ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3144/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3144/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării

Naționale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să

dispună:

a)

anularea

ordinului Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM 118 din 29 august 2008,

precum și a tuturor actelor ulterioare privind raporturile de muncă ale

reclamantului cu UM 02196 Mangalia;

b)

suspendarea

executării ordinului Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. A 33100 din

9 octombrie 2008, precum și a tuturor actelor ulterioare privind situația

militară și de serviciu a reclamantului;

c)

obligarea

pârâtului să emită ordinul de trecere în rezervă a reclamantului, în condițiile

art. 6 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 7/1998 și ale art. 85 alin. (1) lit. e)

din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, sub sancțiunea unor

penalități;

d)

obligarea

pârâtului să plătească reclamantului ajutoarele și plățile compensatorii,

prevăzute de art. 7 din O.G. nr. 7/1998 și de art. 31 din Legea nr. 138/1999,

actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 1 septembrie 2008 și

până la pronunțare;

e)

obligarea

pârâtului să emită decizia de pensionare a reclamantului, începând cu data de 1

septembrie 2008, aplicându-se de la această dată coeficientul de inflație la

pensia ce i se va cuveni;

f)

obligarea

pârâtului să plătească reclamantului drepturile bănești conforme cu cele avute

până la data de 31 august 2006, actualizate cu indicele de inflație;

g)

obligarea

pârâtului să plătească reclamantului daune morale în valoare de 75.000 lei

pentru suferințele la care a fost supus;

h)

obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul

arată că este maistru militar, încadrat la UM 02196 Mangalia, unitate aflată în subordinea Statului Major al Forțelor Navale, din cadrul Ministerului

Apărării Naționale.

Reclamantul susține că, în cadrul

procesului de restructurare a armatei, din unitatea din care făcea parte au

fost reduse mai multe funcții, iar persoanele care le ocupau au fost nevoite

să-și exprime opțiunea în scris, respectiv, dacă doresc să treacă în rezervă,

în condițiile O.G. nr. 7/1998, sau dacă rămân în continuare în activitate.

De asemenea, reclamantul menționează

faptul că, deși postul acestuia a fost restructurat și a solicitat în scris să

fie trecut în rezervă, în mod nelegal, prin ordinul Șefului Statului Major al

Forțelor Navale nr. MM 118 din 29 august 2008, începând cu data de 1 septembrie

2008, a fost pus la dispoziția Școlii de Aplicație a Forțelor Navale

„Viceamiral Constantin Bălescu”, pentru o perioadă de 3 luni, în vederea

încadrării.

În opinia reclamantului, prin luarea

acestei măsuri în privința sa, a fost vătămat în dreptul său de a beneficia de

măsurile de protecție socială, prevăzute de O.G. nr. 7/1998.

Pârâtul Ministerul Apărării

Naționale a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii

reclamantului ca nefondată.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 963

din 10 decembrie 2008, a admis în parte acțiunea reclamantului; a anulat în

parte ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM 118 din 29 august

2008, cu privire la reclamant; a obligat pârâtul să emită ordinul de trecere în

rezervă a reclamantului, în condițiile O.G. nr. 7/1998, cu consecința acordării

drepturilor prevăzute de lege; a obligat pârâtul să plătească reclamantului

suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins celelalte

capete de cerere ca nefondate.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În urma procesului de restructurare

a armatei, funcția deținută de reclamant a fost redusă, situație în care acesta

a solicitat, în baza prevederilor ordinului Ministrului Apărării M 169/2001

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/1998, trecerea

în rezervă, în condițiile art. 6 pct. 1 lit. b) din ordonanța în discuție.

Prin hotărârea nr. 14 din 20 august 2008,

adoptată de Comisia de selecție nr. 12 pentru funcțiile de maiștri militari și

subofițeri ai Statului Major al Forțelor Navale, reclamantului i s-a propus să

fie încadrat în funcția de „specialist 1”, în serviciul de luptă electromecanic la puitorul de mine și plase din Divizionul 146 Nave Minare – Deminare,

funcție pe care reclamantul a refuzat să o primească.

