a dispus suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, respingând excepția lipsei capacității de exercițiu a pârâtei Unității Militare 01026 București, deoarece potrivit art. 41 alin. (2) C. proc.

civ., deși nu are personalitate juridică, unitatea poate sta în judecată ca pârâtă, având organe proprii de conducere. Prin Sentința civilă nr. 4975 din 9 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, cererea formulată a fost respinsă, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Decizia de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009, atacată în cauză, a fost angajată răspunderea materială a reclamantului și a fost obligat la plata sumei de 36.402,10 RON, cu titlu de prejudiciu compus din cheltuieli de întreținere pe timpul școlarizării, cauzat fostului său angajator, respectiv M.Ap.N. - U.M. nr. 01026 București, această decizie fiind emisă după ce, în prealabil, reclamantul a fost cercetat administrativ în data de 20 martie 2009, prilej cu care a fost întocmit un proces-verbal.

A mai reținut instanța fondului că, anterior emiterii deciziei de imputare contestată, pârâtul a emis Decizia de imputare nr. 14 din 19 mai 2008, prin care i se impută reclamantului suma de 49.533,19 RON, decizie casată prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 62/CJ.357/2008 din 15 octombrie 2008, prin care a fost anulat și procesul-verbal de cercetare administrativă întocmit cu ocazia efectuării cercetării administrative. Pentru a putea fi cercetat administrativ pentru a 2-a oară, s-a pronunțat Decizia nr. 91/C.J. 250 din 7 ianuarie 2009 de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.Ap.N, decizie prin care pârâtul a fost repus în termenul legal pentru efectuarea acestei cercetări.

După efectuarea celei de-a doua cercetări administrative a reclamantului, a fost emisă Decizia de imputare nr. 93 din 23 martie 2009 pentru suma de 56.219,55 RON. Reclamantul a contestat din nou Decizia de imputare nr. 93 din 23 martie 2009 - potrivit reglementărilor din legea specială, respectiv O.G. nr. 121/1998, prin Hotărârea nr. CRA-1555 din 4 mai 2009 fiind admisă în parte contestația formulată și emisă o nouă decizie de imputare, cea atacată în cauză, respectiv nr. 104/2009, pentru o sumă mai mică (36.402,10 RON). Totodată, prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 52/CJ.283 din 23 iulie 2009, pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.Ap.N., a fost respinsă plângerea pe care a promovat-o reclamantul împotriva ultimei hotărâri.

S-a mai reținut că prin Decizia de imputare nr. 104 din 1 iunie 2008 s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 36.402,10 RON, reprezentând cota-parte a cheltuielilor de școlarizare și întreținere efectuate de Ministerul Apărării Naționale, imputabile contestatorului ca urmare a neexercitării profesiei de cadru militar aferentă perioadei pentru care s-a angajat, conform contractului. Astfel, la începutul studiilor militare, reclamantul a încheiat un angajament cu Ministerul Apărării Naționale, prin care s-a obligat să îndeplinească serviciul militar activ pe o durată de cel puțin 10 ani după absolvirea studiilor, în unitățile și garnizoanele Ministerului Apărării Naționale, în același act stipulându-se că, în situația în care acesta va fi trecut în rezervă, se obligă să restituie Ministerului Apărării Naționale toate cheltuielile de întreținere pe timpul cât a fost școlarizat, potrivit dispozițiilor legale.

Prima instanță a reținut că potrivit expertizei efectuate, aceste cheltuieli sunt în sumă de 36.295,62 RON, potrivit OZU nr. 250 din 31 decembrie 2007, suma menționată actualizată atingând valoarea de 39.714,67 RON, superioară celei imputate reclamantului, apreciindu-se astfel că, din punct de vedere al cuantumului, decizia de imputare este legală și temeinică. În raport cu criticile reclamantului, instanța a mai constatat că potrivit art. 35 din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, elevii școlilor militare și studenții care nu mai continuă studiile sunt trimiși la unități militare pentru completarea serviciului militar până la 12 luni, iar dacă aceștia au îndeplinit serviciul militar înainte de a intra în instituția militară de învățământ sau au terminat cel puțin anul I de studii, sunt trecuți în rezervă, textul nefăcând referiri la compensarea/reducerea sumelor de la buget, în cazul în care studiile nu sunt continuate.

Art. 66 din Legea nr. 46/1996 stabilește dreptul de hrană, echipament, medicamente, soldă, documente militare de transport pentru militarii în termen, elevii și studenții instituțiilor de învățământ, prin precizarea/enumerarea distinctă legiuitorul dorind să evidențieze că nu este vorba despre aceleași cheltuieli, aceleași cuantumuri/valori ale serviciilor, pentru categoriile de persoane menționate. A apreciat instanța fondului că există regimuri diferite de acordare a acestor drepturi, iar primul an de studiu este cuprins în perioada de școlarizare și nu poate fi asimilat stagiului militar obligatoriu, natura și scopul întreținerii fiind diferite în cele două situații. Relativ la ultima critică formulată de reclamant, judecătorul fondului a reținut că din interpretarea teleologică a art. 33 din O.G.

nr. 121/1998 rezultă că efectuarea unei cercetări administrative lovite de nulitate ca urmare a nechemării și neascultării persoanei cercetate (încălcarea dreptului său la apărare), este un motiv de repunere în termen, întrucât această situație este similară cu cea în care nu s-a efectuat cercetarea administrativă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs reclamantul, criticând-o ca nelegală și netemeinică. În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., recurentul-reclamant a susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind legală decizia de imputare contestată, deși intimații nu și-au îndeplinit obligația legală de a dovedi atât existența, cât și întinderea prejudiciului pretins, cuantificarea acestuia fiind făcută în baza unor simple adrese, iar prin sentința atacată, s-a apreciat prejudiciul pe baza unei expertize contabile, fără examinarea înscrisurilor care au stat la baza cuantificării acestuia. Totodată, recurentul a susținut că în mod eronat a fost inclusă în calculul prejudiciului și contravaloarea cheltuielilor aferente primului an de studiu, deși acesta era echivalent stagiului militar obligatoriu și gratuit, conform art. 34 și 35 din Legea nr. 46/1996, cât și suma de 1.549 RON, reprezentând cheltuieli aferente cursului de bază ofițeri infanterie, deși cursul respectiv a fost absolvit după terminarea studiilor și numirea în funcția de ofițer.

