ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2355/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2355/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 13

iulie 2010 reclamantul I.A. a chemat în judecată pe pârâții M.A.I., U.M. X din București

și Academia de Poliție solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună: anularea bazei din 4 decembrie 2009 emisă de contabilul Șef al

Academiei de Poliție București; anularea Hotărârii din 2 iunie 2010 a Comisiei

de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. și, implicit, a Hotărârii din

31 martie 2010 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul U.M. X București

și a deciziei de imputare din 9 februarie 2010 emisă de comandantul U.M. X București

și suspendarea în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, executării deciziei de imputare din 09 februarie 2010 emisă de

comandantul U.M. X București până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

prezentei cauze.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a urmat cursurile Academiei de Poliție București,

la arma jandarmi, cursuri de zi, în perioada 2000-2004 iar după absolvire și

obținerea gradului de sublocotenent, a fost repartizat în cadrul U.M. X

București, până în mai 2005, când a fost mutat în interesul serviciului la o

altă unitate militară, pentru ca în noiembrie 2006 să fie mutat din nou în

interesul serviciului la U. M. X București până la data trecerii în rezervă,

respectiv, 15 octombrie 2009.

Ca urmare a

promovării in anul 2009 a concursului de admitere la I.N.M. a solicitat M.A.I. să

aprobe trecerea în rezervă, prin demisie, cerere admisă prin Ordinul din 15

octombrie 2009, prin care s-a dispus și obligarea acestuia la restituirea

cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării în cadrul Academiei de Poliție

București.

A mai arătat că,

urmare a acestui ordin s-a constituit o comisie de cercetare administrativă,

care prin procesul-verbal din 9 februarie 2010 a stabilit că reclamantul se

face vinovat de nerespectarea angajamentului din 13 octombrie 2000, prin care

s-a obligat să-și desfășoare activitatea în cadrul unităților M.A.I. o perioadă

de 10 ani de la data absolvirii, fiind propusă comandantului unității emiterea

unei decizii de imputare pentru suma de 17.347,02 lei, calculată potrivit Bazei

de calcul din 4 decembrie 2009 emisă de contabilul șef al Academiei de Poliție

București.

A precizat

reclamantul că s-a emis decizia de imputare din 09 februarie 2010, iar

contestația formulată împotriva acesteia a fost respinsă prin Hotărârea din 31

martie 2010 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul U.M. X București.

Hotărârea menționată

a fost atacată cu plângere, respinsă prin Hotărârea 2 iunie 2010 a Comisiei de

Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I.

A mai arătat

reclamantul că toate actele sunt lovite de nulitate.

Astfel, in ceea ce

privește Baza de calcul din 4 decembrie 2009 emisă de contabilul șef al

Academiei de Poliție București, arată că aceasta nu poartă semnătura

reprezentantului legal al Academiei de Poliție București, ci doar a contabilului

șef al acestei instituții, astfel încât nu poate produce efecte juridice,

încălcând prevederile art. 11 din Ordinul M.A.I. nr. 1122 din 1 ianuarie 2006

și art. 53 lit. k) din Carta Universitară a Academiei de Poliție.

În ceea ce privește decizia

de imputare din 09 februarie 2010 emisă de comandantul U.M. X București a

arătat reclamantul că aceste cheltuieli cu hrănirea, echiparea și solda nu

reprezintă cheltuieli de întreținere pe timpul școlarizării așa cum se prevede

în 9 alin. (3) din H.G. nr. 137/1991 privind înființarea Academiei de Poliție a

M.I. ci drepturi de care a beneficiat necondiționat potrivit art. 66 alin (1)

din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare și pe care

nu este obligat să le restituie, iar potrivit O.G. nr. 26/1994 și O.G. nr. 51/1994,

personalul M.A.I. beneficiază în mod gratuit de hrană și echipare.

De asemenea, a mai

susținut că echipamentul primit l-a predat la absolvire, astfel încât nu mai

trebuia inclus în baza de calcul, precum și că in mod abuziv au fost incluse in

calculul cazării zilele de permisie/învoire/vacanță, nefiind atașate nici

documentele care au stat la baza calculării sumei imputate, așa cum prevede art.

29 din Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006.

S-a mai arătat in

cererea de chemare in judecată, că a fost lipsit de dreptul de a propune probe

în apărare, încălcându-se normele de procedura expres instituite de art. 23 alin.

(3) din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, în

toate situațiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba

făcându-se cu chemarea și ascultarea celor în cauză, pentru explicații scrise

și prezentarea de probe în apărare și de normele prevăzute la punctul 92 din

Ordinul M.A.I. nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru

pagubele produse Ministerului de Interne.

