ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 387/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la nr. 7594 din 31

octombrie 2007, C.M. a solicitat anularea Deciziei de imputare nr. A/ 1396 din

17 mai 2007, emisă de șeful U.M. București, precum și a Deciziei administrativ -

jurisdicțională nr. 46/CJ/198 din 3 octombrie 2007, emisă de C.J.I. ca

nelegale, cu consecința exonerării lui de la plata cheltuielilor de școlarizare

în sumă de 21.513,60 lei, iar în subsidiar, recalcularea acestor cheltuieli.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că în raport de data la care a fost trecut în rezervă

(prin Ordinul M.P. 990/2006), decizia de imputare contestată a fost emisă cu

depășirea termenului legal de 60 de zile prevăzut în art. 23 alin. (1) din O.G.

nr. 121/1999 privind răspunderea materială a militarilor.

Pe de altă parte, în mod

eronat au fost incluse în calcul, cheltuielile aferente primului an de studiu

la Academia Tehnică Militară, precum și cele ulterioare datei de 16 august 2002,

când a devenit cadru militar în activitate, cu gradul de sublocotenent, conform

art. 36 pct. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Prin sentința civilă nr. 1593

din 22 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că excepția de tardivitate a emiterii deciziei de

imputare ridicată de reclamantul C.M. este neîntemeiată, deoarece termenul de

60 de zile a început să curgă de la data constatării existenței pagubei – 10

mai 2007 – înscrisă în ordinul de zi al șefului unității militare, emis pe baza

procesului-verbal de cercetare administrativă încheiat în aceeași zi. Prin

urmare, la data respectivă și nu la data trecerii în rezervă a reclamantului,

prejudiciul reprezentând cuantumul concret al cheltuielilor de școlarizare a

fost determinat atât cantitativ cât și valoric.

Referitor la acest cuantum,

curtea a apreciat că el este corect stabilit, întrucât în baza de calcul

trebuie incluse și cheltuielile din primul an de studii, ținând seama de

calitatea de student militar a reclamantului și care nu poate fi echivalată cu

aceea de militar în termen.

În al doilea rând, acordarea

gradului militar și dobândirea statutului de cadru militar în activitate la

data de 16 august 2002, nu determină exonerarea reclamantului de plata

cheltuielilor de școlarizare corespunzătoare anului 4 de studiu, în condițiile

în care el nu și-a respectat angajamentul de a îndeplini după absolvire,

serviciul ca ofițer activ în armată o perioadă de cel puțin 10 ani.

Împotriva acestei sentințe,

reclamantul C.M. a declarat recurs.

Recurentul a invocat

prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 precum și cele cuprinse în art. 312 C.

proc. civ., reiterând apărările dezvoltate amplu în cuprinsul acțiunii și

concluziile scrise depuse în dosarul de fond al cauzei.

În opinia sa, deși

răspunderea patrimonială este rezultatul nerespectării obligațiilor asumate

prin contract, această formă de răspundere juridică nu se prescrie în termenul

general de 3 ani, ci în termenul maxim de 120 de zile (60 de zile, cu

posibilitatea prelungirii cu încă 60 de zile) de la data producerii prejudiciului.

Recurentul a mai susținut că

se consideră îndreptățit la recalcularea cheltuielilor de școlarizare pentru

primul an de studii, întrucât în dispozițiile Legii nr. 446/2006 nu se face

nici o distincție în ceea ce privește persoanele, calitatea acestora și

cheltuielile suportate de stat pe durata satisfacerii stagiului militar.

În sfârșit, față de

reglementarea instituită prin Legea nr. 80/1995 (art. 9 și 36 pct. b), în mod

greșit au fost incluse în calculul cheltuielilor de școlarizare, sumele de bani

aferente perioadei ulterioare datei de 16 august 2002, când recurentul a

absolvit anul 4 de studiu.

Criticile formulate nu sunt

întemeiate.