Recurentul a criticat sentința instanței de fond ca fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, întrucât a interpretat și aplicat greșit dispozițiile O.G. nr. 121/1998, privind instituția repunerii în termen, intimații nedovedind motivele temeinice care au determinat neefectuarea cercetării administrative. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, nefiind dat în speță niciun motiv care să impună modificarea sau casarea acesteia, conform considerentelor care vor fi expuse în continuare.

Obiectul principal al acțiunii formulate de recurentul-reclamant l-a constituit anularea Deciziei de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009, prin care s-a stabilit obligația de plată a sumei de 36.402,10 RON, cu titlu de prejudiciu reprezentând cheltuieli de întreținere pe timpul școlarizării, cauzat fostului său angajator, respectiv MAN - UM nr. 01026 București, urmare a demisiei acestuia, cheltuieli imputabile ca urmare a neexecutării profesiei de cadru militar pentru perioada din contract rămasă neefectuată. Împotriva acestei decizii de imputare recurentul-reclamant a formulat plângere care a fost respinsă prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 52/C.J.283 din 23 iulie 2009 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAN.

Conform Contractului încheiat între părți nr. A 4174 din 12 noiembrie 2002, privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, recurentul-reclamant s-a obligat ca după terminarea studiilor militare să îndeplinească serviciul militar activ pe o perioadă de 8 ani. Potrivit dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, modificată și completată, în cazul nerespectării angajamentului, respectiv a perioadei de timp prevăzute pentru îndeplinirea serviciului militar, persoanele în cauză sunt obligate să restituie cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării, proporțional cu perioada rămasă neexecutată.

Criticile recurentului privind nedovedirea existenței și a prejudiciului pretins sunt nefondate, din materialul probator administrat în cauză, inclusiv expertiza contabilă, rezultând că acesta a fost stabilit în conformitate cu dispozițiile legale, conform documentelor transmise de unitățile militare în care recurentul a fost școlarizat, conform metodologiei privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, aprobată prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. 66 din 12 aprilie 2007. Nefondate sunt și criticile formulate de recurent privitoare la includerea în calculul prejudiciului a cheltuielilor aferente primului an de studiu, cât și a cheltuielilor aferente cursului de bază pentru ofițeri infanterie.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, „Tinerii admiși în instituțiile de învățământ, cu excepția celor din liceele militare, sunt considerați încorporați”, iar potrivit dispozițiilor art. 35, „elevii școlilor militare și studenții care nu mai continuă studiile sunt trimiși la unități militare pentru completarea serviciului militar până la 12 luni”. Art. 66 din Legea nr. 46/1996 stabilește dreptul la hrană, echipament, medicamente, soldă, documente militare de transport pentru militarii în termen, elevii și studenții instituțiilor de învățământ. Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că perioada anului I de studii este doar asimilată stagiului militar fără a se asimila și cheltuielile de școlarizare efectuate de către intimat cu cele efectuate pentru militarii care efectuau stagiul militar, întrucât există regimuri juridice distincte pentru acordarea acestor drepturi.

În fapt, textul legal mai sus menționat instituie doar un beneficiu în favoarea candidaților admiși într-o instituție de învățământ superior, fără a mai fi necesară satisfacerea prealabilă a stagiului militar, anul I de studiu fiind asimilat acestuia. În ceea ce privește cheltuielile aferente anului I suportate de intimat, reprezintă cheltuieli cu școlarizarea care nu sunt echivalente cu cheltuielile de întreținere ale unui militar în termen, fiind mai mari, datorită normelor de hrană, echipare, rechizite, soldă și transport.

Nici critica privind includerea sumei de 1.549 RON, reprezentând cheltuieli de școlarizare curs bază ofițeri infanterie în calculul prejudiciului imputat nu poate fi reținută, întrucât instanța de fond a menținut prejudiciul stabilit prin Decizia de imputare nr. 104 din 1 iunie 2009, și nu cel stabilit prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, respectiv suma de 36.295,62 RON, față de 39.714,67 RON, stabilită prin raportul de expertiză în care a fost inclusă și aceasta. În ceea ce privește criticile recurentului-reclamant cu privire la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor O.G. nr. 121/1998, instanța de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate, întrucât dispozițiile art. 33 reglementează posibilitatea legală a comandantului sau șefului unității competente de a solicita comisiei de jurisdicție repunerea în termen, când din motive temeinice nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis în temeiul legal decizia de impunere.

Ori în speță, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond prin hotărârea pronunțată în cauză, efectuarea unei cercetări administrative lovite de nulitate ca urmare a neaudierii persoanei este echivalentă situației în care cercetarea administrativă nu a fost efectuată. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în cauză fiind îndeplinite condițiile legale privind angajarea răspunderii materiale a recurentului-reclamant, ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate prin angajament și contract, în condițiile în care raporturile de serviciu au încetat la solicitarea acestuia. Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A. împotriva Sentinței civile nr. 4975 din 9 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