ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3144/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună: a) anularea ordinului Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM 118 din 29 august 2008, precum și a tuturor actelor ulterioare privind raporturile de muncă ale reclamantului cu UM 02196 Mangalia; b) suspendarea executării ordinului Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. A 33100 din 9 octombrie 2008, precum și a tuturor actelor ulterioare privind situația militară și de serviciu a reclamantului; c) obligarea pârâtului să emită ordinul de trecere în rezervă a reclamantului, în condițiile art. 6 alin. (1) lit. b) din O.G.

nr. 7/1998 și ale art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, sub sancțiunea unor penalități; d) obligarea pârâtului să plătească reclamantului ajutoarele și plățile compensatorii, prevăzute de art. 7 din O.G. nr. 7/1998 și de art. 31 din Legea nr. 138/1999, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 1 septembrie 2008 și până la pronunțare; e) obligarea pârâtului să emită decizia de pensionare a reclamantului, începând cu data de 1 septembrie 2008, aplicându-se de la această dată coeficientul de inflație la pensia ce i se va cuveni; f) obligarea pârâtului să plătească reclamantului drepturile bănești conforme cu cele avute până la data de 31 august 2006, actualizate cu indicele de inflație; g) obligarea pârâtului să plătească reclamantului daune morale în valoare de 75.000 lei pentru suferințele la care a fost supus; h) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că este maistru militar, încadrat la UM 02196 Mangalia, unitate aflată în subordinea Statului Major al Forțelor Navale, din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Reclamantul susține că, în cadrul procesului de restructurare a armatei, din unitatea din care făcea parte au fost reduse mai multe funcții, iar persoanele care le ocupau au fost nevoite să-și exprime opțiunea în scris, respectiv, dacă doresc să treacă în rezervă, în condițiile O.G. nr. 7/1998, sau dacă rămân în continuare în activitate. De asemenea, reclamantul menționează faptul că, deși postul acestuia a fost restructurat și a solicitat în scris să fie trecut în rezervă, în mod nelegal, prin ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM 118 din 29 august 2008, începând cu data de 1 septembrie 2008, a fost pus la dispoziția Școlii de Aplicație a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu”, pentru o perioadă de 3 luni, în vederea încadrării.

În opinia reclamantului, prin luarea acestei măsuri în privința sa, a fost vătămat în dreptul său de a beneficia de măsurile de protecție socială, prevăzute de O.G. nr. 7/1998. Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 963 din 10 decembrie 2008, a admis în parte acțiunea reclamantului; a anulat în parte ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM 118 din 29 august 2008, cu privire la reclamant; a obligat pârâtul să emită ordinul de trecere în rezervă a reclamantului, în condițiile O.G.

nr. 7/1998, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de lege; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins celelalte capete de cerere ca nefondate. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În urma procesului de restructurare a armatei, funcția deținută de reclamant a fost redusă, situație în care acesta a solicitat, în baza prevederilor ordinului Ministrului Apărării M 169/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/1998, trecerea în rezervă, în condițiile art. 6 pct. 1 lit. b) din ordonanța în discuție.

Prin hotărârea nr. 14 din 20 august 2008, adoptată de Comisia de selecție nr. 12 pentru funcțiile de maiștri militari și subofițeri ai Statului Major al Forțelor Navale, reclamantului i s-a propus să fie încadrat în funcția de „specialist 1”, în serviciul de luptă electromecanic la puitorul de mine și plase din Divizionul 146 Nave Minare – Deminare, funcție pe care reclamantul a refuzat să o primească. Pe cale de consecință, prin ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM 118 din 29 august 2008 s-a dispus, în temeiul art. 6 din ordinul Ministrului Apărării M 169/2001, punerea reclamantului la dispoziția Școlii de Aplicație a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu”, pentru o perioadă de 3 luni, în vederea încadrării.

Prima instanță a arătat că, din interpretarea dispozițiilor art. 6 și art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 7/1998, rezultă faptul că, în perioada de restructurare a armatei, legea recunoaște, în principal, dreptul personalului militar de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea plăților compensatorii corespunzătoare iar, în cazul în care nu se solicită trecerea în rezervă, se recunoaște dreptul Ministerului Apărării Naționale de a dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare, în condițiile prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu acordarea acelorași drepturi. În plus, instanța de fond a precizat faptul că prevederi similare se regăsesc și în ordinul Ministrului Apărării M 169/2001.