Totodată, a mai

arătat că potrivit art. 29 din Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006.la titlurile

executorii prin care se stabilește răspunderea materială se anexează în mod

obligatoriu, devizele de calcul analitic cu sumele ce urmează a fi restituite

și documentele în baza cărora au fost întocmite, in speță fiind depusă doar

baza de calcul întocmită de contabilul șef al Academiei de Poliție din 4

decembrie 2009 însoțită de 4 baze de calcul întocmite de diverse compartimente

din cadrul aceleiași instituții, insă fără a fi atașate documentele în baza

cărora au fost întocmite, astfel că aceste cheltuieli au fost stabilite in mod

arbitrar.

A mai arătat

reclamantul că din cuprinsul deciziei de imputare din 9 februarie 2010 lipsește

motivarea, atât în fapt și în drept, încălcând prevederile art. 25 alin. (5)

din O.G. nr. 121/1998 și pct. 113 din I.M.A.I. nr. 830/1999.

A solicitat instanței

să constate că in condițiile in care baza de calcul este lovită de nulitate și decizia

de imputare din 09 februarie 2010, este de asemenea lovită de nulitate, fiind

întemeiată pe un act nul.

A mai susținut

reclamantul că includerea contravalorii drepturilor de hrană, echipament și

soldă în categoria cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării este

ilegală, întrucât studenții instituțiilor militare de învățământ au dreptul,

potrivit art. 66 alin (1) din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației

pentru apărare la hrană, echipament, medicamente, pensie pentru pierderea

capacității de muncă, soldă și documente militare de transport, prevederi

reluate și în cadrul art. 70 alin. (1) din Legea nr. 446/2006.

Astfel, potrivit art.

3 din Legea nr. 46/1996 și art. 2 din H.G. nr. 137/1991 privind înființarea

Academiei de Poliție București, reclamantul a beneficiat de drepturile

prevăzute la art 66 alin (1) din Legea nr. 46/1996.

A mai invocat

reclamantul și prevederile O.G. nr. 26/1994 privind drepturile de hrană în timp

de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și

siguranță națională, ale O.G. nr. 51/1994 privind drepturile de echipament și

materiale de resortul echipamentului, în timp de pace, ale personalului din

sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și ale

Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului

militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și

siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi personalului civil din

aceste instituții, prevederile art. 14 din Legea nr. 138/1999.

În ceea ce privește

cheltuielile cu cazarea, s-a arătat in acțiune că acestea nu reflectă

realitatea, întrucât nu s-a prezentat modul cum s-a ajuns la această sumă,

având in vedere și condițiile de cazare oferite.

A mai solicitat

suspendarea executării deciziei de imputare din 09 februarie 2010, apreciind că

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, față

de motivele susținute in anularea cererii și dat fiind valoarea sumei imputate,

raportat la bursa de auditor in justiție.

Pârâții au formulat

întâmpinări prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 4892

din 6 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de

reclamantul I.Ș.A., în contradictoriu cu pârâții M.A.I., U.M. X București și Academia

de Poliție București.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art. 9 din H.G. nr. 137/1991,

studenții admiși în Academia de Poliție vor încheia angajamente scrise prin

care se obligă ca, după terminarea cursurilor, sa îndeplinească serviciul

militar activ pe o durată de minimum 10 ani, iar art. 17 din HG nr. 294/2007

privind organizarea și funcționarea Academiei de Poliție București din

cadrul M.A.I. prevede că la începerea studiilor de licență, studenții Academiei

încheie angajamente cu M.A.I. prin care se obligă ca, după absolvirea

Academiei, să-și desfășoare activitatea timp de 10 ani în cadrul M.A.I. sau,

după caz, al altor structuri similare, în funcție de nevoile acestui minister”.

A mai reținut

instanța fondului că alin. (2) al articolului 17 din H.G. nr. 294/2007 prevede

obligativitatea restituirii cheltuielilor de întreținere efectuate în timpul

școlarizării, actualizate, potrivit procedurii stabilite prin ordin al

ministrului administrației și internelor”.

În speță, s-a

constatat că reclamantul a încheiat angajamentul 13 octombrie 2010, iar demisia

în baza prevederilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind

Statutul polițiștilor reprezintă o nerespectare a angajamentului.

Totodată, s-a

apreciat că obligațiile de a activa 10 ani in cadrul Ministerului și obligația

de restituire a cheltuielilor de întreținere efectuate pe timpul cât a fost

școlarizat, in caz de nerespectare a primei obligații își au izvorul în art. 9

alin (1) și (2) din H.G. nr. 137/1991 privind înființarea Academiei de Poliție

a M.I., fiind dublate și de actul unilateral de voință (angajament) pentru

restituirea cheltuielilor de școlarizare.

Reținând că

angajamentul, ca act unilateral de voință nu a fost desființat, că există temei

legal pentru asumarea lui, că nici dispozițiile legale menționate și nici

termenii angajamentului nu se referă la calitatea de „militar” sau „ militar

activ”, curtea de apel a apreciat că angajamentul asumat de reclamant își

produce efecte juridice, mai ales in condițiile in care raporturile de serviciu

au încetat din inițiativa acestuia.

