ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2983/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2983/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, reclamantul I.C. a chemat în judecată pe pârâtul

Ministerul Apărării Naționale pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună:

-

anularea Ordinului șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. M.M. 119 din 29

august 2008, precum și a tuturor actelor ulterioare privind raporturile sale de

muncă cu UM 02192 Constanța;

-

suspendarea executării ordinului nr. A 33100 din 09 octombrie 2008 al Statului

Major al Forțelor Navale și a tuturor ordinelor ulterioare privind situația

militară și de serviciu a reclamantului;

-

obligarea șefului Statului Major al Forțelor Navale să emită Ordinul de trecere

în rezervă a reclamantului, în condițiile art. 6 alin. (l) lit. b) din O.G. nr.

7/1998 și ale art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/2005, sub sancțiunea unor

penalități;

-

obligarea Ministerului Apărării Naționale să plătească reclamantului ajutoarele

și plățile compensatorii prevăzute de art. 7 din O.G. nr. 7/1998 și de art. 31

din Legea nr. 31/1999, cu coeficientul de inflație, începând cu data de 01

septembrie 2008 până la pronunțare;

-

obligarea Ministerului Apărării Naționale să emită decizia de pensionare a reclamantului,

începând cu data de 01 septembrie 2008,

-

obligarea Ministerului Apărării Naționale să plătească reclamantului drepturile

bănești conforme cu cele avute până la data de 31 august 2008, până la trecerea

în rezervă, actualizate cu coeficientul de inflație;

-

obligarea Ministerului Apărării Naționale să plătească reclamantului daune

morale în valoare de 75.000 lei, pentru suferințele la care a fost supus;

Prin sentința civilă nr.

975/CA din 12 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte

acțiunea reclamantului, a anulat în parte Ordinul M.M. 119 din 29 august 2008

al Șefului Statului Major al Forțelor Navale cu privire la reclamant și a obligat

pârâtul să emită ordinul de trecere în rezervă în condițiile O.G. nr. 7/1998 cu

consecința acordării drepturilor prevăzute de lege.

A obligat

pârâtul

să

plătească reclamantului sumele de bani actualizate în raport de rata inflației,

reprezentând diferența dintre drepturile bănești aferente funcției avute

anterior punerii la dispoziție.

A respins, ca nefondate,

celelalte

capete

de cerere ale acțiunii.

Pentru a dispune astfel,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul, ofițer cu gradul de căpitan

comandor la U.M. 02192 Constanța, a cărui funcție a fost supusă procesului de

restructurare, a solicitat trecerea sa în rezervă, în condițiile art. 6 pct. 1

lit. b) din O.G. nr. 7/1998.

Comisia de selecție pentru funcțiile de

ofițeri aprobată de către șeful Statului Major al Forțelor Navale i-a propus

reclamantului pentru încadrare funcția de șef Birou, pe care reclamantul a

refuzat-o, astfel că, începând cu data de 1 septembrie 2008, acesta a fost pus

la dispoziție, pe o perioadă de 3 luni, în vederea încadrării.

Prima instanță a constatat că în

conformitate cu dispozițiile art. 6, art. 8 alin. (1) și art. 27 din O.G. nr.

7/1998, opțiunea cadrelor militare de trecere în rezervă în temeiul acestui act

normativ reprezintă un beneficiu acordat personalului militar în scopul

facilității procesului de restructurare a armatei.

Totodată, instanța de fond a reținut că

în cauză, prin ordinul șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM 119 din

29 august 2008 s-a încălcat dreptul reclamantului de a opta pentru trecerea în

rezervă, în condițiile în care funcția pe care acesta o ocupa a fost redusă și

nu se mai regăsește în noul stat de organizare al unității.

Față de această situație, în temeiul art.

18 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a apreciat că Ordinul nr. MM 119/2008

trebuie anulat în parte cu privire la reclamant și obligat pârâtul să emită

ordinul de trecere în rezervă a reclamantului, cu acordarea dreptului la

pensie, a plăților și ajutoarelor compensatorii ce i se cuvin potrivit legii.