În opinia curții, prin ordinul atacat se încalcă, în mod evident, dreptul reclamantului prevăzut de lege de a opta pentru trecerea în rezervă, în condițiile în care unitatea sa a fost restructurată, iar funcția pe care acesta a deținut-o a fost redusă și nu se mai regăsește în noul stat de organizare. Ca atare, pârâtul trebuia să țină seama de opțiunea reclamantului de trecere în rezervă. Neprocedând în acest fel, pârâtul a emis un ordin nelegal atunci când a stabilit punerea reclamantului la dispoziție, în vederea încadrării. În altă ordine de idei, prima instanță a arătat faptul că, în raport de dispozițiile art. 18 din O.G. nr. 7/1998, nu este în măsură să stabilească drepturile reclamantului la pensie și la ajutoare compensatorii, întrucât acestea devin operabile la momentul trecerii în rezervă.

Totodată, curtea a menționat că nu poate analiza cererea de anulare a tuturor actelor ulterioare privind raporturile de muncă ale reclamantului cu UM 02196 Mangalia, întrucât aceste acte nu au fost nominalizate și nu au fost indicate motivele lor de nelegalitate. Cu privire la cererea de obligare a pârâtului la plata drepturilor bănești conforme cu cele avute de acesta până la data de 31 august 2006, instanța de fond a precizat faptul că reclamantul nu a făcut dovada diminuării acestora, pe perioada punerii sale la dispoziție. Pe de altă parte, prima instanță a apreciat că reclamantul nu a suferit un prejudiciu moral prin măsura luată de către pârât, întrucât nu i-au fost încălcate drepturi fundamentale, cum ar fi: dreptul la libertate, dreptul la liberă circulație, dreptul la muncă sau dreptul la încetarea activității prin demisie.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale, care a solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii. În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., recurentul arată că prima instanță a interpretat în mod greșit legea și a pronunțat o sentință cu o motivare contradictorie. În concret, recurentul susține că există temei legal pentru trecerea în rezervă a cadrelor militare, respectiv, art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995, doar în situația în care, în cadrul procesului de restructurare, o parte din personal își pierde funcția și nu există posibilități pentru încadrarea personalului în alte funcții sau unități.

Recurentul arată faptul că art. 85 din Legea nr. 80/1995 nominalizează și alte situații în care cadrele militare în activitate pot fi trecute în rezervă, fără a fi însă considerate disponibilizate și fără a beneficia de măsurile de protecție socială, prevăzute de din O.G. nr. 7/1998. În același timp, recurentul precizează că, deși instanța de fond a considerat că disponibilizarea cadrelor militare trebuie să se desfășoare în limitele legii, fără eventuale abuzuri, și anume, doar în acele situații în care, în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrate în alte funcții sau unități, precum și pentru alte nevoi ale Ministerului Apărării Naționale, a pronunțat o hotărâre contrară acestor considerente.

Recurentul arată că nu poate primi susținerea instanței în sensul că, în perioada de restructurare a armatei, legea recunoaște dreptul personalului militar de a solicita trecerea în rezervă, cu acordarea plăților compensatorii corespunzătoare, iar instituția publică aflată în discuție este ținută de opțiunea intimatului de a trece în rezervă. În concepția recurentului, conform art. 3 din O.G. nr. 7/1998, regula în soluționarea situației cadrelor militare ale căror funcții se reduc, în perioada restructurării armatei, este încadrarea și nu disponibilizarea cadrelor militare. Recurentul concluzionează în sensul că intimatul nu se află în situația reglementată de art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995 în care să poată fi trecut în rezervă, ca urmare a reorganizării unității și a reducerii funcției sale din statul de organizare, nefiind posibilități pentru a fi încadrat în altă funcție sau unitate.

În plus, nu se poate vorbi nici despre situația în care trecerea în rezervă se poate face pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale, caz în care oportunitatea măsurii de trecere în rezervă aparține acestui minister. Intimatul a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de recurs referitor la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Prin urmare, în dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată. Însă, art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu impune obligația de a se răspunde punctual la toate susținerile și afirmațiile părților: textul face referire expresă numai la indicarea motivelor pentru care au fost respinse cererile acestora. În consecință, instanța are posibilitatea de a proceda la sintetizarea acestora, în raport de legătura lor logică, și de a le examina în mod grupat. În speța de față, Înalta Curte consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. În plus, sentința atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, după cum susține recurentul în cererea sa. Ca atare, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat. Pe de altă parte, deși recurentul a indicat ca temei al cererii sale și prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu a arătat care este actul juridic dedus judecății care a fost interpretat greșit de către instanță. Nici motivul de modificare prevăzut de 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat. Astfel, intimatul este cadru militar în activitate, cu gradul de maistru militar principal, și a fost încadrat la UM 02196 Mangalia, unitate aflată în subordinea Statului Major al Forțelor Navale, din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

