ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 472/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Procedura în primă instanță Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul V.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale respectiv, Unitatea Militară, Garnizoana Tunari a solicitat anularea Deciziei nr. 29B/CJ/114 din 25 iulie 2007 emisă de pârât prin Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor precum și suspendarea executării actului administrativ jurisdicțional.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că Decizia de imputare nr. T/A2560 din 18 aprilie 2007 privind stabilirea răspunderii materiale pentru paguba de 37.996,33 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de școlarizare pentru nerespectarea angajamentului încheiat, este netemeinic și nelegal, întrucât Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor nu a examinat dacă există contractul privind exercitarea profesiei de cadru militar ale cărui obligații a reținut că au fost încălcate. Menționează că a absolvit Academia Tehnică Militară, Facultatea Sisteme Integrate de Armament la data de 18 august 2006, fiind repartizat la UM 02384 Garnizoana Tunari și faptul că în momentul admiterii în instituția de învățământ, deși trebuia, nu a încheiat un contract privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, conform H.G.

nr. 612/1992. Potrivit art. 19 din Legea nr. 45/1994 cheltuielile aferente primului an de studiu din Academie se suportă de la bugetul de stat deoarece a efectuat serviciul militar „activ” ca student în această instituție de învățământ de apărare și securitate națională. În fine, a susținut că actualizarea sumelor intră în sfera beneficiului nerealizat și nu a pagubei efective în condițiile în care ultima se recuperează pe calea răspunderii materiale a militarilor. În drept, cererea a fost întemeiată pe Legea nr. 554/2004, O.G. nr. 121/1998, Legea nr. 80/1995, Legea nr. 45/1994, și Legea nr. 446/2006.

Hotărârile pronunțate de instanțele de fond Tribunalul București secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din 21 noiembrie 2007, în temeiul art. 295 alin. (2) Legea nr. 53/2003 a admis excepția necompetenței funcționale, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o secției a VIII-a a Tribunalului București pentru a fi judecată în complet de litigii de muncă. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul, iar prin Decizia civilă nr. 483 din 21 februarie 2008, a fost respins ca inadmisibil, având în vedere că nu pot fi atacate cu recurs încheieri premergătoare conform art. 316 coroborat cu art. 282 alin. (2) C. proc. civ. Tribunalul București, secția a VIII-a civilă de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 5308 din 26 iunie 2008, a admis excepția necompetenței materiale și, în consecință, a trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Învestită cu soluționarea cauzei,Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea de ședință din 28 octombrie 2008, Curtea a respins cererea reclamantului de suspendare a Deciziei de imputare nr. T/A2560/2007 ca neîntemeiată, iar prin Decizia nr. 1453 din 17 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat recursul împotriva încheierii de ședință din 29 octombrie 2008. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 7008 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale – U.M.

02384, a anulat, în parte actele contestate, Decizia de imputare nr. T/A/2560 din 18 aprilie 2007 și procesul-verbal nr. T/A/3031 din 15 mai 2007 emise de UM 02384 din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Decizia nr. 29B/CJ/114 din 25 iulie 2007 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor până la concurența sumei de 32.850,90 lei, și a menținut Decizia de imputare nr. T/A/2560 din 18 aprilie 2007 și celelalte acte contestate pentru suma de 32.850,90 lei. Totodată, a respins, în rest, acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele : - Reclamantul a contestat actele administrative, întrucât la baza stabilirii răspunderii materiale s-a ținut cont de prevederi legale abrogate, însă nu se poate reține că Ordinul nr. 41/1991 menționat de reclamant nu ar fi fost în vigoare în perioada de referință a contractului.

Arată instanța că susținerile reclamantului, în sensul că Ordinul M.A.N. nr. 41/1991 a fost emis în baza H.G. nr. 550/1990 iar aceasta a fost abrogată prin H.G. nr. 612/1992 nu pot fi primite în raport de faptul că reclamantul nu a atacat în contencios administrativ acest ordin pentru verificarea legalității. Relevant în speță este aspectul că era în vigoare pentru perioada de referință. Pe de altă parte, actualizarea sumei ce reprezintă paguba efectivă cu indicele de inflație nu înseamnă recuperarea beneficiului nerealizat. Diferența reprezentând actualizare adăugată la suma reprezentând pagubă efectivă permite exprimarea valorică a pagubei efective la momentul recuperării.