În același mod, prima instanță a apreciat

că prin actul administrativ atacat, reclamantul a fost prejudiciat de

indemnizația de comandă pe care o primea până la emiterea ordinului de punere

la dispoziție, și a considerat că în aplicarea principiului reparării integrale

a prejudiciului, pârâtul trebuie obligat la plata diferenței de drepturi

bănești aferente funcției ocupate anterior punerii la dispoziție, actualizate

cu indicele de inflație.

Instanța de fond a constatat că celelalte

capete de cerere cum ar fi anularea tuturor actelor ulterioare privind

raporturile de muncă ale reclamantului ori suspendarea executării Ordinului nr.

A 33100 din 9 octombrie 2008 și a tuturor actelor ulterioare, nu pot fi

analizate și cenzurate de către instanță, în lipsa identificării actelor și a

indicării motivelor de nelegalitate ori a temeiului legal care ar sta la baza

capetelor de cerere respective.

Tot astfel, instanța de prim rang a

apreciat ca fiind nefondate și celelalte capete de cerere și anume aplicarea

sancțiunilor penalităților, atâta vreme cât nu s-a dovedit că pârâtul a refuzat

a se conforma obligației impusă de instanța privind emiterea ordinului de

trecere în rezervă, precum și cererea de daune morale, nefiind încălcate

drepturile fundamentale la libertate, libera circulație ori la muncă ale

reclamantului, atâta vreme cât acesta avea dreptul să solicite încetarea

raporturilor de serviciu prin demisie.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul, Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și

pentru U.M. 2150 București și UM 02192 Constanța.

În motivarea recursului, pârâtul a

considerat că potrivit art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995 ofițeri, maiștrii

militari și subofițeri pot fi trecuți în rezervă numai dacă nu sunt

posibilități pentru a fi încadrați în alte funcții sau unități, regula în

materie fiind încadrarea și nu disponibilizarea cadrelor militare.

A mai arătat că potrivit Ordinului

MM 169 din 18 octombrie 2001 al ministrului Apărării Naționale pentru aprobarea

„Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 7/1998 privind unele

măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica

în perioada restructurării marilor unităților și formațiunilor din compunerea

Ministerului Apărării Naționale, aprobată prin Legea nr. 37/2001”, dacă există

posibilitatea de încadrare, Ministerul Apărării Naționale nu este obligat să ia

act de opțiunea cadrului militar de trecere în rezervă.

A mai apreciat că dacă reclamantul a

refuzat propunerea de încadrare, acesta a fost pus la dispoziție potrivit art.

6 din Ordinul M 169/2001.

Prin întâmpinare, reclamantul a

solicitat respingerea recursului pârâtului și menținerea sentinței civile

atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că recursul este formal

întrucât nu prezintă nimic nou față de susținerile din fața instanței de fond.

Examinând actele și lucrările

dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, și din oficiu, Înalta

Curte va respinge recursul pârâtului ca nefondat, din considerentele ce se vor

arăta în cele ce succed.

Prin O.G. nr. 7/1998 privind unele

măsuri de protecție socială a personalului militar și civil care se vor aplica

în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din

compunerea Ministerului Apărării Naționale, aprobată prin Legea nr. 37/2001,

guvernul a stabilit unele măsuri de protecție socială a personalului militar și

civil.

Din economia de ansamblu a actului

normativ evocat rezultă, în mod indubitabil că scopul acestuia este de a

asigura protecția socială a cadrelor militare și civile afectate ca urmare a

reorganizării unor unități și formațiuni militare odată cu demararea procesului

de restructurare a organismului militar.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (1)

din O.G. nr. 7/1998, „în perioada de restructurare a armatei, ofițerii,

maiștrii militari și subofițerii pot cere trecerea în rezervă, cu drept de

pensie, înainte de împlinirea vârstei prevăzută de lege” textul de lege

înserând în continuare condițiile privind vechimea în serviciu ce trebuie

îndeplinite pentru acordarea pensiei militare de serviciu.

În cuprinsul alin. (2) al aceluiași

articol se consacră dreptul Ministerului Apărării Naționale de a dispune

trecerea în rezervă a cadrelor militare care nu solicită pensionarea

anticipată, personalul respectiv beneficiind, la cerere, de drepturile

prevăzute la alin. (1).

Așadar, atingerea obiectivelor

restructurării armatei a impus dreptul Ministerului Apărării Naționale de a

dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare, cu acordarea drepturilor

legale, chiar dacă acestea nu solicită pensionarea anticipată.

