ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1733/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1733/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul C.R.Ș. a

chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând

desființarea deciziei administrativ - jurisdicționale nr. 46 CJ 326/2008 din 08

octombrie 2008 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului

Apărării Naționale, desființarea hotărârii din 04 iulie 2008 a comandantului

U.M. nr. PP Buzău, constatarea nulității absolute a deciziei de imputare din 05

mai 2008 emisă de comandantul U.M. nr. PP Buzău, iar în subsidiar, anularea

parțială a deciziei de imputare, în sensul de a se scade din cuantumul

cheltuielilor de școlarizare/întreținere la care a fost obligat, sumele

calculate pentru anul I de studiu din Academia Forțelor Terestre, precum și

suspendarea executării deciziei de impunere până la soluționarea definitivă a

cauzei.

La termenul de

judecată din 06 aprilie 2011, reclamantul a învederat că renunță la judecata

cererii de suspendare a executării deciziei de imputare.

Prin sentința civilă

nr. 2968 din 13 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamant, a anulat,

în parte, decizia de imputare din 5 mai 2008, în sensul stabilirii răspunderii materiale

a reclamantului pentru suma de 28.976,51 RON, reprezentând cheltuieli de școlarizare/întreținere,

a luat act că reclamantul a renunțat la judecata cererii de suspendare a executării

deciziei de imputare și că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că la emiterea actelor administrative contestate

de reclamant au fost respectate dispozițiile legale în materie și prevederile ordinelor

ministrului apărării emise în temeiul și pentru punerea în aplicare a acestor acte

normative.

Curtea de Apel a apreciat

neîntemeiate susținerile reclamantului în sensul emiterii deciziei de

imputare

din

05 mai 2008 cu încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998,

fapt ce ar atrage nulitatea absolută a actului administrativ.

În cauză, din cuprinsul

contestației adresată de reclamant comandantului U.M. nr. PP Buzău, rezultă că acesta

a solicitat ca unitatea militară să-i trimită la adresa de domiciliu, o copie a

procesului verbal de cercetare administrativă.

Reclamantul nu a dovedit

afirmațiile din cuprinsul acțiunii, respectiv faptul că în ziua fixată pentru prezentarea

în fața comisiei de cercetare nu se afla în localitate, nu a adus la cunoștința

comisiei de cercetare această împrejurare și nici nu a formulat o cerere prin care

să fi solicitat acordarea unui alt termen pentru pregătirea apărării.

În ceea ce privește susținerile

reclamantului, conform cărora sumele cheltuite din bugetul Ministerului Apărării

Naționale pentru școlarizarea sa nu constituie un prejudiciu pentru minister, având

în vedere că provin tot de la bugetul statului, ca și sumele alocate Serviciului

de Protecție și Pază, unde își desfășoară activitatea în prezent, instanța de fond

a reținut că în cauză, contractul din 01 octombrie 2001 a încetat din motive imputabile

reclamantului, situație în care sunt incidente dispozițiile Legii nr. 80/1995, care

prevăd obligația de restituire a cheltuielilor de întreținere efectuate pe perioada

școlarizării, chiar dacă ulterior reclamantul și-a continuat activitatea în cadrul

Serviciului de Protecție și Pază.

De asemenea, instanța

de fond a apreciat ca neîntemeiată și solicitarea reclamantului de a se reduce din

cuantumul sumei imputate cheltuielile de școlarizare/întreținere pentru primul an

de studiu la Academia Forțelor Terestre.

Referitor la criticile

formulate de reclamant privind modul de calcul al sumei imputate, în cauză s-a dispus

efectuarea unei expertize tehnice contabile, având drept obiectiv determinarea costurilor

efective ale școlarizării reclamantului, prin raportare la algoritmul Ordinului

ministrului apărării nr. M 66/2007.

Din concluziile raportului

de expertiză tehnică depus la dosar, a rezultat că decizia de imputare s-a emis

pentru o sumă mai mare cu 213,49 RON, cheltuielile de școlarizare recalculate pentru

care se stabilește răspunderea materială a reclamantului fiind în sumă de 28.976,51

RON.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, reclamantul C.R.Ș. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că instanța de fond în mod greșit a considerat că i-a fost respectat dreptul

la apărare, privind decizia de imputare din 05 mai 2008, aceasta nefiind lovită

de nulitate absolută, deși a fost emisă cu încălcarea art. 23 alin. (3) din O.G.

nr. 121/1998, deoarece nu a fost chemat și ascultat legal, nu i s-au solicitat explicații

scrise și a fost lipsit de posibilitatea de a-și formula apărări cu privire la legalitatea

imputării cheltuielilor de școlarizare și cu privire la modul de calcul al sumelor.

