ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5486/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5486/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a

constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, reclamantul N.N.I. a solicitat în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Apărării Naționale anularea Ordinului CLI nr. CL.235 din 17

noiembrie 2009, precum și a tuturor actelor ulterioare privind raporturile de

muncă ale reclamantului cu Ministerul Apărării Naționale, suspendarea

executării Ordinului CLI nr. CL.235 din 17 noiembrie 2009, precum și a tuturor

actelor ulterioare privind situația militară și de serviciu a reclamantului,

obligarea Ministerului Apărării Naționale să emită Ordinul de trecere în

rezervă a reclamantului, în condițiile art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995

și art. 6 alin. (1) lit. b), precum și art. 7 din O.G. nr. 7/1998, cu aplicarea

Legii nr. 118/2010, art. 10 alin. (2), sub sancțiunea unor penalități,

obligarea Ministerului Apărării Naționale sa îi plătească ajutoarele și plățile

compensatorii prevăzute de art. 7 din O.G. nr. 7/1998 și de art. 31 din Legea

nr. 31/1999, avându-se în vedere coeficientul de inflație începând cu data de

01 octombrie 2009 până la pronunțare, obligarea Ministerului Apărării Naționale

să emită decizia de pensionare a acestuia cu data de 01 octombrie 2009, cu

coeficientul de inflație la pensia ce i se va cuveni, de la aceasta dată și

până la pronunțare, sub sancțiunea unor penalități, obligarea Ministerului

Apărării Naționale să îi plătească daune morale în cuantum de 75.000 lei,

pentru încălcarea drepturilor fundamentale prevăzute în Constituția României,

art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (1), )2), precum și obligarea Ministerului

Apărării Naționale să îi plătească cheltuielile de judecata.

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale,

reprezentat prin Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică,

a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în

judecată ca neîntemeiată, invocând, față de obiectul capătului de cerere

referitor la anularea Ordinului CLI nr. CL. 235 din 17 noiembrie 2009, excepția

inadmisibilității, referitoare la lipsa procedurii prealabile.

Prin sentința nr. 193 din 17 ianuarie

2010 a Curții de Apel București au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile

inadmisibilității cap. 1 de cerere și a necompetenței materiale în privința

cap. 5 al acțiunii.

Instanța a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul N.N.I., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL

APĂRĂRII NAȚIONALE, în sensul că a fost anulat în parte Ordinul CLI nr. 235 din

17 noiembrie 2009 emis de pârât, în privința reclamantului.

A fost suspendată executarea acestui

ordin în privința reclamantului, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Instanța a dispus obligarea pârâtului

să emită ordinul de trecere în rezervă a reclamantului și în consecință să

acorde reclamantului drepturile prevăzute de art. 7 din O.G. nr. 7/1998 cu

modificările ulterioare, actualizate cu coeficientul de inflație de la 1

octombrie 2009 și până la 17 ianuarie 2011.

A fost respinsă, ca prematur

formulată, cererea privind obligarea pârâtului la emiterea deciziei de

pensionare și a fost respins capătul de cerere privind daunele morale ca

neîntemeiat.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut că

reclamantul este

cadru militar în activitate, cu gradul

de plutonier major, încadrat în prezent la Unitatea Militară 01035 București.

In perioada 01 iulie - 31 august 2009,

unitatea militară menționată s-a aflat în proces de reorganizare.

Reclamantul ocupa funcția de

administrator companie poliție militară, funcție ce a fost radiată în noul stat

de organizare, ce a intrat în vigoare la data de 01 septembrie 2009.

Conform

prevederilor Ordinului ministrului apărării naționale nr. M2/2009, acest fapt a

fost adus la cunoștința reclamantului care, prin raportul personal înregistrat

la nr. C.R. 347 din 20 iulie 2009 și-a precizat opțiunea de a trece în rezervă.