În același sens, potrivit art. 8

alin. (1) din O.G. nr. 7/1998, „cadrele militare cu o vechime în serviciu mai

mică de 20 de ani, pot trece în rezervă, la cerere, sau pot fi trecute în

rezervă de către Ministerul Apărării Naționale ca urmare a nevoilor de reducere

și de restructurare a armatei, beneficiind de o plată compensatorie

neimpozabilă, corespunzătoare vechimii în serviciu (…)”.

În raport cu aceste reglementări, rezultă

că în mod corect instanța de prim rang a apreciat că în perioada de

restructurare a armatei, legea recunoaște, în principal dreptul cadrelor

militare de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de pensie, dar cu

acordarea plăților compensatorii corespunzătoare.

În acest context, nu pot fi reținute

susținerile recurentului potrivit cărora Ministerul Apărării Naționale nu ar

avea obligația de a da curs cererilor de trecere în rezervă a personalului

militar care a solicitat acest lucru pe perioada procesului de restructurare,

cu motivația că regula stabilită de O.G. nr. 7/1998 ar fi încadrarea și nu

disponibilizarea cadrelor militare.

În realitate, opțiunea de trecere în

rezervă reprezintă, după cum a reținut și instanța de fond în mod corect, un

beneficiu acordat personalului militar tocmai în scopul facilitării procesului

de restructurare a armatei.

Interpretând în mod corect actul

dedus judecății și efectuând o aplicare corectă a legii, prima instanță a

constatat că Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM 119 din

29 august 2008 a încălcat dreptul legitim al reclamantului de a opta pentru

trecerea sa în rezervă, în ipoteza în care unitatea militară în care este

încadrat se restructurează și nu pentru numirea pe o altă funcție.

Cum reclamantul a refuzat funcția de

șef birou planificare, înzestrare, supraveghere, cerințe operaționale și

normative de înzestrare la resurse din U.M. 02150 București, optând pentru

trecerea sa în rezervă, pârâtul trebuia să țină cont de opțiunea reclamantului.

Că dreptul de a opta pentru trecerea

în rezervă reprezintă un beneficiu acordat cadrelor militare în perioada

restructurării, pe care Ministerul Apărării Naționale nu-l poate cenzura,

rezultă, indubitabil și din prevederile art. 27 din O.G. nr. 7/1998.

În conformitate cu acest text de lege,

„În funcție de necesarul de personal al armatei și de fondurile alocate

măsurilor de protecție socială a personalului disponibilizat, de prevederile

actului normativ evocat pot beneficia și cadrele militare care optează pentru

trecerea în rezervă din unități care nu sunt supuse restructurării.

Dacă și personalul militar din

unitățile militare nesupuse restructurării pot beneficia, în anumite condiții,

de dreptul de trecere în rezervă, cu acordarea drepturilor legale aferente,

rezultă, cu atât mai mult că acest drept nu poate fi refuzat cadrelor militare

din unitățile restructurate.

În aceea măsură, prima instanță a

reținut corect că analizele efectuate de comisiile de selecție la care face

trimitere recurentul, se rezumă doar la verificarea îndeplinirii condițiilor

prevăzute de O.G. nr. 7/1998 în cazul când se optează pentru trecerea în

rezervă, acestea neavând competența de a refuza punerea în aplicare a dreptului

de trecere în rezervă conferit de lege.

De altfel, o interpretare contrară a

Ordinului ministrului apărării nr. 169/2001 pentru aprobarea Normelor

Metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/1998 ar înfrânge principiul

constituțional al supremației actului normativ cu forță juridică superioară.

În raport de aceste considerente,

Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o sentință legală și

temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtului

Ministerul Apărării Naționale urmează a fi respins, ca nefondat.

În baza art. 274 C. proc. civ.,

recurentul pârât va fi obligat la plata sumei de 500 lei către

intimatul-reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu

de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

Ministerul Apărării Naționale în nume propriu și în calitate de reprezentant al

UM 02150 București și UM 02192 Constanța împotriva sentinței civile nr. 975/CA

din 12 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de

500 lei către intimatul-reclamant I.C. reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29

mai 2009.