În ceea ce privește

cuantumul pagubei, s-a reținut că atât în art. 9 alin. ( 3) din H.G. nr. 137/1991,

cât și în art. 17 alin. (3) din H.G. nr. 294/2007 sunt definite cheltuielile de

școlarizare, iar in Adresa din 4 decembrie 2009 emisă de către Academia de

Poliție București se menționează structura și valoarea cheltuielilor de

școlarizare, acestea fiind în sumă de 36.367,96 lei.

Au fost înlăturate ca

fiind neîntemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora în cauză sunt

incidente prevederile art. 66 din Legea nr 46/1996 care reglementau serviciul

militar obligatoriu, având în vedere prevederile art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 137/1991

potrivit căruia candidații admiși în Academia de Poliție sunt considerați

încorporați, nefiind justificată deducerea din cheltuielile de școlarizare a

cheltuielilor corespunzătoare anului I, cu atât mai mult cu cât cheltuielile de

școlarizare nu sunt identice cu cele pentru susținerea de către stat a

serviciului militar obligatoriu.

Astfel, s-a apreciat

că reclamantul a satisfăcut stagiul militar în calitate de student înmatriculat

și incorporat la Academia de Poliție ca o consecință a promovării examenului de

admitere și nu în una din formele statuate de lege pentru îndeplinirea

stagiului militar obligatoriu.

Curtea de apel a mai

reținut că existența obligației de plată a cheltuielilor de școlarizare care

incumbă reclamantului derivă și din principiul aplicării imediate a legii noi,

întrucât la data nașterii obligației de plată a reclamantului prin

nerespectarea angajamentului din 13 octombrie 2010 erau în vigoare prevederile

cuprinse în art. 70 din Legea nr. 360/2002 potrivit căruia polițistul care a

absolvit o instituție de învățământ a M.A.I. și căruia i-au încetat raporturile

de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui, este

obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporțional cu

perioada rămasă până la 10 ani, aceasta din urmă fiind actul normativ cu

caracter special care produce efecte juridice în situația reclamantului.

Astfel, s-a apreciat

că in ceea ce privește cheltuielile efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea

și alte drepturi primite de către reclamant în baza prevederilor art. 9 alin (4)

din H.G. nr. 137/1991, acestea reprezintă cheltuieli de întreținere pe timpul

școlarizării, supuse restituirii de către reclamant, iar nu drepturi care intră

sub incidența prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 46/1996 sau sub

incidența O.G. nr. 26/1994.

În ce privește

motivul de nulitate referitor la nesemnarea Bazei de calcul din 2 iunie 2010

emisă de contabilul - șef al Academiei de Poliție privind efectuarea

cheltuielilor de școlarizare de către reprezentantul legal al Academiei de

Poliție, respectiv de către rectorul acestei instituții de învățământ, a fost

apreciat ca nefondat, considerându-se că acesta ignoră prevederile art. 54 din

Carta Universitară potrivit căruia rectorul poate delega o parte din competențe

prorectorilor, decanilor și locțiitorilor săi și chiar în lipsa delegării

acestor atribuții, în prezenta cauză este incidentă instituția ratificării

actelor juridice civile, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultând în

mod expres însușirea cu efect retroactiv de către rectorul Academiei de Poliție

a bazei de calcul privind cheltuielile de școlarizare efectuate în privința

reclamantului.

În condițiile

înlăturării singurului motiv de nulitate invocat cu privire la baza de calcul,

Curtea de apel a reținut că actul administrativ se bucură de prezumția de

legalitate și autenticitate, iar conținutul acesteia cu privire la cuantumul

cheltuielilor de școlarizare trebuie să se reflecte întocmai în decizia de imputare

din 9 decembrie 2010, reprezentând situația juridică premisă avută în vedere la

emiterea ei, existând o relație de dependență între cele două acte

administrative.

În ceea ce privește criticile

reclamantului referitoare la încălcarea procedurii reglementată de prevederile

O.G. 121/1998, au fost apreciate ca neîntemeiate, instanța reținând că acesta a

avut posibilitatea să își exprime în scris punctul de vedere cu privire

legalitatea și temeinicia procedurii declanșată împotriva acestuia, iar pe de

altă parte, că sancțiunea necitării are un caracter relativ.

Totodată, s-a

apreciat că nu pot fi reținute nici criticile privind nemotivarea deciziei,

fiind respinsă ca neîntemeiată și cererea privind suspendarea executării

actului administrativ, reținându-se lipsa de suport juridic a motivelor de fapt

și de drept invocate în susținerea îndeplinirii condițiilor referitoare la

cazul bine justificat.