In urma

evaluării reclamantului de către comisia de selecție pentru funcțiile de

maiștri militari și subofițeri a Comandamentului Logistic întrunit, începând cu

data de 01 septembrie 2009, cu ordinul C.L.Î. nr. C.L. 161 din 26 august 2009,

reclamantul a fost pus la dispoziția Unității Militare 01035 București în

vederea încadrării.

Ulterior,

începând cu data de 01 decembrie 2009, cu ordinul nr. C.L. 235 din 17 noiembrie

2009, reclamantul a fost eliberat din funcția de administrator companie,

compania de poliție militară din Centrul 22 Depozitare Zonală al Centrului

Principal de Coordonare Depozitare nr. 1 și numit în funcția de șef depozit

nivel 2 (maistru militar clasa

I

- 2,55) la Unitatea

Militară 01035 București, funcție superioară gradului deținut (plutonier major

= maistru militar clasa a II-a) și a beneficiat de la acea dată de coeficientul

funcției superioare (2,55 în loc de 2,35).

Reclamantul a exercitat atribuțiile acestei funcții și a fost remunerat

pentru

activitatea

desfășurată până la data de 01 octombrie 2010, când a fost pus la dispoziția

aceleiași unități, ca urmare a modificării

statului de funcții. Acest din urmă ordin

care face de altfel și

obiectul prezentei acțiuni a avut la bază hotărârea nr. 12 din 16 noiembrie 2009

a Comisiei de Selecție nr. 13 a CLÎ, conținând tabelul cu subofițerii admiși

pentru a fi analizați în vederea încadrării și promovării în funcții publicate

în BIA.

Prin Hotărârea

nr. 9 din 11 august 2009, emisă de aceeași Comisie de Selecție nr.13 din cadrul

CLI, a fost întocmit tabelul cu subofițerii din Centrul 22 Depozitare Zonală al

Centrului Principal de Coordonare Depozitare nr. 1 admiși pentru încadrarea și

promovarea în funcții ca urmare a reorganizării unității, în urma procesului de

restructurare a armatei.

La data de 14

iunie 2010, reclamantul a solicitat prin raport adresat șefului Unității

Militare 01035 București și înregistrat cu nr. C.R. 155 din 14 iunie 2010, trecerea

în rezervă în condițiile art. 6 alin. (1) lit. b) și art. 7 din O.G. nr. 7/1998.

Prin adresa

nr. 1215 din 06 iulie 2010, emisă de Unitatea Militară 01263 Târgoviște, i s-a

adus la cunoștință că unitatea nu se află în proces de

restructurare/reorganizare, funcția în care era încadrat subofițerul, reclamant

în cauză nefiind desființată și, drept urmare, solicitarea de trecere în

rezervă în condițiile art. 6, alin. (1) lit. b) și art. 7 din O.G. nr. 7/1998,

nu a fost promovată eșalonului superior pentru soluționare.

Cu privire la

excepția inadmisibilității

întemeiată

pe lipsa procedurii prealabile, Curtea a reținut că este neîntemeiată, având în

vedere că pârâtul nu a făcut dovada de comunicare a ordinului atacat în

prezenta cauză, iar tabelul atașat în fotocopie la fila 33 a dosarului nu

atestă și data comunicării acestui act administrativ individual.

Pe de altă

parte instanța constată că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

republicată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ

competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să

solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă

aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea,

în tot sau în parte, a acestuia.

Rezultă că

pentru a se invoca lipsa acestei proceduri prealabile pârâtul urma a face

dovada datei comunicării acestui act administrativ individual care face

obiectul capătului nr. 1 al acțiunii introductive, împrejurare care nu s-a

produs însă, pentru considerentele anterior menționate, astfel încât se

constată că reclamantului nu i se poate imputa o culpă în neexercitarea acestei

proceduri.