Așa cum rezultă din probele

cu înscrisuri administrate în cauză, prin Ordinul ministrului apărării nr. MP/990

din 3 august 2006, pe data de 10 august 2006, locotenentul inginer C.M. a fost

trecut în rezervă conform art. 85 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 80/1995, cu

suportarea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării.

Răspunderea lui materială a

fost angajată în temeiul dispozițiilor cuprinse în O.G. nr. 121/1990 privind

răspunderea materială a militarilor.

Contrar afirmațiilor din

recurs, data trecerii în rezervă a recurentului nu poate fi și data producerii

pagubei, deoarece schimbarea poziției profesionale, din situația „în

activitate”, când acesta ocupa o funcție militară, „în rezervă”, în sensul art.

4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, nu presupune

neapărat și producerea unei pagube.

Potrivit art. 22 alin. (1)

din O.G. nr. 121/1998, comandantul sau șeful unității militare care a constatat

sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată,

efectuarea cercetării administrative.

În conformitate cu

dispozițiile art. 23 alin. (1) din același act normativ, termenul pentru

efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este

de cel mult 60 de zile de la data când comandantul unității a constatat sau

luat cunoștință de producerea pagubei.

Prin norma conținută în

alineatul 2 al articolului s-a prevăzut că pentru motive temeinic justificate,

la cerere comandantul sau șeful eșalonului superior poate prelungi acest termen

cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris.

Aplicațiunea textelor legale

precitate a fost făcută în speță, în mod corect, atât de către autoritățile

militare care au stabilit răspunderea materială a reclamantului C.M., cât și de

prima instanță cu soluționarea pricinii.

Cum deja s-a arătat, șeful

unității militare 02499 București a emis Decizia de imputare nr. A/1396 din 17

mai 2006 pentru recuperarea cheltuielilor de școlarizare în sumă totală de

23.514,20 lei (fila nr. 17) având în vedere constatările comisiei de cercetare

administrativă, consemnate în procesul – verbal din 11 mai 2007 (fila 16),

precum și măsurile menționate nr. O.Z.U. nr. 95 din 17 mai 2007.

Rezultă așadar, fără

echivoc, că decizia de imputare a fost emisă în termenul stabilit de art. 23

din O.G. nr. 121/1998 și că, excepția de tardivitate invocată de reclamant nu

putea fi admisă.

Nici celelalte susțineri ale

recurentului privind recalcularea cuantumului cheltuielilor de școlarizare nu sunt

întemeiate, devreme ce în adevăr, primul an de studii la facultate al

reclamantului nu poate fi asimilat stagiului militar efectuat ca militar în

termen.

Există deosebiri evidente

între calitatea de student militar și militarul în termen, nu doar sub aspectul

terminologic, cât mai ales, în privința alocațiilor pentru întreținere,

instruire, asigurarea materialelor de intendență, a documentelor de transport

și a nivelului de pregătire.

Compensarea dintre aceste

forme de pregătire era posibilă în ipoteza în care reclamantul nu ar fi obținut

la absolvirea studiilor, gradul de ofițer și statutul de cadru militar în

rezervă (locotenent în rezervă).

Pe de altă parte, acordarea

gradului de militar (sublocotenent) la data de 16 august 2002, nu este de

natură să-l exonereze pe reclamant de obligațiile asumate prin contractul

privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, din 4 decembrie

2001 (filele nr. 11 - 12), precum și prin clauzele angajamentului semnat la

data de 20 septembrie 1998 (fila nr. 10).

Obligația de restituire a

cheltuielilor de școlarizare are atât un suport legal, în dispozițiile H.G. nr.

612/1992 privind organizarea și funcționarea Academiei Tehnice Militare, cât și

un caracter convențional, reprezentat de înțelegerea părților și respectiv,

angajamentul menționat mai sus.

Ținând seama de considerentele

expuse în cele ce preced și apreciind că reclamantul C.M., trecut în rezervă ca

urmare a unei cereri de demisie, datorează suma de 21.513,60 lei calculată cu

titlu de cheltuieli de școlarizare, Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinței

civile nr. 1593 din 22 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2009.