Împotriva Sentinței

civile nr. 4892 din data de 6 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs în termen legal reclamantul I.Ș.A., prin care s-a

solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii

atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost

formulată, cu consecința anulării Hotărârii din 2 iunie 2010 a Comisiei de

Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. și, implicit, a

anulării Hotărârii din 31 martie 2010 a Comisiei de soluționare a

contestațiilor din cadrul U.M. X București și a deciziei de

imputare din 9 februarie 2010 emisă de comandantul U.M. X București.

Reclamantul a

apreciat că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, motivele de

recurs invocate fiind cele prevăzute de art. 304 punctul 7 C. proc. civ. –

”când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii” și art. 304 punctul

9 C. proc. civ. – ”hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

În ceea ce

privește primul motiv de recurs invocat de reclamant, cel de modificare a

sentinței atacate prevăzut de art. 304 punctul 7 C. proc. civ., recurentul

a învederat că prima instanță nu a motivat de ce nu a reținut nulitatea

deciziei de imputare din 9 februarie 2010 deoarece nu i-a fost atașate

toate documentele care au stat la baza întocmirii acesteia. Or, în raport de

prevederile art. 29 din Ordinul .M.A.I. nr. 1122/2006 pentru aprobarea Normelor

metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul

școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor

de specializare, perfecționare, stagii de practică, în țară și

străinătate și modul de recuperare a acestora de la persoanele care

nu-și respectă angajamentele încheiate, anexarea la decizia de imputare a

devizelor de calcul analitic și a documentelor care au stat la baza

acestora este o obligație impusă de normele legale și nu o facultate

lăsată la voia comisiei de cercetare administrativă.

Bazele de calcul ce

au fost anexate la decizia de imputare, s-a arătat, nu reprezintă decât

devizele de calcul analitic cu sumele ce urmează a fi restituite, lipsind

documentele în baza cărora au fost întocmite aceste baze de calcul, anume documentele

la care face referire art. 29 teza finală din Anexa la Ordinului .M.A.I. nr. 1122/2006,

respectiv documentele de scoatere și alocare la drepturi, statele de plată

a soldei, buletinele de distribuție și evidența zilelor de

permisii, învoiri și vacanțe. A considerat reclamantul că în lipsa

respectivelor documente de la dosarul cauzei a fost vătămat în drepturile sale,

fiind lipsit, atât acesta cât și judecătorul litigiului, de posibilitatea

de a verifica dacă cele stabilite în adresa Academiei de Poliție ca fiind

cheltuielile cu hrana, echiparea, cazarea și solda concordă cu ceea ce a

primit de fapt recurentul, iar acest lucru este de natură a conduce la

supoziția că Academia nu deține astfel de documente și că sumele

au fost stabilite în mod arbitrar.

Pe de altă parte, a

precizat reclamantul că instanța de fond nu a motivat nici de ce nu sunt

incidente în cauză dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 26/1994 privind

drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare

națională, ordine publică și siguranță națională, ale art. 1

din O.G. nr. 51/1994 privind drepturile de echipament și materiale de

resortul echipamentului, în timp de pace, ale personalului din sectorul de

apărare națională, ordine publică și siguranță națională

și ale art. 14 coroborate cu anexa 2 punctul 1 din Legea nr. 138/1999

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din

instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și

siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi

personalului civil din aceste instituții, rezultând din aceste prevederi

legale că drepturile la hrană, echipament și soldă nu reprezintă

cheltuieli de școlarizare ci drepturi legale care se acordă întregului

personal din cadrul M.A.I. necondiționat de semnarea vreunui angajament

sau de desfășurarea activității în cadrul acestui minister o anumită

perioadă de timp.

De asemenea,

recurentul a mai relevat că judecătorul cauzei nu a motivat aspectele legate de

natura juridică a drepturilor de hrană, echipament și soldă invocate prin

cererea de chemare în judecată, susținându-se de către reclamant că aceste

drepturi sunt drepturi legale, nu cheltuieli de întreținere pe timpul

școlarizării și care se acordă cetățenilor care își

îndeplinesc obligația constituțională de apărare a patriei, în mod

necondiționat de semnarea unui angajament și fără ca aceștia să

fie obligați la restituirea lor în momentul trecerii în rezervă.

În fine, cât

privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 7 C. proc. civ.,

s-a mai arătat de către reclamant că sentința pronunțată de curtea de

apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, în

condițiile în care prima instanță a reținut eronat faptul că

recurentul ar fi cerut prin cererea de chemare în judecată deducerea cheltuielilor

de școlarizare aferente anului I de studiu ca urmare a faptului că această

perioadă este asimilată stagiului militar obligatoriu, cu toate că prin

acțiune nu au fost invocate astfel de motive de nulitate a deciziei de

imputare din 9 februarie 2010.