Asupra

excepției necompetenței materiale

privind

capătul al cincilea al acțiunii, respectiv obligarea pârâtului să emită decizia

de pensionare a reclamantului începând cu data de 01 octombrie 2009, Curtea a

constatat că este neîntemeiată, având în vedere că tribunalelor le revine

competența potrivit dispozițiilor Legii nr. 19/2000, republicată să soluționeze

litigiile privind deciziile de pensionare, dispoziția impunând ca situație

premisă emiterea unei decizii de pensionare prin încetarea raportului de

serviciu în privința reclamantului, situație inexistentă în prezenta cauză,

reclamantul solicitând tocmai trecerea în rezervă și emiterea unei decizii de

pensionare.

Cu privire la

fondul cauzei instanța de primă jurisdicție a reținut că în conformitate cu

dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție

socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada

restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea

Ministerului Apărării Naționale, „(1) In perioada de restructurare a armatei, ofițerii,

maiștrii militari și subofițerii pot cere trecerea în rezervă, cu drept de

pensie, înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege, astfel: cu drept la

pensie militară de serviciu cu vechime integrală, personalul militar care are o

vechime în serviciu de minimum 30 de ani bărbații și 25 de ani femeile;

a) cu drept la

pensie militară de serviciu cu vechime incompletă, personalul militar care are

o vechime în serviciu de minimum 20 de ani, din care cel puțin 10 ani în

serviciul militar;

(2) Ministerul

Apărării Naționale poate dispune trecerea în

rezervă a cadrelor militare care nu solicită pensionarea

anticipată, personalul respectiv beneficiind, la cerere, de drepturile

prevăzute la alin. (1). "

De asemenea,

potrivit art. 8 alin. (1) "Cadrele militare cu o vechime în serviciu mai

mică de 20 de ani pot trece în rezervă, la cerere, sau pot fi trecute în

rezervă de către Ministerul Apărării Naționale ca urmare a nevoilor de reducere

și de restructurare a armatei, beneficiind de o plată compensatorie neimpozabilă,

corespunzătoare vechimii în serviciu, (...)"

Din

coroborarea dispozițiile menționate rezultă, fără echivoc, faptul că în

perioada de restructurare a armatei legea recunoaște, în principal, dreptul

personalului militar de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de

pensie, dar cu acordarea plăților compensatorii corespunzătoare, iar, în cazul

în care nu se solicită trecerea în rezervă, se recunoaște dreptul Ministerului

Apărării de a dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare, în condițiile

prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul

cadrelor militare, cu acordarea acelorași drepturi.

Mai mult, art.

27 stabilește că „In funcție de necesarul de personal al armatei și de

fondurile alocate măsurilor de protecție socială a personalului disponibilizat,

de prevederile prezentei ordonanțe pot beneficia și cadrele militare care

optează pentru trecerea în rezervă din unități care nu sunt supuse

restructurării.", ceea ce vine să întărească ideea că opțiunea de trecere

în rezervă potrivit O.G. nr. 7/1998 reprezintă un beneficiu acordat

personalului militar, în scopul facilitării procesului de restructurare a

armatei.

In același

sens sunt și dispozițiile Ordinului ministrului apărării nr. 169/2001 pentru

aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/1998 care stabilesc

procedura de restructurare.

Astfel,

comandanții structurilor militare solicită rapoarte scrise din partea cadrelor

militare privind trecerea în rezervă în condițiile O.G. nr. 7/1998 sau menținerea

în activitate; cadrele militare care solicită trecerea în rezervă vor menționa

în rapoarte personale scrise articolul din ordonanță pentru care optează;

cadrele militare ale căror funcții se reduc, indiferent de opțiune (trecere în

rezervă sau menținere în activitate), sunt evaluate, pe baza criteriilor

prevăzute la lit. A) din anexa nr. 1, de către structurile cu activitatea de

personal, care vor prezenta comandanților situația celor care nu îndeplinesc

criteriile stabilite; cadrele militare ale căror funcții se reduc și nu

îndeplinesc criteriile prevăzute la lit. A) din anexa nr. 1 vor fi propuse

pentru a fi trecute în rezervă în condițiile art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995