În cadrul procesului de restructurare a armatei, funcția deținută de intimat a fost redusă, astfel încât aceasta nu se mai regăsea pe noul stat de organizare ce a intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2008. Prin raportul personal A – 1780 din 7 august 2008 (fila 20 dosar fond), intimatul a solicitat, în temeiul art. 1 și 2 din ordinul Ministrului Apărării M 169/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/1998, trecerea în rezervă, în condițiile art. 6 pct. 1 lit. b) din ordonanța în discuție. Prin hotărârea nr. 14 din 20 august 2008, Comisia de selecție nr. 12 pentru funcțiile de maiștri militari și subofițeri ai Statului Major al Forțelor Navale, a propus intimatului să fie încadrat în funcția de „specialist 1”, în serviciul de luptă electromecanic la puitorul de mine și plase din Divizionul 146 Nave Minare – Deminare, funcție pe care acesta a refuzat să o primească.

Într-o atare situație, prin ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM 118 din 29 august 2008, s-a dispus, în temeiul art. 6 din ordinul Ministrului Apărării M 169/2001, punerea reclamantului la dispoziția Școlii de Aplicație a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu”, pentru o perioadă de 3 luni, în vederea încadrării. Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 7/1998, în perioada de restructurare a armatei, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii pot cere trecerea în rezervă, cu drept de pensie, înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege, astfel: a) cu drept de pensie militară de serviciu cu vechime integrală, personalul militar care are o vechime în serviciu de minimum 30 de ani bărbații și 25 de ani femeile; b) cu drept de pensie militară de serviciu cu vechime incompletă, personalul militar care are o vechime în serviciu de minimum 20 de ani, din care cel puțin 10 ani în serviciul militar.

Conform art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 7/1998, Ministerul Apărării Naționale poate dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare care nu solicită pensionarea anticipată, personalul respectiv beneficiind, la cerere, de drepturile prevăzute la alin. (1). Totodată, art. 8 alin. (1) din aceeași ordonanță prevede că militarii cu o vechime în serviciu mai mică de 20 de ani pot trece în rezervă, la cerere, sau pot fi trecuți în rezervă de către Ministerului Apărării Naționale ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare a armatei, beneficiind de o plată compensatorie neimpozabilă, corespunzătoare vechimii în serviciu (...).

După cum a apreciat și instanța de fond, din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale, rezultă faptul că, în perioada de restructurare a armatei, legea conferă personalului militar afectat de această măsură dreptul de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea plăților compensatorii corespunzătoare. Prin ordinului Ministrului Apărării M 169/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/1998 a fost stabilită procedura de restructurare. Din interpretarea acestor dispoziții normative rezultă că situațiile cadrelor militare care optează pentru trecerea în rezervă sunt analizate de comisiile de selecție, care verifică dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de O.G.

nr. 7/1998 și propun trecerea acestora în rezervă. Competența comisiei de selecție în situația dată este stabilită prin MRU-1/9 – Metodologie privind modul de soluționare a situațiilor personalului militar și civil din structuri ale Ministerului Apărării Naționale care se reorganizează și restructurează, care, la art. 3, menționează următoarele: „În cazul în care unele funcții se reduc, cadrele militare care optează pentru menținerea în activitate sunt evaluate, conform art. 3 din Normele de aplicare a ordonanței, aplicându-se, după caz, prevederile art. 4 și art. 5 din același ordin sau următoarele”. Cu atare, doar în situațiile în care se optează pentru menținerea în activitate, comisia de selecție procedează la evaluarea persoanelor în cauză, pe baza criteriilor instituite în anexa nr. 1 (art. A) și, apoi, la ierarhizarea acestora, conform art. B din aceeași anexă.

Solicitările de trecere în rezervă sunt analizate de comisia în discuție doar din perspectiva îndeplinirii condițiilor impuse de O.G. nr. 7/1998. Prin ordinul contestat în cauză s-a încălcat dreptul intimatului de a opta pentru trecerea în rezervă, în condițiile în care nu numai că unitatea sa a fost supusă restructurării, dar și funcția pe care acesta a deținut-o a fost redusă și nu se mai regăsește în noul stat de organizare. Cu alte cuvinte, recurentul avea obligația legală de a respecta dreptul de opțiune al intimatului și de a da curs cererii acestuia de a trece în rezervă. Pe de altă parte, instanța de control judiciar reține faptul că dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1996 nu prezintă relevanță în speța de față, întrucât reglementează o altă situație juridică, respectiv, aceea a trecerii în rezervă a cadrelor militare la solicitarea Ministerului Apărării Naționale.

De menționat faptul că textul legal anterior individualizat are următoarea redactare: ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, după caz, când, în urma reorganizării unor unități și reducerii unor funcții din statele de organizare, precum și pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale. În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. și nu există în speță motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr. 963/CA din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2009.