ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 964/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prima instanță

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul

C.R.Șt. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale

solicitând desființarea deciziei administrativ - jurisdicționale nr. 46 CJ

326/2008 din 08 octombrie 2008 a C.J.I. din cadrul Ministerului Apărării

Naționale, desființarea hotărârii nr. 1/2089 din 04 iulie 2008 a comandantului U.M. 01847 Buzău, constatarea nulității absolute a deciziei de imputare nr. A/1359

din 05 mai 2008 emisă de comandantul U.M. 01874 Buzău, iar în subsidiar

anularea parțială a deciziei de impunere, în sensul de a se scade din cuantumul

cheltuielilor de școlarizare/întreținere la care a fost obligat, sumele

calculate pentru anul I de studiu din A.F.T., precum și suspendarea executării

deciziei de impunere până la soluționarea definitivă a cauzei.

Reclamantul a considerat că decizia

este lovită de nulitate absolută, fiind emisă cu încălcarea art. 23 alin. (3)

din O.G. nr. 121/1998, întrucât nu a fost chemat și ascultat legal, nu i s-au

cerut explicații scrise, fiind lipsit de posibilitatea de a-și formula apărări

cu privire la legalitatea imputării cheltuielilor de școlarizare și cu privire

la modul de calcul a sumelor.

Reclamantul a susținut că nu se

justifică impunerea sumei de 29.190 lei având în vedere că și-a continuat

activitatea ca locotenent la S.P.P., structură care face parte din sistemul

național de apărare a țării ca și Ministerul Apărării.

Sumele cheltuite cu școlarizarea sa

nu constituie un prejudiciu pentru minister întrucât provin tot de la bugetul

statului, ca și sumele alocate S.P.P. Statul care este beneficiarul sumelor pe

care este obligat să le plătească reclamantului este și beneficiarul pregătirii

profesionale a acestuia, folosindu-se de specializarea sa în cadrul unui alt

serviciu din cadrul sistemului

Referitor la

neaprobarea transferului său în condițiile în care în

cazuri similare

astfel de transferuri fuseseră aprobate, reclamantul a invocat dispozițiile art.

2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000.

î

n subsidiar a solicitat recalcularea prejudiciului prin scăderea

cheltuielilor de școlarizare pentru

anul I de studiu din A.F.T. întrucât până la apariția Legii nr. 395/2005,

Constituția României stabilea serviciul militar obligatoriu pe timp de pace și

care era asimilat

primului an de academie

militară pe care l-a efectuat între anii 1999 - 2000.

A precizat că

art. 34 și art. 35 din Legea nr. 46/1996

mențineau obligativitatea satisfacerii serviciului militar obligatoriu timp de

12 luni pentru elevii/studenții instituțiilor militare de învățământ. Acest

text asimila

perioada de studiu cu perioada

de stagiu militar și în scopul finalizării a cel

puțin unui an de studiu anula obligativitatea satisfacerii stagiului

militar.

Reclamantul a

mai invocat dispozițiile art. 16 și 19 din Legea nr. 46/1996,

conform cărora

sumele necesare instruirii efectivelor active și în rezervă se

suportă din bugetul de stat.

Prin sentința nr. 2052 din 18 mai

2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul

C.R.Șt.,

în

contradictoriu cu pârâții Ministerul

Apărării

Naționale, și

U.M. 01847 Buzău.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că

actele

administrative contestate de reclamant

sunt legale, fiind emise cu

respectarea legislației incidente în materie,

Legea

nr. 80/1995 și O.G. nr. 121/1998, precum și a prevederilor ordinelor

ministrului apărării emise în temeiul și pentru

punerea în aplicare a acestor

acte normative.

S-a apreciat că

a fost respectată de către comisia de cercetare

obligația de a-l chema pe reclamant pentru a-i da

posibilitatea să-și

formuleze apărarea, iar

faptul că nu a dat explicații scrise îi este imputabil

reclamantului

care nu a înțeles să dea curs invitației comisie .

Susținerea că sumele cheltuite cu

școlarizarea sa provin tot de la bugetul statului, ca și sumele alocate S.P.P.

unde își desfășoară activitatea în prezent, nu constituie un argument în

favoarea admiterii acțiunii, neavând relevanță în cauză proveniența sumelor, ci

faptul că a încetat din motive imputabile reclamantului contractul pe care l-a

încheiat cu pârâtul, situație în care este prevăzută expres de Legea nr. 80/1995,

obligația de restituire a cheltuielilor de întreținere pe perioada

școlarizării.

Cu privire la susținerea

apărătorului reclamantului de la termenul din 23 februarie 2009 că Ordinul nr. M

66/2007 nu era în vigoare pe perioada școlarizării reclamantului, Curtea a reținut

că acesta a intrat în vigoare la data de 15 aprilie 2007 dată la care au fost

abrogate Normele tehnice privind stabilirea și recuperarea cheltuielilor de

întreținere suportate de Ministerul Apărării Naționale, pe timpul școlarizării

de la persoanele care nu-și respectă angajamentele încheiate, aprobate prin O.G.

nr. 45/1991.

î

n condițiile în care decizia de

imputare a fost emisă în luna mai 2008 când era în vigoare ordinul M 66/2007 în

mod corect au fost aplicate dispozițiile acestuia, chiar dacă perioada de

școlarizare vizată era anterioară intrării lui în vigoare, neputând fi aplicată

reglementarea cuprinsă în O.G. nr. 45/1991 care fusese abrogat în mod expres.