de către comandanții structurilor militare respective, iar cadrele militare ale

căror funcții se reduc și care îndeplinesc criteriile prevăzute la lit. A) din

anexa nr. 1, precum și celelalte cadre din unitățile care se transformă, se

redimensionează, precum și cele care se redislocă în alte localități la o

distanță mai mare de 50 de Km, vor fi analizate de comisiile de selecție și

ierarhizate pe baza punctajului obținut potrivit criteriilor valorice de la

lit. B) din anexa nr. 1 și vor fi propuse, pentru a fi încadrate, în ordinea

descrescătoare a numărului de puncte obținute, în limitele statelor de

organizare, în aceeași unitate sau în alte unități sau puse la dispoziție; cadrele

militare care refuză propunerea de numire în funcția stabilită de comisia de

selecție vor fi puse la dispoziție pe o perioadă de maximum 3 luni, perioadă în

care li se va oferi, în scris, o altă funcție vacantă; în situația în care

cadrele militare puse la dispoziție refuză oferta de numire în funcția vacantă

propusă, vor înainta comandanților (șefilor) structurilor militare rapoarte

scrise prin care vor solicita trecerea în rezervă în condițiile ordonanței și

vor menționa articolul pentru care optează.

Competența

comisiei de selecție în situația dată este stabilită prin N. -1/9, Metodologie

privind modul de soluționare a situațiilor personalului militar și civil din

structuri ale Ministerului Apărării care se reorganizează și restructurează,

care la art. 3 prevede că „In cazul în care unele funcții se reduc, cadrele

militare care optează pentru menținerea în activitate sunt evaluate conform

art. 3 din Normele de aplicare a Ordonanței, aplicându-se, după caz,

prevederile art. 4 sau art. 5 din același ordin sau următoarele.

Cadrele

militare care optează pentru trecerea în rezervă, (...) sunt analizate de

comisiile de selecție care verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute

în O.G. nr. 7/1998 și propun trecerea acestora în rezervă."

Prin urmare,

doar în cazurile în care se optează pentru menținerea în activitate comisia de

selecție procedează la evaluarea în baza criteriilor de la art. A din anexa nr.

l și apoi la ierarhizarea conform art. B din aceeași anexă, solicitările de

trecere în rezervă fiind analizate de către comisie doar în ceea ce privește

îndeplinirea condițiilor impuse de O.G. nr. 7/1998.

Instanța de

primă jurisdicție a concluzionat că, îndeplinite fiind condițiile impuse de O.G.

nr. 1/1998 pentru situația arătată de reclamant în raportul personal de trecere

în rezervă (precum și revenirile asupra raportului inițial din data de 20 iulie

2009), respectiv pentru temeiul legal indicat de acesta, comisia de selecție nu

are competența legală de a refuza trecerea în rezervă și de a propune o altă

funcție.

Or, în cauză,

la propunerea comisiei de selecție, s-a oferit reclamantului o altă funcție,

iar prin Ordinul C.L.I. nr. C.L. 161 din 26 august 2009, reclamantul a fost pus

la dispoziția Unității Militare 01035 București, pe o perioadă de 3 luni, în

vederea încadrării, având în vedere refuzul de a opta pentru funcția propusă,

refuz manifestat prin rapoartele succesive înaintate de către acesta conducerii

unității în care a fost încadrat pe noua funcție, solicitând trecerea în

rezervă, solicitare cu care și un reprezentant al unității a fost de acord,

conform mențiunilor olografe existente pe fotocopiile rapoartelor atașate la

dosarul cauzei.

Prin ordinul

atacat se încalcă, în mod evident, dreptul reclamantului prevăzut de lege de a

opta pentru trecerea în rezervă, în condițiile în care nu numai că unitatea sa

a fost supusă restructurării, dar funcția avută a fost redusă și nu se mai

regăsește în noul stat de organizare. într-o atare situație, pârâtul era ținut

de opțiunea de trecere în rezervă formulată de reclamant, astfel că măsurile

adoptate privind propunerea unei alte funcții și punerea la dispoziție a

reclamantului în vederea încadrării sunt nelegale.

