ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4365/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.G.R. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării, Departamentul pentru Relația cu

parlamentul și Informare Publică, Comisia de jurisdicție a imputațiilor,

modificarea în tot a deciziei administrativ jurisdicționale nr. 38/CJ. 116/2006

din 25 iulie 2007, emisă de pârât și, pe cale de consecință, anularea

procesului-verbal nr. A 619 din 18 mai 2007 emis de U.M. 02248 București și a

deciziei de imputare nr. A 242 din 26 martie 2007, emisă de aceeași unitate

militară.

A

solicitat, de asemenea, suspendarea executării deciziei de imputare până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat la data de 14 ianuarie 2001

contractul privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate nr.D

11293 cu M.Ap.N., contract încheiat pe 8 ani de la numirea în funcție. A mai

arătat că în urma demisionării înainte de termen, i s-a emis decizia de

imputare contestată, în cuantum de 28260, 68 lei, suma imputată fiind lipsită

de elemente probatorii și neconformă cu realitatea.

Prin

sentința civilă nr. 951 din 26 martie 2008, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de

reclamantul T.G.R., ca nefondată, respingând, totodată, și cererea de

suspendare.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din lecturarea dispozițiilor

deciziei Comisiei de Jurisdicție a imputațiilor reiese că prin aceasta s-a

admis în parte plângerea reclamantului și au fost desființate sub aspectul

sumelor reținute atât decizia de imputare cât și procesul verbal, menținându-se

numai faptul că reclamantul trebuie să răspundă material pentru paguba produsă

prin demisia înainte de îndeplinirea termenului minim de serviciu militar

rezultat din contractul semnat cu Ministerul Apărării.

A

mai reținut instanța de fond că mențiunea din decizia atacată, în sensul

existenței răspunderii materiale a reclamantului, este corectă în raport de

prevederile art. 41 din Legea nr. 80/1995, astfel cum fost introdus prin O.U.G.

nr. 90/2001, conform cărora reclamantul avea obligația executării contractului

cu ministerul Apărării timp de 8 ani de la numirea în prima funcție, în caz

contrar având obligația restituirii cheltuielilor de întreținere pe perioada

școlarizării, proporțional cu perioada de contract rămasă neexecutată.

A

constatat instanța de fond că, pe de o parte, reclamantul nu a contestat nici

un moment faptul că a reziliat contractul înainte de termenul de 8 ani, ci

numai cuantumul despăgubirilor, iar pe de altă parte acesta nu a înțeles

dispozițiile deciziei contestate prin care a fost anulată decizia de impunere,

cuantumul despăgubirilor nefiind, până în prezent, stabilit în mod definitiv,

nici pe cale administrativă.

În

ceea ce privește cererea de suspendare, instanța de fond a reținut că,

admițându-se în parte plângerea petentului, de către Comisia Jurisdicțională,

executarea deciziei de imputare a cărei suspendare se solicită nu poate fi

efectuată, tocmai pentru motivul că nu este stabilită suma imputată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T.G.R., care a

invocat motivul de casare prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a

susținut, în esență, următoarele critici:

- în mod greșit a reținut instanța de fond că decizia de imputare și

procesul verbal de constatare ar fi fost desființate sub aspectul cuantumului

sumelor reținute;

- în mod greșit a reținut instanța de fond ca fiind corectă mențiunea

din decizia atacată, privind existența răspunderii materiale în sarcina sa, ca

urmare a demisiei;

- instanța trebuia să constate că decizia atacată este contradictorie

deoarece, deși a respins în parte plângerea, a menținut în totalitate decizia

de imputare emisă pentru suma de 28.260,68 lei.

În întâmpinarea formulată, Ministerul Apărării a susținut că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, Comisia de Jurisdicție a

Imputațiilor respingând în parte plângerea formulată de petent împotriva

Deciziei de imputare nr. 242 din 26 martie 2006 și a procesului-verbal nr. A619

din 18 mai 2007 emise de U.M.02248 București, fiind menținută doar existența

răspunderii materiale, dar nu și cuantumul pagubei produse, urmând ca ulterior

să fie stabilită întinderea acesteia.

Recursul este nefondat.

În cauză este necontestat că recurentul-reclamant a urmat cursurile

Academiei Tehnice Militare în perioada 2001-2006 și a fost trecut în rezervă

prin demisie, iar potrivit art. 41

1

din Legea nr. 80/1995, introdus

prin O.U.G. nr. 90/2001, avea obligația de a activa în cadrul Ministerului

Apărării timp de 8 ani, în caz contrar existând obligația restituirii

cheltuielilor, suportate pe perioada școlarizării, în raport cu perioada rămasă

neexecutată.

De asemenea, este necontestat, așa cum a reținut instanța de fond și cum

a precizat în mod constant și Ministerul Apărării, decizia de imputare a fost

desființată în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor pentru paguba produsă

de recurentul-reclamant ca urmare a neexecutării integrale a obligațiilor

contractuale, urmând ca acest lucru să se realizeze printr-o nouă decizie de

impunere, în urma recalculării bazei de calcul a pagubei materiale.

Astfel fiind, instanța de fond a reținut în mod corect că decizia de

imputare și procesul verbal de contestare a acesteia au fost desființate sub

aspectul sumelor reținute, fiind menținută doar incidența prevederilor art. 41

1

din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, introdus prin O.U.G.

nr. 90/2001, ceea ce face ca Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 38/C.J.116/

2007 din 25 iulie 2007 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

Ministerului Apărării, să nu fie contradictorie, cuantumul despăgubirilor

urmând să fie stabilit printr-o nouă decizie de imputare.

În concluzie, motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant nu este

întemeiat, iar criticile susținute nu sunt dovedite, soluția instanței de fond

fiind legală și temeinică, ceea ce va atrage respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.G.R.,

împotriva sentinței civile nr. 951 din 26 martie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

noiembrie 2008.