ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 59/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul C.D.M. a

chemat în judecată pe pârâtul M.A.I. solicitând instanței să dispună anularea

ordinului prin care a fost trecut în rezervă, al cărui număr și dată de emitere

nu le cunoaște, întrucât actul nu i-a fost comunicat; reintegrarea sa în

structurile M.I.R.A. cu gradul pe care l-ar fi avut în prezent dacă nu ar fi

fost trecut în rezervă în mod abuziv; obligarea pârâtului la plata drepturilor

salariale și a unor daune pentru prejudiciul moral cauzat.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că până în anul 1997 a fost locotenent în cadrul U.M.X. din București - S.I. Argeș. Deși și-a exercitat cu bună

credință și corectitudine îndatoririle de serviciu. Asupra sa s-au făcut

presiuni pentru a-l determina să solicite personal trecerea în rezervă, însă,

întrucât nu a dat curs acestora, prin abuz a fost trecut în rezervă printr-un

ordin care nu i-a fost comunicat și de existența căruia a luat cunoștință în

luna decembrie 2008 când, în baza unei hotărâri judecătorești prin care au fost

declasificate anumite documente, a avut acces la dosarul personal. Reclamantul

a mai susținut că ordinul respectiv este nelegal și abuziv, întrucât a fost

emis pe criterii subiective și fără a fi analizată și evaluată activitatea sa.

Pârâtul

a depus întâmpinare arătând că reclamantul a fost trecut în rezervă prin

Ordinul nr. 1/05022 din 31 martie 1998 emis în baza art. 85 alin. (1) lit. j)

și alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, ca efect

al neîndeplinirii de către reclamant a sarcinilor de serviciu și a săvârșirii

unor abateri grave de la prevederile regulamentelor militare în perioada

septembrie 1996 - decembrie 1997.

Pârâtul

a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată pentru neparcurgerea

procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, arătând că, deși în

mod repetat reclamantul s-a adresat diverselor instituții ale statului -

printre care si M.I.R.A. - față de măsura trecerii sale în rezerva, aceste

memorii și petiții nu pot reprezenta procedură prealabilă. Astfel, prin

memoriul înregistrat la M.I.R.A. la 6 mai 1998, reclamantul a arătat care au

fost considerentele pentru care s-a angajat în structurile militate și care

sunt aprecierile personale în legătură cu trecerea sa în rezervă, dar nu a

solicitat revocarea Ordinului, deși a cunoscut încă de la data emiterii actului

atât numărul, cât și conținutul acestuia.

Prin

sentința civilă nr. 71/F/CONT din 15 aprilie 2009 - Curtea de Apel Pitești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea

reclamantului pentru neîndeplinirea plângerii prealabile.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în susținerea sa potrivit

căreia nu a cunoscut numărul și data Ordinului atacat, reclamantul nu este de

bună credință. Astfel, din memoriul scris personal de către reclamant și

adresat ministrului de interne la data de 30 aprilie 1998, depus de pârât la

dosar, rezultă că reclamantul a cunoscut fără dubiu numărul și data Ordinului

de trecere în rezervă.

Cu

toate că nici în memoriul din anul 1998, nici în cel din anul 2001 nu a

solicitat revocarea Ordinului, ci a exprimat considerente legate de activitatea

sa și a solicitat primirea în audiență, reclamantul a primit răspunsuri prin

care i s-a adus la cunoștință faptul că măsura trecerii sale în rezervă a fost

legală.

Prin

urmare, câtă vreme reclamantul nu a formulat plângere prealabilă în termenele

de prescripție prevăzute de lege, cererea de chemare in judecată nu poate

investi în mod legal instanța.

Pe

de altă parte, s-a constatat ca cererea de chemare în judecată este tardivă în

raport cu dispozițiile art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990 și, respectiv,

cu dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care condiționează

formularea cererii în justiție de termenul de un an de la comunicarea actului,

respectiv de un an de la data luării la cunoștință despre act (fapt petrecut în

privința reclamantului în mod cert la data de 30 aprilie 1998).