Pe cale de consecință, prin ordinul

Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM 118 din 29 august 2008 s-a

dispus, în temeiul art. 6 din ordinul Ministrului Apărării M 169/2001, punerea

reclamantului la dispoziția Școlii de Aplicație a Forțelor Navale „Viceamiral

Constantin Bălescu”, pentru o perioadă de 3 luni, în vederea încadrării.

Prima instanță a arătat că, din

interpretarea dispozițiilor art. 6 și art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 7/1998,

rezultă faptul că, în perioada de restructurare a armatei, legea recunoaște, în

principal, dreptul personalului militar de a solicita trecerea în rezervă, cu

sau fără drept de pensie, dar cu acordarea plăților compensatorii

corespunzătoare iar, în cazul în care nu se solicită trecerea în rezervă, se

recunoaște dreptul Ministerului Apărării Naționale de a dispune trecerea în

rezervă a cadrelor militare, în condițiile prevăzute de art. 85 alin. (1) lit.

e) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu acordarea

acelorași drepturi.

În plus, instanța de fond a precizat

faptul că prevederi similare se regăsesc și în ordinul Ministrului Apărării M

169/2001.

În opinia curții, prin ordinul

atacat se încalcă, în mod evident, dreptul reclamantului prevăzut de lege de a

opta pentru trecerea în rezervă, în condițiile în care unitatea sa a fost

restructurată, iar funcția pe care acesta a deținut-o a fost redusă și nu se

mai regăsește în noul stat de organizare. Ca atare, pârâtul trebuia să țină

seama de opțiunea reclamantului de trecere în rezervă. Neprocedând în acest

fel, pârâtul a emis un ordin nelegal atunci când a stabilit punerea

reclamantului la dispoziție, în vederea încadrării.

În altă ordine de idei, prima

instanță a arătat faptul că, în raport de dispozițiile art. 18 din O.G. nr.

7/1998, nu este în măsură să stabilească drepturile reclamantului la pensie și

la ajutoare compensatorii, întrucât acestea devin operabile la momentul

trecerii în rezervă.

Totodată, curtea a menționat că nu

poate analiza cererea de anulare a tuturor actelor ulterioare privind

raporturile de muncă ale reclamantului cu UM 02196 Mangalia, întrucât aceste

acte nu au fost nominalizate și nu au fost indicate motivele lor de

nelegalitate.

Cu privire la cererea de obligare a

pârâtului la plata drepturilor bănești conforme cu cele avute de acesta până la

data de 31 august 2006, instanța de fond a precizat faptul că reclamantul nu a

făcut dovada diminuării acestora, pe perioada punerii sale la dispoziție.

Pe de altă parte, prima instanță a

apreciat că reclamantul nu a suferit un prejudiciu moral prin măsura luată de

către pârât, întrucât nu i-au fost încălcate drepturi fundamentale, cum ar fi:

dreptul la libertate, dreptul la liberă circulație, dreptul la muncă sau

dreptul la încetarea activității prin demisie.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale, care a

solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea cererii de recurs,

încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., recurentul

arată că prima instanță a interpretat în mod greșit legea și a pronunțat o

sentință cu o motivare contradictorie.

În concret, recurentul susține că

există temei legal pentru trecerea în rezervă a cadrelor militare, respectiv,

art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995, doar în situația în care, în cadrul

procesului de restructurare, o parte din personal își pierde funcția și nu

există posibilități pentru încadrarea personalului în alte funcții sau unități.

Recurentul arată faptul că art. 85

din Legea nr. 80/1995 nominalizează și alte situații în care cadrele militare în

activitate pot fi trecute în rezervă, fără a fi însă considerate

disponibilizate și fără a beneficia de măsurile de protecție socială, prevăzute

de din O.G. nr. 7/1998.

În același timp, recurentul

precizează că, deși instanța de fond a considerat că disponibilizarea cadrelor

militare trebuie să se desfășoare în limitele legii, fără eventuale abuzuri, și

anume, doar în acele situații în care, în urma reorganizării unor unități și a

reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a

fi încadrate în alte funcții sau unități, precum și pentru alte nevoi ale

Ministerului Apărării Naționale, a pronunțat o hotărâre contrară acestor

considerente.

