ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3252/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3252/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Constanța, reclamantul P.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul

Apărării: anularea Ordinului Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MO 119

din 29 august 2008, precum și a tuturor actelor ulterioare privind raporturile

de muncă cu UM 02196 Mangalia; suspendarea executării Ordinului nr. A 33100 din

9 octombrie 2008 al Statului Major al Forțelor Navale și a tuturor ordinelor ulterioare

privind situația militară și de serviciu a reclamantului; obligarea Șefului

Statului Major al Forțelor Navale să emită Ordinul de trecere în rezervă a

reclamantului, în condițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 7/1998 și

ale art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/2005, sub sancțiunea unor penalități; obligarea

Ministerului Apărării să plătească reclamantului ajutoarele și plățile compensatorii

prevăzute de art. 7 din O.G. nr. 7/1998 și de art. 31 din Legea nr. 138/1999,

cu coeficientul de inflație, începând cu data de 01 septembrie 2008 până la

pronunțare; obligarea Ministerului Apărării să emită decizia de pensionare a reclamantului,

începând cu data de 01 septembrie 2008, cu coeficientul de inflație la pensia

ce i se va cuveni, de la această dată și până la pronunțare; obligarea Ministerului

Apărării să plătească reclamantului drepturile bănești conforme cu cele avute până

la 31 august 2006, la trecerea în rezervă, actualizate cu coeficientul de

inflație;

obligarea Ministerului Apărării la plata de daune

morale

Prin sentința civilă

nr. 985/CA din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a

fost admisă în parte. Instanța a anulat în parte Ordinul Șefului Statului Major

al Forțelor Navale nr. MM 119 din 29 august 2008, cu privire la reclamant și a

obligat pârâtul la emiterea ordinului de trecere în rezervă a reclamantului în

condițiile O.G. nr. 7/1998, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de

lege. Totodată, instanța a respins celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantul are statutul de cadru

militar în activitate, cu gradul de căpitan inginer, fiind încadrat la UM 02196

Mangalia, iar că în cadrul procesului de restructurare ce a avut loc la nivelul

unității militare, funcția ocupată de reclamant a fost redusă, neregăsindu-se

pe noul stat de organizare.

Prin raportul

personal A – 672 din 06 august 2008 reclamantul a solicitat, în baza

prevederilor O.G. nr. 7/1998 și ale Legii nr. 80/2005, trecerea în rezervă în

condițiile art. 27 din O.G. nr. 7/1998.

Totodată, prin

Hotărârea nr. 9 din 20 august 2008 adoptată de Comisia de selecție, i s-a

propus reclamantului spre încadrare, funcția de "ofițer 3 în Biroul

reglementări în arme și lecții învățate la instrucție și educație din Școala de

Aplicație a Forțelor Navale", funcție cu care reclamantul nu a fost de

acord, iar prin Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MO – 120

din 29 august 2008, s-a dispus, în temeiul art. 6 din ordinul M 169/2001,

punerea sa la dispoziția Școlii de Aplicație a Forțelor Navale, începând cu 1

septembrie 2008, pe o perioadă de trei luni, în vederea încadrării.

A apreciat prima

instanță că din coroborare art. 6 și art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 7/1998, rezultă,

fără echivoc, faptul că în perioada de restructurare a armatei legea

recunoaște, în principal, dreptul personalului militar de a trece în rezervă,

cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea plăților compensatorii

corespunzătoare, iar, în cazul în care nu se solicită trecerea în rezervă, se

recunoaște dreptul Ministerului Apărării de a dispune trecerea în rezervă a

cadrelor militare, în condițiile prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. e) din

Legea nr. 80/2005, cu acordarea acelorași drepturi.

Totodată, doar în

cazurile în care se optează pentru menținerea în activitate comisia de selecție

procedează la evaluarea și ierarhizare, solicitările de trecere în rezervă

fiind analizate de către comisie doar în ceea ce privește îndeplinirea

condițiilor impuse de O.G. nr. 7/1998.

A reținut prima

instanță că fiind îndeplinite în speță condițiile impuse de actul normativ,

comisia de selecție nu are competența legală de a refuza trecerea în rezervă și

de a propune o altă funcție.

Așadar, prin ordinul

atacat se încalcă în mod evident dreptul reclamantului prevăzut de lege de a

opta pentru trecerea în rezervă, în condițiile în care nu numai că unitatea sa

a fost supusă restructurării, dar funcția avută a fost redusă și nu se mai

regăsește în noul stat de organizare.