Ceea ce a invocat

reclamantul prin cererea de chemare în judecată, s-a arătat, este faptul că

întreaga perioadă cât a urmat cursurile Academiei de Poliție a fost în

serviciul militar reglementat de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 46/1996 privind

pregătirea populației pentru apărare și nu în serviciul militar

obligatoriu în perioada anului I, așa cum în mod greșit a

reținut instanța de fond. Așadar, reținerea de către

instanță în motivarea hotărârii a faptului că ar fi solicitat reclamantul

deducerea cheltuielilor de școlarizare aferente anului I de studiu ca

urmare a faptului că această perioadă este asimilată stagiului militar

obligatoriu și fundamentarea soluției pe acest aspect atâta timp cât

recurentul în cererea de chemare în judecată nu a invocat acest lucru,

reprezintă motivul de modificare al hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., respectiv cuprinde motive străine de natura pricinii.

Cu referire la

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a

precizat că cele reținute de judecătorul fondului în motivarea hotărârii

recurate, și în sprijinul soluției de respingere a cererii de chemare

în judecată, reprezintă o aplicare greșită a legii, pentru următoarele

considerente:

Rezultă, din

coroborarea dispozițiilor art. 3 și 66 alin. (1) din Legea nr. 46/1999,

precum și a prevederilor art. 2 din H.G. nr. 137/1991 privind înființarea

Academiei de Poliție, că în perioada cât reclamantul a urmat cursurile

Academiei de Poliție a fost în serviciul militar reglementat de art. 3 alin.

(2) din Legea nr. 46/1999 și nu a efectuat serviciul militar obligatoriu,

astfel că a beneficiat de drepturile prevăzute la art. 66 alin. (1) din

respectiva lege, fără a putea fi obligat la returnare în cazul nerespectării

angajamentului.

Raționamentul

instanței de fond, în sensul că prevederile art. 66 din Legea nr. 46/1996

nu sunt aplicabile în cauză deoarece aceasta reglementa serviciul militar

obligatoriu și că o persoană care era admisă la Academia de Poliție

nu mai îndeplinea serviciul militar obligatoriu și, prin urmare, nu i se

mai aplica nicio dispoziție legală corespunzătoare categoriilor de

militari prevăzute de actul normativ respectiv, a fost considerat greșit,

din două motive: - Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru

apărare nu reglementa doar serviciul militar obligatoriu ci serviciul militar

în general; - Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru

apărare erau aplicabile studenților Academiei de Poliție, avându-se

în vedere faptul că aceasta era instituție militară de învățământ

superior (potrivit art. 2 din H.G. nr. 137/1991 privind înființarea

Academiei de Poliție.

S-a precizat, cât

privește situația angajamentului din 13 octombrie 2000, că

soluția aleasă de judecătorul fondului, de a da eficiență prevederilor

art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 137/1991, fără însă a motiva acest lucru, este

greșită, deoarece, dacă ar fi interpretat și aplicat în mod corect

legea, ar fi ajuns la concluzia că la data semnării de către reclamant a

angajamentului respectiv erau abrogate prevederile menționate, în ceea ce

privește includerea în categoria cheltuielilor de întreținere pe

timpul școlarizării a drepturilor de hrană, echipament și soldă,

astfel încât în categoria acestora nu mai rămân decât cheltuielile cu cazarea.

Faptul că drepturile

de hrană și echipament nu pot fi incluse în categoria cheltuielilor de

întreținere pe timpul școlarizării, s-a arătat, rezultă și din

prevederile O.G. nr. 26/1994 și ale O.G. nr. 51/1994, care se aplică

personalului, prin urmare de aceste drepturi beneficiază și studenții

din instituțiile militare de învățământ ale M.A.I., fără a impune o

condiție referitoare la desfășurarea activității o anumită

perioadă de timp în cadrul ministerului și fără a stabili o obligație

în sarcina acestora de restituire în cazul trecerii în rezervă. De altfel,

celelalte categorii de personal din cadrul M.A.I., care beneficiază de

aceleași drepturi ca și studenții Academiei de Poliție, nu

sunt obligate ca la trecerea în rezervă să le restituie, astfel încât se

realizează o discriminare între aceste categorii de personal, care se află în

aceeași situație: și unii și alții sunt în serviciul

militar.

A fost considerat

eronat și raționamentul instanței de fond potrivit căruia nu ar

putea să dea eficiență prevederilor art. 66 din Legea nr. 46/1996 deoarece

ar pune sub semnul întrebării legalitatea și utilitatea semnării de către

reclamant a angajamentului din 13 octombrie 2000, motivându-se de către

recurent că art. 66 din Legea nr. 46/1999 nu acoperă și cheltuielile cu

cazarea, astfel că angajamentul își are utilitate. De asemenea,

reclamantul a subliniat că argumentul instanței de fond în sensul că

existența obligației de plată a cheltuielilor de școlarizare

care îi incumbă derivă și din principiul aplicării imediate a legii noi

este și acesta greșit, deoarece, pe de o parte, dispozițiile art.