Intr-o atare

situație, în baza dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a

dispus anularea în parte a ordinului, cu privire la reclamant și obligarea

pârâtului la emiterea ordinului de trecere în rezervă a reclamantului, în condițiile

O.G. nr. 7/1998, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de lege (art. 7 din

O.G. nr. 7/1998, republicată), în cuantum actualizat cu coeficientul de

inflație de la 01 octombrie 2009 și până la data pronunțării hotărârii,

respectiv 17 ianuarie 2011.

Având în

vedere că prin ordinul contestat pârâtul nu s-a pronunțat cu privire la dreptul

reclamantului la pensie și la plățile și ajutoarele compensatorii prevăzute de art.8,

iar potrivit dispozițiilor art. 18 din O.G. nr. 7/1998 „Drepturile ce se cuvin

personalului disponibilizat în condițiile prezentei ordonanțe se deschid la

data trecerii în rezervă, (...)", instanța consideră că nu este în măsură

a stabili aceste drepturi în mod direct, urmând ca la emiterea ordinului de

trecere în rezervă, în funcție de situația concretă a reclamantului, pârâtul să

dispună și cu privire la drepturile ce i se cuvin acestuia în baza ordonanței.

In ceea ce

privește celelalte capete ale acțiunii introductive, Curtea a constatat că

acestea sunt nefondate.

Astfel, anularea

tuturor actelor ulterioare privind raporturile de muncă ale reclamantului nu

poate fi analizată în lipsa identificării acestor acte și a indicării motivelor

de nelegalitate, precum și a interesului legitim sau dreptului vătămat prin

emiterea lor.

De asemenea,

aplicarea sancțiunii penalităților nu poate fi dispusă mai înainte de a se

dovedi refuzul pârâtului de a se conforma obligației impuse de instanță privind

emiterea ordinului de trecere în rezervă, urmând ca reclamantul să poată

beneficia ulterior de disp. art. 24-25 din Legea nr. 554/2004 republicată.

Referitor la

suspendarea executării Ordinului nr. 235/2009 al CLÎ, Curtea a reținut că

cererea este întemeiată, față de motivele de nelegalitate ale ordinului atacat,

astfel cum au fost menționate în cuprinsul prezentei hotărâri. Astfel, se

constată că sunt întrunite cele două condiții pentru suspendarea executării

actului administrativ, respectiv cazul bine justificat, precum și paguba

iminentă, constând în lipsirea reclamantului de dreptul de a beneficia de

dispozițiile privind trecerea acestuia în rezervă, urmând a fi suspendată

executarea ordinului în cauză în privința reclamantului până la data

soluționării irevocabile a cauzei de față.

Curtea a

apreciat ca nefondat capătul de cerere referitor la plata daunelor morale în

cuantum de 75.000 lei, întrucât reclamantul nu justifică prejudiciul moral.

declarat de Ministerul Apărării Naționale.

Prin cererea

de recurs formulată, recurentul a criticat soluția instanței de fond ca

nelegală și netemeinică, arătând că la data solicitată de petent pentru

trecerea în rezervă, Unitatea Militară 01035 București nu se mai afla în proces

de reorganizare și, drept urmare, subofițerul nu mai făcea obiectul trecerii în

rezervă în condițiile art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995,

coroborat cu art. 6 alin. (1) lit. b) și art. 7 din O.G. nr. 7/1998. S-a arătat

faptul că pe data de 01 decembrie 2009 a expirat perioada de punere la

dispoziție a reclamantului, motiv pentru care acesta a fost încadrat în aceeași

unitate, potrivit Ordinului comandantului Comandamentului Logistic întrunit nr.

C.L.235 din 17 noiembrie 2009.

Recurentul a

arătat că ordinul CLÎ nr. 235 din 17 noiembrie 2009 a cărui suspendare s-a

dispus nu-și mai produce efectele de la data de 30 septembrie 2010, când prin

ordinul CLÎ nr. C.L. 190 din 17 septembrie 2010, ca urmare a modificării

statului de funcții, reclamantul a fost pus la dispoziția Unității Militare

01035 București în vederea încadrării. Astfel, a apreciat recurenta că

dispoziția instanței cu privire la suspendarea ordinului atacat a rămas fără

obiect.