A mai apreciat prima

instanță că nu este în măsură să stabilească în mod direct dreptul

reclamantului la pensie și la plățile și ajutoarele compensatorii, întrucât

prin ordinul contestat pârâtul nu s-a pronunțat cu privire la acest drept,

urmând ca acestea să se dispună la emiterea ordinului de trecere în rezervă, în

funcție de situația concretă a reclamantului.

Prima instanță a

constatat nefondate celelalte capete de cerere, reținând că:

-

anularea tuturor actelor ulterioare privind

raporturile de muncă ale reclamantului nu poate fi analizată în lipsa

identificării acestora și indicării motivelor de nelegalitate; reclamantul nu a

arătat temeiul legal în baza căruia solicită suspendarea executării Ordinului

nr. A 33100 din 9 octombrie 2008 și a tuturor actelor ulterioare; cererea de

obligare a pârâtului la plata drepturilor bănești conforme cu cele avute până

la 1 septembrie 2006 este neîntemeiată în raport cu prevederile art. 41 din

Legea nr. 138/1999 și față de faptul că reclamantul nu a făcut dovada diminuării

drepturilor bănești în perioada punerii la dispoziție;

- capătul de cerere

privind daunele morale solicitate este nefondat în raport cu faptul că măsura

de menținere a reclamantului nu poate fi considerată frustrantă sau umilitoare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Apărării Naționale, în

nume propriu și ca reprezentant legal al UM 02150

București

și al UM 02196 Mangalia, criticând soluția pronunțată prin prisma motivelor

prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

A susținut recurentul

că instanța a procedat la anularea unui ordin care nu îl privește pe reclamant,

întrucât punerea la dispoziție a reclamantului s-a făcut prin Ordinul Statului

Major al Forțelor Navale nr. MO 120 din 29 august 2008, iar nu prin cel cu nr.

MM 119 din 29 august 2008.

Scopul măsurilor de

protecție socială prevăzute de O.G. nr. 7/1998 este de ai proteja pe cei

disponibilizați ca urmare a pierderii locului de muncă, în situația în care nu

sunt posibilități pentru a fi încadrați pentru alte funcții sau unități.

Astfel, art. 1 din O.G.

nr. 7/1998 prevede ca beneficiari ai măsurilor de protecție socială personalul

militar și salariații civili din cadrul unităților militare care se

disponibilizează, iar la art. 5 din același act normativ se precizează că se

consideră disponibilizați, în sensul art. 1, ofițerii, maiștri militari și

subofițerii trecuți în rezervă în temeiul art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea

nr. 80/1995.

Totodată, potrivit

art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 ofițerii, maiștrii militari și

subofițerii pot fi trecuți în rezervă numai dacă nu sunt posibilități pentru a

fi încadrați în alte funcții sau unități, regula în materie fiind încadrarea și

nu disponibilizarea cadrelor militare.

S-a mai arătat că

potrivit Ordinului M 169 din 18 octombrie 2001 al ministrului Apărării

Naționale pentru aprobarea „Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor O.G.

nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și

civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităților și

formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale, aprobată prin

Legea nr. 37/2001", dacă există posibilitatea de încadrare, Ministerul

Apărării Naționale nu este obligat să ia act de opțiunea cadrului militar de

trecere în rezervă.

În atare

condiții, deoarece reclamantul a refuzat propunerea de încadrare făcută, s-a

procedat potrivit art. 6 din Ordinul M 169/2001, în sensul punerii sale la

dispoziție.

Examinând

actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, și

din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului ca nefondat, din

considerentele ce se vor arăta în cele ce succed:

Prin O.G. nr.

7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și

civil care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților

și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale, aprobată prin

Legea nr. 37/2001, Guvernul a stabilit unele măsuri de protecție socială a personalului

militar și civil.

Din economia

de ansamblu a actului normativ evocat rezultă, în mod indubitabil, că scopul

acestuia este de a asigura protecția socială a cadrelor militare și civile

afectate ca urmare a reorganizării unor unități și formațiuni militare odată cu

demararea procesului de restructurare a organismului militar.

Astfel,

potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 7/1998, perioada de" restructurare

a armatei, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii pot cere trecerea în

rezervă, cu drept de pensie, înainte de împlinirea vârstei prevăzută de

lege" textul de lege înserând în continuare condițiile privind vechimea în

serviciu ce trebuie îndeplinite pentru acordarea pensiei militare de serviciu.

În cuprinsul alin.

(2) al aceluiași articol se consacră dreptul Ministerului Apărării Naționale de

a dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare care nu solicită pensionarea

anticipată, personalul respectiv beneficiind, la cerere, de drepturile

prevăzute la alin. (1).