66 din Legea nr. 46/1999 nu au fost abrogate expres de către prevederile

cuprinse în art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului,

și, pe de altă parte, prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002 nici nu

sunt incompatibile cu cele ale art. 66 din Legea nr. 46/1999 întrucât primul

statuează doar că polițistii care nu-și respectă angajamentul sunt

obligați să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, fără a

arăta ce se înțelege prin aceasta.

Instanța de

judecată, a mai subliniat reclamantul, și-a fundamentat în mod greșit

motivarea pe prevederile Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului,

deoarece acest act normativ nu avea nicio incidență în cauză, recurentul

nefiind polițist la data trecerii în rezervă și nici anterior.

În fine, reclamantul

a relevat că instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu

încălcarea legii, respectiv a prevederilor art. 25 alin. (6) din O.G. nr. 121/1998

privind răspunderea materială a militarilor, în condițiile în care pârâtei

U.M. X București în calitate de emitent al deciziei de imputare îi revenea

sarcina de a dovedi faptul că aceasta este legală și temeinică. Or, pârâta

nu a depus la dosarul cauzei nicio probă prin care să dovedească faptul că

decizia de imputare din data de 9 februarie 2010 este temeinică și legală,

deși la primul termen de judecată i s-a pus în vedere faptul să depună la

dosarul cauzei documentația care a stat la baza emiterii actului administrativ

dedus judecății, respectiv să depună dosarul de cercetare administrativă.

În cauză au depus

întâmpinare pârâții M.A.I., reprezentat prin Direcția Generală

Juridică, și Academia de Poliție București, prin care s-a

solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală

și temeinică a hotărârii atacate.

Ministerul

Administrației și Internelor a învederat că reclamantul nu și-a

îndeplinit obligația asumată convențional referitoare la durata

minimă de funcționare în cadrul structurilor ministerului (10 ani),

și că prin motivele de recurs formulate recurentul nici nu contestă

hotărârea instanței de fond sub aspectul reținerii acestei

obligații ci doar sub aspectul modului de calcul al sumei imputate, din

punct de vedere al procedurii cât și al cuantumului stabilit.

Sunt neîntemeiate, a

arătat M.A.I., atât criticile referitoare la modul de calcul al prejudiciului

reținut în sarcina recurentului, la incidența în litigiu a

prevederilor O.G. nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale

persoanlului din sectorul de apărare națională, ordine publică și

siguranță națională, la natura juridică a drepturilor de hrană,

echipament și soldă, cât și cele privitoare la împrejurarea că

hotărârea judecătorească atacată cuprinde motive contradictorii și străine

de natura pricinii.

A conchis pârâtul M.A.I.

că obligația restituirii sumelor cheltuite cu studenții este edictată

în mod expres în cuprinsul art. 17 din H.G. nr. 294/2007 privind organizarea

și funcționarea Academiei de Poliție din cadrul M.A.I., care stabilește

și că prin cheltuieli de întreținere efectuate pe timpul

școlarpzării se înțelege cheltuielile efectuate cu hrănirea,

echiparea, cazarea pe timpul studiilor, transportul dus și întors pe

timpul vacanțelor, precum și drepturile salariale, după caz.

Pârâta Academia de

Poliție, a relevat, prin întâmpinarea formulată, că în mod corect

judecătorul fondului a respins petitul din acțiunea reclamantului

referitor la nulitatea bazei de calcul din 2 iunie 2010 emisă de

contabilul-șef al instituției, și că prevederile legale

incidente situației nerespectării angajamentului semnat de studenții

Academiei de Poliției la înmatricularea ca studenți sunt

aceleași în situația cadrelor militareale M.A.I. cu cea a

polițistilor, singura diferență fiind sediul macro al materiei. Mai

exact, s-a subliniat că nerespectarea angajamentului de către

polițiști este reglementată de art. 70 din Legea nr. 360/2002, iar

răspunderea materială se angajează în condițiile art. 63 din același

act normativ care trimite la art. 9 din O.G. nr. 121/1998, pe când în ceea ce

privește cadrele militare ale M.A.I. nerespectarea angajamentului este

reglementată de art. 91 din Legea nr. 80/1995 care trimite la prevederile O.G. nr.

121/1998.

Paguba produsă de

reclamant ca urmare a nerespectării angajamentului, s-a precizat, s-a calculat

în conformitate cu prevederile O.G. nr. 121/1998 precum și cu cele

conținute de Ordinul M.A.I. nr. 1122 din 5 ianuarie 2006 pentru aprobarea

Normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe

timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada

cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică,

în țară și străinătate și modul de recuperare a acestora de la

persoanele care nu își respectă angajamentele încheiate.