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs reclamantul C.D.M., invocând următoarele

motive de nelegalitate:

-

în mod greșit instanța de fond a apreciat că termenul de la care se poate

exercita procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ este cel al luării la cunoștință de existența

actului administrativ atacat, iar nu cel al comunicării efective a acestuia. Art.

7 alin. (1) din Lege prevede în mod clar noțiunea de „comunicare” a actului,

respectiv comunicarea formală, oficială a actului către persoana la care acesta

se referă, iar în speță, această comunicare s-a făcut la data de 11 decembrie 2008;

-

în mod nelegal instanța de fond reține în considerentele sentinței că cererea

de anulare a unui act administrativ emis în urmă cu mai bine de 10 ani nu poate

fi primită, deoarece s-ar aduce o atingere gravă principiului securității

raporturilor juridice, ceea ce trebuie să primeze într-o astfel de situație

fiind restabilirea dreptului încălcat.

Motivele

de recurs au fost încadrate de recurent în prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

Alăturat

recursului s-au depus în copie memorii adresate unor autorități ale statului în

legătură cu prezentul litigiu și înscrisuri probatorii existente, de asemenea,

la dosarul de fond.

Analizând

actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În

mod corect instanța de fond a reținut că acțiunea formulată de reclamant

privind anularea Ordinului din 31 martie 1998 de trecere în rezervă este

inadmisibilă, pentru considerente de ordin procedural prevăzute de art. 7 alin.

(1) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, potrivit art. 7 alin.

(1) din Legea menționată „Înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie

să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare

(….), în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot

sau în parte, a acestuia”, iar potrivit art. 11 alin. (1) din aceeași lege

„Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual (…)

se pot introduce în termen de 6 luni de la : a) data comunicării răspunsului la

plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare

a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile

(…)”. Potrivit art. 11 alin. (2) „Pentru motive temeinice în cazul actului

administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut

la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului (…).”

Din

prevederile legale menționate rezultă că procedura administrativă prealabile

este obligatorie, iar acțiunea în justiție nu poate depăși un anumit termen, de

decădere, stabilit de la comunicarea actului administrativ.

În

speță recurentul a cunoscut măsura trecerii sale în rezervă, cât și temeiurile

acesteia încă din anul 1997 când a avut loc Consiliul de Judecată și a fost

emis ordinul menționat, ordin ce a produs modificări esențiale în raporturile

sale de serviciu, dar nu a solicitat - la acea vreme - comunicarea actului.

Este

adevărat că, datorită regimului de document clasificat de la acea dată, ordinul

de trecere în rezervă nu a fost comunicat reclamantului - intimat din punct de

vedere formal, în materialitatea sa, acest lucru realizându-se abia în cursul

lunii decembrie 2008, când în baza unei hotărâri judecătorești i s-a permis

accesul la dosarul personal; cu toate acestea, reclamantul-recurent nu a cerut

autorității administrative nici anterior datei de 11 decembrie 2008, dar nici

ulterior acestei date (când a avut acces la dosarul personal), anularea măsurii

trecerii sale în rezervă.

Atitudinea

pasivă a reclamantului-recurent rezultă și din adresa de răspuns din 11 mai 2001

emisă de Ministerul Interne – U.M.X. București prin care i se readuc la

cunoștință petentului motivele trecerii sale în rezervă, astfel că acesta nu

poate susține că nu a avut cunoștință de conținutul actului atacat, anterior

datei de 11 decembrie 2008.

Pentru

considerentele menționate Înalta Curte apreciază că excepțiile lipsei

procedurii administrative prealabile și tardivității acțiunii au fost în mod

corect admise de instanța de fond, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.D.M. împotriva sentinței civile nr. 71/F/CONT din 15 aprilie 2009

a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.