Cu privire la solicitarea

reclamantului de reducere a sumei imputate cu suma reprezentând cheltuielile de

școlarizare/întreținere pentru primul an de studiu la A.F.T. s-a reținut că

este neîntemeiată întrucât dispozițiile legale care reglementează obligația

restituirii acestor cheltuieli se referă la toată

perioada școlarizării fără să prevadă posibilitatea compensării la care

se

referă reclamantul.

Instanța de recurs

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul.

În motivele de recurs s-a susținut

că ordinul de imputație este nelegal, întrucât încetarea contractului de muncă

nu a avut loc din motive imputabile, că pârâtul-intimat a refuzat aprobarea

transferului la S.P.P. în mod nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 85 din

Legea nr. 85/1995 ci dispozițiile at.109 și art. 110 din aceeași lege.

De asemenea, recurentul a precizat

că se impunea administrarea probei cu expertiză contabilă, pentru a se stabili

cuantumul cheltuielilor datorate.

A arătat că prin încheierea din 6 aprilie

2009 s-a pus în vedere reclamantului să formuleze în scris obiectivele

expertizei, însă în citația emisă nu s-a făcut nicio mențiune în acest sens,

iar la 18 mai 2009, în lipsa apărătorului, s-a revenit asupra probei,

respingându-se astfel cererea subsidiară privind recalcularea sumei.

Recurentul a menționat că se impunea

deducerea cheltuielilor de școlarizare aferente anului I de studiu, pentru că

se echivala cu stagiul militar obligatoriu, că s-a greșit calculul sumelor.

Examinând motivele de recurs,

acțiunea, probele cauzei și legislația aplicabilă, Înalta Curte reține:

Reclamantul C.R.Șt. a încheiat cu

Ministerul Apărării Naționale, U.M. 01512 Sibiu, la data de 1 octombrie 2001,

contract privind exercitarea profesiei de cadrul militar în activitate, pe o

perioadă de 8 ani.

La data de 10 martie 2007, a fost trecut în rezervă, ca urmare a demisiei din funcție.

Ca urmare a încetării contractului înainte

de termen s-a decis imputarea sumei de 29.190 lei cheltuieli de

școlarizare/întreținere efectuate de Ministerul Apărării Naționale.

În ceea ce privește temeiul trecerii

în rezervă și legalitatea acestei decizii s-a reținut în mod corect de Curtea

de Apel București, că aceasta nu formează obiectul analizei în prezentul dosar.

Înalta Curte arată că reclamantul a

invocat, cu privire la anularea deciziei de imputare, atât motive de

nelegalitate cât și motive de netemeinicie.

Cu privire la motivul de

netemeinicie, la cuantumul sumei imputate, Curtea de apel nu a verificat dacă

s-a aplicat algoritmul de calcul prevăzut în Ordinul nr. M 66 din 12 aprilie

2007, indicat în procesul-verbal nr. 2 din 4 iulie 2008.

La termenul din 23 februarie 2009

s-a solicitat de către apărătorul reclamantului proba cu expertiza contabilă

pentru a se lămuri modul de calcul al sumei imputate, instanța a prorogat

discutarea acestei probe la 6 aprilie 2009, după administrarea probei cu înscrisuri.

În ședința din 6 aprilie 2009 s-a

pus în vedere apărătorului reclamantului să formuleze în scris obiectivele

expertizei, însă la acest termen a lipsit atât reclamantul cât și apărătorul

său.

Din dovada de îndeplinire a

procedurii de citare a reclamantului C.R.Șt. pentru termenul din 18 mai 2009

reiese că nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la prezentarea obiectivelor

expertizei.

La data de 18 mai 2009 apărătorul

reclamantului nu a fost prezent, iar Curtea a respins proba cu expertiză, cu

motivarea că înscrisurile  depuse sunt suficiente pentru verificarea modului de

calcul al sumei contestate.

Soluția a fost adoptată cu încălcarea

dreptului la apărare al reclamantului, care avea desemnat apărător, aducându-se

astfel atingere dreptului la un proces echitabil consacrat în art. 6 din C.E.D.O.,

care în baza Legii nr. 30/1994 face parte din dreptul intern.

În același sens al nesocotirii

dreptului la un proces echitabil este și faptul că reclamantul nu a fost citat

cu mențiunea de a prezenta obiectivele expertizei, apărătorul acestuia fiind

lipsă la termenul la care s-a dispus măsura.

Alături de aceste nereguli

procedurale de natură a prejudicia drepturile părții litigante, Înalta Curte mai

arată că, deși instanța s-a considerat lămurită cu privire la calculul sumei pe

baza înscrisurilor depuse, în cuprinsul sentinței se fac numai trimiteri de

ordin legal.

Ori, în cauză reclamantul contestase

și cuantumul sumei, ceea ce presupunea în mod necesar verificarea cu ajutorul unui

specialist a modului de calcul.

Având în vedere că instanța de fond

nu a lămurit situația de fapt, urmează ca în baza art. 312 și art. 314 C. proc.

civ., să fie casată sentința primei instanțe, cu trimitere pentru rejudecare.

În cadrul rejudecării instanței de

fond va dispune efectuarea de probatorii, inclusiv o expertiză contabilă pentru

a determina dacă suma imputată a fost stabilită prin aplicarea algoritmului de

calcul prevăzut în O.M.A.N. nr. 66/2007, așa cum se face referire în

procesul-verbal de cercetare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.R.Șt. împotriva

sentinței civile nr. 2052 din 18 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 februarie 2010.