Pentru termenul de

judecată din data de 4 octombrie 2012 recurentul I.Ș.A. a invocat

excepția prescripției dreptului intimatei U.M. X București de a

mai efectua cercetarea administrativă, motivându-se că din înscrisurile aflate

la dosarul de cercetare administrativă rezultă că cercetarea administrativă

împotriva reclamantului a fost demarată la data de 16 octombrie 2009 și a

fost finalizată la data de 9 februarie 2010. Prin urmare, termenul de 60 de

zile prevăzut art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 a fost depășit,

astfel încât pentru a se putea continua cercetarea administrativă peste acest

termen, se impunea aprobarea prelungirii termenului de către comandantul

eșalonului superior, prin ordin scris al inspectorului general al

Jandarmeriei Române.

Din examinarea

raportului din 10 decembrie 2009 se poate observa că o altă persoană a semnat

în numele inspectorului general al Jandarmeriei Române, iar din înscrisurile

depuse de intimată nu rezultă că Inspectorul General al Jandarmeriei Române ar

fi delegat competența de a a proba prelungirea termenului de cercetare

administrativă unei alte persoane subordonată, dovada acestei delegări de

competență putându-se face numai cu extrasul din ordinul de zi pe unitate

din care să rezulte în mod expres că Inspectorul General al Jandarmeriei Române

a delegat în acea perioadă atribuțiile sale unui subordonat.

Prin notele scrise

depuse în cauză intimata U.M. X București, privind competența, anexat

la dosar, a fost făcută dovada legalității și temeiniciei raportului

din data de 10 decembrie 2009.

Recursul declarat de

reclamantul I.Ș.A. împotriva Sentinței civile nr. 4892 din data de 6

decembrie 2010 a Curții de Apel Bucureșrti, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, este nefondat și urmează a fi

respins pe acest temei, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mod întemeiat

instanța de fond, cu o motivare convingătoare, care îndeplinește

cerințele art. 261 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., a procedat prin

sentința atacată la respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în

contencios administrativ, formulată de reclamantul I.Ș.A. în

contradictoriu cu pârâții Academia de Poliția București, U.M. X București

și M.A.I., prin care s-a solicitat a se constata nulitatea Bazei de calcul

din 4 decembrie 2009 emisă de contabilul șef al Academiei de Poliție

București, și a se dispune anularea Hotărârii din data de 2 iunie

2010 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I.,

anularea Hotărârii din data de data de 31 martie 2010 a Comisiei de

soluționare a contestațiilor din cadrul Unității Militare X București

și anularea deciziei de imputare din data de 9 februarie 2010 emisă de

comandantul U.M. X București (prin care s-a stabilit în sarcina

reclamantului obligația de plată, în temeiul prevederilor O.G. nr. 121/1998

privind răspunderea materială a militarilor, a sumei de 17.347,02 lei

reprezentând cheltuieli de întreținere suportate de M.A.I. pe timpul

școlarizării în perioada în care acesta a urmat cursurile Academiei de

Poliție București).

Este incontestabil că

recurentul a urmat cursurile Academiei de Poliție București, cursuri

la zi, durata 4 ani, în perioada anilor 2000-2004, și că acestuia îi sunt

incidente prevederile art. 9 din H.G. nr. 137/1991 privind înființarea

Academiei de Poliție a M.I., cu modificările și completările

ulterioare, potrivit cărora ”(1) Candidații admiși la Academia de

Poliție sunt considerați încorporați. Studenții vor încheia

angajamente scrise prin care se obligă ca, după terminarea cursurilor, să

îndeplinească serviciul militar activ pe o durată de minimum 10 ani. (2) În

cazul nerespectării angajamentului, precum și în cazul în care este

îndepărtat din școală ori trecut în rezervă pentru comiterea unor

infracțiuni ori săvârșirea uor abateri disciplinare grave, care îl

fac incompatibil cu calitatea de militar, studentul sau absolventul este

obligat să restituie cheltuielile de școlarizare și întreținere,

ținându-se seama de timpul servit. (3) Prin cheltuieli de școlarizare

și întreținere se înțeleg cheltuielile efectuate cu hrănirea,

echiparea, cazarea și alte drepturi primite de studenți”.

Reclamantul – care a

semnat angajamentul la care face referire art. 9 din H.G. nr. 137/1991 - a

avut, după terminarea cursurilor în cadrul Academiei de Poliție a M.I.

și până la data trecerii în rezervă , calitatea de ofițer în

Jandarmeria Română din cadrul M.A.I., acestuia fiindu-i pe deplin aplicabile,

în temeiul normei de trimitere conținută de art. 109 alin. (1) din Legea nr.