Cu privire la sumele imputate reclamantului cu scăderea tuturor cheltuielilor aferente stagiului militar obligatoriu și gratuit, instanța a constatat că acestea nu se pot diminua având în vedere că reclamantul s-a obligat să restituie cheltuielile pe timpul școlarizării iar contractul este legea părților. Pe de altă parte, Legea nr. 446/2006 intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2007 nu se aplică perioadei de școlarizare a reclamantului intre anii 2001 și 2006, art. 19 din Legea nr. 45/1994 prevede că se suportă de la buget cheltuielile necesare organizării, înzestrării, mobilizării, întreținerii și instruirii efectivelor active și în rezervă, dar reclamantul în anul 2001 a fost student și pentru această perioadă a avut cheltuieli de școlarizare pentru care s-a obligat să le restituie.

Cu privire la cheltuielile reprezentând rechizite și alte materiale transmise reclamantului, instanța a reținut că au fost calculate pe baza adresei U.M. 02574 Garnizoana București, astfel că sumele imputate în limita celor constatate sunt datorate în temeiul obligației contractuale asumată de reclamant. Instanța, în concluzie, a reținut, că potrivit calculului efectuat de expert cu privire la total cheltuieli, precum și în urma efectuării contraexpertizei în cauză, reiese că paguba materială de recuperat de la reclamant sub forma cheltuielilor de școlarizare este de 32.850,90 lei și nu de 37.996,33 lei cum greșit s-a reținut prin actul de imputare. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamatul V.M., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - în speță cercetarea administrativă s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art. 23 alin. (3) din O.G.

nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, articol care prevede obligativitatea chemării și ascultării persoanelor cercetate pentru producerea unor pagube, în vederea prezentării unor explicații scrise și probelor în apărare; - instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile Ordinului General al Ministrului Apărării Naționale nr. 45 din 27 decembrie 1991 emis în baza H.G. nr. 550/1990 privind organizarea și funcționarea Academiei Tehnice Militare, deoarece acest act normativ a fost abrogat implicit prin intrarea în vigoare a H.G.

nr. 612/1992, hotărâre care era aplicabilă în momentul încheierii contractului de exercitare a profesiei; - în mod greșit au fost incluse în cadrul cheltuielilor de școlarizare cheltuielile aferente anului I de studii și cele aferente anului V de studiu, fapt ce reiese din prevederile art. 3, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 46/1996, în vigoare în perioada cursurilor urmate la Academia Tehnică Militară; - în mod greșit au fost reținute ca existente cheltuielile cu articole de birou, echipamente, igienă, alimente etc., deși nu s-au prezentat dovezi de predare – primire a acestor bunuri; - instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat și onorarii de expert.

Criticile formulate de recurent se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aceasta nu reprezintă un motiv de nulitate absolută a cercetării administrative, deoarece legea nu prevede o astfel de sancțiune, iar la soluționarea plângerii administrative de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor reclamantul a fost reprezentat de avocat, acesta nesolicitând ascultarea personală a petentului.

Cu privire la greșita aplicare a Ordinului nr. 45 din 27 decembrie 1991, acesta nu poate fi considerat abrogat implicit, ca urmare a abrogării H.G. nr. 550/1990, abrogarea expresă a acestuia intervenind abia la 16. aprilie 2007, când a fost emis Ordinul pentru aprobarea Metodologiei privind determinarea sau stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, instruirii nr. M/66/2007. În ceea ce privește asimilarea primului an de studiu cu stagiul militar obligatoriu, iar a anului V cu calitatea de ofițer activ, aceasta nu are relevanță din punctul de vedere al perioadei de școlarizare, anii respectivi fiind anii de studiu și fiind luați, în mod corect, în calcul pentru determinarea cheltuielilor de școlarizare.

Cu privire la cheltuielile reprezentând rechizite și alte materiale transmise reclamantului se constată că au fost calculate pe baza adresei U.M. 02574 Garnizoana București, „Centralizator cu valorile cheltuielilor de școlarizare pentru ofițerii studenți, studenți și elevi din instituțiile militare de învățământ la articolele de resortul echipamentelor și cazarmamentului, rechizitelor de birou și școlarizare și materialelor de spălat și igienă, reparat și întreținere”, în vigoare la 01 iulie 2006 respectiv 87,63 lei/an învățământ pentru rechizite de birou și școlare și 135,92 lei an învățământ pentru materiale de spălat și igienă, reparat și întreținere. Referitor la cheltuielile de judecată efectuate de reclamant, acestea nu au fost acordate de instanța de judecată, deoarece actul administrativ a fost menținut în cvasitotalitatea sa, pentru suma de 32,850 lei din totalul de 37.996 lei, reclamantul pierzând practic procesul.

Pentru considerentele menționate, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul V.M. împotriva sentinței nr. 7008 din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2013.