Recurentul susține că

deși a solicitat ca unitatea militară să-i trimită la adresa de domiciliu, o copie

a procesului verbal de cercetare administrativă, în scopul realizării dreptului

său la apărare, acest lucru i-a fost refuzat, susținându-se că acest document este

unul de uz intern.

Recurentul susține că

a avea posibilitatea de a studia un document la sediul unității, nu echivalează

cu a putea efectiv să realizeze dreptul la apărare, deoarece nu are timpul necesar

unui studiu amănunțit. În plus, fiind cercetat, avea tot dreptul de a cunoaște în

mod amănunțit procesul verbal respectiv, inclusiv de a-l avea, în xerocopie. Față

de acest aspect a făcut o nouă contestație, înregistrată sub nr. A/2028/2008. În

ziua fixată pentru prezentarea în fața comisiei de cercetare nu se afla în localitate,

aducând la cunoștința comisiei de cercetare acest lucru, și formulând o cerere,

prin care a solicitat acordarea unui alt termen pentru pregătirea apărării.

Recurentul mai susține

că instanța de fond în mod greșit a înlăturat susținerile privind faptul ca sumele

cheltuite cu școlarizarea nu constituie prejudiciu pentru minister deoarece, ele

provin tot de la bugetul statului, ca și sumele alocate Serviciului de

Protecție și Pază al cărui angajat este. Astfel statul este beneficiarul sumelor

pe care recurentul este obligat să le plătească, prin aceea că este beneficiarul

pregătirii profesionale, folosindu-se de specializarea sa în cadrul unui alt serviciu

al sistemului. Recurentul a mai arătat că a solicitat transferul la Serviciului

de Protecție și Pază însă acesta i-a fost respins deși exista foarte multe cazuri

de militari cărora acest transfer le-a fost aprobat realizându-se astfel o gravă

discriminare între el și aceștia.

Se mai susține că instanța

de fond a apreciat în mod nelegal ca neîntemeiată solicitarea privind reducerea

din cuantumul sumei imputate a cheltuielilor de școlarizare/întreținere pentru primul

an de studiu la Academia Forțelor Terestre, deși, până la apariția Legii nr. 395/2005,

Constituția României stabilea serviciul militar obligatoriu pe timp de pace și care

era asimilat primului an de academie militară, pe care l-a efectuat între anii 1999-2000.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările

dosarului, rezultă că la data de 01 octombrie 2001 s-a încheiat între recurent și

Ministerul Apărării Naționale - U.M. nr. PP Sibiu, contractul privind exercitarea

profesiei de cadru militar în activitate din 01 octombrie 2001, în conformitate

cu disp. art. 41

1

din Legea nr. 80/1995, modificată și completată prin

O.U.G. nr. 90/2001, contract încheiat pentru o perioadă de 8 ani de la numirea în

prima funcție.

Prin ordinul Ministrului

Apărării din 05 martie 2008, recurentul a fost trecut în rezervă prin aplicarea

art. 85 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 80/1995, ca urmare a demisiei, cu suportarea

cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării conform prevederilor legale.

U.M. nr. PP Buzău a emis

decizia de imputare din 05 mai 2008 prin care s-a dispus angajarea răspunderii materiale

a recurentului pentru suma de 29.190 RON, reprezentând cheltuieli de întreținere

pe timpul școlarizării, menționându-se că paguba s-a produs ca urmare a nerespectării

prevederilor ordinului Ministrului Apărării din 12 aprilie 2007 de către recurent

care a fost trecut în rezervă înainte de împlinirea celor 8 ani obligatorii de a

servi ca ofițer în armată, conform contractului din 01 octombrie 2001.

Recurentul a formulat

contestație împotriva acestei decizii, contestație care a fost respinsă prin hotărârea

din 04 iulie 2008 a comandantului U.M. nr. PP Buzău care a constatat că valoarea

debitului de 29.190 RON a fost corect stabilită, în conformitate cu prevederile

ordinelor și dispozițiilor în vigoare.

Recurentul-reclamant a

fost de acord să plătească cheltuielile de școlarizare atunci când și-a dat demisia,

astfel cum rezultă din raportul din 11 februarie 2008, iar ordinul de trecere în

rezervă stipulează în mod clar acest lucru.

La emiterea acestei hotărâri

au fost avute în vedere constatările, concluziile și propunerile din procesul verbal

de cercetare din 04 iulie 2008, comisia de cercetare analizând motivele contestației

și modul de stabilire a cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării.