Recurentul arată că nu poate primi

susținerea instanței în sensul că, în perioada de restructurare a armatei,

legea recunoaște dreptul personalului militar de a solicita trecerea în

rezervă, cu acordarea plăților compensatorii corespunzătoare, iar instituția

publică aflată în discuție este ținută de opțiunea intimatului de a trece în

rezervă.

În concepția recurentului, conform

art. 3 din O.G. nr. 7/1998, regula în soluționarea situației cadrelor militare

ale căror funcții se reduc, în perioada restructurării armatei, este încadrarea

și nu disponibilizarea cadrelor militare.

Recurentul concluzionează în sensul

că intimatul nu se află în situația reglementată de art. 85 lit. e) din Legea

nr. 80/1995 în care să poată fi trecut în rezervă, ca urmare a reorganizării

unității și a reducerii funcției sale din statul de organizare, nefiind

posibilități pentru a fi încadrat în altă funcție sau unitate. În plus, nu se

poate vorbi nici despre situația în care trecerea în rezervă se poate face

pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale, caz în care

oportunitatea măsurii de trecere în rezervă aparține acestui minister.

Intimatul a formulat concluzii

scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința recurată, în

raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în

cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

reglementează motivul de recurs referitor la cazul în care hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii.

Prin urmare, în dreptul intern,

nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată.

Însă, art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ. nu impune obligația de a se răspunde punctual la toate susținerile

și afirmațiile părților: textul face referire expresă numai la indicarea

motivelor pentru care au fost respinse cererile acestora.

În consecință, instanța are

posibilitatea de a proceda la sintetizarea acestora, în raport de legătura lor

logică, și de a le examina în mod grupat.

În speța de față, Înalta Curte

consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a expus în mod

corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. În plus,

sentința atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii, după cum susține recurentul în cererea sa.

Ca atare, motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat.

Pe de altă parte, deși recurentul a

indicat ca temei al cererii sale și prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

nu a arătat care este actul juridic dedus judecății care a fost interpretat

greșit de către instanță.

Nici motivul de modificare prevăzut

de 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat.

Astfel, intimatul este cadru militar

în activitate, cu gradul de maistru militar principal, și a fost încadrat la UM 02196 Mangalia, unitate aflată în subordinea Statului Major al Forțelor Navale, din cadrul

Ministerului Apărării Naționale.

În cadrul procesului de

restructurare a armatei, funcția deținută de intimat a fost redusă, astfel

încât aceasta nu se mai regăsea pe noul stat de organizare ce a intrat în

vigoare la data de 1 septembrie 2008.

Prin raportul personal A – 1780 din

7 august 2008 (fila 20 dosar fond), intimatul a solicitat, în temeiul art. 1 și

2 din ordinul Ministrului Apărării M 169/2001 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/1998, trecerea în rezervă, în condițiile

art. 6 pct. 1 lit. b) din ordonanța în discuție.

Prin hotărârea nr. 14 din 20 august 2008,

Comisia de selecție nr. 12 pentru funcțiile de maiștri militari și subofițeri

ai Statului Major al Forțelor Navale, a propus intimatului să fie încadrat în

funcția de „specialist 1”, în serviciul de luptă electromecanic la puitorul de

mine și plase din Divizionul 146 Nave Minare – Deminare, funcție pe care acesta

a refuzat să o primească.

Într-o atare situație, prin ordinul

Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM 118 din 29 august 2008, s-a

dispus, în temeiul art. 6 din ordinul Ministrului Apărării M 169/2001, punerea

reclamantului la dispoziția Școlii de Aplicație a Forțelor Navale „Viceamiral

Constantin Bălescu”, pentru o perioadă de 3 luni, în vederea încadrării.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin.