De asemenea, a

criticat soluția dată excepției privind lipsa procedurii prealabile, arătând că

reclamantul nu a respectat termenul de 30 de zile în care trebuia să introducă

plângere prealabilă la autoritatea emitentă a ordinului prin care s-a

considerat vătămat.

Recurentul a

criticat aplicarea dispozițiilor legale, arătând că nu există un temei legal

pentru trecerea în rezervă conform art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995,

întrucât reclamantul nu poate fi considerat disponibilizat în sensul art. 1 din

O.G. nr. 7/1998 și, prin urmare, nu poate beneficia de măsurile de protecție

socială prevăzute de ordonanță.

S-a precizat

că instanța de fond a invocat un act normativ abrogat, întrucât competența și

atribuțiile comisiei de selecție din cadrul MAN nu mai sunt prevăzute în

Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 7/1998, aprobate prin Ordinul

M-169 din 18 octombrie 2001, invocate de instanță, întrucât Ordinul arătat a

fost abrogat, iar Normele au fost aprobate prin Ordinul M-2 din 16 ianuarie 2009,

publicat în M.Of. nr. 331 din 19 mai 2009.

Decizia

instanței de recurs

Înalta Curte

de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată,

materialul probator și dispozițiile legale

incidente în cauză va respinge recursul

ca nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Înalta Curte a

constatat că situația de fapt a cauzei, corect reținută de prima instanță și,

de altfel, necontestată de recurent, constă în esență, în aceea că reclamantul

are statutul de cadru militar în activitate, cu gradul de plutonier major, iar

în cadrul procesului de restructurare ce a avut la nivelul UM 01035 București,

funcția ocupată de acesta a fost redusă, fiind radiată în noul stat de

organizare, ce a intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2009.

In aceste

condiții, prin raportul personal înregistrat la nr. CR 347 din 20 iulie 2009,

reclamantul a solicitat trecerea în rezervă, conform prevederilor O.G. nr.

7/1998 și ale Legii nr. 80/2005.

Cu toate acestea, Comisia de selecție prin Ordinul nr. CL 161 din 26

august 2009 a

dispus

punerea reclamantului la dispoziția UM 01035 București, în vederea încadrării.

Problema

esențială ce se impune a fi dezlegată în cauză, de care depinde atât

soluționarea recursului de față, cât și a fondului litigiului, constă în

interpretarea prevederilor O.G. nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție

socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada

restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea

Ministerului Apărării Naționale precum și Normelor metodologice de aplicare a

acestui act normativ.

Din

interpretarea logică și sistematică a prevederilor art. 6 și art. 8 ale O.G.

nr. 7/1998, redate integral în considerentele sentinței atacate, rezultă fără

echivoc că legiuitorul a reglementat două situații distincte pentru trecerea în

rezervă a cadrelor militare din unitățile supuse restructurării cu sau fără

drept de pensie, dar cu acordarea plăților compensatorii corespunzătoare, respectiv:

(i) situația în care pot trece în rezervă, la cerere și (ii) situația în care pot

fi trecute în rezervă de către Ministerul Apărării Naționale ca urmare a

nevoilor de reducere și restructurare a armatei.

Pentru prima

situație, a fost instituit dreptul cadrelor care îndeplinesc condițiile

prevăzute de cele două texte de a cere trecerea în rezervă, formularea folosită

pot trece în rezervă având semnificația posibilității de a exercita sau nu

respectivul drept, iar nu a instituirii unei simple vocații în favoarea

acestora.