Recurentul-reclamant,

împotriva hotărârii din 04 iulie 2008 a formulat plângere care a fost respinsă de

Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării, prin decizia

administrativ jurisdicțională nr. 46 CJ 326/2008 din 08 octombrie 2008.

Legislația aplicabilă:

Potrivit art. 41

1

alin. (1) din Legea nr. 80/1995, persoanele care urmează să devină cadre militare

în condițiile art. 36 alin. (1) lit. a) - c), ale art. 38 lit. a) și ale art. 40

alin. (1) lit. a), la admiterea într-o instituție militară de învățământ pentru

formarea ofițerilor maiștrilor militari sau subofițerilor în activitate, încheie

cu Ministerul Apărării Naționale contracte cu durata de 8 ani de la numirea lor

în prima funcție.

Alin. (6) al aceluiași

art. prevede că în situația în care înainte de expirarea duratei stabilite cadrele

militare reziliază contractul potrivit art. 85 alin. (1) lit. h), ele sunt obligate

să anunțe Ministerul Apărării Naționale cu cel puțin 30 de zile înainte, iar în

cazul primului contract cadrele militare sunt obligate și să restituie cheltuielile

de întreținere pe timpul școlarizării, proporțional cu perioada de contract rămasă

neexecutată.

În același sens sunt și

disp. art. 91 din Lege, potrivit cărora ofițerii, maiștrii militari și subofițerii

care au un angajament cu Ministerul Apărării Naționale să îndeplinească serviciul

în armată o anumită perioadă de timp, în situația că nu respectă angajamentul și

sunt trecuți în rezervă prin aplicarea uneia dintre prevederile de la art. 85

alin. (1) lit. g)-l), art. 87 și 88 sunt obligați să restituie cheltuielile de întreținere

pe timpul școlarizării, în condițiile stabilite prin lege.

Metodologia privind determinarea/stabilirea

cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării/instruirii a fost aprobată prin

ordinul Ministerului Apărării din 12 aprilie 2007 care la art. 1 stabilește persoanele

cărora le este aplicabil, respectiv tuturor categoriilor de personal din Ministerul

Apărării a căror școlarizare/instruire a fost finanțată din fondurile acestui minister

și ale căror angajamente/contracte încetează din motive imputabile.

Din înscrisurile depuse

la dosar rezultă că decizia de imputare a fost emisă cu respectarea acestei metodologii

și a prevederilor ordinului Ministrului Apărării din 22 ianuarie 1999 pentru aplicarea

O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Sub acest aspect, Înalta

Curte constată că instanța de fond a avut în vedere mențiunile din procesul verbal

din 04 iulie 2008 al Comisiei de cercetare care a analizat contestația împotriva

deciziei de impunere conform cărora recurentul a fost contactat telefonic de președintele

Comisiei care i-a comunicat că procesul verbal de cercetare administrativă nu i

se poate trimite în xerocopie prin poștă, dar poate să studieze întreaga documentație

la sediul unității. Recurentul-reclamant a refuzat analizarea documentelor ce au

stat la baza deciziei de imputare și în data de 02 iulie 2008 a formulat o nouă

contestație.

Obligația legală de colaborare

cu Serviciul de Protecție și Pază, precum și cea de sprijin, sunt obligații generale

și nu implică vreo obligație concretă a Ministerului Apărării Naționale de a transfera

cadre militare proprii către alte instituții din sistemul de apărare, ordine publică

și siguranță națională.

Serviciul de Protecție

și Pază are în bugetul propriu sume alocate în scopul pregătirii cadrelor, or, în

speță, cheltuielile ocazionate de pregătirea reclamantului au fost suportate din

bugetul Ministerului Apărării Naționale pentru ca recurentul-reclamant să fie exonerat

de la plata acestor cheltuieli și apoi transferat la Serviciul de Protecție și Pază,

această instituție trebuia să-și asume obligația de a acoperi aceste cheltuieli

din bugetul propriu.

Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a apreciat că, în cauză, cheltuielile de școlarizare

din primul an de studii nu sunt echivalente cheltuielilor aferente stagiului militar,

chiar dacă primul an de studiu se echivalează cu stagiul militar din punctul de

vedere al îndeplinirii obligației constituționale și legale de satisfacere a serviciului

militar, obligatorie în perioada în care recurentul și-a făcut studiile.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și

nu pot fi primite iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.R.Ș., împotriva

sentinței civile nr. 2968 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 martie

2012.