ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 387/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la nr. 7594 din 31 octombrie 2007, C.M. a solicitat anularea Deciziei de imputare nr. A/ 1396 din 17 mai 2007, emisă de șeful U.M. București, precum și a Deciziei administrativ - jurisdicțională nr. 46/CJ/198 din 3 octombrie 2007, emisă de C.J.I. ca nelegale, cu consecința exonerării lui de la plata cheltuielilor de școlarizare în sumă de 21.513,60 lei, iar în subsidiar, recalcularea acestor cheltuieli. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în raport de data la care a fost trecut în rezervă (prin Ordinul M.P. 990/2006), decizia de imputare contestată a fost emisă cu depășirea termenului legal de 60 de zile prevăzut în art. 23 alin. (1) din O.G.

nr. 121/1999 privind răspunderea materială a militarilor. Pe de altă parte, în mod eronat au fost incluse în calcul, cheltuielile aferente primului an de studiu la Academia Tehnică Militară, precum și cele ulterioare datei de 16 august 2002, când a devenit cadru militar în activitate, cu gradul de sublocotenent, conform art. 36 pct. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Prin sentința civilă nr. 1593 din 22 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția de tardivitate a emiterii deciziei de imputare ridicată de reclamantul C.M. este neîntemeiată, deoarece termenul de 60 de zile a început să curgă de la data constatării existenței pagubei – 10 mai 2007 – înscrisă în ordinul de zi al șefului unității militare, emis pe baza procesului-verbal de cercetare administrativă încheiat în aceeași zi.

Prin urmare, la data respectivă și nu la data trecerii în rezervă a reclamantului, prejudiciul reprezentând cuantumul concret al cheltuielilor de școlarizare a fost determinat atât cantitativ cât și valoric. Referitor la acest cuantum, curtea a apreciat că el este corect stabilit, întrucât în baza de calcul trebuie incluse și cheltuielile din primul an de studii, ținând seama de calitatea de student militar a reclamantului și care nu poate fi echivalată cu aceea de militar în termen. În al doilea rând, acordarea gradului militar și dobândirea statutului de cadru militar în activitate la data de 16 august 2002, nu determină exonerarea reclamantului de plata cheltuielilor de școlarizare corespunzătoare anului 4 de studiu, în condițiile în care el nu și-a respectat angajamentul de a îndeplini după absolvire, serviciul ca ofițer activ în armată o perioadă de cel puțin 10 ani.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul C.M. a declarat recurs. Recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 precum și cele cuprinse în art. 312 C. proc. civ., reiterând apărările dezvoltate amplu în cuprinsul acțiunii și concluziile scrise depuse în dosarul de fond al cauzei. În opinia sa, deși răspunderea patrimonială este rezultatul nerespectării obligațiilor asumate prin contract, această formă de răspundere juridică nu se prescrie în termenul general de 3 ani, ci în termenul maxim de 120 de zile (60 de zile, cu posibilitatea prelungirii cu încă 60 de zile) de la data producerii prejudiciului. Recurentul a mai susținut că se consideră îndreptățit la recalcularea cheltuielilor de școlarizare pentru primul an de studii, întrucât în dispozițiile Legii nr. 446/2006 nu se face nici o distincție în ceea ce privește persoanele, calitatea acestora și cheltuielile suportate de stat pe durata satisfacerii stagiului militar.

În sfârșit, față de reglementarea instituită prin Legea nr. 80/1995 (art. 9 și 36 pct. b), în mod greșit au fost incluse în calculul cheltuielilor de școlarizare, sumele de bani aferente perioadei ulterioare datei de 16 august 2002, când recurentul a absolvit anul 4 de studiu. Criticile formulate nu sunt întemeiate. Așa cum rezultă din probele cu înscrisuri administrate în cauză, prin Ordinul ministrului apărării nr. MP/990 din 3 august 2006, pe data de 10 august 2006, locotenentul inginer C.M. a fost trecut în rezervă conform art. 85 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 80/1995, cu suportarea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării. Răspunderea lui materială a fost angajată în temeiul dispozițiilor cuprinse în O.G.

nr. 121/1990 privind răspunderea materială a militarilor. Contrar afirmațiilor din recurs, data trecerii în rezervă a recurentului nu poate fi și data producerii pagubei, deoarece schimbarea poziției profesionale, din situația „în activitate”, când acesta ocupa o funcție militară, „în rezervă”, în sensul art. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, nu presupune neapărat și producerea unei pagube. Potrivit art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, comandantul sau șeful unității militare care a constatat sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative. În conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1) din același act normativ, termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul unității a constatat sau luat cunoștință de producerea pagubei.

Prin norma conținută în alineatul 2 al articolului s-a prevăzut că pentru motive temeinic justificate, la cerere comandantul sau șeful eșalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris. Aplicațiunea textelor legale precitate a fost făcută în speță, în mod corect, atât de către autoritățile militare care au stabilit răspunderea materială a reclamantului C.M., cât și de prima instanță cu soluționarea pricinii. Cum deja s-a arătat, șeful unității militare 02499 București a emis Decizia de imputare nr. A/1396 din 17 mai 2006 pentru recuperarea cheltuielilor de școlarizare în sumă totală de 23.514,20 lei (fila nr. 17) având în vedere constatările comisiei de cercetare administrativă, consemnate în procesul – verbal din 11 mai 2007 (fila 16), precum și măsurile menționate nr. O.Z.U.

nr. 95 din 17 mai 2007. Rezultă așadar, fără echivoc, că decizia de imputare a fost emisă în termenul stabilit de art. 23 din O.G. nr. 121/1998 și că, excepția de tardivitate invocată de reclamant nu putea fi admisă. Nici celelalte susțineri ale recurentului privind recalcularea cuantumului cheltuielilor de școlarizare nu sunt întemeiate, devreme ce în adevăr, primul an de studii la facultate al reclamantului nu poate fi asimilat stagiului militar efectuat ca militar în termen. Există deosebiri evidente între calitatea de student militar și militarul în termen, nu doar sub aspectul terminologic, cât mai ales, în privința alocațiilor pentru întreținere, instruire, asigurarea materialelor de intendență, a documentelor de transport și a nivelului de pregătire.

Compensarea dintre aceste forme de pregătire era posibilă în ipoteza în care reclamantul nu ar fi obținut la absolvirea studiilor, gradul de ofițer și statutul de cadru militar în rezervă (locotenent în rezervă). Pe de altă parte, acordarea gradului de militar (sublocotenent) la data de 16 august 2002, nu este de natură să-l exonereze pe reclamant de obligațiile asumate prin contractul privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, din 4 decembrie 2001 (filele nr. 11 - 12), precum și prin clauzele angajamentului semnat la data de 20 septembrie 1998 (fila nr. 10). Obligația de restituire a cheltuielilor de școlarizare are atât un suport legal, în dispozițiile H.G. nr. 612/1992 privind organizarea și funcționarea Academiei Tehnice Militare, cât și un caracter convențional, reprezentat de înțelegerea părților și respectiv, angajamentul menționat mai sus.

Ținând seama de considerentele expuse în cele ce preced și apreciind că reclamantul C.M., trecut în rezervă ca urmare a unei cereri de demisie, datorează suma de 21.513,60 lei calculată cu titlu de cheltuieli de școlarizare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinței civile nr. 1593 din 22 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2009.