(1) din O.G. nr. 7/1998, în perioada de restructurare a armatei, ofițerii,

maiștrii militari și subofițerii pot cere trecerea în rezervă, cu drept de

pensie, înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege, astfel: a) cu drept de

pensie militară de serviciu cu vechime integrală, personalul militar care are o

vechime în serviciu de minimum 30 de ani bărbații și 25 de ani femeile; b) cu

drept de pensie militară de serviciu cu vechime incompletă, personalul militar

care are o vechime în serviciu de minimum 20 de ani, din care cel puțin 10 ani

în serviciul militar.

Conform art. 6 alin. (2) din O.G.

nr. 7/1998, Ministerul Apărării Naționale poate dispune trecerea în rezervă a

cadrelor militare care nu solicită pensionarea anticipată, personalul respectiv

beneficiind, la cerere, de drepturile prevăzute la alin. (1).

Totodată, art. 8 alin. (1) din

aceeași ordonanță prevede că militarii cu o vechime în serviciu mai mică de 20

de ani pot trece în rezervă, la cerere, sau pot fi trecuți în rezervă de către

Ministerului Apărării Naționale ca urmare a nevoilor de reducere și de

restructurare a armatei, beneficiind de o plată compensatorie neimpozabilă,

corespunzătoare vechimii în serviciu (...).

După cum a apreciat și instanța de

fond, din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale, rezultă faptul

că, în perioada de restructurare a armatei, legea conferă personalului militar

afectat de această măsură dreptul de a solicita trecerea în rezervă, cu sau

fără drept de pensie, dar cu acordarea plăților compensatorii corespunzătoare.

Prin ordinului Ministrului Apărării

M 169/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/1998

a fost stabilită procedura de restructurare.

Din interpretarea acestor dispoziții

normative rezultă că situațiile cadrelor militare care optează pentru trecerea

în rezervă sunt analizate de comisiile de selecție, care verifică dacă sunt

îndeplinite condițiile impuse de O.G. nr. 7/1998 și propun trecerea acestora în

rezervă.

Competența comisiei de selecție în

situația dată este stabilită prin MRU-1/9 – Metodologie privind modul de

soluționare a situațiilor personalului militar și civil din structuri ale

Ministerului Apărării Naționale care se reorganizează și restructurează, care,

la art. 3, menționează următoarele: „În cazul în care unele funcții se reduc,

cadrele militare care optează pentru menținerea în activitate sunt evaluate,

conform art. 3 din Normele de aplicare a ordonanței, aplicându-se, după caz,

prevederile art. 4 și art. 5 din același ordin sau următoarele”.

Cu atare, doar în situațiile în care

se optează pentru menținerea în activitate, comisia de selecție procedează la

evaluarea persoanelor în cauză, pe baza criteriilor instituite în anexa nr. 1

(art. A) și, apoi, la ierarhizarea acestora, conform art. B din aceeași anexă.

Solicitările de trecere în rezervă sunt analizate de comisia în discuție doar

din perspectiva îndeplinirii condițiilor impuse de O.G. nr. 7/1998.

Prin ordinul contestat în cauză s-a

încălcat dreptul intimatului de a opta pentru trecerea în rezervă, în

condițiile în care nu numai că unitatea sa a fost supusă restructurării, dar și

funcția pe care acesta a deținut-o a fost redusă și nu se mai regăsește în noul

stat de organizare.

Cu alte cuvinte, recurentul avea

obligația legală de a respecta dreptul de opțiune al intimatului și de a da

curs cererii acestuia de a trece în rezervă.

Pe de altă parte, instanța de

control judiciar reține faptul că dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. e) din

Legea nr. 80/1996 nu prezintă relevanță în speța de față, întrucât

reglementează o altă situație juridică, respectiv, aceea a trecerii în rezervă

a cadrelor militare la solicitarea Ministerului Apărării Naționale.

De menționat faptul că textul legal

anterior individualizat are următoarea redactare: ofițerii, maiștrii militari

și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere,

după caz, când, în urma reorganizării unor unități și reducerii unor funcții

din statele de organizare, precum și pentru alte motive sau nevoi ale

Ministerului Apărării Naționale.

În consecință, din cele anterior

expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.

7-9 C. proc. civ. și nu există în speță motive de ordine publică care să poată

fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului

administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr. 963/CA din 10

decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5

iunie 2009.