Dacă

legiuitorul ar fi intenționat să instituie doar vocația respectivelor cadre

pentru trecerea în rezervă, ar fi folosit formularea pot fi trecute în rezervă,

singura care ar fi justificat susținerea că această operațiune ar fi fost

lăsată la aprecierea Ministerului Apărării Naționale, utilizată ca atare pentru

cea de a doua situație, respectiv aceea în care nu s-a solicitat trecerea în

rezervă, dar se impune luarea unei astfel de măsuri ca urmare a nevoilor de

reducere și de restructurare a armatei.

Mai mult,

același act normativ dispune, prin art. 27, că pot beneficia de prevederile

acestuia și cadrele militare care optează pentru trecerea în rezervă din unități

care nu sunt supuse restructurării, în funcție de necesarul de personal al

armatei și de fondurile alocate măsurilor de protecție socială a personalului

disponibilizat, evident fiind că opțiunea de trecere în rezervă reprezintă un

drept acordat personalului militar, în scopul facilitării procesului de

restructurare a armatei, cum corect a apreciat și prima instanță.

În același

sens sunt și dispozițiile Ordinului nr. M-2 din 16 ianuarie 2009 al ministrului

apărării pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/1998,

din interpretarea sistematică a acestora rezultând cu evidență ca în situația

cadrelor militare care optează pentru trecerea în rezervă, cum este cazul în

speță, competența comisiei de selecție este limitată la verificarea

îndeplinirii condițiilor impuse de acest act normativ pentru a propune trecerea

lor în rezervă.

Prin urmare,

doar în cazurile în care se optează pentru menținerea în activitate, respectiva

comisie va proceda la evaluarea cadrelor militare în baza criteriilor de la

art. A din anexa 1 și apoi la ierarhizarea acestora conform art. B din aceeași

anexă.

Interpretarea

contrară a acestor dispoziții, în modalitatea indicată de recurent și raportată

doar la mențiunea „indiferent de opțiune" utilizată la art. 3 din Norme nu

poate fi reținută, întrucât s-ar admite că este posibilă adăugarea la lege

printr-un act normativ cu forță juridică inferioară.

In raport cu

prevederile legale incidente în materia supusă controlului judiciar și cu

situația concretă în care s-a aflat intimatul-reclamant, prima instanță a

concluzionat în mod corect că pârâtul era ținut de opțiunea de trecere în

rezervă formulată de acesta, prin ordinul atacat fiindu-i încălcat un drept

recunoscut de lege, astfel încât s-a impus anularea lui.

In consecință,

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi

reținut, hotărârea atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a

legii.

Înalta Curte

nu poate primi nici critica referitoare la greșita soluționare a excepției privind

lipsa plângerii prealabile, întrucât în cazul dedus judecății

suntem în ipoteza circumscrisă de dispozițiile

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

astfel încât devin aplicabile

dispozițiile art. 7 alin. (5) teza finală din Legea nr. 554/2004, nefiind

obligatorie plângerea prealabilă.

Astfel, la

cererea reclamantului de trecere în rezervă unitatea a emis ordinul nr. C.L.

190 din 17 septembrie 2010, prin care reclamantul a fost pus la dispoziția

Unității Militare 01035 București în vederea încadrării. Or, această conduită

care a dus la emiterea ordinului arătat, este exprimarea explicită a refuzului

nejustificat de soluționare a unei cereri.

Critica

recurentului privitoare la rămânerea fără obiect a cererii de suspendare a

ordinului ce face obiectul acțiunii judiciare, pe motivul emiterii unor alte

acte administrative ce au reglementat situația juridică ulterioară a

reclamantului, nu va fi primită de Înalta Curte, întrucât anularea ordinului

atacat

înseamnă rămânerea fără efect a

actelor ulterioare emise de autoritate, situație în

care pe aspectul

cererii de suspendare a ordinului atacat hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică.

Pentru toate

aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

Văzând cererea

de acordare a cheltuielilor judiciare formulată de intimat, Înalta Curte în

temeiul art. 274 C. proc. civ. va admite cererea și va dispune obligarea

recurentului la plata cheltuielilor ocazionate de recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul formulat de Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței nr. 193

din 17 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.

Obligă

recurentul la plata sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată

către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2011.