Așadar, atingerea

obiectivelor restructurării armatei a impus dreptul Ministerului Apărării

Naționale de a dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare, cu acordarea

drepturilor legale, chiar dacă acestea nu solicită pensionarea anticipată.

În același sens,

potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 7/1998, „cadrele militare cu o vechime

în serviciu mai mică de 20 de ani, pot trece în rezervă, la cerere, sau pot fi

trecute în rezervă de către Ministerul Apărării Naționale ca urmare a nevoilor

de reducere și de restructurare a armatei, beneficiind de o plată compensatorie

neimpozabilă, corespunzătoare vechimii în serviciu (...)".

În raport cu

aceste reglementări, rezultă că în mod corect prima instanța a apreciat că în

perioada de restructurare a armatei, legea recunoaște, în principal, dreptul

cadrelor militare de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de

pensie, dar cu acordarea plăților compensatorii corespunzătoare.

În acest context, nu

pot fi reținute susținerile recurentului potrivit cărora Ministerul Apărării

Naționale nu ar avea obligația de a

da curs cererilor de

trecere în rezervă a personalului militar care a solicitat acest lucru pe

perioada procesului de restructurare, cu motivația că regula stabilită de O.G.

nr. 7/1998 ar fi încadrarea și nu disponibilizarea cadrelor militare.

În realitate,

opțiunea de trecere în rezervă reprezintă un beneficiu acordat personalului

militar, tocmai în scopul facilitării procesului de restructurare a armatei.

Interpretând în mod

corect actul dedus judecății și efectuând o aplicare corectă a legii, prima

instanță a constatat că Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr.

MO 120 din 29 august 2008 a încălcat dreptul legitim al reclamantului de a opta

pentru trecerea sa în rezervă, în ipoteza în care unitatea militară în care

este încadrat se restructurează și nu pentru numirea pe o altă funcție.

Cum reclamantul a

refuzat funcția oferită, optând pentru trecerea sa în rezervă, pârâtul trebuia

să țină cont de opțiunea reclamantului.

Că dreptul de a opta

pentru trecerea în rezervă reprezintă un beneficiu acordat cadrelor militare în

perioada restructurării, pe care Ministerul Apărării Naționale nu-1 poate

cenzura, rezultă, indubitabil și din prevederile art. 27 din O.G. nr. 7/1998.

În conformitate cu

acest text de lege, „în funcție de necesarul de personal al armatei și de

fondurile alocate măsurilor de protecție socială a personalului disponibilizat,

de prevederile actului normativ evocat pot beneficia și cadrele militare care

optează pentru trecerea în rezervă din unități care nu sunt supuse

restructurării."

Dacă și personalul

militar din unitățile militare nesupuse restructurării pot beneficia, în

anumite condiții, de dreptul de trecere în rezervă, cu acordarea drepturilor

legale aferente, rezultă, cu atât mai mult, că acest drept nu poate fi refuzat

cadrelor militare din unitățile restructurate.

Prima instanță a

reținut corect că analiza efectuată de comisiile de selecție la care face

trimitere recurentul, se rezumă doar la verificarea îndeplinirii condițiilor

prevăzute de O.G. nr. 7/1998 în cazul când se optează pentru trecerea în

rezervă, acestea neavând competența de a refuza punerea în aplicare a dreptului

de trecere în rezervă conferit de lege.

De altfel, o

interpretare contrară a Ordinului ministrului apărării nr. 169/2001 pentru aprobarea

Normelor Metodologice de aplicare a

O.G. nr. 7/1998 ar

înfrânge principiul constituțional al supremației actului normativ cu forță

juridică superioară.

Înalta Curte

apreciază că nu pot fi reținute nici criticile recurentului relative la

anularea de către prima instanță a unui ordin care nu îl privește pe reclamant,

atâta vreme cât, pe de o parte, din cuprinsul hotărârii pronunțate rezultă fără

echivoc faptul că aceasta a procedat la analiza legalității Ordinului nr. MO

120 din 29 august 2008, iar, pe de altă parte, existență unei eventuale erori

materiale nu constituie, prin prisma prevederilor art. 304 C. proc. civ., un

motiv de recurs.

În raport de aceste

considerente, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o sentință

legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul

pârâtului Ministerul Apărării Naționale urmează a fi respins, ca nefondat.

În baza art. 274 C.

proc. civ., recurentul-pârât va fi obligat la plata sumei de 500 lei către

intimatul-reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și ca reprezentant

al UM 02150 București și al UM 02196 Mangalia, împotriva sentinței civile nr.

985/CA din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la

500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2009.