80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și

completările ulterioare, care statuează că ”Dispozițiile prezentei legi se

aplică în mod corespunzător și ofițerilor, maiștrilor militari

și subofițerilor aparținând M.I. și M.J., respectiv

serviciilor de stat specializate în domeniul apărării și siguranței

naționale care, potrivit legii, au în structurile proprii personal

militar”, prevederile art. 91 din Legea nr. 80/1995, mai sus citată, potrivit

cărora ”Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii care au

angajament cu M.A.N., să îndeplinească serviciul în armată o anumită perioadă

de timp, în situația în care nu respectă angajamentul și sunt

trecuți în rezervă prin aplicarea uneia dintre prevederile de la art. 85 alin.

(1) lit. g) și l), art. 87 și art. 88, sunt obligați să

restituie cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării, în

condițiile stabilite prin lege”.

Prin urmare, prin

nerespectarea angajamentului pe care l-a încheiat cu M.A.I., reclamantul a

produs o pagubă patrimoniului acestei instituții, iar recuperarea acesteia

de la recurent s-a făcut cu respectarea prevederile O.G. nr. 121/1998 privind

răspunderea materială a militarilor, precum și ale Ordinului M.A.I. nr. 1122

din 5 ianuarie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea

cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor

efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare,

perfecționare, stagii de practică, în țară și străinătate

și modul de recuperare al acestora de la persoanele care nu își

respectă angajamentele încheiate.

În cauză, fiind vorba

de angajarea răspunderii materiale strict urmare nerespectării de către

reclamant a angajamentului de a îndeplini serviciul militar activ pe o durată

de minimum 10 ani de la terminarea cursurilor Academiei de Poliție, nu se

mai impunea cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba, conform celor

prevăzute de art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, comisia de cercetare

administrativă fiind ținută să realizeze doar o cercetare referitoare la

cuantumul concret al cheltuielilor de școlarizare și întreținere

ce se cuveneau restituite. Or, rezultă, din documentele și înscrisurile

aflate la dosarul de cercetare administrativă, depus în copie în recurs, că

obligația reclamantului de restituire a sumei de 17.347,02 lei a fost

stabilită în condițiile legii (art. 5 și 9 din Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006),

pe baza datelor din evidența Compartimentului financiar-contabil din cadrul

Academiei de Poliție, neputându-se reține astfel nici un motiv de

nulitate a adresei din data de 4 decembrie 2009 emisă de contabilul șef al

academiei și nici a celorlalte înscrisuri.

Dispozițiile din

O.G. nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului

din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță

națională, din O.G. nr. 51/1994 privind drepturile de echipament și

materiale de resortul echipamentului, în timp de pace, ale personalului din

sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță

națională, și din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte

drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare

națională, ordine publică și siguranță națională, precum

și acordarea unor drepturi personalului civil din aceste instituții,

invocate de reclamant, nu au aplicabilitate în litigiu, întrucât studenții

unităților de învățământ din cadrul M.A.I. fac parte din efectivele

instituției publice menționate și nu din personalul ministerului.

Pe de altă parte, se

reține că militarii în termen, militarii cu termen redus, elevii și

studenții instituțiilor militare de învățământ și

rezerviștii beneficiau de dreptul la hrană, echipament și soldă,

potrivit art. 66 alin. (1) din Legea nr. 46/1996 pentru pregătirea

populației pentru apărare, în condițiile stabilite prin

dispozițiile legale, adică, în ceea ce-i privește pe studenții

Academiei de Poliție, în condițiile stabilite de art. 9 din H.G. nr. 137/1991,

cu modificările și completările ulterioare. Or, cum s-a arătat, acest text

din actul normativ menționat a instituit în mod clar și neechivoc

obligația studentului/absolventului Academiei de Poliție – în caz de

nerespectare a angajamentului de a îndeplini serviciul militar activ pe o

durată de minimum 10 ani de la terminarea cursurilor – de a restitui

cheltuielile de școlarizare și de întreținere, ținându-se

seama de timpul servit, și a prevăzut în mod expres că prin cheltuieli de

școlarizare și întreținere se înțeleg cheltuielile

efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea și alte drepturi primite de

studenți.

Susținerile

recurentului în sensul prescripției dreptului intimatei U.M. X București

de efectuare a cercetării administrative, urmare depășirii termenului de

60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, nu sunt

întemeiate, în condițiile în care s-a făcut dovada, cu înscrisurile depuse

în recurs, că prelungirea termenului legal de cercetare disciplinară a

reclamantului a fost aprobată în condițiile legii, de o persoană care a

primit delegarea de competență din partea Inspectorului general al

Jandarmeriei Române, astfel cum rezultă din extrasul Ordinului de Zi pe Unitate

(O.Z.U) din 9 decembrie 2009.

În raport de toate

cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs

invocate în cauză și că este legală și temeinică hotărârea atacată

prin care a fost respinsă acțiunea reclamantului, urmează a se dispune, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului

declarat de I.Ș.A. împotriva Sentinței civile nr. 4892 din data de 6

decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de I.Ș.A. împotriva Sentinței nr. 4892 din 6 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2013.